Wealth confiscation annulled and remanded for recalculating unjustified assets using minimum consumption standards

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin Raportul de evaluare nr. x/2.04.2014, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, înregistrat la Curtea de Apel Timişoara, pe rolul Comisiei pentru cercetarea averilor sub nr. x/2014, s-a dispus în contradictoriu cu persoanele cercetate A. şi B., sesizarea Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, întrucât s-a constatat că persoanele cercetate au dobândit nejustificat suma de 290.840,82 RON, echivalentul a 77.680 euro.

Prin Ordonanţa nr. 4/06.05.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a admis sesizarea Agenţiei Naţionale pentru Integritate şi a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru controlul averii persoanelor cercetate, referitor la suma de 22.924 euro.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 05 iulie 2016, sub nr. x/2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 346 din 21 decembrie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, a constatat că pârâţii A. şi B. au dobândit nejustificat suma de 22.924 euro şi a obligat pârâţii la plata în favoarea Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, a sumei de 22.924 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 346 din 21 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii A. şi B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Recurenţii-pârâţi au formulat, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate în privinţa sentinţei atacate:

În mod neîntemeiat instanţa de fond nu a luat în considerare susţinerile pârâţilor potrivit cărora sumele de bani care au făcut obiectul retragerilor în numerar din conturile deschise la C. S.A. şi D. S.A., au fost utilizate exclusiv pentru achiziţionarea bunurilor mobile sau imobile, prezumând că aceste sume au reprezentat cheltuieli obişnuite ale gospodăriei în perioada evaluată.

Prezumţia instanţei de fond nu a fost probată prin dovezi certe de către intimata Agenţia Naţională de Integritate, căreia îi revenea sarcina probei. Intimata s-a limitat la indicarea şi depunerea la dosar a unor extrase de cont, prin care se atestă efectuarea unor retrageri de numerar.

Scopul acestor operaţiuni, însă, a fost acela de a utiliza sumele de bani încasate, respectiv veniturile obţinute în anul respectiv, pentru achiziţionarea unor bunuri mobile ori imobile, astfel că sumele respective nu au fost utilizate în mod exclusiv pentru cheltuielile obişnuite ale gospodăriei.

O altă critică de nelegalitate vizează faptul că la termenul din 15 decembrie 2016, instanţa de fond, a dispus închiderea cercetării judecătoreşti şi a acordat cuvântul în dezbaterea fondului, deşi la dosar a fost depusă o cerere de amânare a cauzei din partea reprezentantului convenţional a pârâţilor, prin care se susţinea că, din motive obiective, justificate prin înscrisuri doveditoare, se afla în imposibilitatea de a se prezenta la termenul stabilit, cerere cu care reprezentantul Ministerului Public, singura parte prezentă la dezbateri, a fost de acord.

În acest context, prima instanţă a adus atingere dreptului la apărare al pârâţilor, punându-i în imposibilitatea de a propune probe prin care să dovedească netemeinicia susţinerilor potrivit cărora o mare parte din averea dobândită este una nejustificată.

Pe de altă parte, prin încheierea din 15 decembrie 2016, instanţa de fond în mod nelegal a respins solicitarea de probaţiune formulată de pârâţi, privind necesitatea audierii martorei E..

În raport de dispoziţiile art. 254 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, instanţa de fond a respins cererea de probaţiune solicitată, fără a se pronunţa şi fără a analiza incidenţa motivelor care fac inaplicabilă sancţiunea decăderii din dreptul de a solicita probe.

Totodată, reprezentantul Ministerului Public şi-a exprimat acordul expres cu privire la cererea de probaţiune, ceea ce face incident art. 254 alin. (2) pct. 5 din C. proc. civ.

Prima instanţă în mod nelegal a respins şi solicitarea de efectuare a unei noi expertize contabile, prin care să fie avute în vedere veniturile obţinute de către pârâţi anterior perioadei evaluate, în contextul în care, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, pârâţii au obţinut venituri considerabile care nu au fost luate în considerare la întocmirea raportului de către Agenţia Naţională de Integritate.

