Tardivité de la demande de mise en réserve militaire et autorité de la chose jugée sur l'annulation de l'ordre de 1991

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2014 la Tribunalul Bacău, secţia I civilă, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Administraţiei şi Internelor solicitând: obligarea M.A.I. să-l treacă în mod corect şi legal în rezervă, conform art. 43 alin. (1) lit. b) şi art. 92 lit. f) din Legea 80/1995 şi Decretului 214/1977; obligarea M.A.I. la achitarea prejudiciului ce i-a fost cauzat de fosta conducere a I.P.J. Bacău; obligarea M.A.I. să-i achite daune morale; obligarea Casei Sectoriale de Pensii a M.A.I. să-i reevalueze vechimea în câmpul muncii, în sensul că perioada 15.12.1991 şi pană la data emiterii ordinului respectiv să-i fie socotită vechime, astfel încât să i se calculeze pensia militară la care are dreptul având în vedere Legea 80/1995 şi Decretul 214/1977 şi să se constate nelegalitatea deciziei de pensionare nr. 109115/12.02.1992 pentru lipsa ordinului ministrului de interne privind trecerea sa în rezervă şi a decretului de eliberare din funcţie.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2014 la aceeaşi instanţă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, să se constate nulitatea absolută a actelor emise de M.A.I. privind pensionarea sa, respectiv decizia din 12.02.1992 şi deciziile de recalculare a pensiei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 18.05.2015 s-a dispus conexarea celor două dosare, în temeiul dispoziţiilor art. 139 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1136/19.10.2015, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis, în temeiul art. 131 C. proc. civ., excepţia necompetenţei în soluţionarea cererii privind nelegalitatea deciziei de pensionare nr. 109115/12.02.1992 pentru lipsa ordinului ministrului de interne privind trecerea în rezervă şi a decretului de eliberare din funcţie, sens în care a declinat judecata acestor cereri în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal. De asemenea, a suspendat judecata capetelor de cerere privind contestarea deciziei nr. 109115/27. XI.2012, cu plata diferenţelor băneşti între sumele cuvenite ca salariu şi cele încasate în calitate de pensionar şi plata daunelor morale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 55/2016 din 26 mai 2016, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea având ca obiect constatarea nulităţii Ordinului nr. II/02584/1991, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru autoritate de lucru judecat. De asemenea, a respins cererea privind obligarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române la trecerea reclamantului în rezervă, ca tardiv introdusă, şi a declinat competenţa de soluţionare a capetelor de cerere privind obligarea Casei Sectoriale de Pensii a M.A.I. la emiterea unei noi decizii de pensionare şi recalcularea pensiei pentru perioada anterioară datei de 15.12.1992, în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 55/2016 din 26 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea cererii de recurs a arătat, cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, că sentinţa nr. 154/2013 a Curţii de Apel Bacău şi decizia nr. 1471/2014 a Î.C.C.J. - SCAF au fost pronunţate într-o acţiune pe care a formulat-o împotriva deciziei de recalculare a pensiei nr. 119115/27.12.2011 emise de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, în temeiul Legii 119/2010. Deci nu s-a judecat o acţiune formulată împotriva deciziei de pensionare nr. 109115/12.02.1992 care nu a fost atacată în instanţă niciodată, astfel că nu poate fi vorba despre autoritatea de lucru judecat, iar instanţa a aplicat excepţia în mod greşit.

Referitor la excepţia tardivităţii a susţinut că şi aceasta a fost admisă în mod greşit de instanţa de fond, întrucât la data de 4.11.2015 a depus la M.A.I. un raport prin care a solicitat aprobarea trecerii sale în rezervă şi pensionarea potrivit Legii 223/2015. La acest raport a primit răspunsurile nr. x/10.11.2015 şi nr. y/23.12.2015, ambele fiind depuse la dosar, dar instanţa nu s-a referit la acest raport şi nici la cele două răspunsuri şi în mod eronat a luat de bază ordinul fals şi nul de drept nr. 12584/15.12.1991 considerând că, potrivit acestuia, ar fi fost trecut în rezervă corect şi legal.

