Financial correction for exceeding 10% FEDR eligible costs: impact of parallel annulment on debt certainty and remand for factual review

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 25 aprilie 2016, pe rolul Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Universitatea Politehnica Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic Organismul Intermediar Regional POSDRU, a solicitat anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 07/15.01.2016, precum şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.11.2015, emise de pârât.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1728 din 20 septembrie 2016, Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 14 octombrie 2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 352 din 22 decembrie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Universitatea Politehnica Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 352 din 22 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Universitatea Politehnica Timişoara, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţă nu a analizat apărările sale referitoare la contestarea Notei de constatare nr. x/17.11.2015, prin care s-au declarat neeligibile alte cheltuieli aferente aceluiaşi proiect.

În condiţiile în care nu este stabilită în mod definitiv valoarea cheltuielilor neeligibile, rezultă că valoarea creanţei stabilite prin procesul-verbal de constatare ce face obiectul prezentei cauze, nu este certă şi nu este corect calculată.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat că termenul de 90 zile reglementat de art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, este un termen de decădere, astfel cum rezultă din conţinutul normei legale care îl instituie, şi nu este unul de recomandare, după cum în mod greşit a reţinut prima instanţă.

În ceea ce priveşte Instrucţiunea nr. 78/07.10.2013, invocată ca temei legal al aplicării corecţiei financiare, recurenta-reclamantă a susţinut că instrucţiunea respectivă a fost emisă după finalizarea perioadei de implementare a proiectului şi a fost aplicată retroactiv de către intimatul-pârât.

Recurenta a precizat că nu este relevantă data la care cheltuielile au fost solicitate la rambursare, ci data la care acestea au fost angajate, iar în cauză, cheltuielile au fost angajate anterior emiterii de către autoritatea de management a Instrucţiunii nr. 78/2013.

Referitor la modul în care a fost identificat debitorul, recurenta-reclamantă a arătat că proiectul a fost implementat în parteneriat, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 1117/2010.

Deoarece proiectul a fost implementat în parteneriat, beneficiarul nu este doar Universitatea Politehnica Timişoara, ci parteneriatul, iar corecţiile financiare rezultate din actele administrative emise de autoritatea de management trebuie stabilite în sarcina fiecărui partener, raportat la elementele răspunderii juridice identificate în sarcina fiecărui partener.

De asemenea, în mod nelegal instanţa de fond a respins susţinerile Universităţii Politehnica Timişoara, conform cărora procentul de 10% nu a fost corect aplicat, în raport de faptul că pe rolul instanţei de judecată este înregistrată o altă cauză cu privire la eligibilitatea cheltuielilor. În aceste condiţii, valoarea eligibilă asupra căreia s-a aplicat procentul de 10% nu este certă şi drept urmare, nici creanţa stabilită prin procesul-verbal de constatare nu are un caracter cert.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 iulie 2017, intimatul-pârât Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - Organismul Intermediar POSDRU a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanţă.

Astfel, din interpretarea coroborată a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, rezultă că termenul de 90 de zile prevăzut de art. 21 alin. (23) din acest act normativ, curge de la data finalizării activităţii de organizare a verificării, fiind un termen de recomandare.

În mod corect prima instanţă a reţinut că au fost solicitate spre rambursare cheltuieli aferente cererii de rambursare nr. x la data de 25.04.2014, ulterior emiterii Instrucţiunii nr. 78/07.10.2013, execuţia bugetară realizându-se după solicitarea şi validarea cheltuielilor aferente ultimei cereri de rambursare CR11, şi nu la finalizarea perioadei de implementare a proiectului.

De asemenea, debitorul a fost corect şi legal identificat, având în vedere calitatea reclamantei, de lider al parteneriatului şi de beneficiar al proiectului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, constată că recursul declarat de reclamantă este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.11.2015, s-a reţinut că în cadrul proiectului x cod SMIS 21598, implementat de către reclamantă, au fost rambursate cheltuieli de tip FEDR care depăşesc procentul maxim admis de 10% (conform Instrucţiunii nr. 78/07.10.2013) din valoarea totală eligibilă realizată (validată).

Suma aprobată în bugetul de cheltuieli FEDR, a fost de 1.587.600,00 RON iar suma validată în cadrul cererilor de rambursare pentru cheltuieli FEDR, a fost de 1.520.611,03 RON, corespunzând unui procent de 10,90% aplicat asupra totalului eligibil al proiectului.

În urma analizei sumelor validate, s-a reţinut că pentru suma de 13.944.858,98 RON conform procentului maxim admis de 10% din valoarea totală eligibilă realizată (validată), corespunde suma de 1.394.485,90 RON. Potrivit Instrucţiunii nr. 78/07.10.2013, s-a constatat depăşirea cheltuielilor tip FEDR cu suma 126.125,13 RON şi s-a reţinut că această sumă este neeligibilă, reprezentând diferenţa dintre total cheltuieli cerute şi validate (1.520.611,03 RON) şi suma (1.394.485,90 RON) aferentă procentului maxim admis (10%), aplicat la valoarea totală eligibilă a cheltuielilor validate.

