Validity of pharmacy license exception: requirement that the premises constitute a large commercial center under Law 266/2008

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată reclamanta societatea S.I.E.P.C.O.F.A.R. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, societatea A. S.R.L şi societatea B. S.R.L. anularea autorizaţiei de funcţionare nr. x/09.06.2011, prin care Ministerul Sănătăţii a autorizat funcţionarea farmaciei comunitare cu denumirea "C." în structura societăţii A. S.R.L., în spaţiul situat în Bucureşti, şoseaua x, anularea autorizaţiei de funcţionare preschimbată sub nr. x/13.08.2012, prin care Ministerul Sănătăţii a autorizat funcţionarea farmaciei comunitare sub aceeaşi denumire şi în acelaşi spaţiu, în structura societăţii D. S.R.L., precum şi suspendarea executării actelor administrative, de la data soluţionării în fond a primului capăt de cerere, până la momentul rămânerii irevocabile a soluţiei.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 19.12.2014 au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii, lipsei de interes a acţiunii şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantei ca nefondate.

Prin sentinţa civilă nr. 1601 din 5 iunie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta societatea S.I.E.P.C.O.F.A.R. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, societatea B. S.R.L. şi societatea A. S.R.L. şi în consecinţă au fost anulate autorizaţiile de funcţionare nr. x/09.06.2011 şi nr. x/13.08.2012 emise de pârâtul Ministerul Sănătăţii.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii de şedinţă din 19.12.2014 şi a sentinţei nr. 1601 din 5 iunie 2015 au formulat recurs pârâţii Ministerul Sănătăţii, societatea B. S.R.L. şi societatea A. S.R.L., susţinut prin succesorul cu titlu particular societatea E. S.R.L. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea celor două hotărâri, iar în rejudecare să se dispună respingerea acţiunii în temeiul excepţiilor procesuale invocate, iar în subsidiar ca nefondată.

Cu titlu prealabil societatea E. S.R.L. a solicitat să se constate că recursul a fost exercitat în termen, hotărârea instanţei de fond nefiindu-i comunicată la domiciliul procesual ales, astfel că în raport de comunicarea la cerere a hotărârii recursul este formulat în temren, iar în subsidiar s-a solicitat repunerea în termenul de recurs, considerându-se că independent de vreo culpă a recurentei, hotărârea nu i-a fost comunicată la domiciliul procesual ales pentru a putea să exercite recusul în termenul legal.

În motivarea opţiunii lor procesuale, care pe aspectele comune criticate, respectiv tardivitatea procedurii prealalbile, conţin argumente similare, pârâţii au susţinut următoarele:

În privinţa motivelor de nelegalitate ale încheierii din data de 19.12.2015 se consideră că instanţa de fond nu a aplicat în mod corespunzător textele de legi aplicabile în materie.

Referitor la tardivitatea procedurii prealalbile, se consideră că la soluţionarea acestei excepţii instanţa trebuia să aibă în vedere în primul rând prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Din dispoziţiile acestui text de lege rezultă că este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămata într-un drept al său într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept. Termenul de efectuare a plângerii prealabile este în limita celui prevăzut de art. 7 alin. (7) din aceeaşi lege şi începe să curgă din momentul în care partea a luat cunoştinţa pe orice cale de existenţa acestuia.

Reclamata a luat cunoştinţa de actul administrativ atacat în data de 8.10.2013 ca urmare a demersurilor făcute de reprezentanţii săi la Ministerul Sănătăţii după înregistrarea cererii de comunicare acte nr. 55112/12.09.2013.

Ministerul Sănătăţii nu comunică actele administrative unilaterale adresate persoanelor determinate în mod individual în alt mod decât cel prevăzut de art. 12 alin. (3) din Legea farmaciei, adică prin publicarea acestora pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

La data la care reclamanta a solicitat Ministerului Sănătăţii comunicarea autorizaţiilor adică la 8.10.2013, aceasta cunoştea numărul autorizaţiei pe care o deţinea, fiind evident că a consultat site-ul Ministerului, depunând în acest sens un print screen de pe acest site la dosar.

