Annulment of discrimination council decision: violation of adversariality in ordering remand for administrative re-analysis

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 iunie 2016, sub Dosar nr. x/2016, reclamantul A. - Sucursala Otopeni a chemat în judecată pârâţii B. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei anularea hotărârii CNCD nr. 330 din 27 aprilie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2015, respingerea petiţiei ca nefiind de competenţa CNCD, respectiv ca neîntemeiată, exonerarea A. de la plata amenzii contravenţionale în cuantum total de 1.000 RON şi de obligaţia de a publica rezumatul Hotărârii CNCD nr. 330 din 27 aprilie 2016 în mass-media, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 394 din 9 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. - Sucursala Otopeni, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, s-a anulat Hotărârea CNCD nr. 330 din 27 aprilie 2016, cu consecinţa obligării pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la reanalizarea sesizării formulate de petentul B. împotriva reclamatei A. Sucursala Otopeni şi s-a respins ca nefondată cererea pârâtului B. de obligare a părţii reclamante la plata de cheltuieli de judecată.

3. Recursul

Împotriva Sentinţei nr. 394 din 9 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs atât reclamanta A. - Sucursala Otopeni, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., cât şi pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, pârâtul B. a formulat recurs incident, invocând dispoziţiile art. 488 pct. 4 C. proc. civ.

În motivarea recursului său reclamanta A. a arătat în esenţă următoarele:

Recurenta solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie admiterea prezentului recurs, casarea în parte a Sentinţei civile nr. 394 din 9 februarie 2017 numai în ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond cu privire la obligarea intimatului - pârât CNCD la reanalizarea Petiţiei formulate de intimatul - pârât B. împotriva A. - obiect al dosarului nr. x/2015, cu consecinţa menţinerii soluţiei instanţei de fond de anulare a Hotărârii nr. 330 din 27 aprilie 2016, pronunţate de CNCD prin Colegiul Director în Dosarul nr. x/2015 şi a obligării intimaţilor - pârâţi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentul litigiu.

Prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, acest motiv de motiv de recurs fiind prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În concret, se arată că prin soluţia de obligare a intimatului - pârât CNCD la reanalizarea Petiţiei formulate de intimatul - pârât B., instanţa de fond a emis Sentinţa civilă nr. 394 din 9 februarie 2017 cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, în special a principiului legalităţii, a principiului disponibilităţii, a principiului contradictorialităţii şi a principiului dreptului la apărare.

Soluţia retrimiterii cauzei la CNCD nu este reglementată de lege şi încalcă principiul legalităţii.

Se arată că instanţa de contencios administrativ are plenitudine de competenţă, fiind abilitată de lege să soluţioneze chiar fondul petiţiei, împrejurare care rezultă inclusiv din prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 care dispun ca persoana care se consideră discriminată poate formula o cerere în faţa instanţei de judecată, formularea unei astfel de cereri nu este condiţionată de sesizarea CNCD, iar cererea formulată în faţă instanţei, cu excepţia despăgubirilor, poate avea acelaşi obiect ca cel pe care poate să-l aibă o petiţie formulată în faţă CNCD, astfel cum este reglementat acest obiect de art. 20 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 137/2000.

Instanţa de fond nu avea nici un motiv temeinic pentru a dispune reanalizarea petiţiei de către CNCD, atât timp cât instanţa de fond sesizată cu acţiunea în anulare a avut acces la toate probele administrate în faţa CNCD, iar instanţa de fond a încuviinţat şi a administrat intimatului-pârât B. un interogatoriu cuprinzând întrebări referitoare la fondul petiţiei. Mai mult, instanţa de fond a reformulat multe dintre întrebările propuse şi chiar a formulat întrebări suplimentare vizând fondul problemei.

În baza prevederilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa de fond putea solicita oricând părţilor explicaţii suplimentare, precum şi să dispună administrarea oricăror altor probe considerate relevante.

Soluţia retrimiterii cauzei la CNCD încalcă principiul disponibilităţii.

