Restitution standing ruling quashed and remanded for procedural framework determination

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 5 octombrie 2016, reclamantele ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICĂ ALBA IULIA şi A. în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI - COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARŢINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA, au solicitat instanţei anularea în tot a Deciziei nr. 5941 din data de 17 august 2016 emisă pârât, comunicată în data de 26 septembrie 2016 şi admiterea cererii de retrocedare înregistrată cu nr. x din 30 ianuarie 2003 la COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE a unor bunuri imobiliare care au aparţinut cultelor religioase din România, în sensul retrocedării în natură a imobilului revendicat, iar în cazul în care retrocedarea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri compensatorii.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 88/2017 pronunţată în data de 27 februarie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICĂ ALBA IULIA, şi A., respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICĂ ALBA IULIA şi A., în contradictoriu cu pârâta COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARŢINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 88/2017 din data de 27 februarie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal recurentele-reclamante Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia şi A. au formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului recurentele au menţionat, în esenţă, următoarele:

Motivarea sentinţei instanţei de fond este superficială şi lipsită de temei legal, în cuprinsul motivării acesteia fiind făcute mai multe afirmaţii fără ca ele să fie fundamentate din punct de vedere juridic sau istoric.

Instanţa de fond reţine excepţia lipsei calităţii procesuale active a ARHIEPISCOPIEI ROMANO-CATOLIC ALBA IULIA arătând că cererea nu a fost formulată în nume propriu, ci în numele Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolic de Alba-Iulia, însă în această abordare instanţa de fond ignoră cu desăvârşire dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 - care stabileau fără echivoc că cererile de retrocedare se depun prin centrul de cult - iar prin centru de cult se înţelege instituţia, cu sediul în România, care coordonează toate unităţile locale ale unui cult religios.

Prin urmare apare cu evidenţă, că ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLIC DE ALBA-IULIA este centru de cult pentru toate unităţile din sânul ei şi astfel are calitatea de a depune cererea de retrocedare şi de a sta de judecată într-o asemenea cauză.

Instanţa de fond ignoră şi Sentinţa nr. 1515 din 1 august 2011 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc care se impune cu puterea lucrului judecat; şi, în consecinţă, a admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a ARHIEPISCOPIEI ROMANO-CATOLIC, care a acţionat pentru Consiliul Arhidiecezei identic cu Statusul Romano-Catolic, este vădit nelegal. Statusul romano-catolic - instituţie existentă din vechime a purtat de-a lungul a celor 400 de ani de existenţă diferite denumiri. El a existat, şi a fost recunoscut chiar şi de regimul comunist care a aprobat Statutul său de funcţionare.

Astfel cum rezultă din doctrină (B., Bunurile temporale ale bisericii) şi din canonul nr. 123 Codex Iuris Canonici, înfiinţarea A., continuator al Statusului Romano-Catolic, s-a efectuat din raţiuni de prudenţă pentru a nu se lovi de fragilul echilibru dintre legea civilă şi legea canonică, însă acest lucru nu-i răpeşte calitatea de persoană juridică ecleziastică, fondată de ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLIC DE ALBA IULIA, având calitate procesuală activă.

Constatarea instanţei de fond în sensul că "dispoziţiile legale nu permit posibilitatea restituirii imobilelor către persoanele juridice de drept privat înfiinţate ulterior formulării cererii de retrocedare nu poate fi primită,,; este nelegală, întrucât în abordarea cererii de retrocedare a bunurilor trebuie sa ne raportăm din punct de vedere juridic la situaţia existentă în momentul naţionalizării, când imobilul a fost în proprietatea unei persoane juridice cu caracter ecleziastic, creat de Biserica Romano-Catolică, de la care a fost preluat în mod abuziv, fiind relevante şi prevederile canonului nr. 120 Codex Iuris Canonici.

