Judicial power to compel salary assimilation for common contractual functions excluded from statutory scope in administrative labor disputes

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, sub nr. x/2016, reclamantul Sindicatul Liber din Reţeaua Sanitar Veterinară Sibiu în numele şi pentru A., B. a chemat în judecată pârâţii Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu solicitând: obligarea pârâtei ANSVSA să completeze Ordinul nr. 1016 din 23 decembrie 2015, prin emiterea în temeiul alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 1 decembrie 2015, a funcţiilor şi salariilor personalului contractual reprezentat de muncitorii din cadrul DSVSA Sibiu cu funcţiile şi nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispoziţiilor Ordinelor Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de aplicare a alin. (8) şi (81), în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură; obligarea pârâtei DSVSA Sibiu, ca pentru perioada cuprinsă între 01 decembrie 2015 şi data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească salariaţilor reprezentaţi în cauză, diferenţa dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivii alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014 şi drepturile efectiv plătite.

Prin întâmpinarea depusă de pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, s-a invocat în principal excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Sibiu, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Sindicatului.

Prin Sentinţa civilă nr. 1066/2016 Tribunalul Sibiu a admis excepţia de necompetenţă materială şi în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Reţeaua Sanitar Veterinară Sibiu, în numele şi pentru membrii de sindicat A. şi B. împotriva pârâţilor Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 147 din 29 iunie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar al judeţului Hunedoara, reprezentant pentru membrii de sindicat A. şi B., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANSVSA şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru capătul de cerere privind completarea Ordinului ANSVSA nr. 1016 din 23 decembrie 2015 prin emiterea unor acte administrative de asimilare, ca neîntemeiate; a admis acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar al judeţului Hunedoara, reprezentant pentru membrii de sindicat: A. şi B. împotriva pârâtelor Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), şi în consecinţă a obligat pârâta ANSVSA să emită un ordin prin care completeze Ordinul ANSVSA nr. 1016 din 23 decembrie 2015 în sensul asimilării funcţiilor şi salariilor pentru personalul din cadrul DSVSA Hunedoara, cu funcţiile similare şi nivelul de salarizare din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, potrivit art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a formulat recurs solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ. casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

3.1. Prima critică formulată se referă la împrejurarea necitării în proces a personalului din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara, avându-se în vedere că în dispozitivul sentinţei recurate a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar al judeţului Hunedoara.

În aceste condiţii, recurenta-pârâtă consideră că sentinţa pronunţată nu poate fi executată.

3.2. Cea de-a doua critică priveşte soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte, întrucât solicitarea reclamantului era în sensul ca Ordinul nr. 1016 din 23 decembrie 2015 să fie completat prin emiterea unor acte administrative de asimilare care pot fi emise numai de către direcţiile sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Recurenta-pârâtă este organul ierarhic superior şi nu poate emite decizii pentru personalul încadrat în instituţiile din subordinea sa, iar direcţiile sunt instituţii publice cu personalitate juridică.

Conform disp. art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (1) lit. f) din Anexa 2 la Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 571/2014, directorul executiv al direcţiilor judeţene, în executarea atribuţiilor de serviciu, emite decizii privind încadrarea, modificarea, sancţionarea, pensionarea şi încetarea raporturilor de muncă/raporturilor de serviciu ale personalului din instituţie, respectiv personalului contractual/funcţionarilor publici.

Prin urmare, consideră recurenta-pârâtă, nu există identitate între persoana sa şi persoana care este ţinută să aducă la îndeplinirea obligaţia stabilită în raportul juridic dedus judecăţii.

În plus, nici calitatea de ordonator principal de credite nu atrage calitatea procesuală pasivă a recurentei-pârâte şi, prin urmare, sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a disp. O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, ale H.G. nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea ANSVSA şi a unităţilor subordonate acesteia, coroborate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi cu cele ale art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii.

3.3. O altă critică se referă la respingerea excepţiei inadmisibilităţii, soluţia primei instanţe sub acest aspect fiind dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă învederează faptul că prima instanţă a încălcat prevederile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (1) şi (11) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum şi pe cele ale art. 60 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Obiectul unei acţiuni în contencios administrativ este cel reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi constă în anularea în tot sau în partea actului administrativ, repararea pagubei cauzate şi acordarea de daune morale, prin urmare, solicitarea intimaţilor-reclamanţi, de completare a unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, nu poate constitui obiect al unei acţiuni în contencios administrativ.