De asemenea, recurenta nu a solicitat nici măcar în subsidiar, retrimiterea cauzei la CNCD pentru reanalizarea petiţiei.

Instanţa de fond a emis sentinţa recurată cu încălcarea principiului disponibilităţii, exprimat inclusiv prin modalitatea în care A. a înţeles să formuleze petitului acţiunii în anulare prin care a solicitat soluţionarea în fond a petiţiei.

Soluţia retrimiterii cauzei la CNCD trebuia pusă în discuţia părţilor - încălcarea principiului contradictorialităţii şi a principiul dreptului la apărare.

Procedând la pronunţarea unei soluţii care nici nu a fost solicitată de reclamant, nici nu a fost supusă în atenţia şi dezbaterea părţilor, instanţa de fond a emis sentinţa recurată cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi a principiului dreptului la apărare: art. 14 alin. (4) - (6) din C. proc. civ. şi art. 13 alin. (3) din C. proc. civ.

În doctrină s-a reţinut că pentru asigurarea contradictorialităţii în procesul civil, instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate aspectele de fapt şi de drept pe baza cărora va soluţiona litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit şi respectarea dreptului la apărare, este sancţionată cu nulitatea hotărârii.

În motivarea recursului său pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a arătat, în esenţă, următoarele:

Arată recurenta că în urma analizării întregii documentaţii aflate la dosar, a lucrărilor de specialitate (audieri, solicitări puncte de vedere), Colegiul director al C.N.C.D., prin hotărârea a cărei anulare se solicită, a decis că efectele produse per se de către tratamentul care a dus la concedierea petentului pe motive sindicale reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (4) coroborate cu art. 7 lit. a) din O.G. nr. 137/2000R.

Instanţa de fond analizând actele şi lucrările dosarului a constatat întemeiată acţiunea reclamantului şi a dispus anularea Hotărârii nr. 330 din 27 aprilie 2016, reţinând că în acest din urmă sens, Curtea arată că acţiunea de faţă se admite în considerarea unui viciu de formă al hotărârii litigioase, anume omisiunea CNCD de a descrie în mod clar şi coerent situaţia de fapt pe care s-a întemeiat constatarea de discriminare, inclusiv omisiunea de a face orice referire punctuală la mijloacele de probă administrate de părţi, astfel încât emitentul să îşi fundamenteze afirmaţiile în referire la situaţia de fapt pretins constatată.

CNCD a reţinut că opoziţia angajatorului prin organele sale de conducere la înfiinţarea sindicatului C., efectele produse per se de către tratamentul care a dus la concedierea petentului precum şi atitudinea ulterioară de a încerca prin orice mijloace (inclusiv prin concedierea unor membrii de sindicat, sub aparenţa reorganizării activităţii) să obţină dizolvarea sindicatului constituie o ingerinţă în dreptul la libertate sindicală, apărat de art. 11 din Convenţie.

CNCD a descris în mod clar şi coerent situaţia de fapt pe care s-a întemeiat constatarea de discriminare, reţinându-se că desfacerea contractului de muncă a liderului de sindicat a avut la baza postările de pe D. a petentului (aşa cum se reţine şi în Sentinţa civilă nr. 4881 din 16 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti).

Mai mult decât atât, chiar reclamanta afirmă în acţiune că sancţionarea disciplinară a intervenit ca urmare a abaterilor disciplinare constând în postarea pe D. a unor opinii cu privire la termenii şi condiţiile de angajare.

Ori aceşti termeni de angajare ori regulile impuse de angajator fac de regulă obiectul negocierilor iniţiate de sindicate. Oricum. în cele din urmă decizia de desfacere a contractului de muncă al liderului de sindicat a fost anulată de instanţă în mod definitiv şi s-a reţinut că motivele de fapt au fost postarea pe D. a sindicalului C. .

În motivarea recursului său, pârâtul B. a arătat în esenţă următoarele:

Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu are temei juridic. Nici art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi nici dispoziţiile C. proc. civ. sau ale O.G. nr. 137/2000 nu consacră soluţia retrimiterii Hotărârii CNCD pentru a fi reanalizată.

