Right to deduct input VAT on acquisitions from upstream suppliers in a fraudulent chain where the taxpayer lacked knowledge of the fraud

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 5 februarie 2016, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta societatea A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare,

- anularea, în parte, a Deciziei de impunere nr. x din 22 mai 2015 pentru suma totală de 1.115.617 RON, din care 730.253 RON reprezintă TVA nerecunoscut la rambursare, iar 385.364 RON reprezintă dobânzile, majorările de întârziere şi penalităţile aferente,

- anularea, în parte, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 22 mai 2015 aferent deciziei de impunere, în limita sumelor arătate,

- anularea Procesului-verbal nr. x din 3 iunie 2015, privind constatările organelor de inspecţie fiscală cu privire la TVA

- obligarea pârâtelor, în solidar, la restituirea sumei de 1.115.617 RON, reprezentând TVA, dobânzile, majorările de întârziere şi penalităţile aferente, sumă achitată cu Ordinele de plată nr. x din 18 mai 2015 şi nr. y din 29 octombrie 2015

- obligarea pârâtelor, în solidar, la plata dobânzii fiscale calculate de la data achitării sumelor arătate până la data restituirii efective,

S-au solicitat şi cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 55 din 27 aprilie 2017, Curtea de Apel Oradea a admis, în parte, acţiunea reclamantei.

A anulat, în parte, Decizia privind soluţionarea contestaţiei nr. 958 din 28 decembrie 2015 emisă de pârâta DGRFP Cluj-Napoca.

A anulat, în parte, Decizia de impunere nr. x din 22 mai 2015, Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 22 mai 2015 şi Procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015 emise de AJFP Satu Mare, pentru suma de 650.306 RON reprezentând TVA suplimentar de plată, aferent achiziţiilor de la societatea B. SRL şi societatea C. SRL, precum şi pentru dobânzile şi penalităţile aferente acestei sume.

A obligat pârâtele, în solidar, să restituie reclamantei suma de 650.306 RON, reprezentând TVA suplimentar de plată, achitată prin OP nr. x din 18 mai 2015, precum şi dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente achitate prin OP nr. x din 29 octombrie 2015, la care se adaugă dobânzi fiscale calculate de la data plăţii sumelor menţionate până la data restituirii efective.

A respins ca neîntemeiate restul pretenţiilor.

A obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 15.350 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând modificarea, în parte, a sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii, în totalitate, ca nefondată.

În motivarea opţiunii sale procesuale pârâta a susţinut următoarele:

Echipa de inspecţie fiscala nu a acceptat la deducere TVA înscrisă în facturile de achiziţie emise de societatea B. SRL şi societatea C. SRL către societatea A. SRL considerând că aceste achiziţii nu au fost efectuate în mod real, facturile fiind întocmite, în scopul diminuării taxei pe valoarea adăugată de plată datorată de societate bugetului general consolidat al statului.

Aceste constatări s-au bazat pe informaţiile din baza de date ANAF - INFOPC, Dosar Fiscal, C-LYNX, dar şi pe controalele încrucişate efectuate la societăţile B. SRL şi C. SRL

Pentru înregistrarea în evidenţa contabilă a facturilor de la societăţile comerciale menţionate mai sus a fost întocmită Sesizarea penală nr. 114915 din 10 iunie 2015 înaintată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare pe baza Adresei nr. x din 10 iunie 2015.

Reclamanta este în opinia organului fiscal beneficiarul final, ultima veriga dintr-un lanţ de tranzacţionare, înregistrând achiziţii de produse de la societăţi cu comportament de tip fantoma din punct de vedere fiscal şi anume societatea D. SRL, societatea E. SRL şi societatea F. SRL prin intermediul altor societăţi (B. SRL şi C. SRL).

Pentru o parte din produsele înscrise în facturile de la societăţile de mai sus, societatea reclamantă a întocmit documente de livrare (fără T.V.A) către diferiţi operatori intracomunitari din Ungaria şi Slovacia, o parte din acestea fiind livrate în Ungaria la G., Codul fiscal x şi H.., Codul fiscal x, societăţi având ca asociat sau reprezentant pe dl. I., acesta fiind şi administratorul societăţii D. SRL şi a dedus T.V.A aferentă respectivelor facturi, fără ca aceasta să fie achitată la bugetul de stat de către prima sau oricare altă societate din lanţul de comercializare.

