Jurisdictional competence for recalculating judicial classification allowances: application of exclusive administrative court jurisdiction under Law 284/2010 versus ordinary labor court jurisdiction under the Labor Code

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Hunedoara, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării: recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 01.08.2015 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006); repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu data de 01.08.2015 şi în continuare, până la data efectivă a noii indemnizaţii de încadrare (prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Mureş, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 464/09.04.2019, Tribunalul Mureş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În considerente s-a reţinut că prezenta pricină poartă între reclamanţi, judecători şi ordonatorii de credite care au atribuţii în stabilirea şi plata drepturilor lor salariale, vizând modalitatea de încadrare a reclamanţilor, care se face prin Ordin al Ministrului Justiţiei.

De asemenea, s-au reţinut dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, precum şi faptul că salarizarea personalului din justiţie se face pe baza unor ordine de salarizare pe care trebuie să le emită în prealabil ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiţiei, iar contestarea acestor ordine se face conform alin. (2) din textul de lege citat.

Cum în speţă reclamanţii au solicitat încadrarea prin raportare la un alt coeficient, instanţa a apreciat că, din raţiuni de simetrie juridică, acţiunea prin care se reclamă refuzul ordonatorului de credite de a emite un nou ordin de salarizare ar trebui să aibă acelaşi regim juridic ca şi acţiunea prin care se contestă ordinul de salarizare, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, competenţa materială de soluţionare a pricinii apreciind că aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

S-a mai apreciat că aceeaşi competenţă ar interveni şi dacă s-ar aplica dreptul comun în materia contenciosului administrativ, întrucât se critică încadrarea efectuată de Ministerul Justiţiei.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 528 din data de 02.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, sens în care a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, întrucât cererea reclamanţilor nu reprezintă o plângere formulată împotriva ordinelor sau dispoziţiilor de stabilire a drepturilor salariale, nefiind solicitată anularea unor astfel de acte, aceste dispoziţii fiind de strictă interpretare şi aplicare, ci reclamanţii solicită recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, izvorâte dintr-un raport de muncă.

Astfel, s-a reţinut că litigiul are natura unui conflict de muncă, pentru care competenţa materială de soluţionare se stabileşte în raport cu prevederile art. 266 din Codul muncii şi art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, deoarece competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti prevăzută de art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 are caracter special, fiind limitată la plângerea formulată împotriva hotărârilor organelor de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiile de conducere ale cu de apel sau parchetelor de pe lângă acestea.

Prin urmare, curtea de apel a apreciat că în materia raporturilor juridice de muncă, cum este cazul celui din speţă, se aplică dispoziţiile derogatorii prevăzute la art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) şi art. 266 din Codul muncii, inclusiv în contextul prevederilor art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 care prevede că împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, organele menţionate fiind cele stipulate în mod expres în textul de lege.

S-a mai reţinut că distincţia dintre recalcularea şi plata drepturilor salariale prevăzute de lege şi nerecunoscute de angajator, pe de o parte, şi contestarea actelor de stabilire a salariului, pe de altă parte, a fost evidenţiată prin Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca urmare a soluţionării unui recurs în interesul legii.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei dedusă judecăţii, din perspectiva competenţei materiale de soluţionare a cauzei.

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Hunedoara, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 01.08.2015 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006); repararea prejudiciului creat prin acordarea diferenţei salariale rezultate dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu data de 01.08.2015 şi în continuare, sumă actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

Astfel fiind, Înalta Curte reţine că prin cererea introductivă se solicită obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi plata despăgubirilor materiale, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale primite şi cele cuvenite.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile", iar potrivit alin. (2):

"Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri."

Înalta Curte constată că ipoteza normei mai sus menţionată şi care ar fi atras competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti nu este îndeplinită, deoarece reclamanţii nu contestă actul emis de ordonatorul de credite, respectiv actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale ori vreo hotărâre dată în soluţionarea contestaţiilor salariale formulate împotriva modalităţii de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispoziţiile Legii nr. 284/2010, pentru a fi atrasă în cauză competenţa prevăzută de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie"- la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ci prin acţiune se solicită recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi recunoaşterea unor diferenţe salariale rezultate din aplicarea unor valori de referinţă sectoriale diferite, la care reclamanţii apreciază că sunt îndreptăţiţi pentru munca prestată.

Astfel, se constată că dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010, ce instituie o competenţă materială derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) şi art. 266 din Codul muncii, este de strictă interpretare, şi nu poate fi extinsă prin analogie, motiv pentru care acest text legal nu este incident în cauză.

În speţă, acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi plata unor diferenţe salariale, fiind astfel incidente, astfel cum în mod corect a observat Curtea de Apel Bucureşti, dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 şi art. 269 din Codul muncii.

Prin urmare, avându-se în vedere calitatea reclamanţilor, de judecători în cadrul Judecătoriei Alba Iulia, cât şi conţinutul cererii de chemare în judecată, care vizează solicitări specifice domeniului raporturilor de muncă, competenţa materială de soluţionare a litigiului se stabileşte în raport cu dispoziţiile Codului muncii, respectiv Legea nr. 53/2003, precum şi a Legii nr. 62/2011.

Potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii şi art. 208 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la cauzele privind conflictele de muncă se adresează tribunalului competent - specializat în judecarea conflictelor de muncă în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul.

Prin urmare, în raport cu obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Mureş, secţia civilă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., E., I., M., C., G., K., O., D., H., L., B., F., J. şi N., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Timişoara, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Arad, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Alba, Curtea de Apel Alba Iulia şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2019.