În consecinţă, la analiza justeţei retrocedării, trebuie înlăturat efortul de a căuta o identitate exactă între instituţii, care există de sute de ani, cu organizări fluctuante impuse de realităţile istorice, trebuind cercetată finalitatea legii de retrocedare, care a dat în competenţa centrului de cult dreptul de a depune cererea de retrocedare, precum şi caracterul vădit abuziv al preluării care în momentul de faţă nu necesită altă argumentare, în acelaşi sens fiind şi art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000,

Raportat la efectul pozitiv al lucrului judecat, s-a depus la dosar Decizia civilă nr. 1236/R/2006 a Curţii de Apel Cluj, prin care a reţinut că Statusul Romano-Catolic este un organism al Bisericii Romano-Catolice, o formă de exercitare a autonomiei bisericeşti, care a avut în administrare bunurile proprietatea fondului de studii, şi că a fost dizolvat prin efectul legii, singura îndreptăţită să reprezinte interesele persoanei juridice desfiinţate, potrivit dreptului canonic, este Arhiepiscopia Romano Catolică de Alba Iulia, ca centru de cult, căreia i s-a dat posibilitatea de a solicita retrocedarea imobilului în litigiu.

De altfel, în jurisprudenţa CEDO s-a decis că, în măsura în care un stat a adoptat măsuri de reparare ale unor abuzuri săvârşite de regimul comunist - ele trebuiesc aplicate cu previzibilitate, claritate şi într-un termen rezonabil.

1.4. Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurentele - reclamante a formulat întâmpinare intimata-pârâtă COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE, solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei recurate, pentru următoarele considerente:

I. Recurentele îşi întemeiază formal cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., însă dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în ipotezele legale.

În acest context, recurentele-reclamante doresc să determine, pe baza unor argumente/critici de ordin general, rejudecarea cauzei sub toate aspectele (în sensul prevederilor art. *3041 în vechiul C. proc. civ.).

Se încearcă astfel, în mod nepermis, transformarea recursului dintr-o cale extraordinară de atac într-una devolutivă. Această situaţie nu este posibilă, recursul vizând exclusiv un control de legalitate al sentinţei pronunţate, modul în care instanţa de fond apreciază materialul probator administrat în cauză nu poate fi considerat o lipsă de motivare, respectiv o încălcare a normelor de drept material aplicabile în speţă.

II. Pe fond, recursul este neîntemeiat pentru următoarele argumente:

Cererea de retrocedare nu a fost formulată în nume propriu, ci în numele Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, astfel că reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia nu justifică calitate procesual activă, A. fiind înfiinţată ulterior formulării cererii de retrocedare nr. x din 30 ianuarie 2003; această reclamantă nu a formulat, nici în nume propriu, nici în numele altei persoane cererea de retrocedare soluţionată prin Decizia nr. 5941 din 17 august 2016, contestată în speţă.

Fondul de Studii era o instituţie publică ce a fost dată doar în administrarea organelor bisericeşti, iar Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia nu este succesoarea în drepturi a Fondului, ci doar a administrat la un moment dat bunurile acestuia; astfel că, Fondul de Studii nu este proprietatea bisericii, ci a fost o creaţie de stat, cu caracter public, de interes general, reglementată ca fundaţie prin Legea nr. 21/1924 şi a fost dizolvat de drept prin adoptarea Decretului nr. 176/1948.

2. În combaterea susţinerilor din cererea de recurs, susţine că cererea de retrocedare nr. x din 30 ianuarie 2003 a fost depusă de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia (denumită în continuare Arhiepiscopia) pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia (denumit în continuare Consiliul Arhidiecezei); calitatea de solicitant (titular) în cadrul procedurii administrative instituite de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aparţine Consiliului Arhidiecezei, iar nu persoanei juridice prin intermediul căreia a fost depusă cererea de retrocedare, respectiv Arhiepiscopiei.

Nici Consiliul Arhidiecezei, nici Arhiepiscopia şi nici A. nu au fost proprietarii bunurilor solicitate prin cererea de retrocedare, ci "Fondul de Studii administrat de Ordinariul Catolic de rit latin de Alba Iulia", astfel cum rezultă din cartea funciară nr. x a localităţii Baciu, judeţul Cluj.

Pe de altă parte, A. (denumită în continuare Fundaţia) reprezintă o persoană juridică română de drept privat, înfiinţată în temeiul O.G. nr. 26/2000 şi nu are caracter de cult religios în accepţiunea O.U.G. nr. 94/2000 şi nu este persoană îndreptăţită la restituire, indiferent de fondatorii acesteia, de obiectul său de activitate sau de persoana juridică pe care o succede.

