Negative Jurisdictional Conflict Resolved; Tax Dispute Assigned to Gorj Tribunal, Not Lower Courts

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Prima instanţă învestită.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 01.04.2019, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice-Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 72/P/26.09.2018 privind soluţionarea plângerii prealabile nr. 11670/2018 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor, precum şi împotriva următoarelor acte administrative: Dispoziţia obligatorie nr. x/18.04.2018 şi Raportul de Inspecţie Economico-Financiară nr. x/18.04.2018, emise de ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, Activitatea de Inspecţie Fiscală, Serviciul de Inspecţie Economico-Financiară, solicitând admiterea contestaţiei şi anularea actelor contestate .

Prin sentinţa nr. 215 din 20.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a prezentei cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că în cauza dedusă judecăţii reclamanta a solicitat anularea Dispoziţiei Obligatorii CRR-AIF 986/18.04.2018 emisă în baza raportului de inspecţie economico-financiară nr. x/18.04.2018, prin care s-au dispus un număr de 10 măsuri, pentru care, în temeiul art. 25 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2011 s-a solicitat a fi duse la îndeplinire în termen de 30 de zile de la data comunicării dispoziţiei obligatorii.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acţiunii, potrivit căruia:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Legea reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal în funcţie de două criterii: poziţionarea autorităţii publice emitente a actului contestat în sistemul administraţiei publice (autorităţi centrale/locale) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei, datoriei vamale care face obiectul actului contestat.

Regulile privind competenţa sunt de strictă interpretare şi, în raport cu obiectul acţiunii, Curtea apreciază că sumele stabilite prin dispoziţia obligatorie contestată de reclamantă nu se încadrează în cele expres prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru că nu privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, ci se referă la alocaţii din fondurile publice pentru transportul pensionarilor şi la accesorii corespunzătoare.

În plus, potrivit art. 23 din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare şi art. 33 alin. (1) şi (3) din Normele metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare aprobate prin H.G. nr. 101/2002 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, împotriva dispoziţiei obligatorii se poate formula plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dispoziţia obligatorie fiind privită ca un act administrativ şi nu ca un act de impunere fiscală, care să fie contestat în condiţiile Codului de procedură fiscală.

Astfel, în cauză, în stabilirea instanţei competente, nu este aplicabil criteriul valoric, ci criteriul rangului emitentului actului contestat.

Pornind de la această premisă, este necesară identificarea actului administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, act supus executării şi care poate constitui obiect al acţiunii în contencios administrativ.

Curtea de Apel a reţinut că prin Dispoziţia Obligatorie nr. x/18.04.2018 s-au stabilit obligaţii de plată în sarcina societăţii reclamante.

Dispoziţia respectivă constituie titlu de creanţă şi neaducerea la îndeplinire a obligaţiei prevăzute de art. 24 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 94/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/2012, cu modificările ulterioare, se sancţionează contravenţional, potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ.

Deci, actul cu caracter executoriu, care conţine măsurile de restabilire a legalităţii şi regularităţii, este dispoziţia obligatorie.

Prin urmare, în raport cu actul administrativ vătămător, Dispoziţia Obligatorie nr. x/18.04.2018 şi cu emitentul acestui act, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, autoritate de rang local, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine, în primă instanţă, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.

În sensul argumentelor mai sus expuse, Înalta Curte a pronunţat decizia nr. 3318/12.10.2018 în dosarul nr. x/2018 prin care s-a soluţionat un conflict negativ de competenţă.

Prin urmare, în cauza dedusă judecăţii este competent Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, conform prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. A doua instanţă învestită.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 07.06.2019.

Prin sentinţa nr. 759 din data de 11 septembrie 2019, Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia CAF.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Gorj a reţinut că, prin Dispoziţia obligatorie nr. CRR AIF 986/18.04.2018 - emisă de pârâta D.G.R.F.P. Craiova, Activitatea de inspecţie fiscală - Serviciul de Inspecţie economico-financiară, Compartimentul Gorj, pe baza Raportului de inspecţie economico-financiară înregistrat sub nr. x/18.04.2018 -, au fost dispuse o serie de măsuri în sarcina reclamantului, fiind stabilit şi termenul de aducere la îndeplinire.

