Individual vs. normative character of ORDA methodologies and resulting pre-litigation deadline for administrative appeals

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanţe la data de 13 martie 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, anularea Deciziei ORDA nr. 399/2006 pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Metodologiei privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi ori executanţi şi producătorilor de fonograme.

Pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.

Prin Încheierea din şedinţa publică din 2 iunie 2015, instanţa a dispus introducerea în cauză, la cererea pârâtului, faţă de prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu prevederile art. 78 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a intervenienţilor forţaţi Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) şi Uniunea Producătorilor de Fonograme Din România (UPFR).

Intervenientul CREDIDAM a invocat, prin întâmpinarea formulată în cauză, excepţia lipsei de interes în anularea întregii decizii ORDA nr. 399/2006, arătând că în justificarea interesului pentru formularea acţiunii în anularea Deciziei ORDA nr. 399/2006, A. invocă faptul că i se pretinde "plata a trei remuneraţii distincte, către două organisme de gestiune colectivă distincte". Or, aceste remuneraţii sunt prevăzute doar în anexa Deciziei ORDA nr. 399/2006, respectiv în Tabelul cuprinzând valoarea remuneraţiilor cuvenite din utilizarea muzicii în regim ambiental (aparatură sau instalaţii de sonorizare de putere mică), Capitolul:

"Spaţii închise sau deschise situate în oraşe, staţiuni turistice, comune şi sate", lit. B). Unităţi Comerciale sau Prestatoare de Servicii. Show Room. Supermarket. Hipermarket. Cabinete Medicale, Stomatologice, Saloane de Înfrumuseţare şi Altele Asimilate, etc.*)), iar din acest tabel i se vor aplica doar remuneraţiile aferente suprafeţei magazinelor sale, respectiv doar coloana nr. 12, aplicabilă unităţilor comerciale cu suprafaţă mai mare de 1000 mp. Celelalte prevederi din tabel, după cum rezultă din cuprinsul acestuia, privesc alte categorii de utilizatori, categorii în care A. nu se încadrează.

În şedinţa publică din 10 noiembrie 2015, intervenientul CREDIDAM a arătat că excepţia lipsei de interes poate fi calificată ca o apărare de fond.

Intervenientul UPFR a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, în principiu, ca inadmisibila, în subsidiar, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a formulat în cauză cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prin intermediul procedurii întrebării preliminare prevăzute de art. 267 din TFUE, cu o solicitare de emitere a unei Hotărâri prin care să clarifice următoarele aspecte, în conformitate cu actele de drept al Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii:

"1. Având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Directiva nr. 2006/115/CE (versiunea codificată a Directivei nr. 92/100/CEE din 19 noiembrie 1992) privind dreptul de închiriere şi de împrumut şi anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietăţii intelectuale, constituie o încălcare a acestor dispoziţii existenţa unei prevederi de drept naţional care reglementează obligaţia de plată a două remuneraţii distincte, una pentru artiştii interpreţi sau executanţi ai fonogramelor, iar una pentru producătorii de fonograme?

2. Având în vedere aceleaşi dispoziţii de drept al Uniunii Europene, constituie o încălcare a acestora existenţa unei prevederi de drept naţional care reglementează obligaţia de plată a celor două remuneraţii distincte amintite mai sus către două organisme de gestiune colectivă diferite?"

Prin Sentinţa civilă nr. 3360 din 15 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia inadmisibilităţii pentru tardivitatea plângerii prealabile, a tardivităţii acţiunii şi a inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiate.

S-a respins cererea de sesizare a CJUE.

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Oficiul Român pentru Drepturi de Autor şi intervenienţii Uniunea Producătorilor de Fonograme din România şi Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi.

S-a anulat în parte Decizia nr. 399 din 16 noiembrie 2006, şi anume art. 2 şi 3.

S-a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

A fost obligat reclamantul la plata sumei de 700 RON către intervenientul Uniunea Producătorilor de Fonograme din România şi la plata sumei de 2.500 RON către Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi, reprezentând cheltuieli de judecată, admise în parte.