În mod nejustificat reclamanta arată ca Ministerul i-a comunicat autorizaţia în urma demersurilor sale, întrucât aşa cum se susţine Ministerul Sănătăţii, acesta nu are dreptul de a pune la dispoziţie autorizaţiile de funcţionare ale altei societăţi decât cele pentru care este reprezentant legal sau împuternicit.

S-a făcut dovada la dosar că reclamanta a depus în dosarul Curţii de Apel Bucureşti nr. 4172/2/2012 la data de 9.10.2012 un răspuns la întâmpinare însoţit de un opis de documente în care arată că depune extras de pe site-ul Ministerului Sănătăţii din care rezulta ca în Bucureşti au fost înfiinţate pe cale de excepţie un număr de 64 de farmacii din care 35 de excepţie de la criteriul demografic aparţin grupului B.. În acest extrasuri de pe site-ul Ministerului Sănătăţii la poziţia 9 este evidenţiată autorizaţia atacată, fiind făcute în dreptul autorizaţiei menţiuniune referitoare la faptul că farmacia este autorizată prin excepţie de la criteriul demografic fiind înfiinţată în centru comercial, astfel că reclamanta cunoştea conţinutul autorizaţiei pe care îl critică prin plângerea prealabila depusă abia în 28.11.2013.

Reclamanta în mod total aleatoriu aplica pe autorizaţia în copie o stampilă a SIEPCOFAR S.R.L. şi semnează cu data de 8.10.2013, fiind evident în opinia recurentei că data nu este opozabilă nimănui şi nu este decât o încercare da a induce în eroare instanţa de judecata.

Fără ca reclamanta să depună la dosar adresa prin care Ministerul Sănătăţii i-a comunicat autorizaţia atacată prin acţiunea de fata este cert că nu termenul invocat acela de 8.10.2013 este data la care a cunoscut actul atacat, revenind obligaţia reclamantei sa facă dovada efectivă a comunicării actului la aceasta dată şi nu la alta.

Din aceasta cauza nu sunt aplicabile normele avute în vedere de Curtea Constituţională care a pronunţat Decizia nr. 536/28.04.2011 care menţionează că nu se poate realiza o comunicare valabilă a actului administrativ, situaţia premisă fiind alta întrucât Curtea Constituţională a emis decizia sus menţionată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În cazul de fata legea precizează în mod clar cum se face publicitatea acestui tip de act administrativ respectiv prin publicare de către Ministerul Sănătăţii pe site-ul propriu.

Textul art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 priveşte în mod cert nu momentul la care o parte spune ca a luat cunoştinţa de act ci momentul la care reclamantul putea cu minime diligente sa ia cunoştinţa de actul atacat.

Reclamantului îi este opozabilă autorizaţia la momentul la care a fost publicată pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Acela este momentul la care reclamatul putea formula plângere prealabilă dacă se considera nedreptăţit de vreo prevedere a actului administrativ atacat.

Se consideră că dreptul la acţiune al persoanei îndreptăţite să solicite anularea unui act administrativ care se adresează unui alt subiect de drept se prescrie în termenul prevăzut în art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 care însa ar începe să curgă de la data la care reclamantul a luat cunoştinţa de existenţa actului pretins nelegal.

Termenul de 6 luni începe sa curgă la data de 9.06.2011 data emiterii autorizaţiei şi se împlineşte la data de 8.12.2011 dată până la care reclamantul putea introduce plângere prealabilă. Termenul de 6 luni este unul de prescripţie asa cum menţionează legiuitorul.

Subsidiar se solicită a se avea în vedere data la care chiar reclamanta pretinde că i-a fost comunicată autorizaţia de funcţionare de către Minister şi anume data de 8.10.2013, astfel că în raport de data depunerii plângerii prealabile la Minister, adică data de 28.11.2013, plângerea este tardiv formulată prin raportare la termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesual-active se arată că în conformitate cu prevederile art. 1 şi art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004 în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ recunoaşterea sau realizarea unui drept ori a unui interes legitim vătămat sunt condiţionate de existenţa unui act administrativ nelegal, tipic sau asimilat.

