Tax suspension request held time-barred after first-instance ruling; appeal admitted, company's application quashed.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta "A." SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, suspendarea Deciziei de impunere x nr. 300 din 31.05.2016, emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare având ca obiect această decizie.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 396 din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantei de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

A respins excepţia tardivităţii formulării cererii de suspendare, invocată de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

A respins excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de suspendare, invocată de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Pe fond, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta "A." SRL, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj.

A dispus suspendarea Deciziei de impunere x nr. 300 din 31.05.2016 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare având ca obiect această decizie.

A obligat pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj să plătească reclamantei "A." SRL suma de 50 de RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 396 din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că motivele contradictorii reţinute de instanţa de fond atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor, cât şi în ceea ce priveşte fondul cererii de suspendare, sunt următoarele:

Deşi în materia contenciosului administrativ este inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială ce vizează suspendarea executării actului administrativ, dat fiind că în acest domeniu există reglementări cu caracter derogatoriu, instanţa de fond a reţinut că art. 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează în fapt o astfel de cerere;

Instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii cererii de suspendare cu motivarea că aceasta a fost formulată înainte de soluţionarea acţiunii în fond, respectiv înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive cu privire la această acţiune, ceea ce reprezintă rezultatul unei adăugări la lege şi nu a unei interpretări legale.

Considerentul instanţei de fond legat de aplicarea vechiul C. proc. civ. nu îşi găseşte aplicarea în contextul raportului juridic dedus judecăţii.

Aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rezultă din faptul că pe fond cererea a fost admisă, instanţa de fond reţinând ca fiind caz bine justificat anularea deciziei printr-o hotărâre de prima instanţă.

4. Întâmpinarea formulată în cauză

Intimata "A." SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de ar. 488 din C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata "A." SRL, Înalta Curte apreciază că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., invocate de recurentă în cererea de recurs.

Analizând criticile expuse de recurentă, în raport cu dispoziţiile incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

La data de 03 noiembrie 2017, reclamanta "A." SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere x nr. 300 din 31.05.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea acestei decizii.

Instanţa de control judiciar constată că, în cauză, este esenţial de stabilit momentul până la care poate fi formulată cererea de suspendare în baza 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

Este, aşadar, de observat că dreptul de formulare a cererii de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, nu este unul absolut şi nelimitat, ci dimpotrivă este limitat în timp până la soluţionarea acţiunii în primă instanţă, neputându-se solicita suspendarea actului administrativ după dezînvestirea instanţei de fond.

Or, în cauză, atât reclamanta în argumentarea cererii de suspendare, cât şi instanţa în considerentele sentinţei recurate, au arătat că acţiunea în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, a fost deja soluţionată anterior formulării prezentei cereri (03.11.2017), respectiv la 14.10.2017 prin Sentinţa nr. 327 din 14.10.2017 pronunţată în Dosar nr. x/2017 al Curţii de Apel Cluj, care în prezent este în stadiul de judecată a recursului în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte reţine că, aşa cum s-a arătat anterior şi cum s-a statuat şi în literatura de specialitate, sintagma până la soluţionarea acţiunii în fond, nu ar putea fi interpretată ca dispunând de fapt limitarea temporală până la judecata inclusiv a recursului, aşadar până la soluţionarea definitivă în fond, o atare interpretare neputând fi susţinută juridic.

Astfel, în primul rând este de observat că textul legal foloseşte expresia soluţionare în fond, iar nu soluţionare definitivă în fond. Or, ori de câte ori legiuitorul a înţeles să aibă în vedere soluţionarea definitivă, a făcut-o prin exprimarea în mod expres a acestui lucru. Cel mai bun exemplu în acest sens îl constituie chiar articolul disputat - art. 15, care în acelaşi alineat - intenţionând ca reglementarea efectelor suspendării în condiţiile art. 15 să fie pentru o perioadă mai lungă decât cea în cazul suspendării în condiţiile art. 14, a definit acest moment temporal, expres, exprimându-se de această dată cu sintagma până la soluţionarea definitivă a cauzei. Ca urmare, utilizarea în acelaşi articol, acelaşi alineat, a celor două noţiuni în mod diferit, soluţionare (pentru termenul de formulare a cererii) vs. soluţionare definitivă (pentru efectele hotărârii de suspendare), nu poate fi în afara intenţiei şi deosebirii pe care a înţeles să o facă legiuitorul, intenţie căreia i se cuvine astfel a se da interpretarea corectă şi valoarea aferentă juridic.

Este apoi de adăugat că deşi este cert că legiuitorul a intenţionat limitarea în timp a exercitării acestui drept [cererea se poate formula (...) până la soluţionarea acţiunii în fond], a considera că acest moment temporal este finalizarea recursului iar nu a judecăţii în primă instanţă, înseamnă a nu limita exercitarea acestui drept pe parcursul întregului proces care parcurge de regulă şi etapa recursului. Or, un text se interpretează în sensul în care produce efect, iar nu în sensul în care efectele sale sunt înlăturate.

Faţă de cele arătate, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond a dat o dezlegare greşită excepţiei tardivităţii acţiunii pe motiv că sintagma soluţionarea acţiunii în fond poate fi interpretată ca referindu-se la soluţionarea definitivă a acţiunii.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în baza art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea reclamantei, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj împotriva Sentinţei nr. 396 din 11 decembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Respinge acţiunea reclamantei A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, ca tardiv formulată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2019.

GGC - GV