Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5601/2019 AI generated

Failure to register agricultural land in IACS system: adequacy of judicial motivation regarding force majeure and absence of proven budgetary prejudice in withdrawing rural development funding.

Case Number Decizia nr. 5601/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal, quashed the Court of Appeal’s judgment dismissing the action, and remanded the case for retrial, thereby prevailing in the procedural stage over the Rural Investment Financing Agency. The dispute involved a claim for the annulment of administrative decisions withdrawing non-reimbursable agricultural funding and establishing a budgetary debt against a young farmer, arising from the agency’s allegation that the beneficiary failed to register leased agricultural surfaces in the unique identification register and did not formally transfer agro-environmental commitments despite claiming technical impossibility. The High Court found the lower court’s decision to be procedurally flawed under Art. 488(1)(6) of the Code of Civil Procedure, specifically for violating Art. 425(1)(b) by failing to analyze substantive legal arguments raised by the appellant, including allegations of force majeure regarding the APIA system’s functionality, the absence of a proven budgetary prejudice required for fund withdrawal, and the inadmissibility of new grounds introduced in the appellate administrative decision. Consequently, the court determined that the omission of these specific arguments violated the principles of a fair trial and the right to defense, rendering the lack of motivation a substantial procedural irregularity that necessitated the cancellation of the initial ruling.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ; Failure to register agricultural land in IACS system: adequacy of judicial motivation regarding force majeure and absence of proven budgetary prejudice in withdrawing rural development funding: Intimata a arătat că nu poate fi reţinut motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condiţiile în care recurenta nu avea cunoştinţă la data formulării căii de atac de conţinutul efectiv al sentinţei.

Keywords

AI generated
rural land rights grounds for cassation action for annulment legal systems right to development subsidy

Cited Legislation

AI generated
art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011
1 la contractul de finanţare, precum şi din art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, precizând că în speţă nu există niciun prejudiciu şi se poate urmări continuitatea pachetelor de agro-mediu.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Intimata a arătat că nu poate fi reţinut motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condiţiile în care recurenta nu avea cunoştinţă la data formulării căii de atac de conţinutul efectiv al sentinţei.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
PFA, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin.
art. 248 C. proc. civ
În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ., raportat la art.
art. 486 C. proc. civ
civ., raportat la art. 486 C. proc. civ., instanţa de control judiciar va respinge excepţia nulităţii recursului.
art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
În consecinţă, se constată incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 497 din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 26 februarie 2016, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. PFA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.), a solicitat anularea Deciziei nr. 3289 din 27.01.2016 emise de A.F.I.R. privind soluţionarea contestaţiei nr. 32415/2.12.2015; anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare emis de A.F.I.R. cu nr. x din 10.12.2015; anularea măsurii de retragere a ajutorului financiar nerambursabil acordat, în calitate de beneficiar al contractului de finanţare nr. x/3.09.2012; anularea măsurii de reziliere a contractului; anularea măsurii de stabilire în sarcina reclamantei a creanţei de 103.759 RON; cu cheltuieli de judecată.

În subsidiar, a solicitat: anularea, în parte, a actelor menţionate; să se constate că, dată fiind imposibilitatea obiectivă, după ce s-a acceptat încheierea contractului cu cedentul titular la APIA, a înscrierii tuturor suprafeţelor agricole deţinute în Registrul unic de identificare la APIA, în perioada 01.03-15.05, odată cu depunerea cererii unice de plată pe suprafaţă, trebuia să se constate cel mult, intervenţia unor cauze independente de voinţa solicitantului, definite ca fiind cauze de forţă majoră, prima tranşă urmând a nu se recupera, fără plata celei de-a doua tranşe.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 334/2016 din data de 11 iulie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. pentru A. PFA, în contradictoriu cu pârâta A.F.I.R.

3. Memoriile de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. PFA, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., şi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, rejudecând cauza, admiterea în tot a contestaţiei.

