Extraordinary appeal against judicial dismissal of final judicial review of disciplinary referral; competence of three-judge section versus five-judge panel under Law 317/2004

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 13 decembrie 2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară, solicitând:

(i) constatarea nulităţii absolute a actului unilateral civil de sesizare a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 361 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, referitor la încălcarea de către reclamantă a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Codul deontologic, act de sesizare cuprins în Rezoluţia emisă de Comisia de disciplină la data de 17 decembrie 2009 în lucrarea nr. 402/CDJ/2009;

(ii) desfiinţarea actului unilateral civil de sesizare deontologică, lovit de nulitate absolută şi desfiinţarea actelor subsecvente emise în baza lui, în cadrul procedurii interne: a rezoluţiei din 19 ianuarie 2010 de înregistrare pe rolul secţiei pentru judecători a actului de sesizare deontologică lovit de nulitate absolută şi de acordare termen la 28 ianuarie 2010, a hotărârilor nr. 458 din 22 aprilie 2010, dată de secţia pentru judecători şi nr. 587 din 1 iulie 2010, dată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi a rezoluţiilor care le-au precedat.

Prin cererea adiţională formulată la 19 iunie 2017, reclamanta a chemat în judecată şi pe Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea sa la plata unei despăgubiri civile de 1 euro, pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin fapta culpabilă a pârâtului CSM, de nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti.

1.2. Prin Sentinţa civilă nr. 1426 din data de 16 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, după ce a reţinut tardivitatea cererii adiţionale formulate cu depăşirea termenului procedural prevăzut de art. 204 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (7) şi (5) din Legea nr. 317/2004.

1.3. Prin Decizia nr. 1672 din 25 aprilie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară şi Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă.

1.4. Împotriva Deciziei nr. 1672 din 25 aprilie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A.

În cuprinsul motivelor de recurs a susţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca primă instanţă de fond, a omis să dispună asupra cererii de completare a cererii de chemare în judecată prin care Statul Român a fost chemat în judecată şi nu s-a pronunţat asupra cererilor şi excepţiilor soluţionate de tribunal anterior declinării competenţei.

A precizat că motivele de recurs sunt subsumate nerespectării principiului echitabilităţii procesului reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost aplicat prin jurisprudenţă, cât şi de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale U.E. aplicată prin jurisprudenţă C.J.U.E. integrate în Tratatul U.E., urmând a fi respectate şi art. 3 şi 4 din C. proc. civ. şi art. 4 şi 5 din C. civ.. S-a mai apreciat că au fost încălcate principiul/dreptul la un proces echitabil prin limitarea accesului la instanţă, principiul legalităţii reglementat de art. 7 din C. proc. civ. raportat la dispoziţia imperativă, de interes public, a art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi dreptul la apărare.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea excepţiei de necompetenţă materială şi declinarea competenţei de soluţionare a cererii de chemare în judecată la instanţa competentă material în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019.

1.5. Prin Decizia nr. 4026 din 20 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii şi, pe cale de consecinţă, a fost respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1672 din 25 aprilie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Prin Încheierea din 17 septembrie 2019, pronunţată în camera de consiliu, Înalta Curte a admis cererea formulată de recurenta-reclamantă A. privind îndreptarea erorii materiale strecurate în antetul Deciziei nr. 4026/2018, în sensul că, numărul corect al Dosarului este x/2018, iar nu 3490/109/2014, cum din eroare s-a consemnat.

II. Contestaţia în anulare

2.1 Prin cererea depusă la data de 6 februarie 2019, recurenta A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 4026 din 20 noiembrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocând motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1, pct. 2 şi pct. 3 C. proc. civ.

În susţinerea motivului prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 1) C. proc. civ., contestatoarea a arătat că Decizia 1672 din 25 aprilie 2018 a fost pronunţată de un complet de 3 judecători ai secţiei de contencios administrativ şi fiscal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deşi trebuia pronunţată de un complet format din 5 judecători, arătând că au fost încălcate prevederile art. 94 - 97 din C. proc. civ., care reglementează cazurile pentru competenţa materială a Completului de 5 judecători şi care se aplică prin asimilare în baza dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din C. proc. civ. şi Decizia nr. 18/2018 pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în M.Of. nr. 965 din 14 noiembrie 2018.

