Exclusion of common contractual roles from statutory salary assimilation with a parallel agency due to lack of specific professional qualification requirements

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 24 mai 2016, reclamanţii A. şi B., prin Sindicatul DSVSA Bucureşti, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, obligarea pârâtei să completeze Ordinul nr. 1016 din 23 decembrie 2015, prin emiterea, în temeiul art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 01 decembrie 2015, a funcţiilor şi salariilor personalului contractual reprezentat de şoferii DSVSA A. şi B., cu funcţiile şi nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispoziţiilor ordinelor Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, de aplicare a alin. (8) şi alin. (81), în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, obligarea pârâtei ca, pentru perioada cuprinsă între 01 decembrie 2015 şi data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească salariaţilor reprezentaţi în cauză, diferenţa dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014 şi drepturile efectiv plătite, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu.

Referitor la obiectul primului capăt de cerere al acţiunii, reclamanţii au înţeles să modifice petitul, conform art. 204 C. proc. civ., prin eliminarea referirilor la "completarea Ordinului nr. 1016 din 23 decembrie 2015". Raportat la această precizare, obiectul primului capăt de cerere al acţiunii este următorul: obligarea pârâtei ANSVSA să emită, în temeiul art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014, acte de asimilare, cu începere de la 1 decembrie 2015, a funcţiilor şi salariilor personalului contractual reprezentat de şoferii DSVSA Bucureşti A. şi B., cu funcţiile şi nivelul de salarizare stabilite potrivit dispoziţiilor ordinelor Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de aplicare a alin. (8) şi alin. (81), în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Prin întâmpinarea formulată, A.N.S.V.S.A. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii primului petit al acţiunii.

Prin Sentinţa nr. 10926 din 29 noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 2759 din 30 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANSVSA pe primul capăt de cerere ca neîntemeiată, a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată, a admis acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul DSVSA Bucureşti pentru membrii de sindicat A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti (DSVSA Bucureşti), a obligat pârâta ANSVSA să emită un ordin prin care să dispună asimilarea funcţiilor şi salariilor reclamanţilor, cu funcţiile şi salariile stabilite în cadrul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, conform art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014, a obligat pârâta DSVSA Bucureşti la plata către reclamanţi a eventualelor diferenţe salariale dintre drepturile salariale rezultate prin asimilare şi cele încasate pe perioada 1 decembrie 2015 la zi, a respins cererea reclamanţilor privind plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a formulat recurs solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., casarea sentinţei recurate cu consecinţa respingerii acţiunii, precum şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii ca neîntemeiată, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

3.1.1. Prima critică priveşte soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte, întrucât solicitarea reclamantului era în sensul ca Ordinul nr. 1016 din 23 decembrie 2015 să fie completat prin emiterea unor acte administrative de asimilare care pot fi emise numai de către direcţiile sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Recurenta-pârâtă este organul ierarhic superior şi nu poate emite decizii pentru personalul încadrat în instituţiile din subordinea sa, iar direcţiile sunt instituţii publice cu personalitate juridică.

Conform disp. art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (1) lit. f) din Anexa 2 la Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 571/2014, directorul executiv al direcţiilor judeţene, în executarea atribuţiilor de serviciu, emite decizii privind încadrarea, modificarea, sancţionarea, pensionarea şi încetarea raporturilor de muncă/raporturilor de serviciu ale personalului din instituţie, respectiv personalului contractual/funcţionarilor publici.

Prin urmare, consideră recurenta-pârâtă, nu există identitate între persoana sa şi persoana care este ţinută să aducă la îndeplinirea obligaţia stabilită în raportul juridic dedus judecăţii.

În plus, nici calitatea de ordonator principal de credite nu atrage calitatea procesuală pasivă a recurentei-pârâte şi, prin urmare, sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a disp. O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, ale H.G. nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea ANSVSA şi a unităţilor subordonate acesteia, coroborate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi cu cele ale art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii.

3.1.2. O altă critică se referă la respingerea excepţiei inadmisibilităţii, soluţia primei instanţe sub acest aspect fiind dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă învederează faptul că prima instanţă a încălcat prevederile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (1) şi (11) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum şi pe cele ale art. 60 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Obiectul unei acţiuni în contencios administrativ este cel reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi constă în anularea în tot sau în partea actului administrativ, repararea pagubei cauzate şi acordarea de daune morale, prin urmare, solicitarea intimaţilor-reclamanţi, de completare a unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, nu poate constitui obiect al unei acţiuni în contencios administrativ.

Cererea reclamantului este inadmisibilă şi prin raportare la maniera în care aceştia solicită să se efectueze completarea, respectiv prin emiterea unor acte administrative cu caracter individual de către instituţiile din subordine (decizii de asimilare).