Deşi reclamanta susţine că nu a avut niciodată absolut nici un fel de legături, directe sau indirecte cu societatea D. SRL sau cu persoana care o administrează, respectiv cu domnul I., aceasta persoana apare ca administrator sau reprezentant al societăţilor din Ungaria G., Codul fiscal şi H.., care a semnat contractele încheiate de reclamantă cu aceşti operatori intracomunitari.

Cu privire la achiziţiile înregistrate de la societatea B. SRL, se arată că în urma verificărilor efectuate s-a constatat ca în perioada mai 2012 - noiembrie 2012, societatea A. SRL Satu Mare, înregistrează în evidenţa contabilă achiziţii de diverse produse alimentare de la societatea B. SRL, din localitatea Satu Mare.

Aceste facturi de achiziţie au fost achitate integral prin virament bancar.

În vederea stabilirii realităţii operaţiunilor cuprinse în facturile menţionate mai sus, ca urmare a proceselor-verbale de control nr. x din 29 aprilie 2015 întocmit de echipa de inspecţie fiscală şi nr. 147161 din 12 octombrie 2012, întocmit de autorităţile fiscale din cadrul D.G.F.P. Satu Mare, s-a constatat că societatea B. SRL Satu Mare înregistrează achiziţii de la societatea D. SRL, pe care ulterior le facturează către reclamantă.

Administratorul societăţii D. SRL la data efectuării tranzacţiilor a fost d-nul I.

Pentru bunurile cuprinse în facturile menţionate mai sus, emise de societatea B. SRL Satu Mare, acesta avându-i ca furnizor pe societatea D. SRL, reclamanta a întocmit documente de livrare la diferiţi operatori intracomunitari, o parte din acestea fiind livrate în Ungaria la G. şi H., societăţi având ca asociat sau reprezentant pe d-ul I., acesta fiind şi administratorul societăţii D. SRL.

Tot din aceste controale rezultă că societatea D. SRL nu funcţionează la sediul declarat, administratorul societăţii, I., cetăţean maghiar, nu s-a prezentat la organele de inspecţie fiscală, actele contabile nu au fost găsite, societatea fiind declarată inactivă conform O.G. nr. 92/2003, această societate acţionând potrivit organului fiscal în acest lanţ de tranzacţionare ca o societate cu comportament de tip fantomă, care nu achită impozite şi taxe bugetului de stat. Reclamanta este beneficiarul final, ultima veriga din acest lanţ de tranzacţionare, deoarece a înregistrat achiziţii de produse de la societatea D. SRL, prin intermediul altor societăţi, a întocmit documente de livrare către diferiţi operatori intracomunitari din Ungaria şi Slovacia, o parte din acestea fiind livrate în Ungaria la G. şi H., şi a dedus T.V.A aferentă respectivelor facturi, fără ca aceasta să fie achitată la bugetul de stat de către prima societate din lanţul de comercializare.

Faptul ca bunurile facturate către societăţile din Ungaria de către reclamantă provine de la societatea D. SRL rezultă şi din nota explicativă dată de administratorul societăţii B. SRL cu ocazia controlului inopinat efectuat la aceasta societate.

Prin această notă explicativă dl. J. a declarat faptul că bunurile cuprinse în facturile întocmite de către societatea D. SRL către societatea B. SRL au fost descărcate la depozitul reclamantei, această societate fiind beneficiarul final al acestor operaţiuni derulate în interiorul ţării.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că societatea B. SRL înregistrează achiziţii de bunuri şi de la societatea E. SRL, bunuri care ulterior au fost refacturate către reclamantă.

Această societate s-a aflat în atenţia organelor fiscale din cadrul A.J.F.P. Maramureş, fără ca acestea să poată lua legătura cu administratorul societăţii şi fără să intre în posesia documentelor contabile. În perioada noiembrie 2012, la care au avut loc tranzacţiile cu reclamanta, prin intermediul societăţii B. SRL, administratorul societăţii era d-ul K. Faptul ca părţile sociale au fost cesionate unor cetăţeni ucraineni care nu se prezintă la solicitarea organelor fiscale denotă, în viziunea organului fiscal, intenţia de a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate. În susţinerea acestor afirmaţii vine şi faptul că după cesionarea părţilor sociale unui cetăţean ucrainean societatea încetează de a mai depune declaraţii privind impozitele şi taxele datorate bugetului de stat.

