Judicial disciplinary dismissal: Constitutional unconstitutionality of finality clause waives mandatory preliminary procedure

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.08.2016 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat instanţei de contencios administrativ să dispună desfiinţarea rezoluţiei nr. 3929/IJ/2142/DIJ/07.07.2016 şi continuarea procedurii disciplinare.

În fapt, prin rezoluţia contestată s-a dispus clasarea sesizării formulate de reclamant, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3866 din data de 6 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei procedurii prealabile.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca inadmisibilă.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru motive de nelegalitate.

A precizat, prin motivele de recurs circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., că temeiul de drept al contestaţiei formulate îl reprezintă art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, iar motivul înregistrării acţiunii direct la instanţa de judecată l-a constituit decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) Legea nr. 317/2004, este neconstituţională.

S-a arătat că motivarea deciziei Curţii Constituţionale şi direcţiile stabilite de instanţa de contencios constituţional conferă persoanei interesate dreptul de a ataca soluţia direct la instanţa judecătorească, fără a se preciza obligativitatea parcurgerii etapelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 sau a oricărei alte proceduri prealabile.

A arătat că rezoluţia de clasare este supusă procedurii confirmării de către inspectorul - şef, iar în această formă este transmisă, ulterior, petiţionarului.

In ceea ce priveşte al doilea motiv de casare invocat, respectiv dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., s-a arătat că judecătorul desemnat aleatoriu a fost înlocuit.

Pe fondul cauzei petentul şi-a menţinut cele scrise în sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi desfiinţarea Rezoluţiei nr. 3929/IJ/2142/DIJ/07.07.2016 cu trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

3. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată, intimata Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentând, în esenţă, că sentinţa recurată este legală, în speţă fiind aplicabilă norma generală prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

S-a arătat că prin efectul Deciziei nr. 397/2014, pronunţată de Curtea Constituţională, este recunoscut dreptul petiţionarilor de a ataca rezoluţia de clasare emisă în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, însă accesul la instanţa de contencios administrativ este reglementat în condiţiile dreptului comun, respectiv ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, prevederi ce instituie obligativitatea parcurgerii procedurii plângerii prealabile, din moment ce nicio altă dispoziţie legală nu dispensează subiectul de o atare obligaţie.

4. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 31 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 27 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, cu precădere asupra motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. privind soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei procedurii prealabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, în limitele şi pentru motivele arătate în continuare:

In fapt, prin rezoluţia nr. 3929/IJ/2142/DIJ/07.07.2016 contestată de reclamant, inspectorul judiciar a dispus, în temeiul prevederilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării reclamantului.

Instanţa de fond a respins acţiunea, ca inadmisibilă, constatând că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar Legea nr. 317/2014 nu conţine nicio prevedere derogatorie cu privire la procedura prealabilă în cazul deciziei de clasare.

Potrivit dispoziţiilor menţionate, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, rezoluţia de clasare, dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecţia Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate şi în cadrul căreia se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, era definitivă.

Inalta Curte mai reţine că prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Astfel, instanţa de recurs constată că în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, deşi s-a declarat neconstituţionalitatea sintagmei "rezoluţia de clasare este definitivă", reţinându-se că partea este lipsită de accesul la o instanţă judecătorească, textul de lege nu a fost modificat şi pus în acord cu cele statuate de instanţa de control constituţional.

De asemenea, Înalta Curte mai reţine că alin. (5) al art. 47 din Legea nr. 317/2004 prevede că rezoluţia de respingere a sesizării poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Prin urmare, în raport cu cele reţinute de Curtea Constituţională în decizia amintită şi faţă de prevederile legale referitoare la rezoluţia de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii şi în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte apreciază că nici în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, în forma textului de la momentul sesizării instanţei, nu era necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Această interpretare este în concordanţă cu principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă, a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

În realizarea rolului constituţional ce revine instanţei supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte s-a pronunţat în acelaşi sens prin soluţia de principiu adoptată în şedinţa Plenului secţiei din data de 13 februarie 2017, stabilind că Rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Pentru aceste considerente, reţinându-se că în mod eronat s-a apreciat, de către instanţa de fond, cu privire la inadmisibilitatea acţiunii, fără a se mai intra în cercetarea fondului, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3866 din data de 6 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.