Territorial jurisdiction for union-initiated public servant allowance claims: actual stable residence versus registered domicile

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.07.2019, sub nr. de dosar x/2019, ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2018 (înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe la data de 21.12.2018), reclamantul SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR DE FRONTIERĂ a solicitat, în numele şi pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., obligarea pârâţilor INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ IAŞI, INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ GIURGIU, INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI şi INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ, la calcularea şi acordarea indemnizaţiei de frontieră, prin aplicare la salariul de bază pentru anii 2016-2018.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Hotărârea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 1095/2019/CA s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.

În motivare a reţinut Tribunalul Iaşi că SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR DE FRONTIERĂ a formulat cererea de chemare în judecată în numele şi pentru membrii de sindicat anterior menţionaţi, funcţionari publici cu statut special, persoane fizice cu domiciliul în circumscripţia teritorială a Tribunalului Neamţ, astfel cum rezultă din copiile cărţilor de identitate (aflate pe suportul magnetic tip CD ataşat la dosar). Prin urmare, cauza se află sub incidenţa dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/25.07.2018, competenţa teritorială de soluţionare aparţinând instanţei de contencios administrativ de la domiciliul persoanelor fizice în numele şi pentru care a fost formulată acţiunea.

Tribunalul a mai observat că, prin domiciliu al reclamantului se înţelege adresa la care acesta locuieşte în mod statornic, posibilitatea de alegere a domiciliului referindu-se doar la locul unde parte doreşte a-i fi comunicate actele de procedură. În speţă, funcţionarii publici cu statut special au împuternicit Sindicatul să introducă acţiunea în numele şi pentru ei, dar posibilitatea organizaţiei sindicale de a alege între instanţa de la sediul său şi cea de la domiciliile membrilor de sindicat este exclusă de prevederile art. 10 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ

Pentru aceste considerente a fost admisă excepţia necompetenţei sale materiale şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.

Hotărârea Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

După declinare, dosarul a fost înregistrat la data de 30 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub numărul acelaşi nr. x/99/2019.

Prin Sentinţa nr. 1028C pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi. Totodată, instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă, suspendat judecata cauzei şi înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Tribunalul Neamţ a reţinut în esenţă că, la stabilirea competenţei, se are în vedere locuinţa unde reclamantul locuieşte în mod efectiv, respectiv cea la care şi-a declarat, în mod legal, domiciliul sau reşedinţa.

În cauză, astfel cum rezultă din copia cărţii de identitate a reclamantului F., acesta are domiciliul în judeţul Iaşi, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revenind Tribunalului Iaşi.

De asemenea, reclamantul B., la momentul formulării acţiunii avea reşedinţa în Iaşi, str. x, parter ap. 2, judeţul Iaşi - conform datelor menţionate pe verso cărţii de identitate.

În ceea ce priveşte reclamanţii A. şi C., din relaţiile existente în baza de date DEPABD Bucureşti, rezultă că aceştia aveau stabilită reşedinţa, la data formulării acţiunii, în judeţul Iaşi, reclamantul A. în Iaşi, iar reclamantul C. în judeţul Iaşi.

De altfel, a reţinut tribunalul Neamţ că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la punctul de trecere a frontierei, fiind evident că aceştia au locuinţa statornică la reşedinţa declarată organelor competente.

Având în vedere că reclamanţii F., B., A. şi C. au domiciliu statornic în judeţul Iaşi, unde îşi desfăşoară zilnic şi activitatea, instanţa apreciază că Tribunalul Iaşi este instanţa competentă, din punct de vedere teritorial, în soluţionarea cauzei.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte reţine că obiectul prezentei cauze vizează raportul de serviciu al funcţionarului public, competenţa materială şi teritorială a unui astfel de litigiu fiind stabilită de prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi de prevederile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acţiunii- 21.12.2018.

Astfel, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe", iar conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 " Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său". Totodată, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, " competenţa de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Se constată că ambele instanţe au recunoscut incidenţa în cauză a dispoziţiilor cuprinse la alin. (4) al articolului 10 din Legea nr. 554/2004, ce reglementează în mod expres situaţia în care acţiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, în sensul că, în cauzele introduse de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Frontieră, în numele şi pentru membrii de sindicat, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului de la domiciliul membrului de sindicat şi nu a sindicatului care a formulat acţiunea în numele membrilor săi.

Problema care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte înţelesul noţiunii de "domiciliu", în sens procedural şi a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă", precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin domiciliu se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar reşedinţa este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară.

Deşi dispoziţiile art. 107 şi următoarele din C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înţelege prin domiciliul părţilor, prezintă relevanţă prevederile art. 155 pct. 6 din C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înţelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuieşte la domiciliu, " citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales ..".

Aplicând aceste dispoziţii legale la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că, deşi noţiunile de "domiciliu" şi "reşedinţă" nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, această distincţie nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmăreşte să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv înştiinţarea corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii. Noţiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt, în cazul de faţă şi cu reşedinţa, iar în raport de locuinţa statornică a părţii se stabileşte atât legalitatea procedurii de citare, cât şi instanţa competentă să soluţioneze pricina.

O interpretare contrară ar conduce, în speţă, la atribuirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei instanţe în circumscripţia căreia reclamantul nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voinţa legiuitorului, care, prin modificarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamantului accesul facil la instanţa de judecată aflată în circumscripţia teritorială în care locuieşte.

Analizându-se actele şi lucrările dosarului se constată că, deşi reclamantul C. figurează cu domiciliul începând cu data de 16.07.2014, în Piatra Neamţ, Judeţ Neamţ, în baza de date DEPABD, accesată de Tribunalul Neamţ la data de 11.12.2019, acesta figura cu reşedinţa în comuna Bivolari, sat Bivolari, judeţ Iaşi. Aceeaşi este situaţia şi în cazul reclamantului A., care figurează în cartea de identitate cu domiciliul în judeţ Neamţ (str. x) şi cu reşedinţa la data de 11.12.2019, în Iaşi, str. x. precum şi în cazul reclamantului B., care are domiciliul în sat Horia, judeţ Neamţ şi reşedinţa în Municipiul Iaşi (str. x).

În ceea ce-l priveşte pe reclamantul F., acesta figurează în evidenţele DEPABD doar cu domiciliul în judeţ Iaşi.

Raportat la toate aceste date, astfel cum şi Tribunalul Neamţ a reţinut, în baza documentelor aflate la dosar (dosar Tribunal Neamţ) toţi cei 4 reclamanţi au locuinţa statornică pe raza judeţului Iaşi, unde îşi desfăşoară zilnic şi activitatea la punctul de trecere a frontierei (astfel cum reiese din cererea de chemare în judecată, structurată de reclamanţi prin raportare la locul unde îşi desfăşoară activitatea), aceasta fiind locuinţa statornică, în raport de care se stabileşte competenţa teritorială a instanţei de contencios administrativ.

De altfel, jurisprudenţa a stabilit că prin "domiciliu" în sens procesual, urmează a se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului.

În condiţiile în care reclamanţii locuiesc efectiv în Municipiul Iaşi, ce se află în raza de competenţă teritorială a Tribunalului Iaşi, Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, constată că instanţa competentă să soluţioneze litigiul privind pe reclamanţii A., B., C. şi F. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, este Tribunalul Iaşi.

Temeiul legal al regulatorului de competenţă

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Frontieră în numele şi pentru membrii de sindicat reclamanţii A., B., C., D., E., F. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2020.

GGC - OB