Contestatoarea a precizat că recursul motivat l-a depus la secţia de contencios administrative, în conformitate cu dispoziţia art. 490 C. proc. civ. şi art. XVII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, deoarece hotărârea atacată a fost pronunţată de această secţie, unde el trebuia înregistrat, dar această instanţă avea obligaţia să-l înainteze împreună cu dosarul la Completului de 5 Judecători, ultima instanţă în sistem ierarhic.

Neprocedând astfel, şi necomunicându-mi compunerea completului de judecată, solicitată prin notele scrise înregistrate la 25 octombrie 2018, pct. IV, pentru observarea respectării principiului judecătorului legal (note scrise transmise la dosar prin fax- transmitere confirmată de sistem la data de 19 noiembrie 2018), contestatoarea a precizat că a solicitat, în aplicarea art. 6 din C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană, precum şi a art. 47 din Carta drepturilor fundamentale UE, ca instanţa să verifice legalitatea compunerii, formalitate esenţială a cărei respectare intră în domeniul de aplicare al ordinii publice potrivit jurisprudenţei europene citate, deoarece dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta rezultă mai ales din articolul 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, constituie un drept fundamental pe care Uniunea Europeană, în temeiul articolului 6 alin. (2) TUE, îl respectă ca principiu general şi acesta implică faptul că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege.

Or, la primul termen de judecată stabilit, 20 noiembrie 2018, completul secţiei nu a dat curs solicitării de verificare a legalităţii compunerii completului şi nici nu şi-a verificat competenta materială, verificare la care judecătorii sunt obligaţi, din oficiu, conform art. 131 C. proc. civ., situaţie care rezultă din partea introductivă a deciziei contestate.

Solicitarea de verificare a legalităţii compunerii completului cu scopul observării respectării principiului judecătorului legal faţă de obiectul ei, a configurat o excepţie procesuală, în sensul definit de art. 245 C. proc. civ. şi asupra căreia completul de 3 judecători nu s-a pronunţat, în contextul în care acesta nu şi-a respectat în prealabil nici obligaţia de verificare din oficiu şi de stabilire dacă este competent material, condiţie premiză pentru excepţia de necompetenţa materială.

Ipoteza motivului contestaţiei în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. fiind întrunită, contestatoarea a apreciat că se impune admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei nr. 4026 din 20 noiembrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi trimiterea recursului la instanţa competentă material, Completul de 5 judecători în materie civilă, pentru a se respecta şi principiul protecţiei jurisdicţionale efective şi dreptul reglementat de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale UE, dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil şi art. 6 TUE care îi atribuie valoarea tratatului, aplicabil cu prioritate în baza art. 148 alin. (2) din Constituţie.

Sub aspectul motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2) din C. proc. civ., respectiv dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, contestatoarea a arătat că instanţa de recurs, soluţionând recursul, nu a observat din eroare materială că prin dispozitivul hotărârii atacate cu recurs nu a fost soluţionată o cale de atac, ci o cerere de chemare în judecată.

S-a invocat, totodată, şi motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ., respectiv, instanţa de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen.

A arătat contestatoarea că instanţa nu a rămas în pronunţare pe excepţia de inadmisibilitate care se soluţionează prealabil deschiderii dezbaterilor în fond, astfel că trebuiau analizate toate motivele de recurs invocate de ea. Aceasta a menţionat că nu a fost analizat motivul de recurs privind compunerea instanţei cu respectarea dispoziţiilor privind incompatibilitatea, invocând art. 211 din C. proc. civ., art. 124 alin. (3) şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale UE şi jurisprudenţa CJUE în aplicarea acestuia.

2.2. Apărările formulate în cauză

La data de 15 martie 2019, intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, solicitând respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă.

La data de 5 aprilie 2019, a formulat întâmpinare şi intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată, apreciind că nu este incident niciunul dintre cazurile strict reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 şi 3 C. proc. civ.