Împotriva Sentinţei civile nr. 3360 din 15 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs intervenienţii Uniunea Producătorilor de Fonograme din România şi Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs privesc atât soluţionarea excepţiilor invocate cât şi soluţia dispusă pe fond de admitere în parte a acţiunii având ca obiect anularea Decizia ORDA nr. 399/2006.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. se invocă contradictorialitatea considerentelor primei instanţe în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor invocate, a inadmisibilităţii acţiunii în raport de tardivitatea formulării plângerii prealabile a tardivităţii formulării acţiunii în raport de caracterul actului administrativ contestat şi a inadmisibilităţii acţiunii în raport de obiect şi greşita interpretare şi aplicare a legii în ceea ce priveşte atât soluţionarea excepţiilor cât şi în ceea ce priveşte soluţia dispusă pe fondul cauzei.

În ceea ce priveşte soluţia dispusă asupra excepţiilor respectiv respingerea acestora.

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile pe motivul tardivităţii acestuia în raport de natura actului contestat, corelată cu respingerea tardivităţii formulării acţiunii recurenţii-intervenienţi invocă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004.

Se arată că în mod nelegal prima instanţă plecând de la premisa caracterului normativ al Deciziei ORDA nr. 399/2006 a respins nelegal excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii.

Se arată că Decizia ORDA nr. 399/2006 este un act administrativ cu caracter individual în special în ceea ce priveşte măsurile administrative de la art. 2 şi 3 din decizie, iar publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României prin intermediul ORDA nu poate determina natura deciziei în sensul de a fi considerat act administrativ cu caracter normativ, cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii în raport de obiectul Deciziei ORDA nr. 399/2006 se arată faptul că metodologia se stabileşte printr-o procedură specială conform art. 131 - 1312 din Legea nr. 8/1996 astfel încât nu poate face obiectul unei acţiunii în contencios administrativ, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte fondul cauzei se invocă greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1065 din Legea nr. 8/1996 şi a dispoziţiilor art. 1065 alin. (2) coroborat cu art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 de către instanţa de fond care a apreciat că prin indicarea drept colectori a două organisme de gestiune colectivă s-ar încălca principiu legal al existenţei unei remuneraţii "unice şi echitabile".

În cauză caracterul unic al remuneraţiei se analizează în raport cu categoria de titulari beneficiara, drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi fiind distincte de drepturile patrimoniale ale producătorilor de fonograme, chiar daca ambele drepturi au acelaşi izvor juridic, respectiv comunicarea publica a fonogramelor. În acest sens sunt dispoziţiile art. 98 alin. (1), lit. g1) (privind dreptul la remuneraţie al artiştilor interpreţi) şi art. 105 alin. (1), lit. f) (privind dreptul la remuneraţie al producătorilor de fonograme) din legea nr. 8/1996.

Textul art. 1065 din Legea nr. 8/1996 are în vedere deopotrivă atât drepturile producătorilor de fonograme cat şi cele alte artiştilor interpreţi la o remuneraţie echitabila unica, concluzie dedusa din formularea "artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme au dreptul la o remuneraţie unica echitabila ", vorbind astfel despre o remuneraţie unica pentru producătorii de fonograme şi de o remuneraţie unica pentru artiştii interpreţi sau executanţi. Textul legal nu se poate interpreta în sensul ca remuneraţia "unica" se cuvine artiştilor interpreţi împreuna cu producătorii de fonograme, dat fiind ca remuneraţia reflecta drepturile patrimoniale ale fiecărei categorii de titulari de drepturi, astfel cum se şi precizează în metodologiei.

În ce priveşte colectarea remuneraţiei, textul art. 1065 alin. (2) prevede ca "colectarea remuneraţiei unice se efectuează în condiţiile prevăzute de art. 133.

Potrivii art. 133 alin. (1), indicat şi-n referatul ce sta la baza emiterii deciziei contestate, "colectarea sumelor datorate de utilizatori sau de alţi plătitori se face de organismul de gestiune colectiva al cărui repertoriu se utilizează."

Se invocă şi dispoziţiile art. 12 din Convenţia de la Roma ratificată prin Legea nr. 76/1998.

