Conflict of interest via administrative practice of treating non-mandatory testing reports as required for environmental authorizations; application of 2010 integrity law procedures to pre-enforcement 2007 conduct

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.03.2016, sub nr. x/2016 reclamanta A., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate, Inspecţia de Integritate reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate (ANI), a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/9.05.2016 prin care a solicitat anularea acestuia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 190 din 17 octombrie 2016 Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta B. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate cu consecinţa admiterii acţiunii şi anularea Raportului de evaluare nr. x/9.05.2016.

În motivarea opţiunii sale procesuale, reclamanta a susţinut următoarele:

În mod greşit instanţa de fond ne-a respins apărarea în sensul ca rapoartele de încercare nu sunt acte necesare în vederea eliberării autorizaţiilor de mediu, considerând că atâta timp cât rapoartele de încercare au fost indicate de societăţile comerciale în documentaţie, acestea reprezintă acte necesare în fundamentarea deciziilor de emitere a autorizaţiilor de mediu, fără a indica un text legal în susţinerea punctului său de vedere.

Considerând ca rapoartele de încercare sunt acte obligatorii, instanţa de fond încalcă dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Ordinul nr. 1798 din 19 noiembrie 2007 emis de Ministerul Mediului si Dezvoltării Durabile pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu şi ale art. 8 alin. (1) din Ordinul nr. 818 din 17 octombrie 2003 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor si Mediului pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu.

Daca s-ar accepta raţionamentul instanţei de fond, identificarea elementelor de încălcare a legislaţiei privind regimul conflictelor de interese s-ar extinde prin analiza oricăror acte depuse de beneficiarii autorizaţiilor de mediu peste cele menţionate de procedura specială de reglementare.

Fiind instituite cu titlu de excepţie, dispoziţiile prin care se reglementează conflictul de interese sunt de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât existenţa sau inexistenţa elementelor de încălcare a legislaţiei privind regimul conflictelor de interese se face analizând situaţia de fapt numai în raport cu documentaţia prevăzută de legiuitor pentru eliberarea autorizaţiei de mediu şi/sau autorizaţia de mediu integrate, orice act în plus depus de beneficiar neconstituind obiect de analiză.

Rapoartele de încercare sunt documente care conţin rezultatele unor încercări tehnice efectuate pe un produs cu specificarea metodelor utilizate, iar nu "analize tehnice" - cum lasă să se înţeleagă instanţa - potrivit O.U.G. nr. 195/2005 prin care se obţin informaţii asupra cauzelor si consecinţelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi anticipate ale activităţii în vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de un amplasament şi analize privind starea amplasamentului, situaţia poluării existente înainte de punerea în funcţiune a instalaţiei şi oferirea unui punct de referinţă şi comparaţie la încetarea activităţii (art. 2 pct. 14 şi 58 din O.U.G. nr. 195/2005)

Autorizaţiile de mediu sunt eliberate numai în baza documentelor prevăzute la art. 8 alin. (1) din Ordinul nr. 1798 din 19 noiembrie 2007 emis de Ministerul Mediului si Dezvoltării Durabile pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu, categorii în care nu intră rapoartele de încercare, aspect confirmat prin adresă de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Nefiind prevăzute de legislaţia aplicabilă, rapoartele de încercare nu sunt solicitate, consultate sau analizate pe parcursul procedurii de emitere a autorizaţiilor de mediu.

Faptul că autorizaţiile de mediu sunt eliberate şi în lipsa rapoartelor de încercare reiese chiar din considerentele hotărârii, unde se precizează că, la autorizaţia de mediu nr. x/17.11.2014 pentru societatea C. S.R.L., aceasta societate comercială a solicitat la data de 5.02.2015 rectificarea autorizaţiei de mediu, prin eliminarea din documentaţie a raportului de încercare nr. 75/14.08.2014 elaborat de societatea D. S.R.L.

Prin urmare, se apreciază că instanţa de fond a făcut o aplicare greşita la situaţia de fapt a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind existenţa conflictului de interese.