În cazul de faţă reclamanta nu îşi justifică calitatea procesuală activă dat fiind faptul ca nu arată care este vătămarea pe care o suferă prin autorizaţia de către Ministerul Sănătăţii dată pentru reclamantă de a funcţiona ca farmacie în acest spaţiu.

Având în vedere că reclamanta nu justifica calitatea procesuală activă se impune admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia şi respingerea acţiunii în consecinţă.

În privinţa excepţiei lipsei de interes se arată că interesul reprezintă folosul practic material sau moral pe care îl urmăreşte titularul acţiunii şi trebuie să fie legitim, personal, născut şi actual. Interesul constituie una dintre condiţiile generale ce trebuie îndeplinite în cadrul oricărui proces civil atât în momentul promovării acţiunii cât şi ulterior cu ocazia întocmirii actelor procedurale.

Admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ este condiţionată de justificarea vătămării unui drept ori a unui interes legitim astfel cum acestea sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. o) şi p) din Legea nr. 554/2004.

În cazul de faţă reclamantul nu precizează cum anume sunt lezate drepturile sale constituţionale prin funcţionarea unei alte farmacii lângă cea deţinută de aceasta.

Motivarea reclamantei este aceea că distribuţia de produse medicamentoase în sistemul retail era asigurată de farmacia pe care o deţine nefiind justificată înfiinţarea unei alte farmacii prin excepţie de la criteriul demografic, care de altfel a fost încălcat.

Justificarea pentru care s-a instituit acest criteriu demografic este evidenţiată în nota de fundamentarea O.U.G nr. 130/2010 de modificare a legii farmaciei este pentru a se evita aglomerarea lor în mediul urban. Criteriul demografic la înfiinţarea unei farmacii în mediul urban, prevăzut de art. 12 din Legea farmaciei nr. 266/2008 se va menţine doar pe termen de 1 an respectiv pana la data de 31.12.2011 inclusiv. Astfel Consiliul a impus ca acest criteriu să se menţină doar până la data de 31.12.2011.

În cauza de faţă reclamanta nu justifică şi nu îşi fundamentează acţiunea pe niciunul dintre argumentele care au dus la avizarea modificării legii farmaciei de Consiliul Concurentei. Reclamanta nu poate fi interesata de migrarea farmaciilor către mediul urban şi afectarea prin aceasta a populaţiei rurale si nici de blocarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Ceea ce urmăreşte reclamanta nu este un interes legitim ci chiar afectarea concurenţei în zonă.

În privinţa fondului litigiului se consideră că instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Singurul motiv pe care îl invoca reclamanta în privinţa nelegalităţii emiterii autorizaţiei de funcţionare farmacie la adresa amintita ar fi faptul ca la adresa din str. x, Sos Colentina, nr 3B, parter nu ar figura un centru comercial de mare suprafaţă.

Legea farmaciei în vigoare la data emiterii actului permitea ca prin excepţie de la prevederile alin. (1) al art. 12 î oferea la momentul eliberării autorizaţiei noastre posibilitatea de a înfiinţa farmacii prin excepţie de la criteriul demografic stabilit la art. 12 în gări, aerogări şi centre comerciale de mare suprafaţă, definite conform legii, în care se desfăşoară activităţi de comercializare cu amănuntul de produse şi de alimentaţie publică, situate într-un singur imobil, care utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

La lit. n) din acelaşi articol se arată că "Structura de vânzare cu suprafaţă mare - structura de vânzare având o suprafaţa de vânzare mai mare de 1.000 mp."

Instanţa trebuie să aprecieze legalitatea emiterii actului administrativ funcţie de prevederile legale în vigoare la momentului emiterii lui.

Conform art. 12 alin. (2) dovada încadrării spaţiului într-un centru comercial de mare suprafaţa este eliberată de autoritatea administraţiei publice locale în a cărei raza teritorială se află.

În cazul de faţă au fost depuse la dosar adeverinţele de la Primăria Sector 2 - Direcţia de Urbanism şi Gestionarea Teritoriului şi de la Cabinetul secretarului.