Mai arată recurenta-pârâtă, că reclamantul nu contestă şi nu aduce nicio critică Ordinului Preşedintelui ANSVSA nr. 1016 din 23 decembrie 2015 şi nici drepturilor salariale stabilite, începând cu data de 1 decembrie 2015, prin actele administrative individuale emise de DSVSA Sibiu, astfel că soluţia primei instanţe este dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

3.1.3. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă invocă motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., arătând că aprecierile instanţei de fond sunt contradictorii şi neîntemeiate, deoarece, începând cu data de 1 decembrie 2015, funcţiile şi salariile personalului din cadrul structurilor subordonate instituţiei au fost asimilate cu funcţiile şi salariile din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), potrivit disp. art. I pct. 2 din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Aceste dispoziţii legale susţin asimilarea funcţiilor şi salariilor personalului ANSVSA, instituţiilor centrale şi structurilor subordonate judeţene, în mod corespunzător încadrării acestor structuri, cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul Ministerului agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, după caz, din cadrul APIA pentru unităţile subordonate.

Totodată, se prevede că, stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se face prin ordin al preşedintelui autorităţii naţionale sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, corespunzător specificului funcţiilor ANSVA, având ca referinţă dispoziţiile ordinelor MADR, de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) şi (81), cu respectarea normelor legale în vigoare.

La asimilarea funcţiilor trebuie să se ţină seama de nivelul studiilor şi ierarhizarea funcţiilor din cele două instituţii ale căror salarii se asimilează.

Recurenta-pârâtă ANSVSA a procedat la asimilarea cu funcţiile şi salariile din cadrul APIA, prin emiterea Ordinului nr. 1016/2015, ţinându-se seama de nivelul studiilor şi vechimea în specialitate a acestora.

Ulterior, DSVSA Sibiu a emis acte administrative individuale privind stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale pentru personalul din cadrul acesteia, funcţionari publici/contract de muncă.

Mai arată recurenta-pârâtă că au fost asimilate numai funcţiile regăsite în Anexa nr. 1, Capitolul II, lit. k) - "Administraţia publică sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor" din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu alte cuvinte, au fost asimilate numai funcţiile contractuale specifice activităţii, exceptându-se funcţiile contractuale comune.

Asimilarea s-a realizat strict din punctul de vedere al salarizării şi are ca referinţă dispoziţiile OMADR nr. 1980 din 29 decembrie 2014.

Pentru funcţiile contractuale comune (muncitor calificat, paznic, dactilograf, îngrijitor, şofer), Legea nr. 284/2010 nu reglementează niciun nivel de studii, în timp ce pentru funcţiile cuprinse în Anexa la Ordinul comun nr. 103/417/399/30/RP/398/370/238/2014 şi OMADR nr. 1980/2014, legea prevede pentru ocupare studii superioare de lungă durată/de scurtă durată şi studii medii.

Reclamanţii sunt încadraţi pe postul de şoferi, corespunzător Anexei I, Cap. II lit. D) - Alte funcţii comune din sectorul bugetar din Legea nr. 284/2010, iar funcţia nu este corespondentă cu funcţiile contractuale specifice sistemului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru care se cere un anumit nivel al studiilor, conform Anexei I, Cap. II, lit. k) - Administraţia publică sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din Legea nr. 284/2010.

Intimatul-reclamant nu precizează în cerere cu ce funcţie solicită să se facă asimilarea, astfel că, şi din acest punct de vedere soluţia primei instanţe este criticabilă.

3.2. Recursul formulat de pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti

Susţine recurenta-pârâtă aplicarea greşită a disp. art. I pct. 2 din Legea nr. 293/2015 şi art. 1 alin. (8) şi alin. (81) din O.U.G. nr. 83/2014, deoarece funcţiile contractuale se asimilează cu funcţiile publice din punct de vedere al salarizării, dar ţinându-se seama de nivelul studiilor şi vechimea în specialitate.

Asimilarea se face în funcţie de specificul sistemului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, astfel că s-au asimilat numai funcţiile regăsite în Anexa nr. 1, Cap. II, lit. k) - "Administraţia publică sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din Legea nr. 284/2010.

4. Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Sindicatul DSVSA Bucureşti, în numele membrilor de sindicat, A. şi B., solicită respingerea recursurilor ca nefondate, disp. art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014, nefăcând distincţie între funcţiile contractuale specifice şi cele comune.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Cu privire la excepţia lipsei de obiect a acţiunii invocată de recurenta-pârâtă Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti

Excepţia lipsei de obiect a acţiunii este susţinută în raport de încetarea contractelor de muncă ale celor doi membri de sindicat, ca urmare a emiterii Deciziilor nr. 85 din 19 mai 2019 şi nr. 104 din 30 iunie 2019.