Se poate observa că instanţa de fond a ales să anuleze hotărârea CNCD şi să oblige CNCD la reanalizarea sesizării pe considerentul că Hotărârea CNCD nu este suficient motivată.

Practic prin această soluţie instanţa de fond adaugă la textele de lege, creând o situaţie nouă şi anume obligarea CNCD la reanalizarea întregii situaţii.

Astfel, cum chiar şi recurenta A. recunoaşte, instanţa de fond avea posibilitatea să soluţioneze chiar fondul Petiţiei fără să fie nevoie de retrimiterea Hotărârii pentru reanalizarea de către CNCD.

De altfel, această soluţie nu face decât să conducă la tergiversarea dosarului, cu încălcarea unui termen rezonabil de soluţionare a petiţiei recurentei.

Se arată de recurentă că au fost încălcate dispoziţiile art. 13 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) - (6) C. proc. civ.

Soluţia anulării Hotărârii CNCD cu consecinţa retrimiterii spre a fi completat dispozitivul de către CNCD nu a fost pusă niciodată în discuţia părţilor.

De astfel, nelegalitatea soluţiei este recunoscută chiar de recurenta A., care invocă aceste argumente pentru a solicita casarea sentinţei recurate.

Faţă de aceste considerente se impune admiterea recursului şi casarea în totalitate a soluţiei instanţei de fond, cu consecinţa menţinerii ca temeinice şi legale a Hotărârii CNCD.

Procedura în faţa instanţei de recurs

Reclamanta-recurentă A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs depusă de pârâtul CNCD şi a invocat excepţia nulităţii recursului conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare la cererea de recurs depusă de reclamanta A., solicitând respingerea acestuia ca nefondat, arătând că solicitarea casării în parte a hotărârii recurate a unui capăt de cerere este inadmisibilă faţă de trimiterea spre reanalizare către CNCD.

Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs depusă de pârâtul B. şi a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererile de recurs, Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate pentru considerentele următoare:

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recurentului-pârât CNCD, se constată că aceasta nu este întemeiată şi urmează a fi respinsă deoarece motivele invocate pot fi încadrate în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nefiind aplicabile prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs a reclamantei A. şi solicitarea casării în parte a hotărârii atacate, se apreciază că aceasta nu este o veritabilă excepţie ci constituie o apărare. Recursul A. a fost formulat doar pentru partea din dispozitivul sentinţei de fond care dispune trimiterea cauzei pentru reanalizare la CNCD însă având în vedere unicitatea cererii de chemare în judecată şi lipsa de coerenţă pentru a fi apreciate şi soluţionate diferit, recursul va fi analizat pe fondul său, adică asupra dispoziţiilor criticate şi care sunt susceptibile de a fi puse în executare, altfel nu ar exista nicio finalitate, fi dimpotrivă, ar exista o contradicţie între solicitările recurentei A.. Raţionamentul recurentei A. are astfel o logică juridică distorsionată dar nu este vorba de o inadmisibilitate.

Recursul A. - întemeiat pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ. priveşte două aspecte, pe de o parte se susţine că soluţia pronunţată este lipsită de temei legal, retrimiterea cauzei spre analiză la CNCD nefiind o opţiune a instanţei de fond.

Pe de altă parte se critică netemeinicia soluţiei pronunţate de instanţa de fond pentru a dispune reanalizarea petiţiei de către CNCD.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că s-au încălcat de către instanţa de fond principiul disponibilităţii, contradictorialităţii şi a dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ.).

Înalta Curte constată că este întemeiat un motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă şi anume motivul care se referă la netemeinicia soluţiei de retrimitere a cauzei la CNCD pentru reanalizarea petiţiei.

