Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5520/2019 AI generated

Recourse against final annulment of judicial inspection dismissal declaration declared inadmissible

Case Number Decizia nr. 5520/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s civil judgment that had rejected the claim. The dispute involved a challenge by a complainant against the Judicial Inspectorate's resolution to dismiss a disciplinary complaint against specific prosecutors for alleged misconduct. The decisive legal basis was the principle of procedural legality and the specific statutory regime governing the status of judicial inspectors; the court held that under Article 47(7) of Law No. 317/2004, as read in conjunction with Article 457 of the Code of Civil Procedure, decisions by the Court of Appeal regarding the dismissal of such inspections are final and not subject to further appeal, rendering the attempt to appeal legally unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 99 din Legea nr. 303/2004, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 991 din Legea nr. 303/2004, art. 396 alin. (2) C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Recourse against final annulment of judicial inspection dismissal declaration declared inadmissible: Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 396 alin. (2) C. proc. civ., dispozitivul hotărârii atacate necuprinzând menţiunea instanţei la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac şi faptul că dispune pronunţarea prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Keywords

AI generated
judicial inspection disciplinary dismissal civil annulment procedural misconduct statutory basis principle of legality

Cited Legislation

AI generated
art. 99 din Legea nr. 303/2004
6881/IJ/1753/DIP/2015 din data de 26.01.2016, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulată de reclamantă pe motiv că nu se conturează indiciile săvârşirii vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., criticând hotărârea primei instanţe în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi solicitând casarea sentinţei atacate, rejudecarea fondului cauzei, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
În susţinerea recursului, sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea atacată necuprinzând motivele pe care se întemeiază.
art. 991 din Legea nr. 303/2004
99, art. 991 din Legea nr. 303/2004 de către prim procurorul adjunct delegat B.
art. 396 alin. (2) C. proc. civ
Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 396 alin.
art. 496 din C. proc. civ
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.
art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004
b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării acesteia privind aspectele semnalate.
art. 457 alin. (1) din C. proc. civ
Astfel, conform dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 februarie 2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei de clasare nr. 6881/IJ/1753/DIP/2015 din data de 26.01.2016, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulată de reclamantă pe motiv că nu se conturează indiciile săvârşirii vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, de către magistraţii procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov şi al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3167 din 21 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., criticând hotărârea primei instanţe în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi solicitând casarea sentinţei atacate, rejudecarea fondului cauzei, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

În susţinerea recursului, sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea atacată necuprinzând motivele pe care se întemeiază. Astfel, prima instanţă nu a arătat raţionamentul care a stat la baza soluţiei de respingere, prin simplul fapt că nu a luat în considerare criticile de nelegalitate pe care le-a invocat şi, în consecinţă, sentinţa se întemeiază doar pe probele administrate şi apărările invocate în cauză de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară.

De asemenea, în opinia recurentei, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unor argumente esenţiale pe care aceasta le-a invocat prin cererea de chemare în judecată, respectiv: modul în care a fost soluţionată plângerea Baroului Braşov de către prim procurorul adjunct delegat B. în perioada 27.07.2015 - 12.08.2015, perioadă în care aceasta nu mai era desemnată ca înlocuitor de drept a prim procurorului, cu drept de semnătură; refuzul de eliberare a fotocopiilor de pe ordinele rezolutive ale prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov; nelegalitatea soluţionării plângerii Baroului Braşov de către procurorul ierarhic superior; abaterii disciplinare prevăzute de art. 99, art. 991 din Legea nr. 303/2004 de către prim procurorul adjunct delegat B. al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 396 alin. (2) C. proc. civ., dispozitivul hotărârii atacate necuprinzând menţiunea instanţei la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac şi faptul că dispune pronunţarea prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

4. Apărările intimatei-pârâte

Prin întâmpinarea formulată, intimata Inspecţia Judiciară a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu examinarea legalităţii Rezoluţiei emise de Inspecţia Judiciară la data de 26 ianuarie 2016 în dosarul nr. x/2015, prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării acesteia privind aspectele semnalate.

Prin raportare la dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., se reţine că, în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 13 februarie 2017, s-a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluţia de clasare a sesizării pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

Aplicarea art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet"(unde există aceeaşi raţiune, soluţia trebuie să fie identică).

În şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluţia de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii-Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.

Analizând sentinţa de fond din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, având în vedere prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004, conform cărora:

"În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:

a) respingerea contestaţiei;

b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

Exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. şi ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că hotărârea recurată, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluţiei de clasare, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 317/2004). În acest sens, trebuie menţionat că, potrivit art. 8 din Legea nr. 76/2012, "De la data intrării în vigoare a C. proc. civ., referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească "definitivă şi irevocabilă" sau, după caz, "irevocabilă" se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească "definitivă".

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În cauză, recurenta a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor menţionate, este definitivă.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3167 din 21 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.