Se solicită admiterea recursurilor, casarea sentinţei atacate în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în principal în raport de natura actului contestat pentru lipsa procedurii prealabile efectuată tardiv în raport de natura actului a tardivităţii acţiunii faţă de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi în subsidiar a inadmisibilităţii acţiunii în raport de obiectul reglementat în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul acţiunii, în cazul respingerii excepţiilor se solicită casarea în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate Decizia ORDA nr. 399/2006 fiind legală în raport de dispoziţiile legale care au impus emiterea sa .

La dosar intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursurilor acestea în lipsa formulării recursului de către intimata ORDA fiind neavenite conform art. 67 alin. (4) C. proc. civ.. Se arată că recurenţii au calitatea de intervenienţi în interesul intimatei-pârâte ORDA parte care nu a declarat recurs.

În subsidiar se solicită pe fond respingerea recursurilor ca nefondate apreciindu-se că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La dosar intimata-pârâtă ORDA a formulat întâmpinare în care a solicitat admiterea recursurilor declarate de recurenţii-intervenienţi şi răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-intimată.

Motivat ÎCCJ prin Încheierea din 4 iunie 2019 a respins cererea de sesizare a CJUE formulată de reclamantei-intimate apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 267 din TFUE.

În termenul de amânare a pronunţării părţilor au depus la dosar concluzii scrise pe excepţia inadmisibilităţii recursurilor declarate de recurenţii-intervenienţi şi pe fondul recursurilor declarate.

Curtea analizând excepţia inadmisibilităţii recursurilor declarate de recurenţii-intervenienţi excepţie invocată de reclamanta-intimată în raport de art. 67 alin. (4) C. proc. civ. o va respinge pentru următoarele motive.

Conform art. 67 alin. (4) C. proc. civ., "Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac".

Excepţia a fost invocată apreciindu-se că lipsa exercitării căii de atac de către intimatul ORDA, calea de atac respectiv recursurile exercitate de recurenţii-intervenienţi nu pot fi primite, fiind neavenite (inadmisibile).

Curtea apreciază că recursurile sunt admisibile, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 67 alin. (4) C. proc. civ.. Aceasta deoarece recurenţii-intervenienţi nu au avut la fond calitatea de intervenienţi accesorii în interesul ORDA ci au avut calitatea de părţi-intervenienţi forţaţi introduşi în cauză prin încheierea din şedinţa publică din 2 iunie 2015 la cererea pârâtului ORDA, în calitate de beneficiari ai deciziei ORDA, respectiv a anexei a cărei anulare se solicită.

Introducerea lor în cauză a fost dispusă de prima instanţă în raport de dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispoziţiile art. 78 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., recurenţii-intervenienţi forţaţi dobândind calitatea de părţi în dosar, cu independenţă procesuală proprie, aceasta presupunând şi exercitarea căii de atac a recursului în condiţiile în care sunt părţi căzute în pretenţii în raport de soluţia dispusă de prima instanţă cu privire la soluţionarea excepţiilor şi soluţionarea fondului cauzei.

În consecinţă, Curtea va respinge excepţia inadmisibilităţii recursurilor, excepţie invocată de reclamanta-intimată A., în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursurile declarate, în raport de motivele de recurs invocate, Curtea le apreciază pentru considerente comune ambelor recursuri ca nefondate, sentinţa atacată fiind în parte dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor invocate de recurenţii-intervenienţi.

În cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pe soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii şi a excepţiei tardivităţii în raport de natura actului administrativ contestat Curtea nu va analiza aspectele de nelegalitate din recursuri care privesc soluţia pe fond dispusă prin sentinţa atacată care urmează a fi casată pentru următoarele considerente.

Prin sentinţa atacată prima instanţă a dispus următoarele.

Pe excepţii:

S-au respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru tardivitatea formulării plângerii prealabile a tardivităţii acţiunii şi a inadmisibilităţii acţiunii.

S-a respins cererea de sesizare CJUE formulată de reclamanta-intimată.

