Jurisdictional conflict over judicial salary difference claims: labor court competence despite administrative law references

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin acţiunea adresată la data de 21.01.2019 Tribunalului Covasna, în conformitate cu dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., părţile reclamante A., B. şi C., au chemat în judecată părţile pârâte Ministerul Justiţiei, Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Dâmboviţa şi Curtea de Apel Ploieşti, solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1) obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate ca urmare a stabilirii indemnizaţiei de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,154 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 484,169 RON, începând cu data de 01.12.2015;

2) actualizarea sumelor cu rata inflaţiei, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

3) obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În motivare, s-au arătat următoarele:

În fapt, B. şi C. sunt judecători în cadrul Tribunalului Galaţi, iar reclamanta A. este judecătoare în cadrul Curţii de Apel Galaţi şi în perioada de referinţă au funcţionat ca judecători la instanţele pârâte, astfel:

1. A., judecător la Judecătoria Galaţi în perioada 09.04.2015-30.06.2016, la Tribunalul Dâmboviţa în perioada 01.07.2016 - 31.03.2017, la Tribunalul Galaţi în perioada 01.04.2017 - 31.12.2017 şi la Curtea de Apel Galaţi în perioada 01.01.2018 -prezent;

2. B., judecător la Judecătoria Galaţi în perioada 09.04.2015 - 30.06.2016, la Tribunalul Dâmboviţa în perioada 01.07.2016 - 31.03.2017 şi la Tribunalul Galaţi din 01.04.2017 - prezent;

3. C., judecător la Judecătoria Galaţi în perioada 09.04.2015-31.08.2016, la Tribunalul Dâmboviţa în perioada 01.09.2016 - 30.11.2016 şi la Tribunalul Galaţi din 01.12.2016 - prezent.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Hotărârea Tribunalului Covasna, secţia Civilă

Prin Sentinţa civilă nr. 358 din data de 23 mai 2019 Tribunalul Covasna, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de Ministerul Justiţiei, şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Dâmboviţa şi Curtea de Apel Ploieşti

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Covasna, secţia civilă, a reţinut, în esenţă că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 7 din capitolul VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, conform cărora " Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri.", precum şi dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Anexa V la Legea nr. 153/2017 ce prevăd următoarele:" (1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."

Faţă de aceste norme legale Tribunalul Covasna, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, declinând competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Ca urmare a declinării competenţei, dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr la data de 26.06.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa nr. 572 din 09 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis la rându-i excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna .

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a reţinut, în esenţă, că obiectul dedus judecăţii îl reprezintă solicitarea reclamanţilor, judecători în cadrul Tribunalul Galaţi şi Curţii de Apel Galaţi, privind plata unor diferenţe salariale ca urmare a stabilirii indemnizaţiei de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare sectorială de 440,154 RON pentru perioada 09.04.3025-30.11.2015, respectiv de 484,169 RON, începând cu data de 01.12.2015 iar nu contestaţia prevăzută de art. 7 din Cap VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 pentru a atrage competenţa specială a Curţii de Apel Bucureşti.

Cum în cauză cererea nu are ca obiect contestaţia prevăzută de art. 7 din Cap VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, care într-adevăr este de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti, Curtea constată că cererea reclamanţilor reprezintă un litigiu privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi nu unul de contencios administrativ.

În acest sens, Curtea constată că aparţine Tribunalului Covasna competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, sesizată fiind cu pronunţarea regulatorului de competenţă, judecând în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ. şi analizând obiectul cauzei deduse judecăţii, precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, secţia civilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin acţiunea adresată la data de 21.01.2019 Tribunalului Covasna, în conformitate cu dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., reclamanţii A., B. şi C., au chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Dâmboviţa şi Curtea de Apel Ploieşti, solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1) obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate ca urmare a stabilirii indemnizaţiei de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,154 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 484,169 RON, începând cu data de 01.12.2015;

2) actualizarea sumelor cu rata inflaţiei, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

3) obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Înalta Curte, faţă de cererea formulată de reclamanţi, judecători în cadrul Tribunalului Galaţi şi Curţii de Apel Galaţi, constată că obiectul litigiului dedus prezentei judecăţi nu constă în plângerea formulată împotriva unei hotărâri emisă de organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, ori, după caz, de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel pentru a fi aplicabile în cauză dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, ori dispoziţiile similare cuprinse în articolul 7 alin. (1) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, reţinute greşit de Tribunalul Covasna, reclamanţii solicitând plata unor diferenţe salariale, ca urmare a stabilirii indemnizaţiei de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,154 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 484,169 RON, începând cu data de 01.12.2015"

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010, ce instituie o competenţă materială derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) şi art. 266 din Codul muncii, este de strictă interpretare, şi nu poate fi extinsă prin analogie şi la alte cauze, motiv pentru care acest text legal nu este incident în cauză.

Ca atare, este de remarcat că acest text legal nu este incident în cauză, nesolicitându-se anularea unei hotărâri date asupra unei contestaţii emise în urma unei reîncadrări salariale în baza Legii nr. 284/2010, ci se solicită plata unor diferenţe salariale.

Înalta Curte, în regulator de competenţă reţine că, în ceea ce priveşte litigiile privind drepturile salariale ale magistraţilor şi personalului auxiliar, în afara situaţiei circumstanţiate, prevăzute la art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv de art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare în favoarea instanţelor de contencios administrativ, astfel că litigiul în discuţie urmează a intra sub jurisdicţia muncii, care este o jurisdicţie de plină competenţă.

Este de reţinut că în cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din acest act normativ, contenciosul administrativ este definit drept " activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

De asemenea, conform art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, " Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.".

Prin raportare la aceste dispoziţii legale, este de reţinut că obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reprezentat fie de actul administrativ tipic, fie de actul administrativ asimilat, acesta din urmă în una dintre cele două ipoteze prevăzute de legiuitor: refuzul nejustificat de soluţionare a cererii, respectiv nesoluţionarea în termen a cererii.

Or, în cauza de faţă, reclamanţii nu formulează critici de nelegalitate a vreunui act administrativ emis de ordonatorul de credite şi nici nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâţilor la plata unor diferenţe salariale pe care le consideră cuvenite şi neplătite.

Nefiind contestat un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, totodată, nefiind formulată plângere împotriva unei hotărâri emisă de organele prevăzute la art. 7 alin. (1) din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, respectiv la art. 7 alin. (1) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, Înalta Curte constată că litigiul de faţă este un veritabil litigiu de muncă, ce intră în competenţa de soluţionare secţiei specializate a tribunalului " în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa", conform art. 1 lit. p) şi 208 şi 210 din Legea nr. 62/2011, dar şi art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170 - 171, art. 266 şi art. 269 din legea nr. 53/2003, privind Codul muncii.

Cum în cauză reclamanţii sunt judecători în cadrul Tribunalului Galaţi, respectiv în cadrul Curţii de Apel Galaţi, iar aceste instanţe au şi calitatea de pârâţi, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aparţine Tribunalului Covasna, competenţa materială de soluţionare a litigiului având ca obiect plata unor diferenţe salariale.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

Faţă de toate aceste considerente, reţinând incidenţa în cauză a prevederilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, dar şi a art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170 - 171, art. 266 şi art. 269 din Legea nr. 53/2003, respectiv a art. 127 şi art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Dâmboviţa, Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Galaţi în favoarea Tribunalului Covasna, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2020

GGC - OB