Appeal for restitution of pre-1945 property quashed for non-compliance with casation grounds; lower court ruling upheld

Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.03.2016, reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic cu "Hramul Sfântului Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Statul Român prin Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România,

- anularea Deciziei nr. 5094 din 21.01.2016 prin care s-au respins cererea de retrocedare nr. x/16.11.2005 cu privire la restituirea în natură a imobilului compus din construcţie şi teren înscris în Cartea funciară nr. x, nr. top x a localităţii Hidisel de Jos, judeţul Bihor, întrucât imobilul solicitat a fost preluat de către Statul Român cu titlu de rectificare în anul 1937, anterior perioadei de referinţă, prevăzute de dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, 6 martie 1945-22 decembrie 1989, revenirea la situaţia anterioară şi constatarea calităţii sale de proprietar

- obligarea pârâtei la plată, pentru zădărnicirea dreptului său de proprietate.

Prin cererea modificatoare depusă la 17.10.2016, reclamanta a chemat în judecată, în calitate de pârâţi, şi pe Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei şi Secretariatul de Stat pentru Culte, solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor pentru zădărnicirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente, combinată cu lipsa totală de despăgubire de aproximativ 77 de ani.

Prin precizarea la acţiune, din data de 14.11.2016, reclamanta a mai arătat, cu privire la plata despăgubirilor, că este desconsiderat şi discriminat de Statul Român, prin părţile sale constitutive şi prin eludarea dispoziţiilor legale privind art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 având consecinţa deposedării sale şi producerii unui prejudiciu de două sute de milioane de euro, reprezentând valoarea reală a imobilului şi gradul de uzură adaptată de reconstrucţie a imobilului.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 85 din 26 iunie 2017, Curtea de Apel Oradea a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Secretariatului de Stat pentru Culte, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Justiţiei şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată împotriva acestora ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia lisei calităţii procesuale pasive a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România cu privire la capătul al doilea al cererii şi a respins acest capăt de cerere ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare în ceea ce priveşte primul capăt de cerere.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântului Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a formulat recurs, întemeiat pe art. 2, art. 6 din Tratatul pentru Funcţionarea Uniunii Europene, art. 17 alin. (1), art. 21, 21, 22, 47, 52, 53, 54 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2010/C83/02), O.U.G. nr. 94/2000, Constituţia României, C. proc. civ., C. civ., solicitând desfiinţarea sentinţei atacate şi retrimiterea cauzei la rejudecare, pentru a se asigura accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a citat dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi a susţinut că sentinţa recurată îndeplineşte condiţia discriminării directe pe motive de religie, discriminare care, potrivit dreptului Uniunii, este interzisă. De asemenea, este vorba de abuz de putere, lipsă de motivare şi neacordare acces la întâmpinările depuse la dosar.

A apreciat că sentinţa de fond prezintă lacune grave în ceea ce priveşte descrierea elementelor de fapt şi de drept, în contextul în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil. Sentinţa recurată nu conţine nicio descriere asupra valabilităţii titlului statului ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 5094/21.01.2016.

Instanţa de fond a săvârşit un abuz de putere când a respins acţiunea, ca neîntemeiată, având ca singur scop subminarea suveranităţii şi independenţei României. Astfel, instanţa de fond trebuie să răspundă disciplinar pentru hotărârea judecătorească pe care a pronunţat-o.

Din sentinţa recurată rezultă că Ordinul este desconsiderat şi discriminat prin eludarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, având consecinţa deposedării sale de aproximativ 200.000.000 euro, reprezentând valoarea reală a imobilului şi gradul de uzură adaptată valorii de reconstrucţie a imobilului.

Sentinţa de fond trebuie să evidenţieze în mod clar motivele care justifică refuzul de a judeca petitul nr. 2, în temeiul art. 2, 3 şi 6 TFUE şi ale art. 17, 20 şi 21 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Instanţa de fond nu respectă drepturile persoanelor care aparţin minorităţilor, drepturi care constituie o valoare a Uniunii la care se face referire în art. 2 TFUE.