Aspectele prezentate mai sus indică faptul că societatea E. SRL are un comportament de societate tip fantoma din punct de vedere fiscal, iar prin tranzacţiile descrise mai sus, bugetul statului a fost prejudiciat.

Cu privire la achiziţiile înregistrate de la societatea C. SRL, se susţine că în urma verificării efectuate s-a constatat ca reclamanta înregistrează achiziţii de diverse bunuri (produse alimentare) în evidenţa contabilă, în perioada mai 2012 - iunie 2012, de la această societate.

Conform procesului-verbal de control încrucişat nr. x din 28 noiembrie 2012, reiese faptul că societatea C. SRL a efectuat achiziţii de la societatea D. SRL reprezentând zahăr vrac în perioada mai 2012 - iunie 2012, respectiv s-a constatat faptul ca ponderea cea mai mare a clienţilor societăţii este reclamanta.

Pentru bunurile cuprinse în facturile menţionate mai sus, emise de societatea C. SRL Satu Mare, reclamanta a întocmit documente de livrare la diferiţi operatori intracomunitari, o parte din acestea fiind livrate în Ungaria la G.. şi H.. societăţi având ca asociat sau reprezentant pe d-ul I., acesta fiind şi administratorul societăţii D. SRL

De asemenea, societatea C. SRL achiziţionează zahăr în perioada februarie - mai 2012 de la societatea F. SRL, pe care îl livrează către reclamantă.

Din informaţiile generate de programul informatic al Ministerului Finanţelor Publice s-a constatat faptul societatea F. SRL are un comportament fiscal neadecvat, că achiziţiile efectuate şi declarate de către această societate sunt în totalitate efectuate de la societăţi comerciale cu comportament de tip fantomă (L. SRL, M. SRL şi N. SRL), care nu depun declaraţii şi nu achită impozite şi taxe bugetului de stat, motiv pentru care au fost declarate inactive de către organele de inspecţie fiscală şi au fost sesizate organele de cercetare penală.

Astfel, prin intermediul acestor societăţi reclamanta a înregistrat achiziţii de bunuri care au fost comercializate consecutiv prin mai multe societăţi, care la rândul lor nu au achitat efectiv impozite şi taxe, şi astfel şi-a dedus T.V.A fără ca aceasta să fie achitată la bugetul de stat de către prima societate din lanţul de comercializare, bugetul statului fiind astfel prejudiciat.

Se mai solicită pe această cale reevaluarea cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond, considerându-se că se impune reducerea lor, întrucât chiar în prezenţa unor înscrisuri doveditoare (decont expert), instanţa are dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată solicitate de către partea îndreptăţită şi să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluţia pronunţată, precum şi de obiectul şi complexitatea cauzei.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare reclamanta - intimată societatea societatea A. SRL Satu Mare a solicitat respingerea recursului pârâtelor apreciind că hotărârea instanţei de fond este legală.

În dezvoltarea apărărilor formulate s-a susţinut următoarele:

Deşi se invocă drept temei al recursului dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. din motivarea acestuia lipseşte, de fapt, orice critică cu referiri concrete la modul în care instanţa de fond şi-a motivat hotărârea sau a aplicat normele de drept material incidente în cauză. Recurenta se mărgineşte să reia sintetic, aceleaşi susţineri, nefondate de altfel, care se regăsesc şi în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere atacate.

Contrar celor susţinute prin recurs reclamanta nu a achiziţionat produse prin intermediul societăţii B. SRL şi societăţii C. SRL ci de la aceste societăţi. Nu sunt acestea singurele societăţi cu care a colaborat şi nu au fost acestea singurele tranzacţii pe care le-a avut cu respectivele societăţi, după cum reiese şi din raportul de expertiză fiscală întocmit în cauză. De unde au provenit mărfurile pe care aceste societăţi i le-a livrat nu are cunoştinţă reclamanta, fiind logic şi evident că societăţile care îi livrează produse nu le dezvăluie sursele şi preţurile lor de aprovizionare pentru simplul motiv că reclamanta ar avea posibilitatea să le elimine ca şi intermediari abordând direct furnizorii lor în scopul obţinerii unui profit suplimentar.