3.1. În motivarea primului memoriu de recurs, recurenta-reclamantă a prezentat situaţia de fapt, motivele de fapt şi de drept menţionate în cererea de chemare în judecată, precizând că s-a prezentat la Centrul Judeţean APIA Mehedinţi pentru a realiza transferul scriptic de exploataţie, dar acest transfer nu s-a putut realiza deoarece aplicaţia nu era funcţională, iar APIA nu a operat efectiv transferul decât la data de 4.05.2014, când s-au împlinit 5 ani de când cedentul B. încheiase angajamentul de agro-mediu. Mai arată că în 2014, cedentul a finalizat angajamentul de agro-mediu şi recurenta a accesat un nou angajament de agro-mediu pentru o perioadă de 5 ani, menţinând continuitatea pachetului.

Recurenta-reclamantă menţionează că i se impută faptul că nu a înregistrat scriptic transferul proprietăţii la APIA în anii 2012 şi 2013, fără a se arăta când ar fi trebuit să facă acest transfer şi cum se putea face fără întreruperea continuităţii pachetului. Anul 2014 fiind an de tranziţie între PNDR 2007-2013 şi PNDR 2014-2015 s-au înregistrat pachetele de agro-mediu, dar nu s-au efectuat plăţi. Susţine că exploataţia agricolă şi-a îndeplinit angajamentele luate conform Ghidului solicitantului vs 05 şi Planului de afaceri, deţine în prezent în proprietate o suprafaţă de 7,17 ha, în arendă o suprafaţă de 25,93 ha, iar în zootehnie deţine 3 capete bovine, fiind viabilă din punct de vedere economic şi obţinând profit în fiecare an.

Precizează că în Decizia nr. 3289 din 27.01.2016, emisă de A.F.I.R., sunt invocate prevederi considerate a fi fost încălcate, ce nu fuseseră menţionate în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 10.12.2015. Astfel, echipa de soluţionare a contestaţiei a completat motivarea din procesul-verbal, ceea ce nu este admisibil în opinia sa, instanţa de fond neanalizând această susţinere.

Obligaţia de înscriere în perioada 01.03.-15.05. este redată la pagina 10, Capitolul 2. - Prezentarea Măsurii 112 din Ghidul solicitantului pentru accesarea Măsurii 112, ce prevede că beneficiarii acestei măsuri au obligaţia de a-şi înscrie toate suprafeţele agricole deţinute în Registrul unic de identificare la APIA, în perioada 01.03. - 15.05., odată cu depunerea cererii unice de plată pe suprafaţă.

Consideră că singura măsură pe care APDRP/AFIR o putea lua în mod legal era să constate, cel mult, intervenţia unor cauze independente de voinţa solicitantului, definite ca fiind cauze de forţă majoră, prima tranşă urmând a nu se recupera şi fără plata celei de-a doua tranşe. Precizează că APDRP a acceptat încheierea contractului de finanţare cu cedentul C. titular, care a accesat Măsura 214 "Plăţi de agro-mediu" din cadrul PNDR şi care cunoştea că pentru păstrarea continuităţii, recurenta putea accesa Măsura 214 doar după expirarea celor 5 ani, dar nici asupra acestui motiv de nulitate a actelor administrative atacate instanţa nu a dat dezlegarea corectă, respingând acţiunea.

Recurenta-reclamantă critică şi faptul că tot în Decizia nr. 3289 din 27.01.2016 s-a precizat că nu a respectat Ghidul solicitantului în care se menţiona că nu se acordă sprijin prin această măsură exploataţiilor care nu sunt preluate integral de la cedenţi, iar în ceea ce priveşte prejudiciul, arată că nici prin procesul-verbal şi nici prin decizie, Agenţia nu face nicio referire la acesta, deşi, potrivit dispoziţiilor legale, pentru a se dispune retragerea finanţării nerambursabile trebuie să existe şi să fie dovedit un prejudiciu.