În mod greşit instanţa de fond a reţinut starea de conflict de interese raportat la dispoziţiile art. 79 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 70 din Legea nr. 161/2003, întrucât reclamanta a semnat în calitate de director executiv la datele de 30.09.2014 şi 22.10.2014 Formularele pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase nr. x, pentru transportatorul societatea E. S.R.L., în condiţiile în care Rapoartele de încercare nr. 117/19.09.2014 şi nr. 141/30.09.2014 au fost întocmite de societatea D. S.R.L., rapoartele de încercare nefiind acte obligatorii în vederea aprobării Formularului pentru transportul deşeurilor periculoase.

Procedura de reglementare şi control al transportului deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României este stabilită prin H.G. nr. 1061/2008, care la art. 4 alin. (7) menţionează care sunt obligaţiile agenţiei pentru protecţia mediului, iar în exercitarea acestor atribuţii se eliberează documentul transportul deşeurilor periculoase, care este "Formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase" iar nu autorizaţia de mediu sau autorizaţia de mediu integrate.

Aceste formulare conţin in principal, date cu privire la capacitatea tehnică a expeditorului, transportatorului şi destinatarului, astfel încât transportul să poată fi făcut în condiţii de siguranţă, pentru fiecare cod de deşeu. Codificarea şi caracterizarea deşeurilor transportate se face de generator, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.

Documentele care sunt ataşate cererii de solicitare sunt chiar cele înscrise în cuprinsul formularelor, respectiv: autorizaţii de mediu, licenţe de transport mărfuri periculoase, cărţi tehnice şi taloane pentru mijloacele de transport utilizate, documente despre consilierii de siguranţă.

Cu alte cuvinte, un formular este aprobat doar în condiţiile în care transportatorul deţine mijloacele tehnice necesare conform legii pentru efectuarea transportului, iar destinatarul deţine mijloacele tehnice autorizate pentru eliminarea deşeurilor transportate. În cuprinsul acestor formulare nu există nicăieri menţiuni cu privire la rapoartele de încercare, care nu au vreo relevanţă în procedura de aprobare a Formularului pentru aprobarea transportului de deşeuri periculoase, aspect confirmat de asemena prin adresă de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Daca raportul de încercare nu este prevăzut de legiuitor în documentaţia pentru aprobarea transportului de deşeuri periculoase, dar este totuşi depus de către beneficiar, instanţa de judecata nu poate în opinia recurentei să constate legalitatea stării unui conflict de interese raportat la dispoziţiile art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

În mod greşit instanţa de judecata a respins critica în legătura cu încălcarea dreptului la apărare, recuoscând ca în raportul de evaluare nu au fost indicaţi în concret şi beneficiarii autorizaţiilor de mediu, însă consideră ca dreptul la apărare nu a fost încălcat, întrucât beneficiarii autorizaţiilor de mediu se regăsesc indicaţi în adresele APM Argeş nr. 3404/17.02.2015, nr. 6686/16.02.2015 şi nr. 40610/04.11.2015 aflate la dosarul ANI.

Faptul ca la un moment dat, după exprimarea punctului său de vedere, la dosarul aflat la ANI au fost ataşate înscrisurile provenite de la APM Argeş, nu acoperă neconformitatea procedurii descrise la art. 20 din Legea nr. 176/2010, chiar daca i s-a solicitat un punct de vedere relativ la adresa nr. x/04.11.2015

Era obligaţia intimatei să-i comunice în scris datele de identificare ale autorizaţiilor sau ale beneficiarilor şi datele de identificare ale rapoartelor de încercare, prezenţa reclamantei la sediul intimatei, pentru studierea de fiecare data când are loc complinirea dosarului, nefiind obligatorie.

Din art. 20 din Legea nr. 176/2010 rezultă că reclamanta nu este obligată să se prezinte la sediul intimatei ANI, ci poate transmite un punct de vedere scris. Dar pentru a putea face acest lucru, intimata trebuie să o informeze despre elementele pe care le-a identificat cu privire la conflictul de interese.