În continuarea cererii de recurs, în susţinerea raţionamentului potrivit căruia averea pârâţilor este una justificată, se reiterează o serie de ipoteze menite a forma convingerea asupra caracterului licit al averii.

În cadrul primei ipoteze de lucru, care are la bază răspunsul expertului la obiectivul nr. 1 al expertizei contabile, după scăderea din veniturile totale obţinute de pârâţi a cheltuielilor relevate în extrasele de cont emise de F., şi compensarea valorii bunurilor mobile şi imobile achiziţionate cu valoarea bunurilor înstrăinate, se concluzionează în sensul obţinerii unui plus valoric dobândit de către pârâţi, în sumă de 185.132,54 RON, echivalentul a 47.837,86 euro.

În cadrul celei de-a doua ipoteze de lucru, care vizează modalitatea de calcul relevată în raportul întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, în urma luării în considerare a declaraţiilor martorilor audiaţi şi a înscrisurilor existente la dosar, se concluzionează în sensul că în perioada 2003 - 2010, pârâţii au înregistrat venituri în sumă totală de 549.709,23 RON şi cheltuieli în sumă totală de 442.203,8 RON, rezultând suma de 107.505,43 RON, ca urmare a deducerii cheltuielilor din cuantumul veniturilor obţinute de pârâţi.

În cadrul celei de-a treia ipoteze de lucru, care are în vedere răspunsul expertului la obiectivul nr. 1 al expertizei contabile, vizând suma reală reprezentând veniturile persoanele cercetate pe fiecare an supus analizei, se deduce din valoarea totală a cheltuielilor şi retragerilor de numerar efectuate de către pârâţi, valoarea sumei aferente imobilului din Arad, valoarea sumelor oferite cu titlu de donaţie de către părinţi şi sora pârâtei, precum şi valoarea autoturismului marca x, şi se iau în considerare sumele obţinute din veniturile salariale nete ale pârâţilor, contravaloarea autoturismelor vândute în perioada 2004 - 2008 şi sumele obţinute în urma administrării societăţii G., rezultând suma totală de 165.122,1 RON, ca urmare a deducerii cheltuielilor din cuantumul veniturilor obţinute de pârâţi.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-reclamantă a susţinut netemeinicia motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, precizând că în dezvoltarea acestuia nu se regăseşte nicio critică care să privească încălcarea regulilor de procedură, care ar atrage sancţiunea nulităţii.

Cu privire la criticile recurenţilor-pârâţi întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-reclamantă a arătat, în esenţă, că acestea sunt nefondate, prima instanţă, pe baza probelor administrate în cauză, constatând că pârâţii au dobândit nejustificat suma de 22.924 euro.

4.2. Legal citat, intimatul-pârât Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâţii A. şi B. este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit celor expuse în prezentarea rezumativă a istoricului acestei cauze, prin Raportul de evaluare nr. x/02.04.2014, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, s-a constatat că în perioada evaluată (2003 - 2010), persoanele cercetate A. şi B. au dobândit nejustificat suma de 290.840,82 RON, echivalentul a 77.680 euro.

Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, după parcurgerea procedurii reglementate de art. 102 - 103 din Legea nr. 115/1996, a dispus prin Ordonanţa nr. 4/06.05.2016, admiterea sesizării formulate de Agenţia Naţională de Integritate şi trimiterea cauzei spre soluţionare Curţii de Apel Timişoara, referitor la suma de 22.924 euro.

În dosarul constituit pe rolul Comisiei de cercetare a averilor au fost audiate persoanele evaluate, au fost administrate proba cu înscrisuri şi proba testimonială, şi s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice contabile.

În cauza înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la solicitarea persoanelor evaluate, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând sentinţa recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, se reţine că acesta se referă la orice încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic.