Cererea reclamantului este inadmisibilă şi prin raportare la maniera în care aceştia solicită să se efectueze completarea, respectiv prin emiterea unor acte administrative cu caracter individual de către instituţiile din subordine (decizii de asimilare).

Mai arată recurenta-pârâtă că reclamantul nu contestă şi nu aduce nicio critică Ordinului Preşedintelui ANSVSA nr. 1016 din 23 decembrie 2015 şi nici drepturilor salariale stabilite, începând cu data de 1 decembrie 2015, prin actele administrative individuale emise de DSVSA Sibiu, astfel că soluţia primei instanţe este dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

3.4. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă invocă motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., arătând că aprecierile instanţei de fond sunt contradictorii şi neîntemeiate, deoarece, începând cu data de 1 decembrie 2015, funcţiile şi salariile personalului din cadrul structurilor subordonate instituţiei au fost asimilate cu funcţiile şi salariile din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), potrivit disp. art. I pct. 2 din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Aceste dispoziţii legale susţin asimilarea funcţiilor şi salariilor personalului ANSVSA, instituţiilor centrale şi structurilor subordonate judeţene, în mod corespunzător încadrării acestor structuri, cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul Ministerului agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, după caz, din cadrul APIA pentru unităţile subordonate.

Totodată, se prevede că stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se face prin ordin al preşedintelui autorităţii naţionale sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, corespunzător specificului funcţiilor ANSVSA, având ca referinţă dispoziţiile ordinelor MADR, de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) şi (81), cu respectarea normelor legale în vigoare.

La asimilarea funcţiilor trebuie să se ţină seama de nivelul studiilor şi ierarhizarea funcţiilor din cele două instituţii ale căror salarii se asimilează.

Recurenta-pârâtă ANSVSA a procedat la asimilarea cu funcţiile şi salariile din cadrul APIA, prin emiterea Ordinului nr. 1016/2015, ţinându-se seama de nivelul studiilor şi vechimea în specialitate a acestora.

Ulterior, DSVSA Sibiu a emis acte administrative individuale privind stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale pentru personalul din cadrul acesteia, funcţionari publici/contract de muncă.

Mai arată recurenta-pârâtă că au fost asimilate numai funcţiile regăsite în Anexa nr. 1, Capitolul II, lit. k) - "Administraţia publică sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor" din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu alte cuvinte, au fost asimilate numai funcţiile contractuale specifice activităţii, exceptându-se funcţiile contractuale comune.

Asimilarea s-a realizat strict din punctul de vedere al salarizării şi are ca referinţă dispoziţiile OMADR nr. 1980 din 29 decembrie 2014.

Pentru funcţiile contractuale comune (muncitor calificat, paznic, dactilograf, îngrijitor, şofer), Legea nr. 284/2010 nu reglementează niciun nivel de studii, în timp ce pentru funcţiile cuprinse în Anexa la Ordinul comun nr. 103/417/399/30/RP/398/370/238/2014 şi OMADR nr. 1980/2014, legea prevede pentru ocupare studii superioare de lungă durată/de scurtă durată şi studii medii.

Reclamanţii sunt încadraţi pe postul de muncitori, corespunzător Anexei I, Cap. II lit. D) - Alte funcţii comune din sectorul bugetar din Legea nr. 284/2010, iar funcţia nu este corespondentă cu funcţiile contractuale specifice sistemului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru care se cere un anumit nivel al studiilor, conform Anexei I, Cap. II, lit. k) - Administraţia publică sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din Legea nr. 284/2010.

Intimatul-reclamant nu precizează în cerere cu ce funcţie solicită să se facă asimilarea, astfel că, şi din acest punct de vedere soluţia primei instanţe este criticabilă.

4. Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Sindicatul Liber din Reţeaua Sanitar-Veterinară a judeţului Sibiu, în numele şi pentru membrii de sindicat A. şi B., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, legea nefăcând nicio distincţie între funcţiile contractuale specifice şi funcţiile contractuale comune.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

1. Prima critică, prin care recurenta-pârâtă susţine că dispozitivul sentinţei recurate este imposibil de executat, deoarece prima instanţă a admis acţiunea formulată de Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar al jud. Hunedoara şi a dispus asimilarea funcţiilor şi salariilor pentru personalul din cadrul DSVSA Hunedoara, cu funcţiile similare şi nivelul corespunzător de salarizare din cadrul APIA, deşi acţiunea este formulată de Sindicatul Liber din Reţeaua Sanitar Veterinară Sibiu, în numele şi pentru A. şi B., urmează să fie respinsă ca urmare a neîncadrării în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă invocă, în realitate, o eroare strecurată în dispozitivul sentinţei, cu privire la numele reclamantului.