Obiectul acţiunii/pretenţia concretă dedusă spre soluţionare în prezenta cauză, în sensul disp. art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., este solicitarea obligării autorităţii publice competente să dispună, prin emiterea unui act administrativ, asimilarea funcţiilor şi salariilor reclamanţilor, cu funcţiile şi salariile stabilite în cadrul APIA, conform art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014 şi obligarea diferenţelor salariale, în cazul în care acestea există.

Asimilarea a avut loc pentru personalul din cadrul ANSVSA şi direcţiile judeţene/mun. Bucureşti în anul 2015, astfel că, în ipoteza în care acţiunea este admisă definitiv şi există anumite sume de bani care urmează să fie achitate, acestea vor fi plătite până la data încetării raporturilor de muncă ale reclamanţilor, de unde rezultă că excepţia lipsei de obiect a acţiunii va fi respinsă ca nefondată.

2. Analiza motivelor de casare 2.1. Critica privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANSVSA, ce poate fi încadrată la pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. este nefondată

Recurenta-pârâtă susţine că cererea de completare a Ordinului nr. 1016 din 23 decembrie 2015 al ANSVSA poate fi realizată numai de către direcţiile sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a mun. Bucureşti, prin emiterea unor decizii în acest sens.

Acţiunea introductivă nu priveşte plata unor drepturi de natură salarială ce ar intra în sarcina instituţiilor aflate în subordinea ANSVSA, ci obligarea autorităţii centrale la emiterea unui ordin, în completarea primului ordin emis, nr. 1016 din 23 decembrie 2015.

Înalta Curte observă că Ordinul nr. 1016 din 23 decembrie 2016 a fost emis în temeiul art. I pct. 2 şi pct. 4 din Legea nr. 293/2015, Legea nr. 284/2010, O.U.G. nr. 83/2014, care obligă ANSVSA să emită un ordin prin care să dispună asimilarea funcţiilor şi salariului (unde este cazul) personalului din structura centrală şi structurile judeţene subordonate, cu funcţiile şi salariile personalului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Recurenta-pârâtă a emis în acest scop Ordinul nr. 1016 din 23 decembrie 2016, însă reclamanţii pretind că nu a fost îndeplinită obligaţia şi în privinţa acestora.

În ipoteza recunoaşterii dreptului reclamanţilor de a le fi asimilate funcţia şi salariul cu cele ale personalului APIA, aşa cum a procedat prima instanţă, autoritatea publică are competenţa să emită un nou ordin care să cuprindă şi funcţiile reclamanţilor este pârâta ANSVSA.

Deciziile despre care vorbeşte recurenta-pârâtă şi care sunt de competenţa direcţiilor judeţene/mun. Bucureşti sunt acte administrative unilaterale individuale ce nu pot fi emise în absenţa unui act administrativ unilateral normativ, similar Ordinului nr. 1016 din 23 decembrie 2015.

În concluzie, în speţă sunt pe deplin respectate prevederile art. 36 C. proc. civ., existând identitate între persoana pârâtului şi persoana care este ţinută să aducă la îndeplinire obligaţia stabilită prin raportul juridic dedus judecăţii.

2.2. Înalta Curte va respinge ca nefondat şi motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., constatând că nu au fost încălcate disp. art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată şi art. 60 - 62 din Legea nr. 24/2000.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Potrivit disp. art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate, reparaţii pentru daune morale dar şi dacă se consideră vătămată prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi pentru refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În aceste cazuri, soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios administrativ sunt, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, anularea, în tot sau în parte a actului administrativ, obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operaţiuni administrative; acordarea de daune materiale/morale, după caz.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă ANSVSA citează trunchiat disp. legale sus-menţionate, omiţând să indice şi să analizeze situaţia în care persoana vătămată se plânge pentru refuzul nejustificat de soluţionare a cererii sale (în speţă de a-i fi asimilată funcţia şi salariul cu cele din cadrul APIA), când, instanţa de contencios administrativ are posibilitatea dată de disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, să oblige autoritatea pârâtă să emită un act administrativ prin care să îi fie recunoscut dreptul pretins.

Instanţa de fond a identificat corect cererea reclamanţilor şi ipoteza permisă de Legea nr. 554/2004, dispunând obligarea pârâtei ANSVSA să emită un ordin prin care să asimileze funcţiile şi salariile reclamanţilor cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul APIA, potrivit art. 1 alin. (82) din O.G. nr. 83/2014, ordin care, în mod evident, va fi dat în completarea Ordinului nr. 1016 din 23 decembrie 2015 care a omis în cuprinsul său situaţia celor doi reclamanţi.

În ceea ce priveşte încălcarea disp. art. 60 - 62 din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte constată că acest act priveşte normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative importante şi incidente fiind disp. art. 4 alin. (3), conform cărora "actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".