Reclamantul a înţeles să conteste măsurile dispuse prin dispoziţia emisă de D.G.R.F.P. Craiova, formulând în acest sens plângere prealabilă împotriva Dispoziţiei anterior menţionată - înregistrată la M.F.P. - Biroul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor sub nr. x/2018.

Prin Decizia nr. 72/P/26.09.2018, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a respins, ca neîntemeiată, plângerea prealabilă formulată de A. S.A. împotriva Dispoziţiei Obligatoriii nr. CRR AIF 986/18.04.2018 emisă de Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Craiova şi a respins, ca inadmisibilă, plângerea prealabilă formulată de A. S.A. împotriva Raportului de inspecţie economico-financiară înregistrat sub nr. x/18.04.2018.

Conform prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Aşadar, textul de lege anterior menţionate instituie competenţa Curţilor de Apel de a soluţiona acele litigii referitoare la actele administrative emise de autorităţile publice centrale.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 34/2009: "(1) Ministerul Finanţelor Publice se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniul finanţelor publice.".

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii vizând anularea Deciziei nr. 72/P/26.09.2018 revine Curţii de Apel şi nu Tribunalului - din moment ce respectivul act administrativ-fiscal este emis de M.F.P. - Biroul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor.

În ceea ce priveşte cererea de anulare a Dispoziţiei obligatorii nr. CRR AIF 986/18.04.2018 - întocmită de pârâta D.G.R.F.P. Craiova -, este adevărat că acest act administrativ este emis de o autoritate locală însă, art. 45 din H.G. nr. 101/2012 - pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare -, statuează ca "Decizia emisă în soluţionarea plângerii prealabile poate fi atacată de către contestator, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii". Aşadar, ceea ce se atacă în faţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal nu este actul administrativ propriu-zis - în speţă Dispoziţia obligatorie nr. CRR AIF 986/18.04.2018 -, ci Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei formulată împotriva respectivului act - în cauză Decizia nr. 72/P/26.09.2018, competenţa materială fiind atrasă în raport cu această decizie.

Faţă de toate aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj şi a declinat cauza spre competentă soluţionare în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţă competentă în raport de rangul autorităţii emitente a actului atacat, în conformitate cu art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. raportat la art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

S-a reţinut că în acest sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 2989/25.09.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, prin care s-a soluţionat un conflict negativ de competenţă.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în anularea Dispoziţiei Obligatorii CRR-AIF 986/18.04.2018 emisă în baza raportului de inspecţie economico-financiară nr. x/18.04.2018, prin care s-au dispus un număr de 10 măsuri, pentru care, în temeiul art. 25 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2011 s-a solicitat a fi duse la îndeplinire în termen de 30 de zile de la data comunicării dispoziţiei obligatorii.

Prin Dispoziţia Obligatorie nr. x/18.04.2018 s-au stabilit obligaţii de plată în sarcina societăţii reclamante.

Înalta Curte constată că, dispoziţia sus-menţinată constituie titlu de creanţă şi neaducerea la îndeplinire a obligaţiei prevăzute de art. 24 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 94/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/2012, cu modificările ulterioare, se sancţionează contravenţional, potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ.

Deci, actul cu caracter executoriu, care conţine măsurile de restabilire a legalităţii şi regularităţii, este dispoziţia obligatorie.

Fiind vorba de recuperarea unei creanţe fiscale asimilate, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin aplicarea criteriilor stabilite prin textul art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acţiunii, potrivit căruia:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Din conţinutul acestor dispoziţii rezultă că pentru determinarea competenţei materiale a instanţei de fond sunt instituite două criterii, după cum urmează:

- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.

Cu alte cuvinte, în cazul în care nu este incident criteriul valoric competenţa materială a instanţei de contencios administrativ este determinată de apartenenţa organului emitent al actului la categoria autorităţilor publice centrale sau locale.

Prin urmare, având în vedere că Dispoziţia Obligatorie nr. x/18.04.2018 a fost emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, autoritate de rang local, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei fiind determinată de poziţionarea în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului administrativ vătămător, Înalta Curte constată că secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului îi aparţine competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice-Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în favoarea Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.