Consideră că menţinerea măsurii de retragere integrală a finanţării nerambursabile nu ţine cont de scopul avut în vedere de O.U.G. nr. 66/2011 şi, întrucât legislaţia naţională nu prevede în mod expres criterii cu privire la aprecierea noţiunii de "gravitate", aceasta este lăsată la aprecierea autorităţilor de control. Cu toate acestea, CJUE a dat, pe cale de jurisprudenţă, anumite repere în aprecierea constrângerilor.

Susţine, de asemenea, că cele constatate de A.F.I.R. nu se încadrează în ipoteza neregulii, nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiţii exprese şi anume, săvârşirea unei abateri de la dispoziţiile legale şi/sau contractuale şi existenţa unui prejudiciu produs sau eventual, cu atât mai mult cu cât contractul din speţă şi-a atins obiectivele din punct de vedere tehnic şi funcţional, astfel că pretenţia intimatei-pârâte depăşeşte exigenţele impuse de legislaţia comunitară. Pe de altă parte, nu există nici pericolul despre care vorbeşte O.U.G. nr. 66/2011 în definiţia neregulii, întrucât scopul şi destinaţia fondurilor atrase urmăresc întocmai clauzele contractuale asumate de beneficiar, nicio dovadă contrară nefiind expusă de Agenţie în acest sens. Astfel, invocă definiţia noţiunii de neregulă din Anexa nr. 1 la contractul de finanţare, precum şi din art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, precizând că în speţă nu există niciun prejudiciu şi se poate urmări continuitatea pachetelor de agro-mediu.

3.2. În motivarea celui de-al doilea memoriu de recurs, recurenta-reclamantă reia susţinerile din primul memoriu arătând, în plus, că în manualele de procedură ale A.F.I.R. se menţionează clar că abia din anul 2 din plan se verifică baza IACS-APIA.

Manualul ce cuprinde Procedura autorizare plăţi, versiunea 36, pag. 27, pentru Măsurile 112, 41, arată că dosarul cererii de plată este alcătuit din următoarele documente: pentru tranşa I: 1. Cererea de plată şi anexa - Identificarea financiară; 2. Declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului; 3. Alte documente.

Pentru tranşa II: 1. Cererea de plată şi anexa - Identificarea financiară; 2. Declaraţia de cheltuieli; 3. Tabelul privind stabilirea dimensiunii economice a fermei; 4. Raportul de execuţie; 5. Fişa familiei de albine din Carnetul stupinei/Adeverinţa emisă de autoritatea administraţiei publice locale; 6. Adeverinţa emisă de autoritatea administraţiei publice locale; 7. Procesul-verbal de recepţie finală (bunuri/lucrări); 8. Adeverinţa x din care să rezulte că beneficiarul a primit/nu a primit sprijin prin PNA 2011-2013 pentru achiziţia de familii de albine, roiuri la pachet, roiuri pe faguri şi mătci; 9. Documentele emise de autorităţile de mediu, sanitar şi sanitar veterinar, dacă este cazul; 10. Declaraţie pe propria răspundere a beneficiarului privind imposibilitatea declarării suprafeţelor la APIA; 11. Declaraţie pe propria răspundere a beneficiarului că nu îşi încetează activitatea agricolă mai devreme de trei ani de la data depunerii cererii de plată - tranşa II; 12. Declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului; 13. Alte documente justificative.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă A.F.I.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate. A susţinut că prin semnarea contractului de finanţare, tânărul fermier A. s-a angajat, conform art. 3 alin. (1) din Anexa 1, să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanţare, iar pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată, s-a obligat să nu modifice substanţial obiectivele prevăzute în Planul de afaceri şi să nu îşi înceteze activitatea agricolă. În data de 29.06.2015, beneficiarul a depus dosarul de plată nr. x la OJFIR Mehedinţi, înregistrat sub numărul 3227, iar în urma analizei dosarului s-a stabilit neeligibilitatea tranşei şi s-a întocmit Nota de descoperire a unei nereguli şi de fundamentare pentru desfăşurarea unui control nr. 35418/25.09.2015 privind recuperarea sumei acordate de 103.759 RON, apreciindu-se că beneficiarul a încălcat contractul de finanţare.