Pe fond s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta-intimată A. s-a anulat în parte Decizia nr. 399 din 16 noiembrie 2006 şi anume pct. 2 şi 3.

În cauză nu poate fi reţinut motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. respectiv contradictorialitatea considerentelor pe soluţionarea excepţiilor.

Verificând acest aspect de nelegalitate Curtea constată că excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a tardivităţii au fost soluţionate prin respingere plecând de la premisa calificării deciziei ORDA nr. 399/2006 ca fiind un act administrativ cu caracter normativ şi fiind aplicate de instanţa de fond dispoziţiile art. 7 alin. (11) privind efectuarea procedurii prealabile coroborat cu dispoziţiile art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004 cu privire la termenul de formulare a acţiunii.

Pe de altă parte admisibilitatea acţiunii a fost analizată şi din punct de vedere al obiectului şi al efectelor, prima instanţă apreciind că acţiunea având ca obiect anularea Deciziei ORDA nr. 399/2006 este admisibilă în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Curtea apreciază că soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii sub aspectul calificării naturii actului administrativ contestat şi respectiv a aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 7 alin. (11) C. proc. civ. pe procedura prealabilă coroborat cu aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 este nelegală în cauză fiind îndeplinite condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Curtea apreciază contrar primei instanţe că Decizia ORDA nr. 399/2006 este un act administrativ cu caracter individual şi nu normativ şi plecând de la această premisă în cauză acţiunea este inadmisibilă fiind aplicate greşit dispoziţiile art. 7 alin. (1) coroborat cu dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Iar inadmisibilitatea acţiunii priveşte faptul că decizia contestată nefiind un act administrativ cu caracter normativ atât plângerea prealabilă este formulată tardiv la data de 13 februarie 2015 cât şi acţiunea în contencios având ca obiect anularea Deciziei ORDA nr. 399/2006 formulată la data de 13 mai 2015 este depusă tardiv în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Iar în cauză tardivitatea formulării plângerii prealabile, plângere prealabilă care reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii formulate în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004, determină inadmisibilitatea acţiunii având ca obiect anularea Deciziei ORDA nr. 399/2006.

Curtea apreciază pentru următoarele motive că Decizia ORDA nr. 399/2006 este un act administrativ cu caracter individual fiind calificată în mod greşit de prima instanţă ca fiind un act administrativ cu caracter normativ pe motiv că odată publicată în Monitorul Oficial al României conform art. 1312 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 Metodologia privind comunicarea publică a fonogramelor îşi produce efecte pentru subiecte de drept nederminate.

Această calificare este greşită şi nelegală în opinia Curţi deoarece aspectul ce determină calificarea actului ca fiind normativ sau nu este determinat de obiect şi părţile implicate şi nu de aspectul publicării sau nu în Monitorul Oficial al României Decizia ORDA nr. 399/2006 este un act administrativ cu caracter individual prin care prin care s-a concretizat şi reglementat o înţelegere a părţilor nominalizate prin decizia de constituire a comisiei de negociere cu privire la metodologiile negociate, înţelegere care se consemnează într-un protocol care se depune la ORDA în scopul publicării prin decizie a ORDA. Iar metodologia aprobată nu are aplicabilitate generală, ea este opozabilă numai utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat. Iar aspectul publicării în Monitorul Oficial nu este de natură a determina caracterul normativ al Deciziei ORDA - Decizi ORDA prin obiect, conţinut şi părţi, conţinut care este reprezentat prin normele prevăzute în Anexa Deciziei ORDA nr. 399/2006 este un act administrativ cu caracter individual faţă de care sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) coroborat cu art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în cauză acţiunea fiind formulată de reclamantă în calitate de terţ, plângerea trebuia formulată în 30 de zile de când a luat la cunoştinţă, dar nu mai târziu de 6 luni de a luat la cunoştinţă pe orice cale de conţinutul acestuia. În cauză reclamanta a formulat plângere prealabilă la data de 13 februarie 2015 şi respectiv acţiune la 13 februarie 2015 cu depăşirea termenului de prescripţie de 6 luni pentru formularea plângerii şi de decădere de 1 an de la data de la care partea putea să ia cunoştinţă de conţinutul actului individual contestat.

