Religious property restitution appeal withdrawn as abandoned; first-instance judgment stands.

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 245 din 24 octombrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a respins, ca nefondată, cererea având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de reclamanţii Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, reclamanţii Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 31 octombrie 2018, a completului învestit cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata pe fond a recursului, în data de 12.11.2019, cu citarea părţilor, în condiţiile art. 494 -495 C. proc. civ., în şedinţă publică.

Prin cererile scrise de renunţare la judecată, înregistrate la data de 25 septembrie 2019, recurenţii- reclamanţi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei au arătat că înţeleg să renunţe la recursul formulat împotriva sentinţei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Suceava, nr. 245/2016, în temeiul art. 406 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Cererile de renunţare la judecată au fost formulate personal, semnate şi ştampilate.

Intimata- pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, căreia i s-au comunicat copii de pe cererile de renunţare la recurs formulate, conform dovezilor existente la dosar, nu şi-a exprimat poziţia cu privire la renunţarea la judecată formulată în etapa procesuală a recursului.

Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, având în vedere cererile de renunţare la recurs, va luat act de manifestarea de voinţă a recurenţilor- reclamanţi.

De principiu, renunţarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziţie al reclamantului, în calitatea sa de iniţiator al demersului judiciar, de a renunţa la soluţionarea unei cauze, fără a avea obligaţia de a-şi justifica manifestarea de voinţă şi fără a fi constrâns, din punct de vedere temporal, în privinţa acesteia.

Într-adevăr, recurenţii- reclamanţi şi-au întemeiat cererile pe dispoziţiile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă", însă în speţa de faţă nu sunt aplicabile aceste dispoziţii deoarece, din conţinutul cererilor depuse, rezultă cu certitudine că, recurenţii-reclamanţi au renunţat la recursul formulat, nu la judecarea cererii de chemare în judecată:

"vă comunicăm faptul că renunţăm la recursul formulat împotriva sentinţei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Suceava, nr. 245/2016, în drept art. 406 alin. (1) din Noul C. proc. civ..".

În aceste condiţii devin aplicabile dispoziţiile art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora: achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.

Având în vedere faptul că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata cererii de recurs, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentului, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi;

Respectând, astfel, principiul disponibilităţii părţilor care guvernează procesul civil, Înalta Curte constată că, în cauză, recurenţii- reclamanţi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei au renunţat la judecata căii extraordinare de atac, sens în care va lua act de cererile formulate.

Dând eficienţă principiului dreptului părţii de a dispune asupra cererii formulate, în contextul celor expuse, având în vedere şi dispoziţiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora "când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare …", Înalta Curte este îndreptăţită să ia act de retragerea recursului declarat de reclamanţi.

Date fiind dispoziţiile legale arătate şi aspectele asupra cărora sunt limitate dezbaterile în ipoteza intervenirii manifestării procesuale a renunţării la judecată, când instanţa nu mai poate face acte de cercetare judecătorească asupra altor chestiuni legate de drepturile deduse judecăţii ori de calităţile părţilor implicate în litigiu, Înalta Curte, în temeiul art. 463 din C. proc. civ., va lua act de cererile de renunţare la judecata căii de atac deja exercitată de către reclamanţi, în condiţiile existenţei unei manifestări de voinţă a acestora în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanţii Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei împotriva sentinţei nr. 245 din 24 octombrie 2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2019.