Livrările intracomunitare pe care le-a efectuat în perioada respectivă nu au fost doar către firmele din Ungaria la care se susţine că ar fi fost administrator sau reprezentant acel domn I.. Cea mai mare parte a lor au fost, de fapt, făcute către societate O. SRL din Slovacia. Iniţial, în proiectul de raport de inspecţie fiscală această societate figura ca şi beneficiar al livrărilor intracomunitare pe care le-a efectuat. Ulterior, după ce reclamanta a prezentat documente care atestau existenţa societăţii şi înregistrarea în contabilitatea ei a livrărilor sale, în varianta finală a actelor de control nu mai apare nici o menţiune cu privire la aceasta.

Pentru toate livrările intracomunitare nu s-au întocmit doar documente de livrare, după cum se reţine în decizia de impunere şi Raportul de inspecţie. S-au prezentat organelor de control documentele care atestă atât livrarea efectivă a mărfurilor, cât şi încasarea efectivă a contravalorii lor prin bancă, aspecte confirmate, din nou, de raportul de expertiză fiscală.

Reclamanta intimată a formulat recurs incident, solicitând casarea în parte a hotărârii atacate prin recursul principal şi rejudecând cauza să fie admisă acţiunea reclamantei în totalitate, în sensul acceptării dreptului de deducere al TVA aferent achiziţiile de la societatea P. SRL reiterându-se faptul că deşi facturile de achiziţie nu au putut fi prezentate, Procesul-verbal nr. x din 10 septembrie 2014 probează că aceste facturi au existat şi că au fost reţinute de organele fiscale.

Prin întâmpinare pârâtele au solicitat respingerea recursului incident, apreciind că sub acest aspect hotărârea instanţei de fond este legală.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

2.1. Referitor la recursul incident exercitat în cauză, societatea reclamantă A. SRL a formulat declaraţie de renunţare la judecată, care a fost comunicată pârâtelor.

Având în vedere manifestarea clară şi neechivocă de voinţă a reclamantei în sensul arătat, şi luând în considerare că pârâtele nu au formulat obiecţii relative la acest demers procesual, Înalta Curte în temeiul art. 406 C. proc. civ. va lua act de renunţarea reclamantei la judecarea recursului incident.

2.2. Excepţia nulităţii recursului principal exercitat de pârâte este apreciată de instanţa de control judiciar ca neîntemeiată.

Criticile formulate prin cererea de recurs se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate casa hotărârea când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât se tinde a se demonstra, chiar în condiţiile neidentificării normelor de drept la care se face referire, dar asupra căruia nu există nici un dubiu, că nu erau îndeplinite condiţiile legale referitoare la exercitarea dreptului de deducere a TVA.

Împrejurarea că celălalt motiv de nelegalitate, respectiv al nemotivării hotărârii, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este invocat numai la nivel formal, fără a fi efectuată o dezvoltare a acestuia, prin indicarea aspectelor concrete de natură a contura o asemenea concluzie, nu atrage nulitatea recursului principal declarat în cauză, pentru că reţinerea existenţei unor critici care se circumscriu unui singur motiv de casare este suficient pentru constatarea validităţii căii de atac formulate.

2.3. Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă, Înalta Curte apreciază că recursul pârâtelor este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de fond a fost învestită cu controlul de legalitate parţial al deciziei de impunere nr. x/22 mai 2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 22 mai 2015, care stă la baza celei deciziei, privind obligaţiile suplimentare de plată în sumă de 1.115.617 RON, din care 730.253 RON reprezintă TVA refuzat la rambursare, iar 385.364 iei reprezintă dobânzile, majorările de întârziere şi penalităţile aferente.

Instanţa de fond a anulat în parte decizia de impunere pentru pentru suma de 650.306 RON reprezentând TVA suplimentar de plată, aferentă achiziţiilor de la societatea B. SRL şi societatea C. SRL, precum şi pentru dobânzile şi penalităţile aferente acestei sume, apreciind în esenţă că organele fiscale nu au adus elemente obiective care permit să se concluzioneze că reclamanta ştia sau ar fi trebuit să ştie că furnizorii celor două societăţi erau implicaţi într-o fraudă fiscală.

Prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, cu aplicarea corectă a normelor de drept aplicabile fiecărei categorii de impozit sau contribuţie analizate.