Recurentul reclamant a prezentat circumstanţele trecerii sale în rezervă în anul 1991, soluţia pronunţată de secţia Parchetelor Militare Bucureşti şi a susţinut că în cauză se ridică mai multe probleme şi anume: dacă avea dreptul conducerea I.P.J. Bacău să treacă în rezervă un colonel cu studii superioare; cum a rămas reclamantul plus de obiectiv când o organizare a unităţii nu a avut loc fiind libere 8 posturi de ofiţer; pe aşa zisul ordin de trecere în rezervă din 1991, în dreapta sus este menţionat exemplarul nr. 2, dar nu se ştie unde este exemplarul nr. 1; există diferenţe pe cele două exemplare ale ordinului - pe unul apare aplicată o ştampilă pătrată, pe altul sunt aplicate 2 ştampile; nu a primit cele 6 salarii, plus alte drepturi la aşa zisa trecere în rezervă şi nici livretul militar nu l-a putut primi de la Centrul Judeţean Militar Bacău; la data de 15.12.1991 era în vigoare un decret care prevedea că ofiţerii superiori erau trecuţi în rezervă prin Decret prezidenţial care se publică în Buletinul Oficial, iar ofiţerii inferiori, maiştrii militari şi subofiţerii, prin ordin al ministrului de interne; Decretul 214/1977 prevedea posibilitatea ieşirii la pensie anticipat a cadrelor militare la vârsta de 52 de ani, dar numai la cerere, prin raport scris, vârstă pe care nu a avut-o la data de 15.12.1991.

A arătat că în cazul său nu există: decretul prezidenţial de trecere în rezervă, raportul scris de solicitare de pensionare întocmit şi depus de reclamant, certificatul medical care să ateste încadrarea pe caz de boală la ieşirea la pensie. I s-a întrerupt vechimea în câmpul muncii prin folosirea unui formular fals, în numele M.A.I., conţinând date false, raport nevăzut, necitit şi neavizat de nimeni, ce nu era valabil la data de 15.12.1991, iar la vârsta de 55 de ani ar fi avut cu totul altă pensie corectă şi legală.

4. Apărările intimaţilor

4.1. Intimatul-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii recurate ca temeinică şi legală susţinând, în esenţă, că prima instanţă a dat o corectă dezlegare pricinii cu care a fost învestită, excepţia autorităţii de lucru judecat şi cea a tardivităţii fiind întemeiate.

4.2. Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate.

4.3. Intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

4.4. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate.

Recurentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinări prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele de fapt şi de drept cuprinse în cererea de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a susţinerilor din întâmpinări şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, faţă de următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Curtea de Apel Bacău a constatat că a fost învestită, prin sentinţa civilă nr. 1136/2015 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, cu soluţionarea cererii formulate de reclamantul A. cu privire la nelegalitatea deciziei de pensionare nr. 109115/12.02.1992, pentru lipsa ordinului ministrului de interne privind trecerea în rezervă şi a decretului de eliberare din funcţie.

În cadrul procedurii de regularizare instanţa i-a solicitat să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată şi persoanele/instituţiile/autorităţile chemate în judecată ca pârâte. Un prim răspuns a fost dat de reclamant prin cererea depusă la data de 2.12.2015, în care a arătat că obiectul acţiunii este obligarea Ministerului Afacerilor Interne să-l treacă în rezervă prin ordin al ministrului şi să se constate nulitatea absolută a deciziei de pensionare nr. 109115/1992; ca instituţii pârâte a indicat Ministerul Afacerilor Interne şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne. Acestei prime precizări i-au urmat şi altele, depuse la 12.01.2016, intitulate "completări" (eventual răspuns), după care a mai depus o cerere intitulată "răspuns" şi, de asemenea, a depus o completare la cererea de chemare în judecată. Prin aceste cereri reclamantul îşi completează acţiunea atât sub aspectul obiectului, cât şi al părţilor solicitând, în plus, obligarea Casei Sectoriale de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să-i recalculeze pensia pentru perioada de dinainte de 15.12.1992 şi să constate nulitatea absolută a Ordinului nr. II/02584/15.12.1991.