Îndreptarea hotărârii urmează procedura prevăzută de art. 442 C. proc. civ., iar cererea se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea, care va da o încheiere în camera de consiliu.

2. Critica privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANSVSA, ce poate fi încadrată la pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. este nefondată

Recurenta-pârâtă susţine că cererea de completare a Ordinului nr. 1016 din 23 decembrie 2015 al ANSVSA poate fi realizată numai de către direcţiile sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a mun. Bucureşti, prin emiterea unor decizii în acest sens.

Acţiunea introductivă nu priveşte plata unor drepturi de natură salarială ce ar intra în sarcina instituţiilor aflate în subordinea ANSVSA, ci obligarea autorităţii centrale la emiterea unui ordin, în completarea primului ordin emis, nr. 1016 din 23 decembrie 2015.

Înalta Curte observă că Ordinul nr. 1016 din 23 decembrie 2016 a fost emis în temeiul art. I pct. 2 şi pct. 4 din Legea nr. 293/2015, Legea nr. 284/2010, O.U.G. nr. 83/2014, care obligă ANSVSA să emită un ordin prin care să dispună asimilarea funcţiilor şi salariului (unde este cazul) personalului din structura centrală şi structurile judeţene subordonate, cu funcţiile şi salariile personalului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Recurenta-pârâtă a emis în acest scop Ordinul nr. 1016 din 23 decembrie 2016, însă reclamanţii pretind că nu a fost îndeplinită obligaţia şi în privinţa acestora.

În ipoteza recunoaşterii dreptului reclamanţilor de a le fi asimilate funcţia şi salariul cu cele ale personalului APIA, aşa cum a procedat prima instanţă, autoritatea publică are competenţa să emită un nou ordin care să cuprindă şi funcţiile reclamanţilor este pârâta ANSVSA.

Deciziile despre care vorbeşte recurenta-pârâtă şi care sunt de competenţa direcţiilor judeţene/mun. Bucureşti sunt acte administrative unilaterale individuale ce nu pot fi emise în absenţa unui act administrativ unilateral normativ, similar Ordinului nr. 1016 din 23 decembrie 2015.

În concluzie, în speţă sunt pe deplin respectate prevederile art. 36 C. proc. civ., existând identitate între persoana pârâtului şi persoana care este ţinută să aducă la îndeplinire obligaţia stabilită prin raportul juridic dedus judecăţii.

3. Înalta Curte va respinge ca nefondat şi motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., constatând că nu au fost încălcate disp. art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată şi art. 60 - 62 din Legea nr. 24/2000.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Potrivit disp. art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate, reparaţii pentru daune morale dar şi dacă se consideră vătămată prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi pentru refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În aceste cazuri, soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios administrativ sunt, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, anularea, în tot sau în parte a actului administrativ, obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operaţiuni administrative; acordarea de daune materiale/morale, după caz.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă ANSVSA citează trunchiat disp. legale sus-menţionate, omiţând să indice şi să analizeze situaţia în care persoana vătămată se plânge pentru refuzul nejustificat de soluţionare a cererii sale (în speţă de a-i fi asimilată funcţia şi salariul cu cele din cadrul APIA), când, instanţa de contencios administrativ are posibilitatea dată de disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, să oblige autoritatea pârâtă să emită un act administrativ prin care să îi fie recunoscut dreptul pretins.

Instanţa de fond a identificat corect cererea reclamanţilor şi ipoteza permisă de Legea nr. 554/2004, dispunând obligarea pârâtei ANSVSA să emită un ordin prin care să asimileze funcţiile şi salariile reclamanţilor cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul APIA, potrivit art. 1 alin. (82) din O.G. nr. 83/2014, ordin care, în mod evident, va fi dat în completarea Ordinului nr. 1016 din 23 decembrie 2015 care a omis în cuprinsul său situaţia celor doi reclamanţi.

În ceea ce priveşte încălcarea disp. art. 60 - 62 din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte constată că acest act priveşte normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative importante şi incidente fiind disp. art. 4 alin. (3), conform cărora "actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".

Recurenta-pârâtă nu a dezvoltat argumente legate de încălcarea disp. art. 60 - 62 din Legea nr. 24/2000, în schimb, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 reprezintă consacrarea principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative.

