Tax authority wins appeal; suspension of tax assessment acts quashed for lack of well-founded case, annulment action pending.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.04.2017, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, solicitând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/27.02.2017 privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice, emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, a Dispoziţiei nr. 154/22.02.2017 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, a Procesului-verbal nr. x/15.02.2017 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.02.2017, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare.

Prin Sentinţa nr. 1724/CA/2017 din data de 08 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017 s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 107/CA/2017 - PI din 11 septembrie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. x/27.02.2017 de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice, a Dispoziţiei nr. 154/22.02.2017 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, a Procesului-verbal nr. x/15.02.2017 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.02.2017, emise de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea acestor acte administrative.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 107/CA/2017 - PI din 11 septembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, declarat recurs Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi că aspectele reţinute de instanţa de fond nu sunt în măsură să justifice suspendarea executării actelor administrative din litigiu şi, mai mult, consideră că motivarea vizează fondul cauzei, respectiv nelegalitatea actelor ce fac obiectul cererii de suspendare a executării şi că instanţa a anticipat soluţia ce urmează a fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se la o prejudecare a fondului, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-pârâtă arată că suspendarea executării actului administrativ este o situaţie de excepţie, care poate interveni numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, situaţie ce nu se regăseşte în speţă, câtă vreme îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat nu poate fi argumentată prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului, ci îndoiala serioasă asupra legalităţii acestuia trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, arată că susţinerea instanţei că prin punerea în executare a deciziei de impunere s-ar produce o pagubă iminentă în patrimoniul reclamantei încalcă prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa făcând aprecieri pe fondul cauzei, fapt ce excede obiectului şi temeiului de drept al prezentei cauze, nefiind de natură să aducă atingere prezumţiei de legalitate a actului administrativ.

Recurenta-pârâtă susţine că executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăşi producătoare a unei pagube iminente, cu atât mai mult cu cât nu rezultă, din actele depuse de reclamantă, ca această vătămare este ireparabilă.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a opera suspendarea executării actelor atacate.

II. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta SC A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/27.02.2017 privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice, emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, a Dispoziţiei nr. 154/22.02.2017 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, a Procesului-verbal nr. x/15.02.2017 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.02.2017, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare.

În practica judiciară s-a reţinut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege, şi anume: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiţii este verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.

Cazul bine justificat, ca cerinţă indispensabilă pentru a obţine protecţia juridică a măsurii suspendării executării unui act administrativ contestat, reprezintă, conform definiţiei cuprinse la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, "acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ."

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

Or, Înalta Curte observă că, în speţă, considerentele hotărârii recurate vizează însăşi nelegalitatea actelor contestate, referindu-se în realitate la aspecte de nelegalitate în fond cu privire la acestea.

Astfel, prima instanţă a analizat atât legalitatea pe fond a actelor administrative a căror suspendare a executării s-a solicitat, cât şi temeinicia obligaţiilor suplimentare de plată şi a măsurilor stabilite de organele de inspecţie fiscală în sarcina intimatei-reclamante, pronunţându-se în sensul nelegalităţii impozitul pe profit pe anii fiscali 2014 şi 2015, stabilirii nelegale a unor creanţe suplimentare în sarcina societăţii, în condiţiile în care instanţa a apreciat că documentele îndeplinesc calitatea de document justificativ, conform Legii nr. 82/1991 şi a OMFP nr. 1802/2014, iar facturile conţin elementele prevăzute de art. 155 din Legea nr. 571/2003.

De asemenea, instanţa a mai reţinut faptul că potrivit practicii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, agentul economic nu are obligaţia de a efectua verificări suplimentare faţă de cele stabilite prin lege şi, mai mult, a făcut chiar o analiză a raporturilor economice derulate de către intimata-reclamantă cu alte societăţi comerciale, precum şi a aspectelor stabilite de către organul fiscal în urma controlului încrucişat, concluzionând că toate aceste aspecte de nelegalitate sunt, în opinia instanţei, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ a cărui suspendare a fost solicitată de către reclamantă, fiind îndeplinite cerinţele art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În atare situaţie, motivele de nelegalitate circumscrise de către prima instanţă cazului bine justificat depăşesc limitele procedurii sumare a suspendării de executare, aceste aspecte neputând fi decelate doar printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare de fond, precum şi administrarea unui probatoriu adecvat, care să dovedească aspectele litigioase ale cauzei, presupunând o analiză aprofundată a întregului ansamblu de fapte şi prevederi legale invocate de către părţi.

Analizând aspectele invocate de către reclamantă prin cererea de suspendare a executării, Înalta Curte constată că nu pot fi identificate argumente care să confere aparenţa de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită, pentru a fi îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Prin urmare, având în vedere cele anterior reţinute, se constată că în cauză nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, cerută de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 ca o primă condiţie pentru suspendarea executării actului administrativ.

Având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care impun îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, inexistenţa cazului bine justificat face inutilă analizarea aspectelor referitoare la condiţia pagubei iminente.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva Sentinţei nr. 107/CA/2017 - PI din 11 septembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; va casa hotărârea recurată şi, rejudecând: va respinge cererea de suspendare formulată de SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva Sentinţei nr. 107/CA/2017 - PI din 11 septembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârea recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de suspendare formulată de SC A. SRL.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2019.

GGC - GV