Suspension of tax assessment enforcement: well-justified case based on prescription and missing calculation details versus imminent insolvency risk

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, reclamanta SC A. SRL Braşov, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice - Covasna - Inspecţia Fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/22.12.2016 emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. F - CV 113/2016, până la soluţionarea definitivă a acţiunii, având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale a căror suspendare a căror suspendare se solicită, potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 17 din 29 ianuarie 2018, Curtea de Apel Braşov a respins excepţiile litispendenţei, conexităţi şi autorităţii de lucru judecat invocate de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna prin întâmpinare.

Pe fond, a admis cererea şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/22.12.2016 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii privind anularea actelor administrative fiscale anterior indicate.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 17 din 29 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov a declarat recurs pârâta Administraţia Finanţelor Publice Covasna, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că există autoritate de lucru judecat, cauza supusă judecăţii fiind în realitate identică cu cea care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Braşov.

Recurenta a susţinut că folosul urmărit de către reclamantă este acelaşi în ambele acţiuni, respectiv obţinerea suspendării executării deciziei de impunere nr. x/2016 pentru a se evita executarea silită a acesteia, iar motivele aduse nu sunt unele noi, care să nu fi existat sau să nu fi fost cunoscute la momentul formulării primei cereri de suspendare, ci reprezintă reformularea sau dezvoltarea motivelor de ilegalitate aduse iniţial actului administrativ fiscal a cărui suspendare a executării se solicită.

Pe fondul cauzei, a apreciat că instanţa de fond în mod greşit a reţinut îndeplinirea în cauză a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aşadar, cu privire la existenţa cazului bine justificat, recurenta a arătat că în cauză nu au fost emise trei decizii de impunere diferite, ci o singură decizie, care a fost modificată parţial, modificările aduse fiind comunicate societăţii reclamante de îndată ce au survenit (motiv pentru care decizia de impunere poartă acelaşi număr şi doar date diferite), din conţinut rezultând cuantumul obligaţiilor stabilite suplimentar.

Pe de altă parte, argumentele organului fiscal cu privire la înlăturarea susţinerilor contribuabilului şi anume cele referitoare la prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale, respectiv cele pentru anul 2009 emise printr-un act datat din 2016 şi în condiţiile în care termenul de prescripţie s-a îndeplinit la sfârşitul anului 2015, nu se impun a fi cuprinse în decizia de impunere, ci în decizia de soluţionare a contestaţiei administrative împotriva acesteia, iar propriile constatări ale organelor de inspecţie fiscală sunt redate în conţinutul raportului de inspecţie fiscală.

De asemenea, a arătat că motivele invocate de intimata-reclamantă ţin exclusiv de fondul verificării temeiniciei şi legalităţii actului administrativ fiscal, ce urmează a constitui obiectul unei alte cauze.

Referitor la cea de a doua condiţie, a prevenirii unei pagube iminente, recurenta a susţinut că toate motivele de ordin economic invocate în motivarea soluţiei ţin mai ales de interesele grupului de firme din care face parte A. SRL şi nu ţin strict de producerea unei pagube în patrimoniul reclamantei.

4. Întâmpinarea formulată în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata SC A. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sunt îndeplinite, în cauză, condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, a susţinut că această cerere este o altă cerere de suspendare, întemeiată pe alte motive decât cea care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:

Reclamanta SC A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării deciziei de impunere x nr. 135/22.12.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a persoanei care se consideră vătămată, măsură ce poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Ambele condiţii prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost definite de legiuitor, prin art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) ale aceleiaşi legi, potrivit cărora paguba iminentă este prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice/sau a unui serviciu public, iar cazul bine justificat constă în împrejurări legate de starea de fapt sau de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În speţă, prima instanţă a reţinut, în mod corect, că sunt suficiente indicii care să contureze aparenţa dreptului în favoarea reclamantei, în condiţiile în care organul fiscal a emis decizia de impunere în trei forme, la date şi cu conţinut diferit, fără ca aceasta să conţină modalitatea de calcul în care s-a ajuns la suma imputată.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei; de aceea, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se poate pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.

Instanţa de control judiciar constată că, în cauză, criticile invocate de intimata reclamantă cu privire la obligaţiile aferente anului 2009, în sensul că organul fiscal nu putea stabili obligaţii fiscale pentru anul 2009 în anul 2016, dreptul de a stabili obligaţii fiscale fiind prescris, precum şi cele referitoare la faptul că decizia de impunere nu cuprinde motivele de fapt şi de drept şi nici dovezi concrete ale modului de calcul al creanţei datorate, sunt de natură să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a se analiza pe fond, conţinutul actului administrativ.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o evaluare justă a datelor speţei şi în ceea ce priveşte condiţia iminenţei unei pagube, luând în considerare faptul că executarea sumelor imputate ar avea consecinţe grave asupra activităţii societăţii, care ar conduce până la posibila deschidere a procedurii insolvenţei. De asemenea, blocarea activităţii societăţii reclamante va afecta şi alte societăţi comerciale implicate în activitatea de transport marfă.

Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate şi criticile aduse soluţiei de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, întrucât obiectul celor două cauze a fost diferit.

Astfel, în Dosarul nr. x/2016 s-a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. x, în varianta emisă la data de 16.09.2016, iar în prezenta cauză s-a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. x, în varianta emisă la data de 22.12.2016. De asemenea, sumele reţinute în sarcina reclamantei prin cele două variante ale deciziei de impunere sunt diferite.

Prin urmare, instanţa de fond în mod corect a constatat că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi prevăzută de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna împotriva Sentinţei nr. 17 din 29 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2019.

GGC - GV