În raport de aceste consideraţii preliminare, critica recurenţilor-pârâţi vizând încălcarea dreptului la apărare, ca urmare a respingerii de către prima instanţă a cererii de amânare a cauzei formulată pentru termenul din 15 decembrie 2016, este neîntemeiată.

Analizând actele dosarului se constată că pentru termenul de judecată din 15 decembrie 2016, apărătorul pârâţilor a formulat o cerere de amânare a cauzei, cu motivarea că titularul cabinetului de avocat are afaceri judiciare în altă localitate, prezenţa acestuia fiind necesară pentru reprezentarea unei părţi în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti. Totodată, s-a menţionat că la aceeaşi dată sunt stabilite termene de judecată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Arad şi în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Oradea, cauze în care se va prezenta un alt avocat în substituire.

Prin încheierea de şedinţă din 15 decembrie 2016, instanţa de fond a respins cererea formulată de reprezentantul convenţional al pârâţilor, apreciind că aspectul invocat de către acesta nu poate conduce la amânarea judecării cauzei, câtă vreme avocatul titular avea posibilitatea de a-şi asigura substituirea, cum de altfel a şi procedat pentru termenul de judecată din 17 noiembrie 2016.

Instanţa de recurs reţine că potrivit dispoziţiilor art. 222 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, condiţiile cerute de lege pentru încuviinţarea cererii de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare sunt următoarele: caracterul excepţional al cererii, temeinicia motivelor vizând lipsa de apărare şi absenţa culpei părţii sau a reprezentantului ei în generarea acestei situaţii.

În cauză, în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu este justificată cererea de amânare a judecăţii pentru imposibilitatea de prezentare la termen a reprezentatului convenţional al pârâţilor, în condiţiile în care nu a fost probată imposibilitatea de prezentare a unui alt avocat, în substituirea avocatului titular care asigură în cauză reprezentarea pârâţilor.

Astfel, la cererea de amânare a cauzei, nu a fost ataşată dovada de reprezentare în dosarele indicate în cuprinsul cererii, a avocatului care asigură substituirea avocatului titular, la dosar fiind depus numai un extras de pe portalul Judecătoriei Oradea privind dosarul nr. x/2016.

Totodată, urmare a respingerii ca neîntemeiate a cererii de amânare pentru lipsă de apărare, după închiderea dezbaterilor şi acordarea cuvântului în dezbaterea fondului, prima instanţă a amânat pronunţarea la data de 21 decembrie 2016, în vederea depunerii de concluzii scrise, potrivit dispoziţiilor art. 222 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.

În contextul evidenţiat, măsura dispusă de judecătorul fondului nu a încălcat dreptul la apărare al pârâţilor, garantat pe tot parcursul procesului, astfel cum acest drept este consacrat în art. 24 din Constituţia României şi reluat de art. 13 din C. proc. civ., republicat.

Înalta Curte constată că este întemeiată critica recurenţilor-pârâţi cu privire la măsura dispusă prin încheierea din 17 noiembrie 2016, constând în decăderea din dreptul de a administra proba testimonială, solicitată în vederea audierii martorei E..

Potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, judecarea cauzei se face pornind de la probele administrate în faţa comisiei de cercetare, iar teza a II-a a aceluiaşi alineat prevede că la prima zi de înfăţişare, părţile pot solicita probe noi, pe care curtea de apel le poate încuviinţa.

Din analiza lucrărilor dosarului rezultă că în faţa Comisiei de cercetare a averilor, persoanele cercetate au susţinut că pârâta B. a primit de la sora sa, E., suma de 10.000 euro cu titlu de împrumut, aceste afirmaţii fiind reluate şi pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă.

La termenul de judecată din 19 octombrie 2016, instanţa de fond a deliberat în privinţa cererii de probaţiune formulată de pârâţi, iar solicitarea de audiere în calitate de martor a numitei E. a fost formulată de către pârâţi la termenul din 17 noiembrie 2016, odată cu depunerea la dosar a contractului de credit încheiat între H. S.A. şi E., având ca obiect acordarea către aceasta din urmă a unui împrumut în sumă de 35.800 RON.

