Recovery of unspent state advances in co-financing contracts; inapplicability of statutory set-off due to distinct funding sources and contractual deduction requirements

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 268.368,47 RON reprezentând sumă acordată cu titlu de avans de la bugetul de stat şi necheltuită şi a dobânzii legale de întârziere, calculate de la data de 08.11.2013 până la data plăţii efective a debitului, în baza contractului de cofinanţare nr. x/30.11.2010, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 749 din data de 6 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în contradictoriu cu pârâta A. şi a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 268.368,47 RON reprezentând sumă acordată cu titlu de avans în baza contractului de cofinanţare nr. x/30.11.2010 şi necheltuită, şi a dobânzii de întârziere aferente, dobândă determinată potrivit art. 6 alin. (8) din contractul de cofinanţare nr. x/30.11.2010 şi aplicată asupra sumei menţionate, pentru perioada cuprinsă între data de 08.11.2013 şi data achitării efective a debitului.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 5.693,48 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 749 din data de 6 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă invocă interpretarea şi aplicarea a legii de către prima instanţă în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii, critica de nelegalitate vizând în concret neaplicarea dispoziţiilor care reglementează în C. civ. compensarea de drept - respectiv a dispoziţiilor art. 1617 C. civ.

Recurenta-pârâtă susţine că soluţia dispusă este nelegală deoarece în cauză erau îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 1617 C. civ. pentru a opera compensarea de drept a creanţelor reciproce deţinute de fiecare parte, iar argumentul primei instanţe în sensul că nu poate opera compensarea creanţelor care provin din surse diferite nu are un temei legal.

Aceasta deoarece sursa de finanţare din care rezultă creanţa nu reprezintă o condiţie legală pentru a opera compesarea de drept în condiţiile în care sunt îndeplinite cumulativ cerinţele din norma legală aplicabilă respectiv 1617 C. civ.

Un alt aspect de nelegalitate invocat priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6 alin. (5) şi (8) contractul de cofinanţare nr. x/30.11.2010, dispoziţii care nu interzic compensarea legală care se produce ope legis, în cauză operând la data 8.11.2013. La aceea dată a operat compensarea celor două creanţe reciproce, dată când a devenit exigibilă creanţa MDRAP în cuantum de 268.368,17 RON. Recurenta - pârâtă avea deja la data de 8. XI.2013 o creanţă faţă de intimatul-reclamant în cuantum de 187.542 RON, iar în cazul în care compensarea ar fi fost constatată de instanţă, reclamantul are dreptul la plata sumei de 80.826,47 RON cu titlu de avans nedeductibil plus dobânda legală, de la data de 8.11.2013.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecând admiterea în parte a acţiunii şi aplicarea în cauză a dispoziţiilor legale privind compensarea respectiv obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 80.826,47 RON şi a dobânzii corespunzătoare.

La dosar intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare şi în termenul de amânare a pronunţării a depus concluzii scrise.

Analizând recursul declarat, în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Sentinţa atacată prin care a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii respectiv a dispoziţiilor pct. 6 alin. (5) şi (6) din contractul de cofinanţare nr. x/30.11.2010, în cauză neputând fi aplicabile dispoziţiile normei legale prevăzute de art. 1617 C. civ., care reglementează instituţia compensării de drept a creanţelor reciproce.

Principala critică de nelegalitate invocată de recurenta-pârâtă priveşte faptul că prima instanţă a constatat existenţa pentru fiecare parte a unor creanţe reciproce certe şi exigibile la data de 8.11.2013 nu a făcut aplicarea art. 1616 şi următoarele din C. civ. privind compensarea şi a obligat pe recurenta-pârâtă la plata către reclamantul-intimat Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a sumei de 268.368,47 RON reprezentând suma acordată cu titlu de avans în baza contractului cofinanţare şi necheltuită şi a dobânzii aferente pentru perioada 8.11.2013 şi data efectivă a debitului.

Curtea apreciază că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a normei speciale care o reprezintă contractul de cofinanţare şi a înlăturat de la aplicare norma generală reprezentată de dispoziţiile C. civ., respectiv dispoziţiile art. 1616 şi următoarele, conform regulii de drept în sensul aplicării cu prioritate a normei speciale.

Situaţia de fapt nu este contestată de pârâţi, prima instanţă înlăturând motivat aplicarea compensaţiei legale, deoarece aceasta nu poate opera creanţei deşi necontestate având surse diferite - creanţa reclamantului având ca sursă bugetul de stat şi creanţa recurentei-pârâte având ca sursă fondurile FEDR.

În ceea ce priveşte aspectul de nelegalitate privind interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor contractului de cofinanţare.

Curtea nu îl va reţine prima instanţă apreciind corect că dispoziţiile din contract exclud posibilitatea compensării sumelor de rambursat din surse diferite de finanţare.

Potrivit art. 6 din contractul de cofinanţare, 5) avansul [acordat beneficiarului] va fi recuperat prin scăderea din valoarea eligibilă a următoarelor cereri de rambursare din sursa de finanţare pe care au acordat-o. 6) Recuperarea se face începând cu prima cerere de rambursare astfel încât întregul avans va fi acoperit din ultima cerere de rambursare. 7) Dacă avansul nu a fost recuperat înainte de plata finală sau înainte de finalizarea contractului, sumele nerecuperate trebuie plătite de partener către autoritatea de management în 30 de zile de la data notificării de către autoritatea de management. 8) În cazul în care partenerul nu trimite sumele către autoritatea de management la timpul cuvenit, autoritatea de management poate percepe penalizări mai mari de 1,5 puncte decât rata aplicată de Banca Europeană Centrală din prima zi lucrătoare din luna cu data termenului limită. Penalizările sunt calculate la valoarea la care trebuie să fie recuperată; plata finală se efectuează după recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 105/2011 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană", aprobate prin Ordinul MDRT nr. 252/2012, pentru proiectele finanţate în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013 se acordă plăţi în avans din cofinanţare în procent de maximum 80% din valoarea eligibilă a contractului de cofinanţare încheiat între Autoritatea de management/Autoritatea naţională şi liderii de proiect/partenerii din România. Autoritatea de management/Autoritatea naţională virează către liderii de proiect/partenerii din România sumele aferente plăţilor în avans, în conturi deschise la instituţii financiar-bancare (bănci comerciale) sau la Trezoreria Statului, după caz, în moneda naţională, iar potrivit art. 9 alin. (1) din aceleaşi Norme, sumele acordate pentru proiecte implementate în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013 sub forma plăţii în avans se deduc din sursele din care au fost acordate, procentual din valoarea fiecărei cereri de rambursare întocmite de partenerii din România, respectiv de către liderii de proiect, conform contractului de cofinanţare/finanţare încheiat cu autorităţile de management/Autoritatea naţională, după caz.

În mod corect prima instanţă a făcut aplicarea acestor dispoziţii legale şi a apreciat că în cauză compensaţia invocată de pârâtă nu operează în sensul solicitat - Compensaţia poate opera doar între creanţe din cadrul aceleiaşi surse de finanţare, deducerea avansului rămas de recuperat, fiind posibilă doar din valoarea eligibilă a cererilor de rambursare din sursa de finanţare din care avansul a fost acordat.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva sentinţei civile nr. 749 din data de 6 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2019.