Cu privire la capetele de cerere vizând obligarea Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi Inspectoratului General al Poliţiei Române la trecerea în rezervă a reclamantului şi la constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. II/02584/1991 prin care a fost trecut în rezervă, instanţa a pus în discuţie, în raport cu disp. art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, decăderea reclamantului din dreptul de a mai formula astfel de cereri, având în vedere că au trecut 25 de ani de la momentul emiterii lor.

La termenul de judecată din 20.05.2016, instanţa a pus în discuţie, din oficiu, excepţia autorităţii de lucru judecat, având în vedere existenţa pe rolul Curţii de Apel Bacău a dosarului nr. x/2011, care a avut ca obiect anularea aceluiaşi ordin. Excepţia a fost admisă reţinându-se că la Curtea de Apel Bacău a fost înregistrată sub nr. x/2011*, din 17.04.2012, acţiunea reclamantului având ca obiect capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. II/02584 din 15.12.1991 emis de ministrul de interne şi clarificarea situaţiei militare. Prin sentinţa nr. 154/2012, pronunţată în dosarul nr. x/2011, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Casa de Pensii Bucureşti, ca tardivă. Această sentinţă a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 1471/21.03.2014 a Î.C.C.J., prin care a fost respins recursul reclamantului ca nefondat.

Faţă de disp. art. 430 C. proc. civ., constatând îndeplinite cerinţele legale, instanţa a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, cu consecinţa respingerii acţiunii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. II/02584 din 15.12.1991 emis de ministrul de interne, pentru autoritate de lucru judecat.

Cât priveşte solicitarea de obligare a Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi Inspectoratului General al Poliţiei Române la trecerea în rezervă a reclamantului, s-a invocat decăderea reclamantului din dreptul de a mai formula astfel de cereri, în raport cu disp. art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi cu următoarea situaţie de fapt: prin decizia nr. 109115/1992 emisă de Ministerul de Interne, reclamantului A., colonel în rezervă, i s-au stabilit drepturile de pensie militară de stat. În baza Legii nr. 119/2010, pensia reclamantului a fost recalculată, fiind emisă o nouă decizie de pensionare, nr. 109115/27.12.2010, contestată la instanţa de asigurări sociale. Prin sentinţa civilă nr. 1637/2.11.2011, Tribunalul Bacău a respins această contestaţie ca lipsită de interes reţinând, în esenţă, că decizia de recalculare emisă în baza Legii nr. 119/2010 şi-a pierdut orice efect juridic ca urmare a revizuirii din oficiu a pensiilor în temeiul O.U.G. nr. 1/2011.

Prin Ordinul nr. II/02584/15.12.1991, reclamantul, colonel în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău, a fost trecut în rezervă.

Instanţa de fond a constatat că cel puţin din anul 1999 reclamantul a avut cunoştinţă despre faptul că s-a dispus trecerea sa în rezervă. Prin urmare, în raport cu disp. art. 11 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 554/2004 şi cu faptul că prin acţiunea pendinte introdusă la data de 25.09.2014 se solicită din nou obligarea Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române la trecerea în rezervă a reclamantului, acţiunea este tardivă.

Prima critică formulată de recurentul reclamant vizează admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat în privinţa cererii având ca obiect constatarea nulităţii Ordinului nr. II/02584/1991 emis de ministerul pârât. În esenţă, această critică are în vedere faptul că sentinţa nr. 154/2013 a Curţii de Apel Bacău şi decizia nr. 1471/2014 a Î.C.C.J. - SCAF au fost pronunţate într-o acţiune pe care a formulat-o împotriva deciziei de recalculare a pensiei nr. 119115/27.12.2011 emise de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, în temeiul Legii 119/2010. Deci, susţine recurentul, nu s-a judecat o acţiune formulată împotriva deciziei de pensionare nr. 109115/12.02.1992 care nu a fost atacată în instanţă niciodată.

Critica nu poate fi reţinută, întrucât prezintă relevanţă în speţă, sub aspectul existenţei autorităţii de lucru judecat, cererea asupra căreia s-a pronunţat instanţa şi nu obiectul litigiului din care a fost disjunsă respectiva cerere şi declinată competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea unei alte instanţe.