Faţă de prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 şi constatând că înscrisurile depuse în dosarul primei instanţe au adus elemente de noutate în raport cu probele administrate în faţa Comisiei de cercetare de averilor, cu referire la împrumutul pe care pârâţii au susţinut că l-au primit de la numita E., se reţine că nu este aplicabilă sancţiunea decăderii pârâţilor din dreptul de a administra proba testimonială, solicitată în primă instanţă sub aspectul analizat.

La formularea acestei concluzii, instanţa de control judiciar are în vedere şi dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora în exercitarea rolului său activ, judecătorul are dreptul de a dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru soluţionarea cauzei, în scopul adoptării unei soluţii fundamentate sub aspect probator.

Criticile formulate de recurenţii-pârâţi, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt fondate în parte, pentru argumentele expuse în continuare.

Răspunzând susţinerilor formulate de recurenţi vizând prezumţia caracterului licit al averii, se constată că dispoziţiile art. 44 din Constituţia României consacră principiul garantării dreptului de proprietate, iar art. 44 alin. (8) teza a II-a prevede că averea se prezumă licit dobândită şi că aceasta nu poate fi confiscată [art. 44 alin. (8) teza I].

Posibilitatea confiscării unui bun determinat sau a unei părţi din avere, ce s-au dovedit a fi dobândite nejustificat, prin răsturnarea prezumţiei caracterului licit al averii, a fost prevăzută atât de art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 144/2007, în forma în vigoare până la pronunţarea Deciziei nr. 415/2010 a Curţii Constituţionale, cât şi de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, modificată prin Legea nr. 176/2010, existând astfel temei legal pentru a se dispune confiscarea unui bun sau a unei părţi din avere, care au fost dobândite nejustificat.

De asemenea, în practica instanţei supreme se consideră că prezumţia instituită de norma constituţională încetează să opereze atunci când există dovezi certe că unele dintre bunurile şi valorile aflate în patrimoniul persoanei cercetate, nu au fost dobândite în mod licit.

În cauză, criticile recurenţilor potrivit cărora instanţa de fond nu a luat în considerare înscrisurile existente la dosarul cauzei, care în opinia acestora, demonstrează că bunurile indicate în raportul de evaluare au fost dobândite justificat, sunt neîntemeiate.

Analizând tranzacţiile cu bunuri mobile efectuate de pârâţi în perioada evaluată, în mod corect judecătorul fondului a respins, ca nedovedite, susţinerile acestora în sensul că la achiziţionarea în anul 2004, a autoturismului marca x, nu au plătit preţul de 6.000 RON, înscris în contractul de vânzare-cumpărare, reţinându-se că nu au fost administrate alte dovezi din care să rezulte că nu a fost plătit acest preţ indicat în contract.

Referitor la autoturismul marca x, achiziţionat la data de 23.05.2008, de la numitul I., prima instanţă, cu o motivare pertinentă, a acordat prevalenţă contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului, în care se menţionează un preţ de 20.000 euro şi a înlăturat declaraţia extrajudiciară a vânzătorului, prin care acesta a relatat că, în realitate, preţul autoturismului a fost echivalentul a 16.000 euro.

În legătură cu acest aspect, în mod judicios prima instanţă a reţinut că nu există un motiv real şi pertinent pentru care în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, părţile să fi declarat o valoare mai mare decât valoarea la care s-a achiziţionat autoturismul.

În ceea ce priveşte veniturile de natură salarială realizate de pârâtul A. începând cu anul 1992 şi respectiv de pârâta B. în perioada 1991-1996, instanţa de control judiciar achiesează la opinia exprimată de judecătorul fondului, reţinând că, deşi a fost probată obţinerea de către pârâţi a unor venituri salariale în perioadele respective, aceste venituri nu prezintă relevanţă în cauză, întrucât sunt anterioare perioadei supuse evaluării (2003 - 2010).