Astfel, Înalta Curte trebuie să suspende judecata pentru a adresa Curţii întrebare preliminară referitoare la faptul dacă "Dispoziţiile art. 2, 6, 9, 10, 19, 167 şi 168 alin. (1), (2) şi (3) din TFUE şi ale art. 17, 20 şi 21 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, ale art. 167 şi 168 din TFUE, principiul securităţii juridice, principiul non reformatio in peius şi principiul tempus regit actum pot fi interpretate ca opunându-se unei reglementări precum O.U.G. nr. 94/2000?".

În ceea ce priveşte calitatea procesuală, a apreciat că trebuie văzută mutatis mutandis Decizia nr. 4415/10.10.2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2012, având ca obiect refacerea Dosarului nr. x/1938 al fostului Tribunal Suprem. Părţile în dosarul nr. x/1937 al Tribunalului Bihor au fost Ministerul Educaţiei Nţionale, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor.

Apoi, în Dosarul nr. x/1937 al Curţii de Apel Oradea pârât a fost Ministerul Cultelor şi Artelor, respectiv Secretariatul de Stat pentru Culte.

Părţile au formulat recurs la Înalta Curte de Casaţie, Dosarul nr. x/1938, nejudecat până în prezent.

Astfel, Ministerul Afacerilor Externe trebuia să depună documentele din care rezultă data exactă când au fost finalizate negocierile între A. şi Ministerul Afacerilor Străine.

Există multe argumente în favoarea faptului că încheierea nr. 4320/1937 în litigiu a adus atingere intereselor sale legitime, astfel că trebuie considerată disproporţionată în situaţia în care la data de 14.04.1937 judeţul Bihor era parte integrantă a României şi era aplicabil Concordatul semnat la 10 mai 1927 în Cetatea Vaticanului, tratat promulgat prin Decretul 1842/1929 prin care s-a stipulat că religia catolică se va practica şi exercita liber şi public în toată România.

Prin urmare, a fost împiedicată să conteste temeinicia hotărârii de fond, cum şi Înalta Curte este împiedicată să îşi exercite controlul asupra legalităţii apreciarii instanţei de fond şi a Comisiei prin Decizia nr. 5093/21.01.2016.

A mai apreciat recurenta-reclamantă că motivarea instanţei de fond se înscrie, din punct de vedere penal, la infracţiunea privind favorizarea infractorilor şi la cea de fals intelectual.

Încălcarea legii şi, implicit, excesul de putere survin nu doar în situaţia în care este nesocotită o normă internă, ci şi în ipoteza în care se încalcă o dispoziţie internaţională.

Potrivit jurisprudenţei europene, nu se poate să fie exclusă o întreagă comunitate etnică şi religioasă de la dreptul restitutio in integrum, de vreme ce nu este vorba doar de o problemă aparţinând drepturilor omului, dreptului la echitate, ci mai ales de una de drept de proprietate, în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice. Ar fi absolut necesar într-o societate veritabil democratică, ca Biserica Catolică să primească înapoi în mod automat bunurile sale confiscate de către comunişti, având în vedere că Statul Român niciodată nu a avut un titlu valabil asupra bunurilor confiscate.

3. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi au formulat, fiecare, întâmpinări, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare prin întâmpinarea sa a invocat şi excepţia nulităţii recursului, apreciind că susţinerile recurentei nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Decizia instanţei de recurs

4.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în condiţiile art. 499 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din susţinerile recurentei-reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic cu "Hramul Sfântului Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, expuse la pct. 2 al prezentei decizii, rezultă că aceasta a invocat formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., rezumându-se la a reitera susţinerile formulate în cuprinsul acţiunii şi aspecte referitoare la principii de drept care ar fi fost încălcate de prima instanţă, fără, însă, a aduce nicio critică de nelegalitate sentinţei atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de C. proc. civ.

4.2. Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, motivare care să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8.

4.3. Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate, alegaţiile din cererea de recurs vizând elemente de fapt ale cauzei, principii de drept pretins a fi încălcate şi aprecieri subiective ale recurentei. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

4.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de Prepozitura Ordinul Canonic cu "Hramul Sfântului Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva sentinţei nr. 85 din 26 iunie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 decembrie 2019.