Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5483/2019 AI generated

Untimely appeal against declaration of peremption and procedural decadence under the five-day deadline

Case Number Decizia nr. 5483/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as untimely, leaving in force the Court of Appeal’s decision that declared the original appeal against a first-instance judgment as perempted. The dispute arose from a civil proceeding where the appellant failed to act within the five-day peremptory period following the lower court’s declaration of peremption, only filing the appeal to the High Court eleven days after the operative decision was pronounced. Relying on the Code of Civil Procedure provisions regarding procedural deadlines and lapse of rights (Articles 421(2), 185(1), and 186), the court held that the failure to meet the strict five-day deadline resulted in the decadence of the right to appeal, and as the appellant did not demonstrate a force majeure impediment to request a reinstatement of the deadline, the late filing violated public order procedural norms and fair trial guarantees under the ECHR.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 180 C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ, art. 421 alin. (2) C. proc. civ; Untimely appeal against declaration of peremption and procedural decadence under the five-day deadline: The dispute arose from a civil proceeding where the appellant failed to act within the five-day peremptory period following the lower court’s declaration of peremption, only filing the appeal to the High Court eleven days after the operative decision was pronounced. Relying on the Code of Civil Procedure provisions regarding procedural deadlines and lapse of rights (Articles 421(2), 185(1), and 186), the court held that the failure to meet the strict five-day deadline resulted in the decadence of the right to appeal, and as the appellant did not demonstrate a force majeure impediment to request a reinstatement of the deadline, the late filing violated public order procedural norms and fair trial guarantees under the ECHR.

Keywords

AI generated
procedural deadline untimely filing Civil Procedure Code right to fair trial time limits for seeking redress right to demonstrate

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Main ground for dismissing the appeal as untimely due to the non-compliance with the 5-day peremptory deadline for appealing a peremption declaration.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 4355 din 28 septembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2013, a admis excepţia perimării invocată din oficiu şi a constatat perimat recursul promovat de recurentul- reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 316/19.06.2015, pronunţate de Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimatul- pârât Inspectoratul Judeţean de Poliţie Giurgiu.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, contestatorul A., la 10.11.2016.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 31 octombrie 2018, a completului învestit cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata pe fond a recursului, în data de 12.11.2019, cu citarea părţilor, în condiţiile art. 494 -495 C. proc. civ., în şedinţă publică.

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepţia nulităţii recursului pentru formularea acestuia cu depăşirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să o admită, şi să respingă recursul, ca tardiv formulat, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În speţă, prin recursul formulat, se atacă o Decizie pronunţată la data de 28 septembrie 2016, prin care s-a admis excepţia perimării invocată din oficiu, şi s-a constatat perimat recursul promovat de recurentul- reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 316/19.06.2015, pronunţate de Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimatul- pârât Inspectoratul Judeţean de Poliţie Giurgiu.

În atare situaţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., conform cărora, "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare."- cazul în speţă, calea de atac fiind recursul, dată fiind materia de soluţionare, contenciosul administrativ.

Termenul imperativ de 5 de zile, în care se poate declara recurs împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care se constată perimarea este socotit de la momentul pronunţării respectivei hotărâri, iar, potrivit dispoziţiilor art. 487 alin. (1) teza I C. proc. civ., recursul se motivează în termenul de declarare a recursului, fapt care nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părţii.

Potrivit art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură. De asemenea, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 2 din acelaşi act normativ, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

În situaţia nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd următoarele: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Or, neexercitarea dreptului procesual- în speţă, a recursului- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) Noul C. proc. civ., care este decăderea, iar consecinţa este rămânerea definitivă a hotărârii pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Legea procesual civilă reglementează şi situaţia în care partea, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispoziţiile art. 186 ce dispun:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Or, Înalta Curte constată că, în speţă, recurentul- contestator nu a solicitat repunerea sa în termen.

Coroborând dispoziţiile legale amintite, din interpretarea lor sistematică, rezultă că termenul pentru exercitarea recursului împotriva deciziei civile nr. 4355 din 28 septembrie 2016, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reprezintă un termen procedural de 5 zile, care începe să curgă de la pronunţare.

Din verificarea lucrărilor dosarului, se constată că decizia prin care a fost constatată perimată judecata recursului a fost pronunţată la data de 28 septembrie 2016. În aplicarea prevederilor legale anterior redate, reiese că termenul pentru exercitarea recursului s-a împlinit la data de 4 octombrie 2016.

Or, conform datei expedierii prin fax, recursul a fost exercitat la 10 noiembrie 2016, aceasta fiind, de altfel, şi data înregistrării la instanţă.

Prin urmare, recursul a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ şi de decădere prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., partea neinvocând nicio împrejurare mai presus de voinţa sa care să o fi împiedicat în exercitarea căii de atac.

În ce priveşte calculul termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., vor fi aplicate dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 Noul C. proc. civ., care dispun în sensul că:

"Când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.", coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol:

"(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează".

Având în vedere această situaţie, cât şi dispoziţiile art. 185 Noul C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 185 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel -ceea ce, în cauză, nu se poate reţine-, sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei -ceea ce, în cauză, nu s-a susţinut-, Înalta Curte urmează a da eficienţă textului de lege sus- evocat şi, pe cale de consecinţă, a respinge recursul declarat de recurentul- contestator A., ca tardiv formulat.

Prin aplicarea acestor dispoziţii, imperative, nu se poate considera o încălcare a dreptului la o cale efectivă de atac (art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că liberul acces la justiţie nu reprezintă un drept absolut, exerciţiul acestuia fiind supus unor limite şi condiţii de procedură prevăzute de dreptul intern, cum sunt cele referitoare la nerespectarea termenelor procedurale, situaţie regăsită în speţa de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 4355 din 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2019.