Civil liability of corporate administrators under mandate law vs. mandatory commercial conciliation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the cassation appeal, setting aside the lower courts' decisions and remanding the case to the Bucharest Tribunal for a merits review, thereby prevailing the claimant's procedural challenge. The dispute involved a joint-stock company suing its board president for civil liability arising from alleged breaches of fiduciary duty, including unauthorized commercial operations, asset disposal at derisory prices, and violations of lease agreements. The lower courts had dismissed the action as inadmissible based on a failure to undergo mandatory direct conciliation under Article 7201 of the Code of Civil Procedure, classifying the matter as commercial. The Supreme Court held that the relationship between the company and its administrator is governed by the law of mandate under Article 42 of the Companies Act, rendering the mandatory conciliation requirement inapplicable to this civil contractual liability claim.
Legislator headnote
AI generatedart. 145 din Legea nr. 31/1990, art. 7201 C. proc. civ, art. 150 din Legea nr. 31/1990, art. 42 din Legea nr. 31/1990; Civil liability of corporate administrators under mandate law vs. mandatory commercial conciliation: Greșit au procedat instanțele judecătorești anterioare, atunci când au procedat la respingerea ca inadmisibilă a acțiunii promovate de reclamantă, cu motivarea că, în esență, litigiului dedus judecății îi sunt aplicabile dispozițiile art. 7201 C. proc. civ. Din analiza obiectului cererii de chemare în judecată, reiese neîndoios că reclamanta a solicitat tragerea la răspundere civilă a numitului N.E., în calitatea sa de Președinte al Consiliului de Administrație al SC A.G.R. SA, conform Hotărârii Adunării Generale din data de 6 decembrie 2002, fiind invocate, ca temei de drept, dispozițiile art. 150 din Legea nr. 31/1990, republicată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 8 decembrie 2003, reclamanta SC A.G.R. SA Botoșani a chemat în judecată pârâtul N.E., solicitând ca, în baza sentinței civile ce se va pronunța, să fie obligată la plata daunelor în sumă de 60.000.000 lei și să se constate că acesta, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație a efectuat operațiuni comerciale pentru care trebuia să aibă acceptul celorlalți administratori, încălcând prevederile art. 145 din Legea nr. 31/1990; a înstrăinat bunuri din patrimoniul societății la prețuri derizorii; nu a respectat prevederile contractului de arendă.
Prin sentința civilă nr. 295 din 22 martie 2004, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca inadmisibilă, motivat de faptul că nu au respectat dispozițiile imperative ale art. 7201 C. proc. civ., privind concilierea prealabilă.
Împotriva acestei sentințe a promovat apel reclamanta, criticând soluția ca nelegală și netemeinică, în sensul că, deși confirmă faptul că atragerea răspunderii administratorului pârât s-a făcut în baza dispozițiilor Legii nr. 31/1990, dar, cum litigiul este izvorât dintr-un raport de mandat, înseamnă că este vorba despre o cauză civilă și, ca atare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7201 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 115 din 10 iunie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul ca nefondat, susținând că, pe lângă faptul că o parte din proces este o societate comercială, mandatul administratorului este comercial și, ca atare, înainte de promovarea acțiunii, reclamanta-apelantă trebuia să procedeze la efectuarea concilierii directe, conform dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ.
La data de 12 iulie 2004, reclamanta SC A.G.R. SA a declarat recurs, în termen și legal timbrat, criticile făcând referire la modul de calificare a litigiului dedus judecății, considerând că nejustificat s-a considerat cauza dedusă judecății ca fiind de natură comercială, în realitate, fiind un litigiu izvorât exclusiv dintr-un raport de mandat, răspunderea izvorâtă dintr-un astfel de raport fiind o răspundere civilă contractuală și nu una comercială.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt fondate, recursul urmând a fi admis pentru următoarele considerente.
Greșit au procedat instanțele judecătorești anterioare, atunci când au procedat la respingerea ca inadmisibilă a acțiunii promovate de reclamantă, cu motivarea că, în esență, litigiului dedus judecății îi sunt aplicabile dispozițiile art. 7201 C. proc. civ. Din analiza obiectului cererii de chemare în judecată, reiese neîndoios că reclamanta a solicitat tragerea la răspundere civilă a numitului N.E., în calitatea sa de Președinte al Consiliului de Administrație al SC A.G.R. SA, conform Hotărârii Adunării Generale din data de 6 decembrie 2002, fiind invocate, ca temei de drept, dispozițiile art. 150 din Legea nr. 31/1990, republicată.
Cu maximă claritate, amplu motivat și bine documentat, reclamanta a invocat că Președintele Consiliului de Administrație a efectuat acte care au prejudiciat societatea comercială prin efectuarea de operațiuni comerciale pentru care trebuia să aibă acceptul celorlalți administratori, încălcând prevederile art. 145 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990, a denaturat exercițiul financiar pe anul 2002, prin aceea că nu a înregistrat procesul-verbal de control din 18 octombrie 2002, nu a evidențiat în contabilitate munca efectuată de numitul O.C., a înstrăinat bunuri din patrimoniul societății, nu a respectat prevederile contractelor de arendă și a încheiat contracte de subarendă contrar legii.
Contextul juridic invocat anterior, nu este compatibil cadrului legal reglementat de art. 7201 C. proc. civ., în sensul că, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul este obligat să invoce soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Litigiul dedus judecății are în sfera sa de reglementare raporturi juridice specifice dintre administrator și societatea comercială, urmând a fi dată o eficiență juridică maximă prevederilor art. 42 din Legea nr. 31/1990, republicată, în sensul că obligațiile și răspunderea administratorilor sunt sub incidența dispozițiilor referitoare la mandat.
Astfel, apare pe deplin justificat faptul de a clarifica toate aspectele din cererea reclamantei, pe bază de probe, urmând a admite recursul declarat de SC A.G.R. SA cu sediul în Botoșani împotriva deciziei nr. 115 din 10 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, casând decizia și sentința atacată și urmând a trimite cauza la Tribunalul Botoșani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta SC A.G.R. SA Botoșani împotriva deciziei nr. 115 din 10 iunie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și contencios administrativ, casează decizia și sentința criticată și trimite cauza la Tribunalul Botoșani.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2004.