Accommodation allowance recovery upheld after officer failed to prove lodging expenses; appeal rejected as unfounded.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 decembrie 2016 sub număr de Dosar x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând anularea Deciziei nr. JF 15448 din 28 noiembrie 2016 prin care s-a dispus reţinerea avansului în sumă de 700 de euro, inclusiv a penalităţilor de întârziere, de la lt. A., încadrat la U.M. X, restituirea tuturor sumelor reţinute; cu cheltuieli de judecată.

În procedura de regularizare, la data de 13 ianuarie 2017, s-a înregistrat la dosar cerere modificatoare/precizatoare prin care partea reclamantă a arătat că înţelege să modifice capetele 1 şi 2 ale cererii de chemare în judecată, solicitând anularea Deciziei nr. JF16512 din 20 decembrie 2016 prin care s-a dispus reţinerea avansului în suma de 520 de euro, inclusiv a penalităţilor de întârziere, de la lt. A., încadrat la U.M. X, restituirea tuturor sumelor reţinute în baza Deciziei nr. JF16512.

În motivare, partea reclamantă a arătat că la data de 20 decembrie 2016 i-a fost comunicată Decizia JF 16512 prin care a fost anulata Decizia nr. JF 15448 din 28 noiembrie 2016 şi prin care s-a dispus reţinerea avansului nejustificat în sumă doar de 520 euro, inclusiv penalităţi de întârziere începând cu data de 31 octombrie 2016 şi până la data recuperării sumei. Reclamantul a mai arătat că restul considerentelor rămân neschimbate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1636 din 5 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 1636 din 5 mai 2017 a declarat apel reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac, modificarea sentinţei apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată.

Instanţa la termenul când s-a judecat pricina a recalificat calea de atac în recurs, apreciindu-se că aceasta se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II.Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

S-a susţinut în cererea de recurs faptul că în mod greşit a stabilit instanţa de fond ca: "incumbă reclamatului să demonstreze faptul utilizării sumelor primite cu titlul de indemnizaţie de cazare în vederea acoperirii cheltuielilor impuse de locuirea temporară în statul în care fusese trimis. Or, dl. A. nu a prezentat niciun document justificativ privind cazarea sa la locul misiunii din Italia, fie că acesta intervenise într-una dintre locaţiile recomandate de organizatorul străin, fie într-un alt spaţiu, lista de hoteluri trimisă rezultând a fi fost opţională. De altfel, necesitatea justificării destinaţiei date sumei în discuţie a fost cunoscută reclamantului prin punerea la dispoziţia sa, sub semnătura a instrucţiunilor privind efectuarea plaţilor cu numerar şi gestionarea avansurilor pentru plăţile în numerar.

Astfel, în momentul întocmirii raportului de plecare în misiune externă, pentru primirea avansului în valută aferent indemnizaţiei de cazare, structura financiar contabilă impune (fără a fi în conformitate cu H.G. nr. 518/1995 şi O.G. nr. 119/1999 sau fără a avea norme interne aprobate) trecerea unui asterisc în subsolul paginii cu menţiunea că "la justificarea avansului se vor prezenta documente justificative pentru indemnizaţia de cazare", lucru în totală neconcordanţă cu H.G. nr. 518/1995, art. 12, alin. (2) care spune că "Justificarea sumelor cheltuite în valută, cu excepţia celor reprezentând indemnizaţia de deplasare, se face pe bază de documente şi se aprobă de către conducătorii unităţilor trimiţătoare." doresc a sublinia aici distincţia între: termenul de "documente", care, în cazul meu, se materializează prin Raportul cu nr. x din 29 august 2016 şi care este definit de către DEX ca fiind un "Act prin care se adevereşte, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, se recunoaşte o obligaţie." şi termenul de "document justificativ", definit de către OMFP nr. 2634/2015 privind documentele financiar contabile ca fiind un document "care stă la baza înregistrărilor în contabilitate (în jurnale, fişe şi alte documente contabile, după caz), în care se consemnează operaţiunile economico-financiare, în momentul efectuării lor". Facturile sunt incluse de către Nomenclator în categoria documentelor justificative. În concluzie, includerea facturilor de cazare sub incidenţa termenului de "documente" este nepotrivita, deoarece ele sunt clar definite ca fiind "documente justificative" şi nu fac obiectul art. 12, alin. (2) al H.G. nr. 518/1995.

În instrucţiunile SMFT, referitoare la efectuarea plăţilor cu numerar şi gestionarea avansurilor pentru plăţile în numerar, care trebuie luate la cunoştinţă înainte de plecarea în misiunea externă, sunt făcute menţiuni, din nou, cu privire la prezentarea facturilor pentru cazare la întoarcerea din misiune, în neconcordanţă, din nou, cu H.G. nr. 518/1995, art. 12, alin. (2);

Există o rezoluţie a Direcţiei pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistentă Juridică (DRPAJ) pe un aviz al unei deplasări efectuate în străinătate, la o dată ulterioară deplasării părţii în misiune, anexată la dosar, în care se menţionează că "în ceea ce priveşte nota de subsol, referitoare la justificarea avansului din Anexa nr. 2 a raportului mai sus-menţionat, precizăm că această operaţiune trebuie să se facă cu respectarea prevederilor art. 12, alin. (2) al Capitolului V din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, care stipulează: Justificarea sumelor cheltuite în valută, cu excepţia celor reprezentând indemnizaţia de deplasare, se face pe bază de documente şi se aprobă de către conducătorii unităţilor trimiţătoare.". DRPAJ face menţiunea ca indemnizaţia de deplasare se acorda pe baza de documente nu pe baza de documente justificative(definite conform OMFP 2634/2015);

Aceste susţineri nu sunt justificate.