Recurenta - reclamantă nu aduce argumente relevante care să combată cele reţinute de instanţa de fond, ci prezintă aceleaşi argumente invocate prin cererea de chemare în judecată.

Intimata a arătat că nu poate fi reţinut motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condiţiile în care recurenta nu avea cunoştinţă la data formulării căii de atac de conţinutul efectiv al sentinţei.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat susţinerile recurentei-reclamante în sensul că transferul exploataţiei nu a putut fi realizat din cauza unor probleme în sistemul informatic la nivelul APIA, arătând că Ghidul solicitantului vs 05 prevede că nu se acordă sprijin prin această măsură exploataţiilor care nu sunt preluate integral de la cedenţi, situaţie în care cedenţii nu trebuie să mai fie înregistraţi în Registrul unic de identificare de la APIA şi/sau la ANSVSA. Întrucât beneficiarul avea obligaţia de a-şi înscrie toate suprafeţele agricole deţinute în Registrul unic de identificare la APIA, acesta este singurul răspunzător de faptul că nu a făcut respectivele demersuri.

A menţionat că, potrivit Ghidului emis de APIA pentru fermierii care solicită sprijin pentru măsura de agro-mediu în anul 2013: în cazul în care, în cursul perioadei de îndeplinire a unui angajament luat ca o condiţie de acordare a unui sprijin, exploataţia unui beneficiar este transferată, în totalitate sau parţial, unei alte persoane, aceasta poate prelua angajamentul pentru perioada rămasă, iar transferul de exploataţie reprezintă operaţiunea de vânzare-cumpărare, arendare sau orice alt tip de tranzacţie similară, care are drept obiect exploataţia agricolă în cauză. De asemenea, angajamentul de agro-mediu se poate transfera şi odată cu întreaga exploataţie.

Totodată, a susţinut că este vorba despre o neregulă în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 16 din Anexa I - Prevederi generale la contractul de finanţare şi art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006.

Potrivit celui de-al treilea şi al cincilea considerent ale Regulamentului nr. 2988/95, precum şi art. 4 din acelaşi Regulament, prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, iar producerea însăşi a unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora, sens în care invocă jurisprudenţa CJUE (Hotărârea CJUE din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, punctul 31, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 47, Hotărârea CJUE din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, punctul 48, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 32).

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă la termenul de judecată din 17.10.2019, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată având în vedere că argumentele invocate prin cele două memorii de recurs se circumscriu motivelor de casare invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., neputând fi reţinută susţinerea că sunt reluate doar apărările din cererea de chemare în judecată.

În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 486 C. proc. civ., instanţa de control judiciar va respinge excepţia nulităţii recursului.

2.2. Pe fondul cererii de recurs, analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor din întâmpinare şi a prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, faţă de următoarele considerente:

Reclamanta A. PFA a încheiat cu A.F.I.R. contractul de finanţare nr. x/03.09.2012 având ca obiect "Instalare tânăr fermier A., şef de exploataţie în comuna Bilvăneşti, judeţul Mehedinţi".

Reclamanta a preluat prin contractul de arendă înregistrat la Consiliul Local al Comunei Bilvăneşti cu nr. x din 20.12.2011, suprafaţa de 11,08 ha de la cedentul B., iar prin contractul de arendă nr. x/20.10.2010, înregistrat la Consiliul Local al Comunei Balta, suprafaţa de 2,3 ha de la cedentul D. având, conform prevederilor Ghidului Solicitantului vs 05 şi a procedurilor de evaluare A.F.I.R., valabile la momentul depunerii cererii de finanţare - 13.01.2012, obligativitatea înscrierii suprafeţei în nume propriu în Registrul unic de identificare.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 10.12.2015 întocmit de A.F.I.R. s-a stabilit un debit în sarcina sa în cuantum de 103.759 RON, reprezentând tranşa I de plată, ca urmare a nerespectării condiţiilor prevăzute în contractul de finanţare şi în anexele I şi II, ce fac parte integrantă din acesta, respectiv netransferarea suprafeţelor în nume propriu în Registrul unic de identificare.