Criticile recurentelor pârâte referitoare la fictivitatea operaţiunilor derulate prin intermediul reclamantei sau cele privitoare la existenţa unei fraude, la care reclamanta să fi participat sau de care să aibă cunoştinţă, sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 145 alin. (1) C. fisc. dreptul de deducere a TVA ia naştere în momentul exigibilităţii taxei, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile.

Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (1) trebuie îndeplinită o condiţie de ordin formal, respectiv deţinerea unei facturi emisă de o persoană impozabilă care să conţină obligatoriu, toate informaţiile prevăzute de legea fiscală, care să justifice suma reprezentând TVA aferentă bunurilor achiziţionate, precum şi o condiţie de fond care constă în cerinţa ca persoana interesată să fie o "persoană impozabilă" în sensul legii fiscale şi, pe de altă parte, ca bunurile sau serviciile invocate pentru a justifica dreptul amintit să fie utilizate în aval de persoana impozabilă în scopul operaţiunilor taxabile proprii şi ca, în amonte, aceste bunuri să fie livrate sau aceste servicii să fie prestate de o altă persoană impozabilă.

Prin urmare, în lanţul comercial atât persoana interesată să-şi exercite dreptul de deducere, cât şi beneficiarul bunurilor din aval şi furnizorul acestora din amonte trebuie să fie persoane impozabile, concluzie care rezultă şi din jurisprudenţa unională concretizată în Hotărârea din 21 martie 2018, Volkswagen, C-533/16.

În cauză nu se contestă că reclamanta pentru achiziţiile efectuate de la societatea B. SRL şi de la societatea C. SRL nu ar deţine facturi fiscale corespunzătoare, fiind confirmat prin probatoriul administrat în cauză, inclusiv prin raportul de expertiză dispus şi evaluat de judecătorul cauzei, că toate facturile emise de cei doi furnizori ai reclamantei întrunesc toate elementele obligatorii de conţinut prevăzute de legea fiscală, inclusiv datele de identificare ale furnizorului, codul de înregistrare fiscală, denumirea bunurilor livrate, unitatea de măsură, cantitatea, baza impozabilă, cota şi valoarea TVA, fiecare factură este însoţită de documentul de transport CMR şi că există concordanţă între formularele de înregistrare fiscală şi cele de raportare contabilă.

Pe de altă parte, nu au fost ridicate obiecţiuni referitoare la calitatea de persoane impozabile ale celor două societăţi furnizoare şi nici în legătură cu beneficiarii livrărilor intracomunitare ale reclamantei.

Ceea ce i se reproşează reclamantei este participarea acesteia la o fraudă fiscală, prin aceea că furnizorii societăţilor B. SRL şi C. SRL ar fi societăţi de tip fantomă, care nu achită impozite şi taxe bugetului de stat, reclamanta fiind beneficiarul final în acest lanţ tranzacţional, produsele achiziţionate de reclamantă prin aceste operaţiuni fiind livrate intracomunitar la societăţi din Ungaria şi Slovacia, societăţile ungare beneficiare având ca asociat aceeaşi persoană fizică cu cea care este asociat într-una din societăţile fantomă din lanţul de tranzacţionare naţional.

Sub acest aspect este relevantă jurisprudenţa unională avută în vedere de instanţa de fond, potrivit căreia, fără o reluare exhaustivă a acesteia, dreptul de a deduce TVA plătită în amonte nu poate fi afectat de faptul că în lanţul livrărilor sau prestărilor din care fac parte, există o tranzacţie anterioară sau ulterioară viciată de o fraudă în materie de TVA, despre care persoana impozabilă nu ştia sau nu avea posibilitatea să ştie.

În acest sens, autorităţile fiscale trebuie să stabilească elemente obiective care permit să se concluzioneze că persoana impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată era implicată într-o fraudă fiscală, nefiind de acceptat instituirea unui sistem de răspundere obiectivă care ar depăşi ceea ce este necesar pentru protejarea drepturilor trezoreriei publice.

Identitatea de persoană a asociatului unic al societăţii D. SRL, furnizorul societăţii B. SRL şi al societăţii C. SRL, la rându-i furnizori al reclamantei, cu asociatul a două societăţi din Ungaria către care reclamanta a livrat o parte din produsele achiziţionate prin acest lanţ de tranzacţionare, chiar în condiţiile în care societatea B. SRL efectua livrările de produse fără depozitare la sediul său, prin furnizare directă la reclamantă, nu demonstrează că reclamanta ştia de frauda comisă de societatea D. SRL care desfăşura activitate comercială fără a funcţiona la sediul declarat şi fără a achita impozite şi taxe bugetului de stat, fiind o societate fantomă în accepţiunea organului fiscal.

