Negative conflict of jurisdiction resolved by assigning salary dispute for auxiliary judicial staff to labor court specialist panel.

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, sub nr. x/2019, formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava, s-a solicitat:

- obligarea pârâţilor la reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizaţiei brute lunare ce se cuvine personalului auxiliar de specialitate şi conex, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv V.R.S. 405 RON+4%+4,5%+10%: rezultând astfel o V.R.S. de 484,18 RON.

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanţii, respectiv obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acţiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, dar şi pentru viitor, după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, prin care se abrogă Legea-cadru nr. 284/2010).

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 712/28.05.2019 Tribunalul Mureş, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017.

A reţinut tribunalul că salarizarea personalului din justiţie se face pe baza unor ordine, iar în cauză reclamanţii critică modalitatea de stabilire a drepturilor salariale.

Totodată, s-a apreciat că şi din perspectiva legii contenciosului administrativ competenţa aparţine curţii de apel in raport de rangul emitentului.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 423 din 9 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu.

S-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. şi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava, în favoarea Tribunalului Mureş, complet specializat litigii de muncă.

S-a constatat intervenit conflictul negativ de competentă şi s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

A fost înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această sentinţă, curtea de apel a constatat că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile speciale ale art. 7 alin. (1) şi (2) din Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, apreciind că legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, în cauză, reclamanţii neformulând o astfel de plângere şi neparcurgând procedura contestaţiei împotriva actului administrativ al ordonatorului de credite, aceştia solicitând obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri.

S-a mai considerat că nu sunt aplicabile în cauză nici dispoziţiile de drept comun ale legii contenciosului administrativ, fiind vorba despre un veritabil litigiu de muncă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanţei competente după materie este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu cererea formulată de reclamanţi prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava la stabilirea încadrării salariale prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015

Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 7 alin. (1) şi (2) din Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, în raport de petitul acţiunii, apreciind că legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraţilor şi personalului auxiliar, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Totodată, constată instanţa că litigiul de faţă nu are natura unuia de contencios administrativ, întrucât reclamanţii nu contestă un act administrativ tipic şi nici nu deduc judecăţii un act administrativ asimilat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care din actele dosarului nu rezultă că aceştia au adresat ordonatorilor de credite pârâţi o cerere de acordare a V.R.S., iar aceştia au respins-o sau nu au soluţionat-o, astfel că nu sunt aplicabile nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acţiunea pentru stabilirea drepturilor salariale şi plata unor despăgubiri derivând din drepturi salariale, respectiv o acţiune de drept comun, raportul juridic generator al drepturilor şi obligaţiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului muncii.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Codul muncii:

"Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii, art. 269 din acelaşi act normativ prevăzând că "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii."

Dând eficientă principiului disponibilităţii, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanţa se pronunţă în limitele învestirii, având în vedere dispoziţiile legale sus-menţionate şi obiectul acţiunii de faţă, Înalta Curte apreciază este competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă secţia specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalului.

Cum în speţă, faţă de calitatea de pârât a Tribunalului Suceava, sunt incidente şi dispoziţiile art. 127 alin. (21) din C. proc. civ., potrivit cărora va fi sesizată una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, se constată că în mod riguros acţiunea a fost introdusă pe rolul Tribunalului Mureş.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă, complet specializat în litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B.,C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. şi pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă, complet specializat in litigii de muncă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.