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei Inspecţia Judiciară prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, inadmisibilitatea excepţiei de inadmisibilitate a contestaţiei în anulare şi nulitatea întâmpinării, raportat la art. 205 alin. (2) lit. c) C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatului Consiliului Superior al Magistraturii, contestatoarea a solicitat să se constate că aceasta încalcă dispoziţiile imperative prevăzute de art. 205 C. proc. civ.

2.3. La termenul de judecată din data de 26 iunie 2019, contestatoarea a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora, Magistraţii-asistenţi care participa la şedinţele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie redactează încheierile, participa cu vot consultativ la deliberări şi redactează hotărâri, conform repartizării făcute de preşedinte pentru toţi membrii completului de judecată".

Se apreciază de către contestatoare că dispoziţiile art. 71 din Legea nr. 304/2004 sunt neconstituţionale deoarece încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie cu trimitere la art. 8 alin. (4) şi art. 13 alin. (1) lit. a), c) şi d) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislative, art. 124 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 125 alin. (1) din Constituţie şi principiile de drept european şi convenţional ale judecătorului legal, securităţii juridice, previzibilităţii legii, art. 6 din Convenţia europeană şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale UE/art. 6 TUE şi jurisprudenţei CEDO şi CJUE.

Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile art. 71 din Legea nr. 303/2004 au legătură cu soluţionarea contestaţiei în anulare prin prisma motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., privind încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei.

III. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac exercitată

3.1. Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 71 din Legea nr. 304/2004 cu modificările şi completările ulterioare Înalta Curte constată că excepţia invocată în această etapă procesuală nu vizează dispoziţiile legale aplicabile care reglementează condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare. Împrejurarea dacă este în acord cu Constituţia României ca magistraţii-asistenţi care participa la şedinţele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să redacteze încheierile, să participe cu vot consultativ la deliberări şi redacteze hotărâri, conform repartizării făcute de preşedinte pentru toţi membrii completului de judecată, poate fi avută în vedere, eventual, dacă se constată îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei.

Înalta Curte poate proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor legale de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, doar dacă constată că excepţia invocată are legătură cu motivele invocate, făcând obiectul analizei cu precădere condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare prin raportare la aceste motive.

Or, dispoziţiile art. 71 din Legea nr. 304/2004 nu au legătură cu motivele de contestaţie în anulare invocate, întrucât se referă la rolul magistratului asistent în cadrul şedinţelor de judecată şi nu la compunerea completului de judecată.

3.2. Cu privire la motivele contestaţiei în anulare

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privinţa temeiniciei soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii.

Cu titlu prealabil, se reţine că inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, invocată de intimata Inspecţia Judiciară, nu are caracterul unei excepţii procesuale propriu-zise, ci vizează încadrarea criticilor formulate în motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Prin urmare, strict formal, contestaţia în anulare nu este inadmisibilă, ca şi cale de atac, pentru că motivele invocate se circumscriu ipotezelor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 şi 3 C. proc. civ., fiind prevăzută de lege.

a) Motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.: "hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia"

Acest motiv de contestaţie în anulare vizează ipoteza în care hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, în condiţiile în care, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs ar fi omis să se pronunţe asupra acesteia.

Pentru a se constata necompetenţa absolută a instanţei de recurs de a soluţiona calea de atac trebuie ca legea să prevadă că recurenta avea la îndemână calea de atac respectivă, cu alte cuvinte, legea prevedea posibilitatea exercitării căii de atac a recursului, pentru soluţionarea căruia o anumită instanţă avea competenţa funcţională şi materială să judece recursul.

Or, în speţă, Decizia nr. 1672 din 25 aprilie 2018 a ÎCCJ - SCAF era definitivă, legea ne mai prevăzând calea de atac a recursului, astfel încât, nu se poate indica nici o altă instanţă superioară care ar fi putut fi competentă, în condiţiile în care decizia a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

"Completele de 5 judecători judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecă recursurile în casaţie împotriva hotărârilor pronunţate în apel de completele de 5 judecători după admiterea în principiu, soluţionează contestaţiile împotriva încheierilor pronunţate în cursul judecăţii în primă instanţă de secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, soluţionează cauzele în materie disciplinară potrivit legii şi alte cauze date în competenţa lor prin lege."