Este pertinentă susţinerea recurentei-reclamante în sensul că soluţia de retrimitere a cauzei la CNCD pentru reanalizarea petiţiei nu a fost pusă în discuţia părţilor, fiind astfel încălcate principiul disponibilităţii (art. 9 alin. (2) C. proc. civ., art. 22 alin. (6) C. proc. civ., art. 397 alin. (1) C. proc. civ.), principiul contradictorialităţii (art. 14 alin. (4) - (6), art. 13 alin. (3) C. proc. civ.) şi dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ.).

Se arată că instanţa de fond avea suficiente elemente de fapt şi de drept pentru a-şi putea forma propria convingere în ceea ce priveşte existenţa sau nu a faptei de discriminare în sarcina recurentei-reclamante, a făcut chiar mai multe aprecieri şi analize privind fondul cauzei, a administrat proba cu interogatoriu formulând întrebări care vizau probe administrate în faţa CNCD şi fondul cauzei.

Înalta Curte consideră că recurentul-reclamant CNCD a respectat dispoziţiile prevăzute de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 în privinţa motivării HCNCD, fiind arătate obiectul sesizării, susţinerile părţilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director.

În acest caz nu se poate reţine că autoritatea publică Colegiul director nu şi-a motivat actul administrativ emis, adică HCNCD nr. 330 din 27 aprilie 2016, existând suficiente repere, elemente de fapt şi de drept pentru a se analiza existenţa sau nu a faptei de discriminare pretinse, în raport de materialul probator prezentat, nefiind vorba în speţă de o substituire în atribuţiile CNCD.

În ceea ce priveşte lipsa de temei legal şi încălcarea principiului legalităţii

În conformitate cu prevederile art. 7 C. proc. civ.:

"Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legii. Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces".

În conformitate cu art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1) poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă".

Amploarea şi detalierea motivării unui act administrativ se analizează în dependenţă cu natura acestuia şi cu circumstanţele cauzei.

Controlul exercitat de instanţa de contencios administrativ nu se limitează la aspectele formale ale raportului juridic dedus judecăţii.

Art. 1 alin. (8) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 reglementează un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia instanţa are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu legea ci şi existenţa unei vătămări produse într-un drept ori într-un interes legitim, cu păstrarea unui echilibru reparabil între interesul public şi cel privat.

În privinţa măsurilor pe care le poate dispune instanţa de contencios, se constată că nu este exclusă opţiunea retrimiterii pentru a se reanaliza petiţia de către CNCD, în măsura în care nu ar fi respectate disp. art. 16 - 20 din O.G. nr. 137/2000, însă măsura nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar şi rezonabil pentru atingerea obiectivelor propuse.

În consecinţă, măsura dispusă de instanţa de fond este o opţiune a acesteia în accepţiunea disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, decizia prezentată de recurenta-reclamantă ca făcând parte din jurisprudenţă nefiind relevantă, având altă situaţie de fapt şi de drept de analizat.

Recursul pârâţilor CNCD şi B. se subsumează prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar nu art. 488 pct. 4.

Motivele de recurs prezentate de părţi sunt în mod sensibil similare cu cele ale recurentei-reclamante A.

Acestea vizează temeiul juridic al soluţiei pronunţate, încălcarea principiului contradictorialităţii, disponibilităţii şi dreptului la apărare.

CNCD a arătat că hotărârea CNCD a descris clar şi coerent situaţia de fapt şi raţionamentul pe care s-a bazat în constatarea faptei de discriminare.

Aceste recursuri sunt întemeiate prin prisma considerentelor pentru care Înalta Curte, mai sus, a reţinut că recursul reclamantei A. este întemeiat, acela al nerespectării principiului disponibilităţii, contradictorialităţii, dreptului la apărare, ca o garanţie a unui proces echitabil prin prisma exigenţelor cerute procedurii de judecată propriu-zise - de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană.

Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Se va respinge excepţia nulităţii recursului CNCD.

În baza art. 488 pct. 8 şi 4 raportat la art. 496 C. proc. civ., se vor admite recursurile, se va casa sentinţa recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant A. - Sucursala Otopeni şi de recurenţii-pârâţi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 394 din 9 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2019.

GGC - LM