În prima adeverinţă se specifică clar ca în spaţiul menţionat se afla un centru comercial de mare suprafaţa respectiv un bloc P+10 E al cărui parter - centrul comercial care are o suprafaţa de cea 1200 mp.

Astfel la data emiterii autorizaţiei de funcţionare recurenta a făcut toate demersurile impuse de lege, astfel că se apreciază că autorizaţia este emisă în mod legal.

Analizând textul de lege pe care reclamanta arată ca Ministerul Sănătăţii l-ar fi încălcat la momentul la care i-ar fi eliberat autorizaţia de funcţionare, se apreciază că legea limitează la una numărul farmaciilor care se pot înfiinţa prin excepţie de la criteriul demografic în gări, aerogări şi centre comerciale de mare suprafaţă. Practic se poate înfiinţa prin excepţie o farmacie în fiecare spaţiul comercial.

Centrul comercial trebuie să se afle într-un singur imobil care utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă.

În cazul de faţă Ministerul Sănătăţii a eliberat o autorizaţie pentru societate în mod corect respectând aceste doua condiţii. La emiterea autorizaţiei Ministerul Sănătăţii verifica doar daca cererea noastră îndeplineşte condiţiile impuse de art. 12 şi o admite sau nu.

În afara de numărul de farmacii Legea 266/2008 nu impune nicio altă limitare a înfiinţării unei farmacii, în privinţa, densităţii acestora, distanţei dintre farmacii, schimbării sediului unora dintre farmacii, oportunităţii autorizării deschiderii unei farmacii într-o locaţie, etc.

Ministerul Sănătăţii a analizat criteriile legale pentru acordarea autorităţii noastre si anume în special avizul eliberat de Primărie potrivit cu care la adresa figurează un Centru Comercial în accepţiunea legii şi ca în acel complex nu mai era înfiinţată nicio farmacie prin excepţie de la criteriul demografic.

Reclamanta arată faptul că autorizaţia atacată este nelegală pentru că spaţiul pentru care a fost emisă nu face parte dintr-un complex comercial de mare suprafaţa, conform unei adeverinţe emisă de Primăria Sectorului 2 Bucureşti în februarie 2014, pe care instanţa o validează.

Totuşi aceeaşi adresă arată că blocul în totalitatea sa are la parter o suprafaţa mult mai mare comparabilă cu cea indicată în prima adresa, avuta în vedere de Ministerul Sănătăţii la emiterea autorizaţiei (aprox. 1200 mp). Nu are niciun fel de relevanta faptul că ulterior blocul a fost împărţit pe scări şi societăţii de proprietari pentru ca la data emiterii autorizaţiei acolo se afla un spaţiu comercial de mare suprafaţă., aspect care rezultă dintr-o nouă adeverinţă depusă de reclamantă în care autorităţile locale precizează că "Urmare analizării spaţiului mai sus menţionat se află la parterul unui bloc cu regim de înălţime P+10E în al cărui parter cu o suprafaţa de 1200 mp funcţionează spaţii comerciale."

La interpelarea instanţei autoritatea publică locală arată ca nu cunoaşte care este organizarea centrelor comerciale în zona şi detaliază mai multe suprafeţe. Din nou afirma ca exista în zona cu bloc cu o suprafaţa la parter de 1200 m şi alte corpuri de suprafeţe mai mică.

Atâta timp cât este o adresă şi o confirmare a sa la data emiterii autorizaţiei, nicio adresă emisă după un an de la data emiterii autorizaţiei nu are relevanţă faţă de situaţia existentă în teren la nivelul anului 2010.

Avizul autorităţii publice locale care a stat la baza emiterii autorizaţiei de funcţionare îndeplineşte toate condiţiile de valabilitate întrucât este emis de autoritatea competentă, este emis în forma şi cu respectarea procedurilor legale şi este conform cu interesul public urmărit de lege.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata societatea S.I.E.P.C.O.F.A.R. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârile instanţei de fond sunt legale. În şedinţă publică intimata a invocat şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei - pârâte societatea E. S.R.L.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

2.1. Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei pârâte este neîntemeiată.

Capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă aptitudinea generală şi abstractă a persoanei fizice sau juridice de a avea drepturi şi obligaţii de natură procesuală, reprezentând o condiţie esenţială pentru ca o persoană fizică sau juridică să devină parte în procesul civil. Capacitatea de folosinţă este o însuşire esenţială şi inerentă persoanei fizice sau juridice, care se dobândeşte în cazul recurentei odată cu înregistrarea ei la Registrul Comerţului şi încetează prin comasare, divizare sau dizolvare.

Or, împrejurările care atrag încetarea capacităţii de folosinţă a recurentei nu se verifică în cauză, aşa încât excepţia procesuală cu acest obiect va fi respinsă.

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursurile pârâţilor Ministerul Sănătăţii şi societatea E. S.R.L. sunt nefondate, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

2.1.1. Excepţia prescripţiei procedurii prealabile.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1), (3) şi (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. [...]

(3) Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7). [...]

(7) Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie".

Prin Decizia nr. 797/2007 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, şi a constatat că textul de lege este neconstituţional în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului.

Prin urmare, terţul vătămat în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ adresat altei persoane, poate formula plângere prealabilă în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă de act, termen, care în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, a fost respectat în speţă.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa de control judiciar reţine că reclamanta a aflat de existenţa autorizaţiei contestate în urma demersurilor făcute la Ministerul Sănătăţii din data de 12.09.2013, iar plângerea prealabilă a fost înregistrată pe rolul Ministerului Sănătăţii la data de 23.11.2013, care situează conduita procesuală a reclamantei din punct de vedere temporal în interiorul termenului prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că reclamanta a ataşat răspunsului la întâmpinare din dosarul nr. x/2012 la data de 09.10.2012 un extras de pe site-ul Ministerului Sănătăţii, cu situaţia tabelară a autorizaţiilor emise în Bucureşti, prin excepţie de la criteriul demografic, nu presupune că acesta a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ contestat în prezenta cauză, pentru că numai în măsura cunoaşterii conţinutului acestuia se poate afirma că terţul este în măsură să poată identifica elementele de nelegalitate ale actului administrativ şi consecinţele vătămătoare drepturilor sau intereselor sale legitime, moment în raport de care începe să curgă termenul de prescripţie înlăuntrul căruia poate solicita apărarea şi protecţia lor jurisdicţională.

2.1.2. Excepţia lipsei calităţii procesuale active

Legitimarea procesuală de parte rezultă conform art. 36 C. proc. civ. din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

În cauză, reclamanta a dedus judecăţii raportul de drept administrativ de autorizare a pârâtei pentru înfiinţarea a unei noi farmacii în proximitatea ei, procedură administrativă finalizată prin emiterea autorizaţiilor contestate pentru nelegalitate în prezenta cauză, în legătură cu care reclamanta pretinde o vătămare a intereselor sale legitime, respectiv afectarea vadului său comercial privit ca aptitudinea fondului de comerţ de a atrage clientela, care configurează rentabilitatea activităţii sale comerciale.

Prin urmare, în cauză este supus controlului jurisdicţional un raport juridic administrativ complex, prin care terţul faţă de raportul juridic preexistent între pârâţi afirmă existenţa unei vătămări intereselor sale legitime prin conduita pârâţilor, astfel că în raport de art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reclamanta este legitimată procesual de a contesta legalitatea autorizaţiilor emise în cauză. Dacă actul atacat este de natură să prejudicieze interesul reclamantei este o chestiune de fond, care nu poate servi drept argument pentru admiterea excepţiei.

Astfel fiind, instanţa de control judiciar constată că excepţia lipsei calităţii procesuale active este neîntemeiată.

2.1.3. Excepţia lipsei de interes

Cu titlu prealabil este de remarcat că pârâtul recurent în susţinerea acestei excepţii induce o confuzie între interesul privit ca o condiţie de admisibilitate a acţiunii în procesul civil şi interesul legitim protejat pe calea acţiunii în contencios administrativ în cazul vătămării acestuia printr-un act administrativ nelegal, invocându-l pe acesta din urmă pe calea excepţiei procesuale a lipsei de interes, adăugând totuşi şi elemente referitoare la lipsa unui folos practic în promovarea acţiunii.