Aşadar, legiuitorul stabileşte o competenţă specială în favoarea Completelor de 5 judecători în materie civilă, ce nu poate fi extinsă prin analogie şi în alte cazuri (de exemplu, judecă recursurile în cazurile prevăzute de art. 136 alin. (3), art. 410, art. 421 alin. (2) teza a II a, art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.). Completul de 5 judecători nu este o instanţă superioară de drept comun, care să judece recursurile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Înaltei Curţi, în lipsa unor dispoziţii exprese în acest sens. Acolo unde legiuitorul a dorit să reglementeze această cale de atac a prevăzut în mod expres, acele cazuri fiind de strictă interpretare şi aplicare.

Or, în condiţiile în care Sentinţa civilă nr. 1672 din 25 aprilie 2018 a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - SCAF, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, care prevede expres că hotărârea este definitivă şi nu în materie disciplinară, nu se poate reţine competenţa funcţională sau materială a Completului de 5 judecători.

De asemenea, susţinerea contestatoarei referitoare la faptul că hotărârea instanţei de recurs a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor care reglementează compunerea completului de judecată, este neîntemeiată.

În cauză, instanţa de recurs a fost constituită în mod legal cu numărul de judecători prevăzut de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că acest motiv invocat de contestatoare nu este întemeiat.

Decizia nr. 18/2018, dată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în M.Of. nr. 965 din 14 noiembrie 2018, nu are legătură cu prezenta cauză, deoarece, în decizia respectivă, s-a arătat că recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, revine curţilor de apel, iar în cauza de faţă este vorba de o cauză pronunţată în primă instanţă de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în conformitate cu art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Neconturându-se ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., întrucât decizia atacată nu a fost pronunţată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nu poate fi primită contestaţia în anulare întemeiată pe acest motiv.

b) Motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.:, dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori materiale"

Contestatoarea nu a invocat o eroare materială evidentă ce viza soluţionarea recursului în condiţiile confundării unor elemente sau date materiale importante aflate la dosarul cauzei.

Mai mult, susţinerile acesteia sunt neîntemeiate având în vedere faptul că prin decizia contestată, instanţa de recurs a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1672 din 25 aprilie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca inadmisibil, iar nu cererea de chemare în judecată, aşa cum arată contestatoarea.

De asemenea, soluţia instanţei de recurs nu a fost rezultatul unei erori materiale în condiţiile în care instanţa de control judiciar a constat că hotărârea atacată este definitivă conform art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., coroborat cu art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, recursul dedus judecăţii fiind inadmisibil.

c) Motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.: "instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen"

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În cauză, instanţa de recurs a analizat mai întâi admisibilitatea căi de atac, având în vedere că provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Recursul a fost declarat împotriva Deciziei definitive nr. 1672 din 25 aprilie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă, întrucât aceasta a urmărit anularea unui act preparator al unei proceduri al cărei act final a fost contestat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, soluţia fiind stabilită prin Decizia definitivă nr. 1933 din 31 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Având în vedere că hotărârea atacată este definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., coroborat cu art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, recursul a fost respins ca inadmisibil.

Întrucât instanţa s-a pronunţat pe o excepţie de fond care a făcut inutilă cercetarea pe fond a recursului declarat de A., în mod legal nu au fost analizate motivele de recurs invocate de contestatoare, menţiunea din practicaua deciziei contestate, cu privire la art. 394 din C. proc. civ. referindu-se la închiderea dezbaterilor pe excepţia de inadmisibilitate invocată de către intimate.

Având în vedere considerentele expuse, constatând că nu sunt întrunite prevederile art. 503 pct. 1, 2 şi 3 C. proc. civ., cu majoritate, contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară:

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 4026 din 20 noiembrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din camera de consiliu de la 17 septembrie 2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.

GGC - LM