Fundaţia, chiar în calitate de succesoare în drepturi a Consiliului Arhidiecezei, nu poate dobândi un drept de proprietate care nu s-a aflat în patrimoniul antecesorului său, deoarece "nemo dat quod non habet", în acest sens fiind şi prevederile Concordatului dintre Regatul României, pe de o parte, şi Sfântul Scaun, de cealaltă parte, ratificat ulterior prin Legea din 12 iunie 1929 (act denunţat prin Decretul nr. 151 din 17 iulie 1948) şi ale Acordului privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sf. Scaun şi Guvernul Român.

Dincolo de orice argumentaţie ce ţine de structura internă a unui cult religios, consideră că nu se poate trece peste distincţia esenţială, din punct de vedere juridic, dintre titularul dreptului de proprietate asupra unui bun (în speţă, Fondul de Studii) şi posesorul dreptului de administrare asupra acelui bun (în speţă, Ordinariul Catolic de rit latin de Alba Iulia), mai ales atunci când această realitate juridică este consfinţită prin prevederile unui acord internaţional şi, în egală măsură, prin înscrierile din cartea funciară în care este menţionat bunul imobil solicitat.

S-a susţinut că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa atât din perioada interbelică, cât şi cea ulterioară (Sentinţa Tribunalului Cluj în Dosarul nr. x/1932; Decizia nr. 809/A din 24 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. x/2006; Decizia nr. 1765/R din 3 iulie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2006).

II. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 8 noiembrie 2019.

III. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de retrocedare nr. x din 30 ianuarie 2003, reclamanta de rd. 1, Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia, a solicitat pentru Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia restituirea imobilului situat în localitatea Baciu nr. 42, jud. Cluj, înscris în CF nr. x Baciu, nr. top. x, 245/2/2.

Prin Decizia nr. 5941 din 17 august 2016, Cererea de retrocedare nr. x din 30 ianuarie 2003 formulată de Arhiepiscopia Romano-Catolică a fost respinsă, pârâta reţinând că imobilul solicitat nu a constituit proprietatea Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia; în CF nr. x a localităţii Baciu fiind înscris ca fiind proprietar al imobilului "C." iar solicitantul, Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, nu a avut drept de proprietate asupra bunurilor Fondurilor, ci doar un drept de administrare asupra acestora .

Soluţionând excepţiei lipsei calităţii procesuale active a celor două reclamante, s-a reţinut că reclamanta de rd. 1, Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, a formulat cererea de retrocedare pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia; or acesta, la data formulării cererii de retrocedare, era o persoana juridică distinctă, astfel cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 1515 din 1 august 2001 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc .

Cererea de retrocedare nu a fost formulată în nume propriu, ci în numele Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, astfel că reclamanta de rd. 1 nu justifica calitatea procesual activă.

De asemenea, este întemeiată şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei de rd. 2, A.

Această reclamantă nu a formulat, nici în nume propriu, nici în numele altei persoane, cererea de retrocedare nr. x din 30 ianuarie 2003, soluţionată prin Decizia nr. 5941 din 17 august 2016 emisă de pârâtă şi contestată în speţă.

A. a fost înfiinţată ulterior formulării cererii de retrocedare nr. x din 30 ianuarie 2003, prin încheierea civilă nr. 5348 din 25 noiembrie 2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca .

În actul constitutiv al acestei fundaţii adoptat de reclamanta de rd. 1, se menţionează că reclamanta de rd. 2 este continuatoarea de drept a instituţiei care purta numele de Statusul Romano Catolic din Transilvania, conform Sentinţei nr. 1515/2001 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc .

Scopul fundaţiei este menţionat în cuprinsul actului constitutiv, astfel:

"Fundaţia se constituie pentru ocrotirea şi promovarea bunurilor imobile, mobile, materiale şi morale aparţinătoare a Statusului Romano-Catolic din Transilvania".

Art. 1 şi urm. din O.U.G. nr. 94/2000 prevăd restituirea bunurilor care au aparţinut cultelor religioase foştilor proprietari, cultului sau subunităţilor sale deci, dispoziţiile legale nu instituie posibilitatea restituirii imobilelor către persoane juridice de drept privat înfiinţate ulterior formulării cererii de retrocedare, în baza O.G. nr. 26/2000.

