Suspension of execution of tax assessment upheld on grounds of well-justified case and imminent damage; appeal dismissed as unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.02.2017, reclamanta Societatea A. şi Compania (B.) SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii, a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din data de 09.01.2017 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x din data de 09.01.2017, pentru suma de 2.855.887 RON stabilită suplimentar cu titlu de TVA, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la legalitatea actelor contestate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1059 din 24 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. şi Compania (B.) SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii şi s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 09.01.2017 emise de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - DGRFP Bucureşti, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 1059 din 24 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate.

În motivarea recursului arată, în esenţă, că aspectele reţinute de prima instanţă, respectiv neregularităţile de ordin formal cu privire la avizul de inspecţie fiscală şi durata desfăşurării acestei inspecţii, nu pot conduce la o prezumţie de nelegalitate a actului administrativ atacat, care să se circumscrie cazului bine justificat, câtă vreme aceasta presupune existenţa unei puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului a cărui suspendare a executării se solicită.

Pe de altă parte, susţine că aspectele reţinute de prima instanţă, deşi nu sunt semnificative, necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii, ce se poate face doar în cadrul acţiunii în anulare, întrucât sunt aspecte ce ţin de legalitatea în sine a actului administrativ.

În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, consideră că nici această condiţie nu este îndeplinită, deoarece aceasta presupune existenţa unui prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, ceea ce nu este cazul în speţă.

De asemenea, susţine că această condiţie trebuie dovedită, în condiţiile în care simpla executare a unui act fiscal nu produce prin ea însăşi o pagubă.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă Societatea A. şi Compania (B.) SA a formulat întâmpinare prin care invocă în principal excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, arată că prin cererea de recurs au fost reiterate textele de lege aplicabile şi au fost invocate, cu titlu general, aspecte doctrinare şi jurisprudenţiale, fără a fi aduse critici concrete cu privire la nelegalitatea sentinţei recurate, respectiv la neîndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi prevenirii pagubei iminente.

Intimata-reclamantă susţine că prin hotărârea recurată prima instanţă a apreciat în mod corect că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, conform considerentelor reţinute, precum şi faptul că este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, raportat la cuantumul sumei în discuţie şi specificul activităţii intimatei-reclamante, întrucât o executare silită ar genera dificultăţi reale în executarea obligaţiilor asumate şi ar putea conduce la desfiinţarea societăţii

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată.

În speţă se constată că argumentele invocate prin cererea de recurs se circumscriu motivului de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputând fi reţinută susţinerea că au fost doar reiterate textele de lege aplicabile şi au fost invocate aspecte de doctrină şi jurisprudenţă, fără a fi aduse critici concrete cu privire la nelegalitatea sentinţei recurate.

În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului.

2.2. Pe fondul cererii de recurs, analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta Societatea A. şi Compania (B.) SA a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din data de 09.01.2017 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x din data de 09.01.2017, pentru suma de 2.855.887 RON stabilită suplimentar cu titlu de TVA, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la legalitatea actelor contestate.

Cererea de suspendare a executării a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica formulată pe această cale vizând aspectele reţinute de către prima instanţă în motivarea cererii de suspendare a executării, care, în opinia recurentei, necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii şi nu sunt suficiente pentru a demonstra îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, fiind aspecte ce ţin de legalitatea în sine a actului administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Astfel, pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a reţinut că în speţă, având în vedere circumstanţele de fapt ale cauzei, sunt îndeplinite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia referitoare la paguba iminentă.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, identificarea elementelor de nelegalitate a actului administrativ ce pot fi subsumate acestei condiţii trebuie să se facă în urma unei analize sumare a legalităţii actului administrativ, soluţionarea unei cereri de suspendare a executării nepermiţând examinarea legalităţii actului, pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

În speţă, se constată că în argumentarea condiţiei cazului bine justificat prima instanţă a reţinut o serie de neregularităţi de ordin formal, respectiv: comunicarea avizului de inspecţie fiscală către intimata-reclamantă cu nerespectarea termenului de 15 zile anterior desfăşurării inspecţiei fiscale, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 122 alin. (1) şi (2) din C. proc. fisc. ; depăşirea termenului de 90 de zile pentru finalizarea inspecţiei fiscale şi întocmirea Raportului de inspecţie fiscală, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 126 alin. (1) lit. b) din C. proc. fisc. ; neacceptarea ca fiind deductibilă a TVA în sumă de 1.037.832 RON aferentă facturii fiscale x/30.04.2012 emisă de societatea C. SRL, pe motiv că reclamanta nu a prezentat documente justificative privind realizarea efectivă a acestui transfer, deşi Legea nr. 84/1998 la art. 41 alin. (1), fost art. 40 alin. (1) nu prevede, pentru încheierea valabilă a contractului de cesiune, condiţia publicării în Registrul Naţional al Mărcilor; neacceptarea la deducere a contravalorii TVA în cuantum de 264.492 RON aferente facturilor emise de către D. pentru serviciile juridice prestate, deşi potrivit Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene C-463/14, articolul 24 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 trebuie interpretat în sensul că noţiunea "prestare de servicii" cuprinde contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanţă unei întreprinderi, în special de natură juridică, comercială şi financiară, în cadrul cărora prestatorul s-a pus la dispoziţia beneficiarului pe durata contractului.

Or, Înalta Curte constată, contrar celor invocate de către recurenta-pârâtă, că aspectele procedurale reţinute de către prima instanţă se circumscriu cerinţei de verificare doar la nivel aparent a legalităţii actelor administrative atacate, prin această analiză nefiind antamat fondul cauzei, respectiv legalitatea sumelor stabilite în sarcina intimatei-reclamante, ci au fost verificate doar aspecte formale, fără a se face o analiză de fond a raportului juridic fiscal, respectiv fără a se intra pe fondul verificării aspectelor de legalitate a actelor administrative fiscale.

Cât priveşte criticile recurentei-pârâte referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că şi această condiţie este îndeplinită, raportat la efectul imediat al actelor administrative contestate, precum şi la cuantumul sumelor stabilite prin acestea.

De asemenea, se impune a se lua în considerare şi specificul activităţii societăţii intimate, blocarea activităţii acesteia putându-i cauza pierderi imposibil de recuperat ulterior.

Condiţia pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.

Prin urmare, se constată că sunt întemeiate aprecierile instanţei de fond, în sensul îndeplinirii şi a acestei condiţii, fiind de necontestat că, în condiţiile în care punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită în sarcina societăţii reclamante o măsură care prin însăşi natura ei, conduce la diminuarea patrimoniului societăţii şi perturbarea întregii activităţi a acesteia, nu pot fi omise repercusiunile de natură economică şi financiară cauzate în acest mod.

În acest sens, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că în prezenta cauză, paguba iminentă constă tocmai în pericolul substanţial de lezare gravă a capacităţii reclamantei de a continua activitatea şi că prin executarea actelor administrative a căror suspendare se solicită, s-ar crea un dezechilibru major în activitatea B..

Astfel fiind, criticile invocate de către pârâtă nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii de primă instanţă, soluţia pronunţată de aceasta fiind legală.

Prin urmare, ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, de Recomandarea nr. R/89/8/13 09 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actelor administrative ce fac obiectul cauzei este de natură a crea pagube serioase intimatei-reclamante, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva Sentinţei civile nr. 1059 din 24 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva Sentinţei civile nr. 1059 din 24 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2019.

GGC - GV