Mai mult, întrucât a rezultat că la începutul perioadei evaluate, pârâţii deţineau în proprietate apartamentul cumpărat în anul 1993, situat în Arad, faleza Sud bl. 5 ap. 14, precum şi autoturismul x, achiziţionat la 11.04.2002, cu suma de 15.000 RON, în mod corect au fost înlăturate, ca nerelevante, susţinerile pârâţilor sub aspectul analizat.

Instanţa de control judiciar nu poate reţine nici susţinerile recurenţilor cu privire la veniturile realizate de pârâta B., ca urmare a îndeplinirii funcţiilor de asociat şi administrator la societatea G..

Aceasta întrucât actele contabile ale societăţii şi facturile privind vânzarea produselor, depuse la dosarul cauzei, vizează perioada anterioară anului 2003 şi nu dovedesc obţinerea unor venituri în perioada 2003 - 2010. Fără a se contesta activitatea desfăşurată de societatea G., se reţine că eventualele venituri realizate de pârâta B., ca urmare a deţinerii anumitor funcţii în cadrul societăţii, s-au materializat în achiziţionarea de către pârâţi a unor bunuri mobile sau imobile şi lichidităţi financiare, existente la începutul perioadei evaluate.

De asemenea, în mod corect prima instanţă a constatat că sumele de bani deţinute de pârâta B. cu titlu de restituire creditare firmă, au fost înserate în dispoziţiile de plată nr. x/12.06.2002, nr. y/14.06.2002 şi nr. 30/19.06.2002, documente care sunt anterioare perioadei evaluate şi nu fac dovada că sumele respective s-au regăsit în patrimoniul pârâtei ulterior anului 2003.

Contrar susţinerilor recurenţilor, înscrisurile existente la dosarul cauzei nu probează obţinerea unor profituri de către societatea G. în perioada 2003 - 2009.

Astfel, potrivit adresei nr. x/8.11.2016, emisă de AJFP Arad, în perioada mai sus menţionată societatea nu a depus situaţii financiare, iar din cuprinsul sentinţei nr. 1025/25.05.2009 a Tribunalului Arad, prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei faţă de această societate, rezultă că nu au existat bunuri în averea debitoarei.

Mai mult, potrivit expertizei contabile efectuate în dosarul Comisiei de cercetare a averilor, deşi societatea a funcţionat în perioada 1997-1999, la dosar a fost depusă numai o balanţă contabilă din luna iunie 2002, conform căreia societatea a înregistrat la începutul anului 2002, pierderi în valoare de 124.629 RON.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor vizând modul în care s-a procedat la evaluarea averii, se reţine că prin raportul întocmit de Agenţia Naţională de Integritate s-a realizat diferenţa între venituri şi avere, distinct pe ani, fără ca sumele rămase într-un an să fie reportate în anul următor.

În legătură cu aspectul analizat, în raportul de expertiză contabilă întocmit în dosarul Comisiei de cercetare a averilor, expertul tehnic a calculat pentru fiecare an în parte, veniturile şi cheltuielile, iar diferenţele pozitive rezultate au fost evidenţiate în anul următor.

În contextul arătat, se constată că metoda de calcul utilizată de expert în cuprinsul expertizei contabile este corectă, soldurile anului anterior fiind luate în calcul la începutul anului următor, indiferent de cuantumul sumelor identificate în acest sens.

Critica recurenţilor-pârâţi vizând măsura de respingere de către instanţa de fond a solicitării de efectuare a unei expertize contabile, care să ia în considerare veniturile obţinute anterior perioadei evaluate, este nefondată.

În raport de obiectivele expertizei contabile, indicate de către pârâţi prin memoriul depus la dosar pentru termenul din 17 noiembrie 2016, în mod judicios instanţa de fond a apreciat că nu se justifică efectuarea în cauză a unei expertize contabile, reţinând că veniturile obţinute de pârâta B. în cadrul societăţii G., precum şi ca urmare a activităţii desfăşurate în perioada 01.02.1991 - 19.02.1996, nu prezintă concludenţă în cauză, întrucât exced cu mult perioadei evaluate.