Având în vedere că pentru ultimele 3 cereri de rambursare nu s-au mai solicitat cheltuieli de tip FEDR, procentul maxim admis de 10% pentru cheltuieli de tip FEDR s-a calculat după depunerea ultimei cereri de rambursare (CR11).

În cuprinsul aceluiaşi proces-verbal de constatare a neregulilor s-a reţinut că prin Nota de constatare a neregulilor nr. 23726/17.11.2015, întocmită în urma recomandărilor formulate de către Autoritatea de Audit, în Raportul nr. x/18.04.2013, recomandarea 4.2, s-a stabilit o cheltuială afectată de neregulă în valoare de 26.274,85 RON (21.189,40+5.085,45 TVA), care a condus la diminuarea valorii neeligibile a cheltuielilor de tip FEDR, în sensul că suma de 126.125,13 RON, constatată iniţial ca afectată de neregulă, s-a diminuat şi a devenit 107.054,67 RON.

Având în vedere că prin cererea de rambursare nr. x a fost cerut spre rambursare şi validat TVA-ul (47.993,43 RON) aferent facturii nr. x/29/02/2012, autoritatea publică pârâtă a constatat că la suma de 107.054,67 RON, s-a adăugat şi TVA în valoare de 25.693,12 RON, rezultând astfel că suma totală afectată de neregulă este 132.747,79 RON.

Distinct de aceste constatări cuprinse în Decizia nr. 7/15.01.2016, supusă controlului de legalitate prin cererea dedusă judecăţii, se constată că împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/17.11.2015, reclamanta a formulat contestaţie administrativă, care a fost respinsă prin Decizia nr. 8/15.01.2016, emisă de Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - Organismul Intermediar POSDRU.

Acest din urmă act administrativ a fost contestat în instanţă de către reclamantă, în cadrul acţiunii în anulare înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 135 din 04 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul menţionat, definitivă prin nerecurare, a fost admisă cererea formulată de reclamantă şi s-a dispus anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative cu nr. 8/15.01.2016, precum şi a Notei de constatare nr. x/17.11.2015, emise de Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - Organismul Intermediar POSDRU.

În raport de motivele de fapt reţinute de autoritatea publică pârâtă în cuprinsul Procesului-verbal de constatare nr. x/20.11.2015, respectiv rambursarea cheltuielilor de tip FEDR care depăşesc procentul maxim admis de 10% din valoarea totală eligibilă validată, se apreciază că relevantă pentru dezlegarea chestiunii de drept în discuţie este valoarea certă a cheltuielilor eligibile asupra cărora se aplică procentul de 10%, conform Instrucţiunii nr. 78/07.10.2013, care reglementează modul de calcul utilizat la finalul implementării proiectului privind validarea cheltuielilor de tip FEDR.

Având în vedere că prin Nota de constatare nr. x/17.11.2015 s-au declarat neeligibile şi alte cheltuieli de tip FEDR, solicitate spre rambursare în cadrul aceluiaşi proiect şi reţinând că valoarea acestor cheltuieli a diminuat suma constatată iniţial ca afectată de neregulă prin procesul-verbal atacat, în mod evident, urmare a anulării notei de constatare mai sus menţionate, nu mai subzistă aceste aprecieri ale autorităţii publice pârâte, cu consecinţe implicit asupra cuantumului creanţei bugetare stabilite prin procesul-verbal de constatare.

În contextul arătat, întrucât suma afectată ca neregulă prin procesul-verbal de constatare reprezintă diferenţa dintre totalul cheltuielilor cerute şi validate, şi suma aferentă procentului de 10% aplicat la valoarea totală eligibilă a cheltuielilor validate, şi reţinând că valoarea cheltuielilor eligibile constituie elementul de referinţă în modul de calcul utilizat pentru validarea cheltuielilor de tip FEDR, se impune a se stabili dacă a intervenit o modificare a valorii cheltuielilor eligibile, determinantă în ceea ce priveşte cuantumul sumei validate ulterior depunerii cererii de rambursare nr. x

Cum aspectele evidenţiate anterior nu au făcut obiectul analizei de către prima instanţă, Înalta Curte constată că situaţia de fapt nu este pe deplin lămurită, ceea ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei şi este de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puţin al uneia dintre părţi.

În raport de argumentele prezentate, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să răspundă criticilor formulate de recurentă în susţinerea nelegalităţii actelor administrative atacate, din perspectiva soluţiei de anulare a Notei de constatare nr. x/17.11.2015, conform celor reţinute prin prezenta decizie, în vederea analizării tuturor aspectelor necesare lămuririi situaţiei de fapt.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta Universitatea Politehnica Timişoara, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Faţă de soluţia pronunţată în calea de atac a recursului, nu poate fi primită solicitarea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, soluţionarea acestei cereri necesitând dezlegarea pe fond a pretenţiilor deduse judecăţii, cu ocazia rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Universitatea Politehnica Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 352 din 22 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.