Interesul privit ca o condiţie de admisibilitate a acţiunii reprezintă o condiţie de ordin subiectiv care trebuie să se regăsească în persoana reclamantului la declanşarea procesului civil şi care trebuie să se conserve pe tot parcursul acestuia, constând în folosul practic sau moral pe care-l urmăreşte cel ce promovează şi susţine acţiunea. Lipsa interesului poate fi valorificată pe calea excepţiei procesuale şi duce la respingerea acţiunii ca lipsită de interes.

Pe de altă parte, interesul legitim de a cărui lipsă în persoana reclamantei intimate se prevalează pârâtul recurent, invocând în acest sens dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, reprezintă alături de drepturile subiective ale persoanei vătămate, obiectul protecţie legale instituită prin acest act normativ, reprezentând potrivit definiţiei oferite de legiutor la art. 2, alin. (1), lit. p) din acest act normativ "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat" sau cum s-a remarcat în literatura de specialitate o situaţie juridică care se bucură de protecţie legală. Prin admiterea acţiunii în contencios administrativ se obţine o recunoaştere a dreptului subiectiv sau a interesului legitim al unei persoane prin anularea actului administrativ nelegal şi vătămător.

Existenţa interesului legitim privat reprezintă o chestiune ce ţine de fondul cauzei, dovada lui şi a vătămării produse prin actul administrativ nelegal constituind o condiţie de admitere a acţiunii, lipsa acestuia neputând a fi valorificată prin mijlocul excepţiei procesuale.

În consecinţă, cele două noţiuni nu sunt sinonime, unul având valenţe procesuale, iar celălalt exclusiv de drept material.

Or, aşa cum s-a arătat în precedent, reclamanta pretinde o vătămare a intereselor sale legitime, respectiv afectarea vadului său comercial privit ca aptitudinea fondului său de comerţ de a atrage clientela.

Sub acest procesual, prin anularea autorizaţiei pârâtei obţine un real folos material reclamantei, care îşi va desfăşura activitatea fără concurenţă în proximitate.

Prin urmare, în mod legal, a fost respinsă, excepţia lipsei de interes de judecătorului fondului.

2.1.4. Pe fondul cauzei, criticile pârâtei sunt apreciate de instanţa de control judiciar ca neîntemeiate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că intimata - reclamantă este titulara autorizaţiei de funcţionare farmacie emisă de Ministerul Sănătăţii sub nr. x/15.02.2005, prin care s-a autorizat funcţionarea farmaciei sub denumirea "F." în structura societăţii SIEPCOFAR S.A. la punctul de lucru din str. x, Sos Colentina, nr. 1, bloc 34.

Prin autorizaţia de funcţionare farmacie nr. x/09.06.2011 Ministerul Sănătăţii a autorizat prin excepţie de la criterial demographic funcţionarea farmaciei comunitare cu denumirea "C." în structura societăţii A. S.R.L, în spaţiul situat în Bucureşti, sos. x, bloc 33B.

Ulterior, fondul de comerţ aferent acestei autorizaţii de funcţionare a fost vândut către societatea D. S.R.L. prin contractul de vânzare cumpărare nr. x/24.03.2012, autorizaţia fiind preschimbată sub nr. x/13.08.2012, pe numele societăţii cumpărătoare.

În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008:

"În cazul în care farmacia comunitară îşi schimbă persoana juridică pe numele căreia a fost eliberată autorizaţia prevăzută la alin. (1), Ministerul Sănătăţii eliberează o nouă autorizaţie de funcţionare pe numele noii persoane juridice, în termen de 30 de zile de la data solicitării; până la eliberarea noii autorizaţii, farmacia comunitară funcţionează în baza vechii autorizaţii. Documentele pe baza cărora se vor face modificările vor fi prevăzute în norme".

Din raportarea situaţiei de fapt reţinute la textul de lege citat anterior reiese că menţiunea în cauză, reprezintă, din punct de vedere juridic, o nouă autorizaţie care, în mod evident, trebuie să respecte dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii.

Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 (forma în vigoare la data efectuării menţiunii) înfiinţarea unei farmacii comunitare în mediul urban se face în funcţie de numărul de locuitori, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale, după cum urmează:

a) în municipiul Bucureşti, o farmacie la 3.000 de locuitori;

b) în oraşele reşedinţă de judeţ, o farmacie la 3.500 de locuitori;

c) în celelalte oraşe, o farmacie la 4.000 de locuitori.

Din cele expuse mai sus rezultă cu evidenţă că legalitatea menţiunii contestate este condiţionată în mod necesar de respectarea criteriului demografic instituit de textul anterior citat, contrar susţinerilor pârâtei.

Chiar dacă s-ar admite că în cauză a operat doar o simplă mutare a sediului, făcându-se abstracţie de schimbarea persoanei juridice pe numele căreia s-a făcut autorizarea iniţială, trebuie observate prevederile art. 20 din Legea nr. 266/2008. Acest text prevede expres că mutarea sediului se poate face numai cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 12 alin. (1). Până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, farmaciile comunitare înfiinţate în condiţiile art. 12 alin. (2) se pot muta numai în aceleaşi condiţii.

În perioada de aplicabilitate a art. 12 din Legea nr. 266/2008, adică anterior abrogării intervenite prin O.U.G. nr. 130/2010, voinţa legiuitorului a fost aceea de a permite mutarea sediului farmaciei comunitare, respectiv cu titlu general prin respectarea criteriului demografic (art. 20 prima teză).

După data de 01.01.2011, ca urmare a abrogării art. 12 alin. (2) din Legea farmaciei prin O.U.G. nr. 130/2010, autorizaţiile de funcţionare emise pe cale de excepţie de la criteriul demografic au dobândit acelaşi statut juridic cu cele emise conform criteriului demografic, un argument hotărâtor în acest sens fiind dispoziţiile art. III din O.U.G. nr. 130/2010 care precizează că "autorizaţiile de funcţionare eliberate în baza prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, republicată, cu modificările ulterioare, rămân valabile".

În aceste condiţii, nu se mai pune problema celei de-a doua ipoteze, deoarece, în cauză, mutarea s-a făcut după 31.12.2010.

Or, aşa cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, conform adresei nr. x/24.01.2014 Serviciului Autorizare şi Documentaţii Urbanism din cadrul D.U.C.G.T., la parterul blocului din Bucureşti, şoseaua x, nr. 3 B, parte, există un complex comercial, care nu se încadrează în categoria centrelor comerciale de mare suprafaţă, după cum prevedea norma legală precizată mai sus, pentru emiterea pe cale de excepţie a autorizaţiei de funcţionare farmacie.

Aceeaşi situaţie de fapt este constatată şi prin adresa nr. x/28.04.2015 a Primăriei Sector 2 - Serviciul de Autorizare şi Documentaţie Urbanism, în care s-a menţionat că la emiterea adresei iniţiale nr. x/13.09.2010 s-a făcut o consultare a unor planuri cadastrale, întrucât Primăria menţionează că nu deţinea evidenţa centrelor comerciale aflate pe raza sectorului 2, însă situaţia imobilului descrisă în cuprinsul adresei anterioare nu mai este menţinută în prezent, fiind indicată o suprafaţă totală de 544 mp.

Totodată, este de subliniat că nu există probe care să ateste că imobilul în discuţie a suferit vreo transformare de la eliberarea adeverinţei iniţiale, care a fundamentat decizia administrativă în cazul autorizaţiilor atacate, până în prezent, astfel că apare ca veridică afirmaţia reclamantă din cererea de chemare în judecată, validată de instanţa de fond, cum că starea de fapt atestată prin adresa nr. x/28.04.2015 este cea reală, situaţie care s-a perpetuat de la momentul emiterii autorizaţiilor contestate, constatare care justifică concluzia instanţei de fond referitoare la nelegalitatea acestora.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâţilor, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei- pârâte S.C. E. S.R.L., ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 1601 din 5 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L., şi susţinut prin succesorul cu titlu particular S.C. E. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă publică din data de 19 decembrie 2014 şi împotriva sentinţei civile nr. 1601 din 5 iunie 2015, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2019.