Curtea constată că între părţi a existat din 2010 un litigiu, cauză înregistrată sub nr. x/2010 pe aplicarea în concret a Metodologiei aprobată prin Decizia ORDA nr. 399/2006 cauza în care la data de 4 februarie 2015 reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a deciziei plecând de la premisa că deşi au caracter normativ decizia poate fi contestată conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/204.

În raport de această cauză înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2010 în care s-a pronunţat şi sentinţa civilă 19 septembrie 2012 Curtea apreciază că reclamanta în perioada 2010 - 2012 avea posibilitatea să cunoască conţinutul ORDA nr. 399/2006 aplicabilă în perioada litigioasă şi putea să o conteste în termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, dar nu mai târziu de 1 an de la data luării la cunoştinţă.

Faptul că prin încheierea din 4 februarie 2015 pronunţată de instanţa civilă a fost respinsă excepţia de nelegalitate invocată pe motiv că decizia este un act administrativ cu caracter normativ, această dezlegare greşită nu leagă instanţa de recurs care poate face propria calificare a naturii actului contestat. Aceasta deoarece de această chestiune litigioasă depinde modul de aplicare al dispoziţiilor art. 7 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi (4) din acelaşi act normativ.

În opinia Curţii Decizia ORDA nr. 399/2006 este un act administrativ cu caracter individual şi nu normativ şi în consecinţă plângerea prealabilă şi acţiunea nu pot fi formulate oricând în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 şi dispoziţiile art. 11 alin. (4) din acelaşi act normativ.

În consecinţă în cauză plângerea prealabilă formulată tardiv la 13 februarie 2015 echivalează cu lipsa acestuia, fapt care determină inadmisibilitatea acţiunii pentru lipsa acesteia prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece procedura prealabilă reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii. În subsidiar acţiunea formulată la data de 13 martie 2015 este şi tardivă în cauză fiind greşit aplicate de prima instanţă dispoziţiile art. 7 alin. (11) coroborat cu art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 plecând de la stabilirea greşită a naturii actului contestat ca fiind normativ.

În ceea ce priveşte stabilirea naturii juridice a deciziilor ORDA contestate în diferite cauze soluţionate de ÎCCJ, secţia contencios administrativ şi fiscal ca instanţă de recurs, Curtea constată că nu există o decizie definitivă obligatorie şi aplicabilă prezentei cauze prin care să se stabilească caracterul de act administrativ cu caracter normativ al Deciziei ORDA nr. 399/2006.

În ceea ce priveşte ordinea soluţionării excepţiilor, Curtea va aprecia ca aplicabilă cu prioritate excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile în raport cu excepţia tardivităţii formulării acţiunii. În cauză acţiunea este inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, procedură prealabilă efectuată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va admite recursurile declarate şi va caca în parte sentinţa recurată în sensul că va admite excepţia inadimisibilităţii şi va respinge ca atare acţiunea formulată de reclamanta-intimată pentru lipsa procedurii prealabile.

Va menţine dispoziţiile sentinţei privind respingerea cererii de sesizare CJUE şi cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Dat fiind soluţia dată acţiunii pe admiterea excepţiei inadmisibilităţii Curtea apreciază ca inutilă verificarea aspectelor de nelegalitate care privesc soluţia de fond dispusă care urmează a fi casată în sensul considerentelor menţionate.

Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ. respectiv obligarea reclamantei-intimate la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursurilor invocată de intimata-reclamantă A.

Admite recursurile declarate de recurenţii-intervenienţi Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) şi Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) împotriva Sentinţei civile nr. 3360 din 15 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată, în sensul că:

Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de recurenţii-intervenienţi Uniunea Producătorilor de Fonograme din România şi Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi şi respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

Menţine dispoziţiile sentinţei recurate privind respingerea cererii de sesizare a CJUE şi obligarea reclamantei A. la plata cheltuielilor de judecată.

Obligă intimata-reclamantă A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON către recurenta-intervenientă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România şi 100 RON către recurentul-intervenient Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2019.

GGC - LM