Intimata era obligată să-i comunice elementele identificate privind conflictul de interese în legătura cu semnarea unor autorizaţii integrate de mediu şi a unor formulare pentru aprobarea transporturilor de deşeuri periculoase, astfel încât să poată formula un punct de vedere faţă de aceste aspecte, asa cum prevede art. 20 din Legea nr. 176/2010. Or, niciuna din adresele emise de intimată, nu precizează identificarea unor astfel de elemente.

Faptul ca adresa nr. x/04.11.2015 face referire la autorizaţii de mediu, nu complineşte omisiunea în ceea ce priveşte autorizaţiile integrate de mediu şi formularele pentru aprobarea transportului de deşeuri, acestea fiind documente distincte, atât ca definiţie cât şi ca procedură de reglementare.

În mod nelegal instanţa de fond a considerat ca nu a fost încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, fapta petrecută în 2007 putând fi evaluată şi determinată ca reprezentând conflict de interese în baza Legii nr. 76/2010 intrată în vigoare la data de 05.09.2010, întrucât actul normativ cuprinde doar norme procedurale de constatare si valorificare a rezultatelor verificărilor (care sunt de imediată aplicare) conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor fiind reglementate prin Legea nr. 161/2003, act în vigoare la momentul apariţiei situaţiei ce a determinat constatarea conflictului de interese.

Legea nr. 76/2010 conţine nu numai norme de procedură, ci şi norme de drept material.

Fapta imputata s-a produs la data de 22.08.2007, când reclamanta a avizat, în calitate de director executiv trei fiţe tehnice pentru obţinerea Acordului de mediu în vederea emiterii Acordului Unic pentru fratele şi părinţii mei, instanţa reţinând astfel existenta conflictului de interese, conform art. 70 din Legea nr. 176/2010 .

Anterior intrării in vigoare a Legii nr. 176/2010, împotriva sa nu s-a derulat nici o verificare, procedura de inspecţie realizându-se în temeiul dispoziţiilor art. 8, art. 9, art. 10 lit. b), e) şi f), art. 11 şi Secţiunea a 3-a din Capitolul I al Titlului II din Legea nr. 176/2010 intrată în vigoare la data de 06.09.2010. Deci, procedura de verificare a vizat un raport juridic născut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010.

Intimata procedând la evaluarea unei fapte din 22.08.2007 în temeiul unui act normativ intrat în vigoare la 5 septembrie 2010, instanţa de fond face o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Legiuitorul în art. 34 din Legea nr. 176/2010 nu a prevăzut în dispoziţiile sale tranzitorii aplicarea legii noi asupra unor fapte petrecute înainte de intrarea sa în vigoare, ca atare fapta reţinută de intimate generatoare a conflictului de interese şi confirmată de către instanţa de judecata este "facta praeterita".

Instanţa de fond a făcut o aplicare greşita a dispoziţiilor art. 79 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 considerând că există conflict de interese, chiar şi în situaţia când nu a semnat şi nici nu a participat la decizia de avizare a fişele tehnice.

Fapta reţinută ca fiind un conflict de interese nu se regăseşte în niciuna dintre situaţiile prevăzute de lege, întrucât reclamanta nu a participat în nicio modalitate la decizia de avizare a fişelor tehnice, nici la activităţile stabilite din teren privind evaluarea, nesemnând niciun document în acest sens.

Avizarea fişelor tehnice s-a făcut conform art. 18, 20, 21 din procedura şi art. 43 alin. (2), în cadrul şedinţei CAU - comisiei de acord unic constituită în baza art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991.

În calitate de director executiv reclamanta a semnat Fişele tehnice în dreptul rubricii "Avizator - APM Argeş" pentru conformitatea documentului, respectiv aplicarea ştampilei APM Argeş, însa decizia, respectiv avizul favorabil a fost acordat de persoana care avea competenţa legală să o facă, adică dl. F. în calitate de şef serviciu G. şi reprezentant al APM Argeş în CAU.

Semnătura pe Fişele tehnice, în calitate de director executiv a fost una formală, pentru conformitatea documentului, nefiind similară cu semnătura pentru luarea unei decizii.