În ceea ce priveşte solicitarea de evidenţiere a sumelor de bani ridicate cu titlu de restituire creditare a societăţii G., sume care au intrat în patrimoniul pârâtei B., se reţine, în acord cu prima instanţă, că aceste susţineri au fost dovedite cu înscrisurile depuse în dosarul Comisiei de cercetare a averilor, nefiind necesară efectuarea unei noi expertize în acest sens.

Referitor la obiectivul expertizei contabile constând în diminuarea valorii calificate ca fiind nejustificate cu sumele de bani obţinute de pârâtul A. cu titlu de salariu, începând cu anul 1992, se constată că acest obiectiv a fost formulat şi în cadrul expertizei administrate în dosarul Comisiei de cercetare a averilor, iar expertul contabil a răspuns acestor susţineri.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte punctul de vedere al judecătorului fondului în sensul că sumele de bani care au făcut obiectul retragerilor de numerar din conturile deschise la C. S.A. şi D. S.A., se prezumă că au reprezentat cheltuieli obişnuite ale gospodăriei în perioada evaluată.

În primul rând, nu poate fi primită ipoteza potrivit căreia orice retragere de numerar reprezintă o cheltuială, în lipsa oricărei dovezi de utilizare în vreun scop a sumei respective, în sensul ieşirii acesteia din patrimoniul persoanei cercetate. Retragerea de numerar nu poate fi considerată o ieşire din patrimoniu, suma aflându-se tot în posesia persoanei cercetate, cu acelaşi titlu de venit cu care a intrat la data virării în cont, până la momentul probării efectuării de cheltuieli sau a altor forme de ieşire din patrimoniu.

În al doilea rând, dată fiind perioada mare de timp în care s-a desfăşurat activitatea de evaluare a averii, este important a se stabili care au fost cheltuielile efectuate de către persoanele cercetate pentru satisfacerea traiului zilnic, luând ca reper în determinarea cheltuielilor cu întreţinerea familiei normele referitoare la coşul minim de consum lunar, conform O.U.G. nr. 217/2000, cu modificările ulterioare, în raport cu sumele pe care recurenţii-pârâţi le-au avut la dispoziţie lunar pentru efectuarea cheltuielilor în discuţie.

Concluziile raportului de expertiză contabilă sunt deficitare în privinţa aspectului analizat, deoarece nu evidenţiază separat cheltuielile certe şi concrete realizate de persoanele cercetate în intervalul 2003 - 2010, prin luarea în calcul a dispoziţiilor O.U.G. nr. 217/2000, raportat la numărul de persoane care au compus familia.

În condiţiile arătate, instanţa de control judiciar apreciază necesar a fi identificate cheltuielile gospodăriei în perioada evaluată, un element obiectiv pentru stabilirea acestora fiind coşul minim de consum lunar comunicat de Institutul Naţional de Statistică, reţinându-se că din totalul veniturilor se impune a fi scăzută valoarea medie totală a cheltuielilor curente ale persoanelor evaluate şi familiei acestora (în funcţie de numărul de membri), ca operaţiune firească în analiza caracterului justificat/nejustificat al averii dobândite.

Având în vedere dezlegarea dată tuturor acestor aspecte, care în mod evident influenţează balanţa de venituri şi cheltuieli întocmită în cauză, pentru determinarea cu exactitate a resurselor de venituri ale recurenţilor-pârâţi, a valorii bunurilor dobândite, a cheltuielilor gospodăriei şi realizarea unei balanţe de venituri şi cheltuieli care să permită o concluzie corectă în legătură cu caracterul licit sau ilicit al dobândirii averii, se impune completarea materialului probator administrat în primă instanţă, în scopul dovedirii realităţii operaţiunilor efectuate de persoanele cercetate, conform celor reţinute în cuprinsul prezentei decizii.

În raport de argumentele prezentate mai sus, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâţii A. şi B., casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 346 din 21 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.