Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5673/2019 AI generated

Unjustified refusal to return environmental restoration financial guarantee: abuse of power by public authority

Case Number Decizia nr. 5673/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, overturned the lower court's dismissal, and ordered the National Agency for Mineral Resources to annul its refusal letter and restore a 14,721 RON environmental restoration financial guarantee to the applicant company, which prevailed. The dispute concerned an administrative challenge to an agency decision refusing the return of a financial guarantee for sand and gravel extraction site rehabilitation, where the agency claimed the refusal was justified by the absence of a final inspection commission report and decision, arguing the applicant had not legally requested the commission's formation. The court determined that the agency's refusal constituted an unjustified refusal to process a request and an abuse of power under Article 2(1)(i) and (n) of Law No. 554/2004, as the failure to constitute the inspection commission was attributable to the authorities and not the applicant, who had proven compliance with environmental obligations through prior agency notifications.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 din C. proc. civ; Unjustified refusal to return environmental restoration financial guarantee: abuse of power by public authority: declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat în cauză fiind îndeplinite condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. respectiv greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. 2i" şi "n" din Legea nr. 554/2004.

Keywords

AI generated
abuse of power administrative authority law of obligations power of decision notification of the decision recovery of property

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Covasna sub numărul unic de dosar x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, anularea Deciziei nr. 4243/18.04.2016, emisă de pârâtă şi să fie obligată pârâta să emită decizie de restituire şi să restituie suma de 14.721 RON, reprezentând garanţie financiară pentru refacerea mediului aferentă perimetrului de exploatare a nisipului şi pietrişului Budila Islaz, judeţul Braşov.

Prin sentinţa civilă nr. 967/31.10.2016, Tribunalul Covasna, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov.

Prin sentinţa civilă nr. 36/F din 17 februarie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 1.2 reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 5 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Aspectele de nelegalitate şi netemeinicie invocate în cadrul recursului .

Curtea apreciază că se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., motivul de casare care priveşte încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În cadrul recursului se critică ca nelegală soluţia de respingere a acţiunii având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al autoarei pârâte de a restitui reclamantei suma de 14.721 RON reprezentând garanţie financiară pentru refacerea mediului aferentă perimetrului de exploatare a nisipului şi pietrişului Budila Islaz, judeţul Braşov, refuz exprimat prin decizia contestată a cărei anulare se solicită.

Se arată că în mod nelegal prima instanţă pe situaţia de fapt a apreciat că returnarea garanţiei nu poate fi dispusă deoarece nu sunt îndeplinite toate condiţiile legale, respectiv lipsa procesului-verbal de constatare şi de restituire emis de Comisia de recepţie finală, fiind culpa reclamantei care nu a solicitat pe cale judecătorească obligarea autorităţilor implicate la constituirea Comisiei de recepţie.

În recurs se arată că recurenta-reclamantă contrar celor reţinute de prima instanţă a solicitat Constituirea Comisiei în vederea restituirii garanţiei, dar aceasta nu s-a constituit din motive independente de acţiunea reclamantei fiind îndeplinite în cauză condiţiile unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii formulate la data de 10.03.2016.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat în cauză fiind îndeplinite condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. respectiv greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. 2i" şi "n" din Legea nr. 554/2004.

Curtea apreciază că, în raport de situaţia de fapt, soluţia de respingere a acţiunii este nelegală, în cauză fiind îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei având ca obiect restituirea garanţiei şi totodată un exces de putere în ceea ce priveşte aprecierea autorităţii asupra soluţionării cererii de restituire.

În fapt prin cererea înregistrată sub nr. x formulată la data de 10.03.2016 - filele16-17 dos Tribunalul Covasna reclamanta-recurentă a solicitat autorităţii pârâte restituirea garanţiei financiare pentru refacerea mediului aferentă perimetrului Budila Islaz, judeţul Braşov.

Prin adresa nr. x/18.04.2016 - filele x dos Tribunal Covasna s-a comunicat reclamantei refuzul de a se restitui garanţia solicitată, refuz întemeiat pe neîndeplinirea cerinţelor instituite prin prevederile ari 37 alin. (2) art. 37 alin. (3) şi âlin.(5), precum şi art. 38 alin. (1) şi alin. (2) din Instrucţiunile tehnice privind aplicarea şi urmărirea măsurilor stabilite în planul de refacere a mediului, în planul de gestionare a deşeurilor extractive şi în proiectul tehnic de refacere a mediului, precum şi modul de operare cu garanţia financiară pentru refacerea mediului afectat de activităţile miniere, aprobate prin Ordinul nr. 202/2881/2348 din 4 decembrie 2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 1 din 6 ianuarie 2014 [în continuare Instrucţiunile nr. 202/2013].

În fapt s-a arătat că restituirea garanţiei nu este posibilă în lipsa constatării executării lucrărilor de refacere a mediului care trebui realizată de către Comisia de recepţie fiscală care este competentă ulterior să emită decizia de restituire a garanţiei.

În completarea acestei ultime adrese din 18.04.2016 contestată de reclamanta S.C. A. S.R.L ca fiind "decizie", respectiv în condiţiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 calificată ca fiind refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamanta a depus la dosar şi adresa din 8.06.2015 privind demersurile anterioare efectuate în vederea restituirii garanţiei.