Agentul constatator, din verificarea bazei de date IACS-APIA, a reţinut că reclamanta nu figurează pentru anii 2012 şi 2013 cu cerere de plată pe suprafaţa arendată, cedentul B. fiind persoana care solicitase subvenţie, deşi cedase dreptul de utilizare a terenului prin contractul de arendă, astfel că reclamanta a încălcat următoarele prevederi ale Ghidului Solicitantului vs 05:

"Nu se acordă sprijin prin această măsură exploataţiilor care nu sunt preluate integral de la cedenţi. În această situaţie, cedenţii nu trebuie să mai fie înregistraţi în Registrul unic de identificare de la APIA şi/sau la ANSVSA"; "Beneficiarii acestei măsuri au obligaţia de a-şi înscrie toate suprafeţele agricole deţinute în Registrul unic de identificare la APIA, în perioada 01.03 -15.05, odată cu depunerea cererii unice plată pe suprafaţă."

Instanţa de fond a respins prezenta acţiune reţinând că reclamanta a depus Cererea de finanţare în data de 13.01.2012, iar cedentul B. a depus la APIA cererea de plată a campaniei 2012 în data de 26.03.2012 şi tot acesta a depus şi cererea de plată aferentă campaniei 2013, astfel că reclamanta nu a efectuat demersurile necesare înregistrării la APIA a exploataţiei agricole preluate de la cedentul B., încălcând prevederile Ghidului Solicitantului valabile la momentul depunerii Cererii de finanţare.

Nu este reală nici susţinerea că pachetul de agro-mediu nu putea fi transferat de la cedent la reclamantă, în raport cu prevederile Ghidului emis de APIA pentru fermierii care solicită sprijin pentru măsura de agromediu în anul 2012 - Capitolul III "Transferul pentru suprafeţele aflate sub angajament". Şi în anul 2013 exista posibilitatea transferului, conform Ghidului emis de APIA pentru fermierii care solicită sprijin pentru măsura de agromediu în anul 2013 pentru transferul de suprafeţe agricole aflate sub angajament de agromediu.

Astfel, Curtea a reţinut că pachetul de agromediu putea fi transferat înaintea finalizării celor 5 ani de continuitate impuşi de program, acesta fiind de fapt obligatoriu odată cu transferul proprietăţii, raţiunea impunerii acestei condiţii, a înregistrării în sistemul IACS a suprafeţelor imediat după preluare, fiind aceea că persoana fizică/juridică care exploatează suprafaţa de teren în mod real, să fie şi persoana care primeşte subvenţia aferentă acelei exploataţii.

Prin semnarea Contractului de finanţare, reclamanta şi-a asumat în totalitate prevederile contractuale, printre care art. 11 alin. 3 din Anexa I la Contract, care stipulează că în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti. În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă. A.F.I.R. are obligaţia luării tuturor măsurilor corective necesare, pe toată perioada de valabilitate a Contractului de finanţare şi indiferent de momentul constatării neregulilor.

Primul motiv de recurs invocat de recurenta reclamantă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată întemeiat acest motiv de casare, întrucât prima instanţă nu a analizat toate motivele de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, rezumându-se să arate că reclamanta nu a efectuat demersurile necesare înregistrării la APIA a exploataţiei agricole preluate de la cedentul B., că nu este reală susţinerea că pachetul de agromediu nu putea fi transferat de la cedent la reclamantă, prin prisma dispoziţiilor Ghidului emis de APIA pentru fermierii care solicită sprijin pentru măsura de agromediu în 2012 - Capitolul III - "Transferul pentru suprafeţele aflate sub angajament, dar şi a prevederilor Ghidului emis de APIA pentru fermierii care solicită sprijin pentru măsura de agromediu în anul 2013 pentru transferul de suprafeţe agricole aflate sub angajament de agromediu. Totodată, instanţa de fond a redat prevederi din contractul de finanţare referitoare la încetarea valabilităţii contractului şi la restituirea de către beneficiar, în integralitate, a sumelor primite ca finanţare nerambursabilă.