Mai mult, în legătură cu livrările efectuate de societatea B. SRL având ca obiect produse achiziţionate de la societatea E. SRL organul fiscal nu a demonstrat nici o legătură a reclamantei cu această din urmă societate, care să justifice concluzia organelor fiscale că ar fi avut cunoştinţă de anumite iregularităţi în activitatea acesteia cu relevanţă sub aspectul dreptului de deducere. Este de remarcat că această societate a înregistrat un comportament de firmă fantomă numai după derularea operaţiunilor comerciale cu societatea B. SRL, când au fost cesionate părţile sociale către cetăţeni ucrainieni, moment de la care societatea încetează de a mai depune declaraţii privind impozitele şi taxele datorate bugetului de stat, conduită neimputabilă nici sub aspect temporal reclamantei.

Referitor la achiziţiile efectuate de reclamantă de la societatea C. SRL în privinţa produselor livrate de societatea F. SRL organul fiscal a imputat reclamantei faptul că această din urmă societate a efectuat şi declarat achiziţii în totalitate de la societăţi comerciale cu comportament de tip fantoma, (societatea L. SRL, societatea M. SRL şi societatea N. SRL) în privinţa cărora, similar celor reţinute mai sus, nu s-a stabilit nici o legătură cu societatea reclamantă, alta decât cea de a fi beneficiarul final din România a produselor furnizate de acestea, prin doi intermediari succesivi.

Nu în ultimul rând este de subliniat, aşa cum de altfel a şi surprins judecătorul fondului, că organul fiscal a refuzat dreptul de deducere al reclamantei cu privire la toate achiziţiile făcute, fără a limita această sancţiune numai cu privire la mărfurile achiziţionate şi apoi livrate spre cele două societăţi din Ungaria, în privinţa cărora s-a ridicat suspiciunea de fraudă, întrucât aveau acelaşi administrator cu societatea Q. SRL, în condiţiile în care o importantă parte a mărfurilor a fost livrată intracomunitar către societăţi din Slovacia, în legătură cu care organul fiscal nu a ridicat nici o suspiciune.

Aşa fiind, este justă concluzia instanţei de fond conform căreia nu au fost identificate elemente obiective care să probeze că reclamanta ar fi ştiut sau ar fi trebuit să ştie că este implicată într-o fraudă fiscală, în afară de comportamentul fraudulos al societăţilor din amonte, care prin el însuşi nu poate proba un comportament fraudulos al reclamantei.

Prin urmare, actele administrativ fiscale contestate sunt nelegale, reclamantei fiindu-i refuzat nelegal exerciţiul dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată aferentă achiziţiilor analizate, astfel că hotărârea instanţei de fond care le-a invalidat parţial este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Nu sunt fondate nici criticile pârâtelor referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată. Pârâtele prin soluţia pronunţată de instanţa de fond sunt în culpă procesuală, iar cheltuielile acordate sunt în legătură cu taxele judiciare, onorariu expertului contabil şi onorariul de avocat, care sunt justificate şi rezonabile în contextul procesual dat. Posibilitatea instanţei de a reduce cheltuielile de judecată nu echivalează cu dreptul părţii căzută în pretenţii de a obţine o asemenea reducere, mai ales în condiţiile în care instanţa de fond a diminuat parţial cuantumul acestora, proporţional respingerii pretenţiilor reclamantei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, soluţia adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, pentru menţinerea ei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

Având în vedere că prin soluţia preconizată a se da recursului se face dovada deplină a culpei procesuale a pârâtei, în temeiul art. 453 C. proc. civ. va fi obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 718,76 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, apreciate ca necesare, dovedite şi rezonabile în raport cu complexitatea cauzei şi prestaţia apărătorului ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la recursul incident formulat de SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 55 din 27 aprilie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de pârâta DGRFP Cluj-Napoca prin AJFP Satu Mare, invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva Sentinţei nr. 55 din 27 aprilie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă DGRFP Cluj-Napoca prin AJFP Satu Mare la plata sumei de 718,76 RON către intimata-reclamantă SC A. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2019.

GGC - LM