Prima instanţă prin sentinţa atacată a respins acţiunea pe motiv că în cauză adresa contestată nu reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii de restituire, refuzul fiind justificat de neîndeplinirea procedurii legale pentru efectuarea acestei restituiri, respectiv lipsa procesului-verbal care să constate exercitarea lucrărilor şi lipsa deciziei de restituire emise de Comisia de recepţie finală constituită conform art. 31 alin. 2 din Ordinul comun nr. 202/2881/2348/2013.

Prima instanţă a apreciat că există şi culpa reclamantei care nu a solicitat obligarea la constituirea Comisiei tehnice care avea competenţa de a dispune asupra cererii de restituire a garanţiei.

În baza art. 2 alin. 1 lit. "i" din Legea nr. 554/2004 refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este definit ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

Prin adresa nr. x/18.04.2016 s-a comunicat reclamantei refuzul expres al autorităţii pârâte de a restitui garanţia financiară pentru refacerea mediului de aferentă perimetrului Budila Islaz, judeţul Braşov, adresă pe care Curtea o apreciază ca reprezentând un refuz nejustificat al autorităţii pârâte în sensul art. 2 alin. 1 lit. "i" din Legea nr. 554/2004.

Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii de restituire existând un exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004.

Aceasta deoarece motivele de refuz respectiv lipsa unei decizii de restituire a garanţiei şi respectiv lipsa unei constatări prealabile a unui proces-verbal privind lucrările de închidere emise de Comisia de recepţie finală nu sunt imputabile reclamantei fiind culpa autorităţii pârâte care nu a reuşit în perioada 2015-2016 să constituie potrivit legii Comisia de recepţie finală.

În acest sens sunt adresele de răspuns din cursul anului 2015 - dosar Tribunalul Covasna adrese care probează efectuarea de către reclamantă a demersurilor pentru Constituirea Comisiei iar faptul că autorităţile competente nu şi-au desemnat reprezentanţi, iar această Comisie nu s-a constituit nu poate fi imputabil reclamantei-recurente, reclamanta care are un drept necontestat - dreptul de a-i fi restituită garanţia financiară depusă pentru refacerea mediului, aferentă perimetrului de exploatare a nisipului şi pietrişului Budila Islaz.

Iar acest drept, pe situaţia de fapt al îndeplinirii obligaţiilor de către reclamantă referitoare la executarea lucrărilor de refacere a mediului din perimetrul "Budila Islaz", au fost constatate prin Nota de constatare din 19.11.2014 - încheiată de ANRM - Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov - act aflat la dos. Tribunal Covasna.

În mod greşit şi nelegal prima instanţă a apreciat că în cauză nu există un refuz nejustificat de soluţionare a cererii de restituire a garanţiei, reţinând culpa reclamantei pentru neîndeplinirea procedurii pentru constituirea Comisiei de recepţie finală.

Aceasta în condiţiile în care reclamanta a aprobat la dosar efectuarea demersurilor făcute în vederea Comisiei fiind direct interesată în soluţionarea cererii de restituire, iar imposibilitatea constituirii Comisiei este apreciată de Curte ca fiind o culpă administrativă nescuzabilă şi care confirmă excesul de putere îndeplinit în cauză exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004.

Nu poate fi reţinută culpa reclamantei pentru nesoluţionarea cererii de restituire a garanţiei pe motiv că aceasta nu a solicitat pe cale judecătorească obligarea constituirii Comisiei. Aceasta reprezintă o sarcină excesivă şi inutilă din perspectiva Curţii în condiţiile în care autoritatea pârâtă a comunicat reclamantei prin adresa nr. x/8.06.2015 - dos. Tribunal Covasna demersurile făcute pentru constituirea Comisiei şi imposibilitatea constituirii acestuia.

Pe cale de consecinţă, Curtea apreciază că în cauză există un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei având ca obiect restituirea garanţiei, nefinalizarea procedurii respectiv emiterea deciziei de restituire nefiind culpa reclamantei şi reprezentând culpa autorităţilor publice implicate, inclusiv autoritatea pârâtă.

Faţă de această situaţie, Curtea apreciază că acţiunea reclamantei este întemeiată în cauză fiind îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii de restituire în sensul art. 2 alin. 1 lit. 2i" din Legea nr. 554/2004 refuz concretizat prin adresa constituită nr. x/18.04.2016 emisă de intimata-pârâtă. Pe fond acţiunea reclamantei este întemeiată urmând a fi admisă în baza art. 8 alin. 1 şi 18(1) din Legea nr. 554/2004 ca o consecinţă a admiterii recursului.

În baza art. 496-497 C. proc. civ. Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi rejudecând cauza în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Va admite acţiunea formulată de reclamanta-recurentă S.C. A. S.R.L.

Va dispune anularea Adresei nr. x/18.04.2016, emisă de pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

Va obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 14.721 RON, reprezentând garanţie financiară pentru refacerea mediului, aferentă perimetrului de exploatare a nisipului şi pietrişului Budila Islaz, judeţul Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 36/F din 17 februarie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal:

Casează sentinţa atacată şi rejudecând;

Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Dispune anularea Adresei nr. x/18.04.2016, emisă de pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 14.721 RON, reprezentând garanţie financiară pentru refacerea mediului, aferentă perimetrului de exploatare a nisipului şi pietrişului Budila Islaz, judeţul Braşov.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2019.