Recurenta-pârâtă nu a dezvoltat argumente legate de încălcarea disp. art. 60 - 62 din Legea nr. 24/2000, în schimb, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 reprezintă consacrarea principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative.

Ordinul nr. 1016 din 23 decembrie 2016 fiind act administrativ unilateral cu caracter normativ emis în vederea organizării legii, autoritatea competentă are obligaţia să respecte forţa juridică superioară a legii în temeiul căruia a fost emis.

În speţă, prin Ordinul nr. 1016/2015, emitentul actului avea obligaţia să identifice toate funcţiile şi nivelul de salarizare ce pot fi asimilate cu cele existente în cadrul APIA.

În caz contrar, persoanele care se consideră vătămate în drepturile acestora, prin neincluderea funcţiei lor în cuprinsul Ordinului nr. 1016/2015, în vederea asimilării, pot, în temeiul disp. Legii nr. 554/2004, modificată şi completată, să acţioneze autoritatea publică competentă în instanţa de contencios administrativ pentru a-i fi recunoscut dreptul i a fi obligată autoritatea să emită un act administrativ în acest sens.

Faţă de acestea, Înalta Curte va reţine neîntrunirea motivului de casare întemeiat pe disp. Art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii nefiind susceptibilă de reformare în calea de atac a recursului.

2.3. Pe fondul pricinii, s-au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciind că primul motiv nu a fost dezvoltat şi, prin urmare, nu îndeplineşte exigenţele disp. art. 488 C. proc. civ. pentru a fi analizat.

În cadrul motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut aplicarea greşită a disp. art. 1 alin. (8) şi alin. (81) din O.U.G. nr. 83/2014.

Instanţa de fond, admiţând acţiunea reclamanţilor, a indicat şi analizat disp. art. 1 alin. (7) - (82) din O.U.G. nr. 83/2014, considerând că art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014 nu face nicio distincţie între funcţia publică şi funcţia contractuală şi nici în cadrul funcţiilor contractuale, astfel că, asimilarea trebuie să privească atât funcţiile contractuale specifice, cât şi funcţiile contractuale comune.

Înalta Curte constată că sentinţa atacată a fost pronunţată, sub acest aspect, cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

Astfel, potrivit disp. art. I pct. 2 din Legea nr. 293/2015, asimilarea funcţiilor şi salariilor personalului instituţiei centrale şi structurilor subordonate judeţene/mun. Bucureşti se realizează în acord cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul APIA, în funcţie de specificul funcţiilor ANSVSA.

Această asimilare are ca punct de reper dispoziţiile ordinelor MADR de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) şi (81) din O.U.G. nr. 83/2014.

Asimilarea are în vedere funcţiile şi nivelul de salarizare, astfel că, în mod firesc şi legal s-a procedat la compararea nivelului studiilor şi a vechimii în specialitate, între personalul ANSVSA/direcţii subordonate şi APIA/MADR.

Asimilarea se face ţinând seama şi de specificul sistemului sanitar veterinar pentru siguranţa alimentelor, iar funcţiile contractuale comune în discuţie nu se regăsesc în anexele ordinelor de referinţă emise de MADR/APIA.

Pentru funcţiile cuprinse în anexele ordinelor emise de MADR/APIA este prevăzut un anumit nivel de studii necesar ocupării funcţiei, în timp ce pentru funcţiile ocupate de reclamanţi nu se cer asemenea studii.

De altfel, funcţiile contractuale comune nu fac parte şi nu se regăsesc în Anexa nr. 1, Cap. II, lit. k) - "Administraţia publică sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor" din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Raţiunea adoptării dispoziţiilor legale analizate a fost aceea de înlăturare a diferenţelor salariale în cadrul autorităţilor ce funcţionează în coordonarea/subordinea MADR, cu atribuţii specifice domeniului de activitate, ţinând seama că la nivelul APIA a intervenit o modificare salarială prin raportare la funcţiile Ministerului Fondurilor Europene, în baza art. 1 alin. (8) şi (81) din O.U.G. nr. 83/2014.

Reclamanţii se găsesc într-o situaţie diferită, datorită faptului că nu ocupă o funcţie specifică, iar aceasta nu determină crearea unei situaţii discriminatorii.

Pentru personalul contractual prevăzut în Anexa I - Familia ocupaţională de funcţii bugetare, "Administraţie", Legea nr. 293/2015 a prevăzut o majorare de 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015, reclamanţii încadrându-se în această prevedere legală.

În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează să fie admis recursul pârâtei ANSVSA, să se caseze în parte sentinţa atacată, şi, în rejudecare, să se respingă acţiunea, în tot, ca neîntemeiată.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de obiect a acţiunii.

Admite recursurile formulate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 2759 din 30 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa atacată şi, în rejudecare, respinge, în tot, acţiunea, ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2019.

GGC - LM