Astfel, la dosar a fost depusă copia sentinţei nr. 154/2012 din 13.09.2012 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios adminstrativ şi fiscal în considerentele căreia se menţionează că prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. x/2011 din 2.11.2011, reclamantul A. a contestat decizia de pensionare nr. 109115/27.12.2010 emisă de M.A.I. Pentru termenul din 19.09.2011, reclamantul a depus o cerere intitulată "concluzii scrise - precizări" prin care a solicitat, între altele, constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. II/02584 din 15.12.1991 emis de M.A.I. şi obligarea acestui minister să-i rezolve situaţia militară.

Prin sentinţa civilă nr. 1637/2.11.2011, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a disjuns capetele de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. II/02584 din 15.12.1991 şi clarificarea situaţiei militare declinând competenţa de soluţionare a acestora în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios adminstrativ şi fiscal şi a respins ca lipsită de interes contestaţia împotriva deciziei de pensionare nr. 109115/27.12.2010.

Prin sentinţa nr. 154/2012 din 13.09.2012, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios adminstrativ şi fiscal a respins acţiunea ca tardivă reţinând că cel puţin din anul 1999 reclamantul a avut cunoştinţă despre modalitatea în care s-a dispus trecerea sa în rezervă. În raport cu disp. art. 11 alin. (2) şi (5) din Legea 554/2004 şi cu faptul că un ordin emis în anul 1991 a fost contestat în justiţie la data de 19.09.2011, acţiunea este tardivă. S-a mai reţinut că împrejurarea contestării în termen legal a deciziei de pensionare nr. 109115/27.12.2010 nu are nicio relevanţă în cauză, întrucât între recalcularea pensiei dispusă prin această decizie şi Ordinul nr. II/02584 din 15.12.1991 nu există niciun raport de cauzalitate. Decizia de pensionare a fost dată în aplicarea disp. Legii 119/2010, fără nicio legătură cu Ordinul nr. II/02584 din 15.12.1991.

Această sentinţă a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1471/2014 a Î.C.C.J. - SCAF în considerentele căreia s-a menţionat că nu poate fi reţinută susţinerea reclamantului că a luat cunoştinţă de ordinul de trecere în rezervă după contestarea deciziei de pensionare din 27.12.2010, întrucât orice formă de comunicare a actului administrativ atacat produce efectele juridice prevăzute de art. 11 din Legea 554/2004, în măsura în care se dovedeşte că reclamantului i s-a adus la cunoştinţă în mod efectiv actul administrativ în litigiu, respectiv efectele pe care acest act le poate produce în privinţa persoanei sale.

Potrivit disp. art. 430 C. proc. civ., (1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Art. 431 C. proc. civ. prevede că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

Înalta Curte constată că există tripla identitate cerută de lege - de părţi, obiect şi cauză, pentru a se reţine autoritatea de lucru judecat. Astfel, atât în prezentul litigiu, cât şi în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios adminstrativ şi fiscal reclamantul a solicitat în contradictoriu cu aceleaşi părţi constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. II/02584 din 15.12.1991, din motivarea cererilor rezultând că au şi aceeaşi cauză.

Faptul că în speţă reclamantul solicită constatarea nulităţii absolute a deciziei de pensionare din 1992, iar în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios, adminstrativ şi fiscal, format ca urmare a disjungerii din dosarul Tribunalului Bacău nr. 5834/110/2011, a contestat decizia de pensionare nr. 109115/27.12.2010 emisă de M.A.I. nu are nicio relevanţă în privinţa autorităţii de lucru judecat, câtă vreme prin sentinţa în raport cu care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat a fost soluţionată cererea de constatare a nulităţii absolute a Ordinului nr. II/02584 din 15.12.1991 şi nu cererea de constatare a nulităţii absolute a deciziei de pensionare nr. 109115/27.12.2010.