Ordinul nr. 1016 din 23 decembrie 2016 fiind act administrativ unilateral cu caracter normativ emis în vederea organizării legii, autoritatea competentă are obligaţia să respecte forţa juridică superioară a legii în temeiul căruia a fost emis.

În speţă, prin Ordinul nr. 1016/2015, emitentul actului avea obligaţia să identifice toate funcţiile şi nivelul de salarizare ce pot fi asimilate cu cele existente în cadrul APIA.

În caz contrar, persoanele care se consideră vătămate în drepturile acestora, prin neincluderea funcţiei lor în cuprinsul Ordinului nr. 1016/2015, în vederea asimilării, pot, în temeiul disp. Legii nr. 554/2004, modificată şi completată, să acţioneze autoritatea publică competentă în instanţa de contencios administrativ pentru a-i fi recunoscut dreptul şi a fi obligată autoritatea să emită un act administrativ în acest sens.

Faţă de acestea, Înalta Curte va reţine neîntrunirea motivului de casare întemeiat pe disp. Art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii nefiind susceptibilă de reformare în calea de atac a recursului.

4. Pe fondul pricinii, s-au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciind că primul motiv nu a fost dezvoltat şi, prin urmare, nu îndeplineşte exigenţele disp. art. 488 C. proc. civ. pentru a fi analizat.

În cadrul motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut aplicarea greşită a disp. art. 1 alin. (8) şi alin. (81) din O.U.G. nr. 83/2014.

Instanţa de fond, admiţând acţiunea reclamanţilor, a indicat şi analizat disp. art. 1 alin. (7) - (82) din O.U.G. nr. 83/2014, considerând că art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014 nu face nicio distincţie între funcţia publică şi funcţia contractuală şi nici în cadrul funcţiilor contractuale, astfel că, asimilarea trebuie să privească atât funcţiile contractuale specifice, cât şi funcţiile contractuale comune.

Înalta Curte constată că sentinţa atacată a fost pronunţată, sub acest aspect, cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

Astfel, potrivit disp. art. I pct. 2 din Legea nr. 293/2015, asimilarea funcţiilor şi salariilor personalului instituţiei centrale şi structurilor subordonate judeţene/mun. Bucureşti se realizează în acord cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul APIA, în funcţie de specificul funcţiilor ANSVSA.

Această asimilare are ca punct de reper dispoziţiile ordinelor MADR de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) şi (81) din O.U.G. nr. 83/2014.

Asimilarea are în vedere funcţiile şi nivelul de salarizare, astfel că, în mod firesc şi legal s-a procedat la compararea nivelului studiilor şi a vechimii în specialitate, între personalul ANSVSA/direcţii subordonate şi APIA/MADR.

Asimilarea se face ţinând seama şi de specificul sistemului sanitar veterinar pentru siguranţa alimentelor, iar funcţiile contractuale comune în discuţie nu se regăsesc în anexele ordinelor de referinţă emise de MADR/APIA.

Pentru funcţiile cuprinse în anexele ordinelor emise de MADR/APIA este prevăzut un anumit nivel de studii necesar ocupării funcţiei, în timp ce pentru funcţiile ocupate de reclamanţi nu se cer asemenea studii.

De altfel, funcţiile contractuale comune nu fac parte şi nu se regăsesc în Anexa nr. 1, Cap. II, lit. k) - "Administraţia publică sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor" din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Raţiunea adoptării dispoziţiilor legale analizate a fost aceea de înlăturare a diferenţelor salariale în cadrul autorităţilor ce funcţionează în coordonarea/subordinea MADR, cu atribuţii specifice domeniului de activitate, ţinând seama că la nivelul APIA a intervenit o modificare salarială prin raportare la funcţiile Ministerului Fondurilor Europene, în baza art. 1 alin. (8) şi (81) din O.U.G. nr. 83/2014.

Reclamanţii se găsesc într-o situaţie diferită, datorită faptului că nu ocupă o funcţie specifică, iar aceasta nu determină crearea unei situaţii discriminatorii.

Pentru personalul contractual prevăzut în Anexa I - Familia ocupaţională de funcţii bugetare, "Administraţie", Legea nr. 293/2015 a prevăzut o majorare de 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015, reclamanţii încadrându-se în această prevedere legală.

În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează să fie admis recursul pârâtei ANSVSA, să se caseze în parte sentinţa atacată, şi, în rejudecare, să se respingă acţiunea, în tot, ca neîntemeiată.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva Sentinţei nr. 147 din 29 iunie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa atacată şi, în rejudecare, respinge, în tot, acţiunea, ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2019.

GGC - LM