Conform art. 23 din Legea nr. 176/2010, în cazul constatării conflictului de interese, toate autorizaţiile/autorizaţiile integrate de mediu şi Formularele pentru transportul deşeurilor periculoase menţionate in Raportul de evaluare vor fi lovite de nulitate absolută. În aceasta situaţie se ajunge la situaţia absurdă în care vor fi emise noi autorizaţii, în baza prevederilor legale menţionate mai sus, în lipsa oricăror rapoarte de încercare. Practic situaţia viitoare va fi identică cu situaţia de fapt prezentă.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului reclamantei apreciind că hotărârea instanţei de fond este legală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, considerând că reclamanta s-a aflat în stare de conflict de interese.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei formulată de reclamanta B. având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/9.05.2016 prin care, autoritatea pârâtă arată că au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul conflictului de interese în materia administrativă, întrucât reclamanta a semnat în intervalul 30.09.2014 - 12.01.2015, având un interes patrimonial al soţului său, în calitate de administrator al societăţii D. S.R.L., un număr de 9 autorizaţii de mediu şi un număr de 8 Autorizări transporturi de deşeuri periculoase, pentru 10 societăţi comerciale solicitante, având ataşate documentaţiei Rapoarte de încercare întocmite de societăţii D. S.R.L., situaţie care ar constitui conflict de interese, în raport cu dispoziţiile art. 79 alin. (1) lit. c) coroborate cu dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003.

S-a mai reţinut că reclamanta a vizat la data de 22.08.2007 având un interes patrimonial al părinţilor săi două Fişe tehnice "pentru obţinerea Acordului de mediu în vederea emiterii Acordului Unic" având ca beneficiari rude de gradul I, situaţie ce ar constitui conflict de interese, în raport cu dispoziţiile art. 79 alin. (1) lit. c) coroborate cu dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei apreciind că din analiza stării de fapt rezultate în urma probatoriului administrat rezultă că reclamanta, deţinătoare a unei funcţii publice de conducere în cadrul A.F.M. Argeş s-a aflat în conflict de interese, situaţie juridică constatată de inspectorii intimatei cu respectarea dreptului la apărare al reclamantei şi cu aplicarea legală a normelor judidice aplicabile.

Soluţia instanţei de fond este legală, reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Criticile reclamantei recurente referitoare la aplicarea retroactivă a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010 în privinţa faptelor calificate ca fiind conflicte de interese săvârşite în anul 2007, sunt nefondate.

Legea nr. 176/2010 a intrat în vigoare la data de 5.09.2010, după ce reclamanta în calitate de director executiv în anul 2007 a avizat Fişele tehnice "pentru obţinerea Acordului de mediu în vederea emiterii Acordului Unic" având ca beneficiari părinţii săi.

Însă aşa cum a reţinut în mod just instanţa de fond, acest act normativ prezintă relevanţă numai sub aspectul competenţelor Agenţiei Naţionale de Integritate şi procedurii de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor persoanelor vizate de acest act normativ, conţinând preponderent norme de procedură administrativă, de imediată aplicare din momentul intrării sale în vigoare.

Declanşarea investigaţiilor în privinţa reclamantei după intrarea în vigoare a acestuia act normativ, impunea, spre respectarea principiului legalităţii, după care se ghidează în activitatea sa şi Agenţia Naţională de Integritate, ca evaluarea şi constatarea unui eventual conflict de interese în persoana sa să fie făcute în raport de exigenţele şi competenţele nou atribuite de acest act normativ.

Activitatea de evaluare a situaţiei juridice a reclamantei sub aspectul existenţei conflictului de interese s-a derulat în intervalul 20.11.2015 (data sesizării Agenţiei Naţionale de Integritate) - 9.05.2016 (data emiterii raportului de evaluare contestat în cauză), fiind situată din punct de vedere temporal în perioada de activitate a Legii nr. 176/2010.

Împrejurarea că a fost verificată şi evaluată ca fiind conflict de interese o faptă săvârşită în anul 2007, nu demonstrează că Legea nr. 176/2010 a primit o aplicare retroactivă, pentru că sub acest aspect prezintă relevanţă perioada de activitate a normei juridice care defineşte şi stabileşte regimul juridic al incompatibilităţilor şi conflictului de interese, situaţie în care nu se regăseşte, aşa cum s-a arătat în precedent, actul normativ indicat.