Conform înscrierilor de carte funciară, proprietar al imobilelor cu nr. top. x, 245/2/2 din CF nr. x a localităţii Baciu, a fost C.

Totodată, reclamantele sunt lipsite de calitate procesuală activă având în vedere că înscrierea în cartea funciară, cu efect constitutiv de proprietate, nu dovedeşte dreptul de proprietate al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia al Consiliului Arhidiecezei sau al persoanei juridice de drept privat înfiinţate după efectuarea cererii de retrocedare în baza O.U.G. nr. 94/2000 sub denumirea de Statusul Romano-Catolic din Transilvania.

Aşa cum se observă din extrasul de carte funciară, imobilul la momentul preluării nu a constituit proprietatea Consiliului Arhidieceziei Romano-Catolice de Alba Iulia pentru care reclamanta a solicitat retrocedarea imobilului, doar a fost administrat, astfel că reclamantele nu au calitate procesuală activă.

Pentru aceste motive, Curtea, în baza art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICĂ ALBA IULIA şi A. şi a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

2. Analiza motivelor de casare

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este neîntemeiat, întrucât în dezvoltarea motivelor de recurs nu au fost indicate argumente în susţinerea acestuia, sentinţa atacată cuprinzând suficiente argumente în considerente care să permită exercitarea controlului judiciar, precum şi exprimarea neechivocă a soluţiei primei instanţe.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "... motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Astfel, în raport de dispoziţiile precitate, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Şi, nu în ultimul rând, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele. În ceea ce priveşte motivaţia, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii.

Pe de altă parte, această obligaţie a instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudenţa CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15 februarie 2007 şi paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19 aprilie 1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state.

Mai exact, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15 februarie 2007 şi paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19 aprilie 1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt şi a argumentelor cuprinse în actul de sesizare.

Referitor la celălalt motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - Înalta Curte reţine că raportat la modul de soluţionare a cauzei, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor - excepţie de fond, absolută şi peremptorie - se impun următoarele precizări:

După cum rezultă din copia depusă la dosar, cererea de retrocedare a imobilului în cauză, a fost formulată de Consiliul Arhidiecezei (Arhiepiscopiei, n.n.) Romano-Catolice de Alba Iulia, astfel că, în raport de această stare de fapt, instanţa de judecată era obligată, în considerarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. - relative la rolul judecătorului în aflarea adevărului - să stabilească căruia dintre cei doi reclamanţi îi aparţine legitimitatea procesuală activă, în continuarea demersului procesual iniţiat.

În acest sens se impunea şi stabilirea reprezentantului legal al părţii care deţine calitatea procesuală activă (prin raportare, de asemenea, la cele două persoane juridice semnatare ale acţiunii introductive) având în vedere, pe de o parte, prevederile canonice în materie - canonul 495 §. 1 din Codul de drept canonic - şi, pe de altă parte, susţinerile acestora cu privire la efectele juridice ale hotărârilor judecătoreşti la care se face referire în cererea de chemare în judecată, respectiv Sentinţa nr. 1515 din 1 august 2011 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc şi Decizia nr. 1236 din 15 mai 2006 a Curţii de Apel Cluj.

În aceste condiţii, Înalta Curte consideră că hotărârea primei instanţe este nelegală, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active; singura soluţie legală posibilă fiind, în condiţiile art. 497 coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ., casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecare, primei instanţe, în vederea atât a stabilirii cadrului procesual, cât şi pentru soluţionarea fondului pricinii. Cu prilejul noii soluţionări a cauzei, instanţa de fond va avea în vedere şi celelalte argumente expuse de părţile litigante în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv în întâmpinare.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamante, potrivit art. 496 alin. (1) şi (2), coroborate cu cele ale art. 497 alin. (1) şi art. 480 alin. (3) C. proc. civ. şi, respectiv, ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; va casa în tot hotărârea atacată, dispunând trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanţe, în limitele stabilite mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentele-reclamante A. şi Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia împotriva Sentinţei civile nr. 88/2017 din 27 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2019.

GGC - LM