Se constată că prima instanţă nu a analizat următoarele susţineri ale reclamantei:

- în Decizia nr. 3289/2016 prin care A.F.I.R. a respins contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de nereguli au fost invocate prevederi care nu fuseseră menţionate în procesul-verbal. Echipa de soluţionare a contestaţiei completează motivarea din procesul-verbal (ceea ce este inadmisibil, susţine reclamanta);

- criticile referitoare la incidenţa prevederilor Ghidului Solicitantului vs 05, menţionate în decizia de soluţionare a contestaţiei, conform cărora "Nu se acordă sprijin prin această măsură exploataţiilor care nu sunt preluate integral de la cedenţi. În această situaţie, cedenţii nu trebuie să mai fie înregistraţi în Registrul unic de identificare de la APIA şi/sau la ANSVSA"; "Beneficiarii acestei măsuri au obligaţia de a-şi înscrie toate suprafeţele agricole deţinute în Registrul unic de identificare la APIA, în perioada 01.03 -15.05, odată cu depunerea cererii unice plată pe suprafaţă." Reclamanta a susţinut în acţiune că perioada 1.03-15.05 nu are nicio legătură cu data depunerii cererii unice de plată pentru tranşa I;

- intervenţia unor cauze independente de voinţa solicitantului, definite ca fiind cauze de forţă majoră, dată fiind imposibilitatea obiectivă, după ce s-a acceptat încheierea contractului cu cedentul titular la APIA, a înscrierii tuturor suprafeţelor agricole deţinute în Registrul unic de identificare la APIA, în perioada 01.03-15.05, odată cu depunerea cererii unice de plată pe suprafaţă. În cadrul acestui motiv de nulitate a invocat faptul că aplicaţia A.P.I.A. nu era funcţională atunci când s-a prezentat la Centrul Judeţean A.P.I.A. Mehedinţi pentru a realiza transferul scriptic de exploataţie, făcând referire la adresa nr. x/22.12.2015 emisă de A.P.I.A.;

- în ceea ce priveşte prejudiciul, nici în procesul-verbal şi nici prin decizia de soluţionare a contestaţiei, A.F.I.R. nu face nicio referire la acesta, deşi potrivit dispoziţiilor legale, pentru a se putea dispune măsura retragerii finanţării nerambursabile trebuie să existe şi să fie dovedit un prejudiciu. În speţă nu există niciun prejudiciu, apreciază reclamanta, şi se poate urmări continuitatea pachetelor de agro-mediu pentru anii 2012-2015, astfel cum rezultă din caietele de agro-mediu depuse la dosar.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor şi la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar (în speţă, de legalitate a hotărârii). De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi al argumentelor invocate de părţi, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, total sau parţial, echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În mod evident, prin omisiunea instanţei de fond de a examina şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate, motivele de fapt şi de drept invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, care necesitau un răspuns specific şi explicit, au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, Înalta Curte fiind astfel în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuţiile de control judiciar.

În aceste condiţii, reclamantei i s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

În consecinţă, se constată incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care vizează situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de casare are în vedere neregularităţi procedurale, altele decât cele prevăzute la alin. (1)-(4), precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului civil, în speţă, principiul dreptului la apărare şi principiul dreptului la un proces echitabil. De asemenea, este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Întrucât instanţa de control judiciar a reţinut incidenţa acestor două motive de recurs, nu se mai impune analizarea criticilor recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând să fie avute în vedere de instanţa de fond cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii.

Admite recursul declarat de A. PFA împotriva sentinţei nr. 334/2016 din 11 iulie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.