Regimul juridic al conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice este stabilit prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, act normativ în vigoare la momentul evenimentelor analizate, care în art. 79 alin. (1) lit. c) caracterizează conduitele care sunt considerate de legiuitor ca fiind conflict de interese de natură administrativă, reţinute ca atare în raportul de evaluare contestat.

Neîntemeiate sunt şi criticile reclamantei referitoare la încălcarea dreptului său la apărare.

Sub acest aspect reclamanta recurentă pretinde că în temeiul art. 20 din Legea nr. 176/2010 intimata era obligată să-i comunice elementele concrete privind semnarea unor autorizaţii integrate de mediu şi a unor formulare pentru aprobarea transporturilor de deşeuri periculoase, de natură a califica această conduită ca fiind conflict de interese.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 176/2010 dacă, în urma evaluării datelor şi informaţiilor pe care le deţine în mod legal, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese, informează despre aceasta persoana în cauză pe care are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere, pe care-l poate expune verbal sau în scris, asistată sau nu de un avocat.

Or, aşa cum a reţinut instanţa de fond reclamanta a fost înştiinţată de declanşarea verificărilor în privinţa sa sub aspectul existenţei conflictului de interese prin adresa nr. x/03.03.2014, prin adresa nr. x/4.11.2015 a fost informată că au fost identificate elemente în sensul existenţei unui conflict de interese, iar prin adresa nr. x/12.01.2016 persoana evaluată a fost informată că au fost identificate elemente în sensul existenţei unui alt conflict de interese, în privinţa fiecăruia fiind circumstanţiate suficient faptele pentru ca reclamanta să realizeze în ce constau acestea, de natură a-i permite să întocmească un punct de vedere pertinent, ceea ce a şi făcut.

Obligaţia instituită prin art. 20 din Legea nr. 176/2010 nu presupune că reclamantei în calitate de persoană cercetată să-i fie comunicate datele de identificare ale autorizaţiilor sau ale beneficiarilor şi datele de identificare ale rapoartelor de încercare reţinute în procedura de verificare derulată în ceea ce o priveşte, de vreme ce aceste informaţii se regăseau la dosarul administrativ, pe care a fost invitată să-l studieze şi să emită un punct de vedere. Acesta pentru că obligaţia de informare, îndeplinită aşa cum s-a arătat, nu variază ca întindere şi conţinut în funcţie de alegerea reclamantei, permisă de altfel de lege, de a se prezenta sau nu pentru studierea tuturor informaţiilor colectate de organul administrativ în ce o priveşte.

Prin îndeplinirea obligaţiei de informare prevăzută de art. 20 din Legea nr. 167/2010, în parametrii instituiţi prin această normă, reclamantei i-a fost respectat dreptul la apărare în procedura administrativă, pe care şi l-a exercitat prin punctele de vedere exprimate. Circumstanţele concrete, de detaliu, i-au fost comunicate prin intermediul raportului de evaluare, când prevalându-se de vătămarea produsă, reclamanta şi-a exercitat plenar dreptul la apărare în faţa instanţelor de contencios admnistrativ.

Nu pot fi validate nici criticile reclamantei referitoare la fondul cauzei.

Sub acest aspect reclamanta susţine că nu s-ar afla în conflict de interese întrucât rapoartele de încercare întocmite de societatea D. S.R.L., al cărui administrator era soţul ei, care au complinit documentaţia care a stat la baza a celor nouă autorizaţii de mediu şi celor opt autorizări de transporturi de deşeuri periculoase semnate în perioada 30.09.2014 - 12.01.2015, nu ar fi înscrisuri obligatorii şi necesare în procedura de emitere a acestor acte administrative.

Pentru reţinerea existenţei conflictului de interese în sarcina funcţionarului public conform art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 este necesar a se stabili existenţa unui interes patrimonial ale soţului acestuia care poate influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice.