Astfel, recurentul-reclamant motivează nedepunerea tuturor documentelor justificative prin prisma modificării aduse art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 518/1995, prin H.G. nr. 582/2015, care, în prezent, are următorul conţinut:

"(2) Justificarea sumelor cheltuite în valută, cu excepţia celor reprezentând indemnizaţia de deplasare, se face pe bază de documente şi se aprobă de către conducătorii unităţilor trimiţătoare; în cazul cheltuielilor medicale este necesar şi avizul policlinicii de specialitate."

Această modificare, aşa cum reiese din Nota de fundamentare la H.G. nr. 582/2015 este adusă de către legiuitor în scopul fluidizării procesului de decontare, fără a mai fi necesară îndeplinirea condiţiei de aprobare a acestor documente, nefiind însă menţionat nimic în legătură cu posibilitatea de a nu returna sumele neutilizate în scopul cazării.

La punctul 7. Secţiunea 4 se precizează în mod expres faptul că aplicarea actului normativ nu conduce la majorarea cheltuielilor publice.

Este evident că acordarea plafonului maxim fără returnarea sumelor destinate în scopul acoperirii cheltuielilor de cazare neutilizate în acest scop ar duce la creşterea cheltuielilor publice.

Definirea cheltuielilor de cazare în H.G. nr. 582/2015 este făcută la art. 5 lit. A) punctul b), astfel:

"prin cheltuieli de cazare se înţelege, pe lângă tarifele sau chiria plătite, şi eventualele taxe obligatorii pe plan local, precum şi costul micului dejun, atunci când acesta este inclus în tarif"

Totodată, acordarea plafonului maxim al indemnizaţiei de cazare în condiţiile în care organizatorul informează în scris asupra posibilităţii cazării la tarife mult inferioare constituie o încălcare a art. 21 alin. (8) din Legea nr. 500/2002, act normativ de rang superior hotărârii de Guvern.

Din interpretarea coroborată a art. 5 alin. (1), art. 9, art. 12 şi art. 13 din H.G. nr. 518/1995, Curtea de Apel Bucureşti a constatat în mod corect că, deşi indemnizaţia de deplasare prezintă potrivit art. 12 din H.G. nr. 518/1995 un regim derogatoriu faţă de sumele în valută acordate cu titlu de avans, totuşi este necesar ca inclusiv aceasta să rezulte că a servit scopului deplasării, adică în cauza de faţă achitării cazării personalului trimis în străinătate.

În acest din urmă sens, ansamblul dispoziţiilor H.G. nr. 518/1995, şi îndeosebi art. 13 şi 14 din acest act normativ indică faptul că sumele în valută folosite în alte scopuri se recuperează, art. 5 alin. (1) lit. A) stabilind obligaţia beneficiarului de a cheltui indemnizaţia de cazare cu acest titlu, implicând în caz contrar, lipsa de temei legal a încasării sale.

Astfel deşi personalul în discuţie primeşte o indemnizaţie de deplasare în cazul trimiterii sale în străinătate, indemnizaţie alcătuită din diurnă şi cheltuieli de cazare, totuşi aceasta din urmă îşi găseşte scopul în necesitatea plăţii cheltuielilor de cazare, ceea ce înseamnă că aceasta nu va mai fi justificată atunci când beneficiarul nu poate demonstra că a suportat vreun fel de cheltuieli pentru a locui temporar în ţara respectivă.

Susţinerea pleacă de la premisa că art. 12 din H.G. nr. 518/1995 se interpretează în sensul că nu ar trebui justificat faptul cheltuirii indemnizaţiei de cazare pentru asigurarea condiţiilor de locuit are ca şi consecinţă o abatere de la principiile unei bune gestiuni financiare, respectiv eficienţă, eficacitate şi economicitate potrivit O.G. nr. 119/1999, republicată, având ca şi consecinţă transformarea unei sume acordate cu destinaţie indemnizaţie de cazare într-o formă de remuneraţie neprevăzută de norma juridică în beneficiul angajatului respectiv.

În aceste condiţii, îi revenea recurentului - reclamant să demonstreze faptul utilizării sumelor primite cu titlu de indemnizaţie de cazare în vederea acoperii cheltuielilor impuse de locuirea temporară în statul în care fusese trimis. Or, acesta nu a prezentat niciun document justificativ privind cazarea sa la locul misiunii din Italia.

Cât priveşte aşa zisa rezoluţie a unei direcţii interne din cadrul M.A.p.N privind o destinaţie între termeni "documente şi documente justificative".

În speţa de faţă a aceasta nu apare ca justificată, de altfel astfel de sofisme fiind mai degrabă specifice altui gen de instituţii.

Ca de altfel şi faptul că avizul nefavorabil nu este semnat de către Şeful SMFT din acea perioadă, caracterul de document oficial emis de către persoane juridice de drept public nefiind îndeplinit.

Evident că asemenea aserţiuni trebuie dovedite, ceea ce recurentul nu a făcut deşi sarcina probei în revenea, mai mult nu s-a indicat niciun text de act normativ incident. Totodată, în cauză este vorba despre un aviz intern faţă de care nu se impune vreo procedură de felul celei indicate.

În aceste condiţii, în raport de argumentele invocate, hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 1636 din 5 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2019.

GGC - LM