Este însă fondată critica referitoare la respingerea cererii de obligare a Ministerului Administraţiei şi Internelor, a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române la trecerea reclamantului în rezervă, ca tardiv introdusă, respingere care s-a întemeiat pe motivarea că cel puţin din anul 1999 reclamantul a avut cunoştinţă despre faptul că s-a dispus trecerea sa în rezervă, pe disp. art. 11 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 554/2004 şi pe faptul că prin acţiunea pendinte introdusă la data de 25.09.2014 se solicită din nou obligarea pârâţilor la trecerea în rezervă a reclamantului.

Înalta Curte constată că aceste considerente puteau fundamenta soluţia de respingere ca tardivă a cererii de constatare a nulităţii ordinului de trecere în rezervă emis în anul 1991 şi nu soluţia de respingere ca tardivă a cererii de obligare a pârâţilor la trecerea reclamantului în rezervă, având în vedere înscrisurile aflate în prezentul dosar.

În acest sens, instanţa de control judiciar are în vedere faptul că în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios, adminstrativ şi fiscal, la filele x, este depusă cererea adresată de reclamant ministrului administraţiei şi internelor, la data de 4.11.2015, prin care solicita aprobarea trecerii sale în rezervă, conform Legii 80/1995, şi acordarea pensiei de serviciu de stat cu vechimea corespunzătoare în câmpul muncii, în baza Legii 223/2015.

La dosar se află răspunsul primit de la MAI, nr. x din 16.11.2015, în care se arată că trecerea în rezervă a survenit la data de 15.12.1991 şi se fac precizări cu privire la posibilitatea aplicării Legii 223/2015 în cazul reclamantului.

Ulterior primirii acestui răspuns, reclamantul depune la dosar completări cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, filele x, în care menţionează că solicită: obligarea M.A.I., I.P.J. Bacău şi I.G.P.R. Bucureşti (care trebuie să facă propuneri) să-l treacă în rezervă potrivit Legii 80/1995 sau Legii 223/2015; constatarea nulităţii absolute a deciziei de pensie nr. 109115/12.02.1992; obligarea Casei Sectoriale de Pensii să-i recalculeze pensia, solicitând totodată introducerea în cauză a I.P.J. Bacău.

La termenul de judecată din 11.02.2016, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a depus mai multe precizări şi completări ale obiectului cererii de chemare în judecată, pe care le-a considerat ca fiind formulate în termen având în vedere că sunt formulate până la primul termen de judecată în faţa Curţii de Apel şi ţinând seama de disp. art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Rezultă aşadar că reclamantul contestă un refuz pretins nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 554/2004, de a fi trecut în rezervă în conformitate cu solicitarea adresată M.A.I. în luna noiembrie 2015, respectiv în conformitate cu disp. Legii 80/1995.

Instanţa de fond nu a analizat însă dacă răspunsul primit de reclamant de la autoritatea publică pârâtă la cererea de trecere în rezervă constituie sau nu un refuz nejustificat în accepţiunea textului de lege sus menţionat, ci s-a rezumat la indicarea momentului la care reclamantul a luat cunoştinţă de trecerea sa în rezervă apreciind că prin raportare la respectivul moment solicitarea de trecere în rezervă ce face obiectul prezentului litigiu este tardivă.

Prin urmare, prima instanţă nu a examinat pe fond această cerere, soluţia de respingere ca tardivă a acesteia fiind greşită pentru considerentele deja expuse. În acest mod recurentului reclamant i s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea, în parte, a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de fond pentru rejudecarea capătului de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi Inspectoratului General al Poliţiei Române la trecerea reclamantului în rezervă, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

În aceste condiţii este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care vizează situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de casare are în vedere neregularităţi procedurale, altele decât cele prevăzute la alin. (1)-(4), precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului civil, în speţă, principiul dreptului la un proces echitabil.

Celelalte critici din cererea de recurs care vizează nulitatea ordinului de trecere în rezervă nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, din moment ce prima instanţă a soluţionat acest capăt de cerere în temeiul unei excepţii procesuale, fără a examina fondul cererii de constatare a nulităţii acestui ordin.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea capătului de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi Inspectoratului General al Poliţiei Române la trecerea reclamantului în rezervă, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 55/2016 din 26 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea capătului de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi Inspectoratului General al Poliţiei Române la trecerea reclamantului în rezervă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.