Această dispoziţie legală devine incidentă ori de câte ori interesul parimonial influenţează sau are potenţialul de a influenţa îndeplinirea atribuţiilor funcţionarului public cu imparţialitate si obiectivitate, conform statutului profesiei reglementat la nivel de lege organică.

Sub acest aspect este de menţionat că, în pofida caracterului pretins nenecesar sau neobligatoriu al rapoartelor de încercare, solicitanţii autorizaţiilor de mediu şi a autorizărilor de transporturi de deşeuri periculoase analizate de Agenţia Naţională de Integritate au inclus în documentaţia necesară şi aceste înscrisuri, având convingerea caracterului lor obligatoriu pentru obţinerea actelor administrative solicitate.

Acest caracter a fost întărit şi de împrejurarea că în procedura de verificare documentară aceste rapoarte de încercare au fost înregistrate şi vizate de autoritatea publică emitentă, respectiv Agenţia Fondului de Mediu Argeş, în cadrul căreia reclamanta deţinea o funcţie publică de conducere, acestea fiind menţionate chiar ca temei documentar al actelor administrative emise, fără ca în procedura de cenzură derulată aceste înscrisuri să fie înlăturate şi restituite solicitanţilor pentru motiv de inutilitate.

Această practică administrativă, la care în mod evident a contribuit şi reclamanta, a inoculat solicitanţilor, persoane juridice specializate, care în activitatea lor interacţionau permanent cu autoritatea de mediu competentă, convingerea că astfel de rapoarte de încercare sunt obligatorii, stare de spirit care le-a reglat conduita în sensul obţinerii acestor înscrisuri, astfel că neobligativitatea lor din punct de vedere nelegal nu prezintă relevanţă în cauză şi nu făcea obiect de analiză pentru instanţa de fond.

Rapoartele de încercare analizate au fost întocmite de societatea D. S.R.L., a căror contravaloare au contribuit la rezultatul financiar al acestei societăţi, cu efecte directe în situaţia patrimonială a soţului reclamantei, care era administratorul acestei societăţi, astfel că perpetuarea unei astfel de practici administrative de către A.F.M. Argeş, fără o informare clară a solicitanţilor de autorizaţiilor de mediu şi a autorizărilor de transporturi de deşeuri periculoase cu privire la inutilitatea rapoartelor de încercare, menţinea sau chiar suplimenta cererea cu privire la aceste analize de specialitate, de care beneficia şi soţul reclamantei.

Prin urmare, este evident interesul patrimonial al soţului reclamantei, apt de a influenţa deciziile reclamantei care era funcţionar public într-un domeniu cu relevanţă pentru activitatea societăţii al cărui administrator era.

Nefondate sunt şi criticile reclamantei referitoare la inexistenţa faptei de conflict de interese care constă în avizarea în calitate de director executiv a fişelor tehnice necesare "pentru obţinerea Acordului de mediu în vederea emiterii Acordului Unic" având ca beneficiari părinţii săi.

Avizele reprezintă exprimarea unei opinii de specialitate, care indiferent de caracterul lor conform sau consultativ, constituie un element de legalitate al deciziei administrative, în cauză fişele tehnice, la a căror fundamentare stau.

Prin urmare, este irelevant că reclamanta a semnat în calitate de director executiv Fişele tehnice în dreptul rubricii "Avizator - APM Argeş" pentru conformitatea documentului, respectiv aplicarea ştampilei APM Argeş, însă decizia, respectiv avizul favorabil, a fost acordat de o altă persoană care avea competenţe legale specifice în acest sens, pentru că în lipsa avizului reclamantei, derularea procedurii administrative finalizate cu aceste acte administrative, favorabile părinţilor săi, era blocată.

În concluzie, în cauză sunt îndeplinite condiţiile conflictului de interese în persoana reclamantei şi atragerii răspunderii administrative sub acest aspect, raportul de evaluare care consacră o atare stare de fapt şi de drept fiind legal întocmit şi emis, iar hotărârea instanţei de fond care-l validează este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta B. împotriva sentinţei nr. 190/F-CONT din 17 octombrie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2019.