Inmate’s transfer challenge assigned to Bucharest court after Iași’s jurisdictional objection deemed forfeited

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Penitenciarelor din România, Penitenciarul Vaslui şi Ministerul Justiţiei, suspendarea oricărui ordin de transfer al reclamantului de la Penitenciarul Vaslui în vederea executării pedepsei privative de libertate în regim deschis până la soluţionarea definitivă a cauzei; obligarea pârâţilor Administraţia Penitenciarelor din România şi Penitenciarul Vaslui să-i asigure continuarea executării pedepsei privative de libertate în cadrul secţiei Speciale amenajate în cadrul Penitenciarului Vaslui pentru executarea pedepsei privative de libertate în regim deschis; obligarea pârâtelor Administraţia Penitenciarelor din România şi Penitenciarul Vaslui să-i acorde cele 30 de credite pentru cursul pe care l-a urmat privind Modulul de Intervenţie Psihologică specifică destinat lipsei de empatie şi obligarea pârâtelor Administraţia Penitenciarelor din România şi Penitenciarul Vaslui la aplicarea dispoziţiilor art. 86, art. 87 din Hotărârea de Guvern nr. 157/2016 şi să-i permită să poată participa individual la programe culturale, educative, sportive, artistice, religioase şi activităţi lucrative în exteriorul penitenciarului fără supraveghere aşa cum prevede art. 86 alin. (2) din Hotărârea de Guvern nr. 157/2016.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 96 din 4 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului. Cum, în cauză, reclamantul execută o pedeapsă privativă de libertate la Penitenciarul Vaslui, în raport de cele menţionate de reclamant în cererile sale, precum şi din menţiunile pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor, rezultă că domiciliul acestuia este în oraşul Vaslui, astfel încât din perspectiva competenţei teritoriale, Curtea de Apel Iaşi este competentă să judece cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.05.2019, sub Dosar nr. x/2019.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 114 din 25 septembrie 2019, Curtea de Apel Iaşi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia de necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Dispoziţiile legale ce reglementează regimul de invocare a excepţiilor sunt imperative, iar depăşirea termenului instituit de lege pentru invocarea excepţiilor atrage sancţiunea decăderii din dreptul de a mai fi invocate şi are ca şi consecinţă dobândirea definitivă a competenţei de către instanţa sesizată de reclamant.

S-a reţinut că, în cauză, primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită a fost la data de 07.03.2019, când instanţa a apreciat necesară amânarea judecăţii şi a prorogat discutarea excepţiei necompetenţei materiale funcţionale a instanţei, invocată de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor prin întâmpinare, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din acea dată.

Abia la cel de-al doilea termen de judecată, instanţa a procedat la invocarea din oficiu a excepţiei necompetenţei teritoriale exclusive, raportat la domiciliul reclamantului.

Prin urmare, reţinând consolidarea competenţei teritoriale exclusive a instanţei sesizate de reclamant ca efect al intervenirii sancţiunii decăderii din dreptul de a mai invoca excepţia după primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe, Curtea de Apel Iaşi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei deduse judecăţii, din perspectiva domiciliului reclamantului şi a momentului la care necompetenţa teritorială a fost invocată de către Curtea de Apel Bucureşti.

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanţe - 12.02.2019), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competenţa stabilită de textul de lege mai sus menţionat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

În raport de dispoziţiile legale citate, competenţa teritorială aparţine instanţei de la domiciliul reclamantului, respectiv Curţii de Apel Iaşi, însă, în speţă, se constată că, deşi excepţia a fost invocată în faţa primei instanţe, nu s-a respectat momentul până la care aceasta putea fi valabil invocată.

În conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.", iar în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (1) din acelaşi Cod, "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

Alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că "În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop".

Textele menţionate sunt expresia intenţiei legiuitorului de a stabili clar aspectul competenţei unei instanţe, nerespectarea termenului procedural de invocare a necompetenţei atrăgând decăderea din dreptul de a pune în discuţie necompetenţa instanţei, respectiv lipsirea instanţei sesizate de posibilitatea invocării necompetenţei cu depăşirea termenului procedural menţionat, cu consecinţa corelativă a consolidării competenţei instanţei iniţial învestite, independent de norma care reglementează competenţa instanţei.

În cauză, dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti de declinare a competenţei de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Iaşi a intervenit la cel de-al doilea termen de judecată după ce, fără a se invoca excepţia necompetenţei teritoriale, la primul termen de judecată cu părţile legal citate, a fost amânată cauza pentru a se comunica reclamantului întâmpinările depuse de pârâţi, pentru ca acesta să precizeze ordinul de transfer a cărei suspendare o solicită şi să menţioneze dacă a depus plângere prealabilă împotriva acestui ordin şi a prorogat discutarea excepţiei materiale funcţionale a instanţei, invocată de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, deşi competenţa teritorială se stabileşte în funcţie de domiciliul reclamantului, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018.

Or, efectul omisiunii de a invoca necompetenţa teritorială la primul termen de judecată la care părţile erau legal citate este stabilirea competenţei instanţei iniţial învestite de a soluţiona cererea de chemare în judecată. De lege lata, declinarea competenţei ulterior acestui moment nu mai este cu putinţă, odată depăşit termenul procedural de invocare a necompetenţei, instanţa rămânând competentă să judece, chiar dacă virtual dispoziţia legală incidentă ar fi menţionat competenţa altei instanţe.

Totodată, prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necomptetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.. În mod similar, în spiritul acestei interpretări, aceeaşi concluzie se impune şi în privinţa neinvocării excepţiei de necompetenţă teritorială.

Prin urmare, cum în mod corect a reţinut instanţa învestită prin declinare, excepţia de necompetenţă teritorială nu a fost invocată în termenul reglementat de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., iar expirarea acestui termen atrage, conform art. 185 alin. (1) din acelaşi cod, decăderea din dreptul de a o mai invoca, chiar dacă aceasta este de ordine publică. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti rămâne învestită să soluţioneze acţiunea în fond, fără a putea invoca excepţia în discuţie ulterior depăşirii termenului legal, în condiţiile în care competenţa teritorială a fost deja dobândită de această instanţă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă, pentru care legiuitorul a stabilit că poate fi invocată până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că litigiul rămâne câştigat spre soluţionare de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar în temeiul art. 135 alin. (1) şi alin. (4) din acelaşi Cod, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Administraţia Penitenciarelor din România, Penitenciarul Vaslui şi Ministerul Justiţiei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.

GGC - OB