Border police fuel reimbursement liability upheld after appeal quashed and employee's claim dismissed

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei solicitând anularea Deciziei de imputare x din 10 iulie 2015, a Hotărârii nr. x din 09.09.2015 şi Hotărârii 118 din 20.11.2015, cu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 660,75 RON.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 188 din 18 mai 2017 Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. şi a dispus anularea Deciziei de imputare x/10.07.2015, a Hotărârii 2813719 din 09.09.2015 şi a Hotărârii 118/20.11.2015 şi obligarea Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, la restituirea sumei de 660,75 RON.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., au formulat recurs pârâţii Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei şi Ministerul Afacerilor Interne solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. casarea sentinţei recurate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, casarea, în tot, a sentinţei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.

În motivarea recursului, pârâţii recurenţi arată că în mod greşit instanţa de fond a dispus admiterea cererii de chemare în judecată şi anularea Deciziei de imputare nr. x din 10.07.2015, fară a avea în vedere la pronunţarea soluţiei Dispoziţia Şefului I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei nr. x din 19.05.2014 cu privire la decontarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă pentru personalul din cadrul I. T.P.F. Sighetu Marmaţiei, cu toate că a reţinut faptul că nu a fost invocată excepţia de nelegalitate a acestui act administrativ.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, Dispoziţia Şefului I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei nr. x din 19.05.2014 nu încalcă prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 51/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor de transport în unele situaţii în care cadrele militare, poliţiştii şi personalul civil se deplasează la şi de la locul de muncă, ci este emisă în aplicarea art. 5 alin. (6) lit. b) din anexa la ordin.

De asemenea, Dispoziţia Şefului I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei nr. x din 19.05.2014 nu instituie o condiţie suplimentară celei menţionate la art. 5 din Anexa la Ordinul M.A.I. nr. 51/2014, ci stabileşte o evidenţă mai clară şi mai precisă a personalului care beneficiază de dreptul la decontarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă, în scopul utilizării cu eficienţă a fondurilor bugetare alocate instituţiei - conform art. 7 din anexa la ordin.

Atât timp cât nici intimata şi nici instanţa de fond, din oficiu, nu au invocat, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei Şefului I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei nr. x din 19.05.2014, susţinerea instanţei potrivit căreia prin această dispoziţie se instituie o condiţie suplimentară celei menţionate în art. 5 din Ordinul 51 din 7 aprilie 2014, iar o dispoziţie a şefului inspectoratului nu poate modifica sau completa un act normativ superior, în cazul de faţă Ordinul 51/2014" este lipsită de orice temei legal, încălcând atât principiul disponibilităţii reglementat de art. 9 C. proc. civ., cât şi normele de drept material instituite de Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare.

In condiţiile în care instanţa de fond nu a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, deoarece în faţa acesteia nu a fost invocată excepţia de nelegalitate, soluţionarea cauzei fără a ţine seama de Dispoziţia Şefului I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei nr. x din 19.05.2014 - care nu a fost constatată ca nelegală - ar lipsi de eficienţă actul administrativ contestat în cauză. Mai mult, însăşi instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei că nu se poate pronunţa asupra legalităţii dispoziţiei, dar, cu toate acestea, constată că dispoziţia şefului inspectoratului instituie o condiţie suplimentară celei menţionate în art. 5 din anexa la Ordinul M.A.I. nr. 51/2014.

În consecinţă, recurenţii pârâţi susţin că în mod greşit a fost admisă acţiunea reclamantei intimate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Sintetizând circumstanţele cauzei, Înalta Curte constată că reclamanta intimată a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea deciziei de imputare x din 10 iulie 2015 precum şi a hotărârilor pronunţate în calea administrativă de contestare a acestei decizii, respectiv a hotărârii nr. x din 09.09.2015 şi a hotărârii 118 din 20.11.2015.

În esenţă, reclamanta arată că în perioada 15 iulie 2012 - 31 ianuarie 2015 a fost încadrată la Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, iar prin decizia de imputare din 10 iulie 2015 s-a constatat producerea unei pagube de 660,75 RON constând în încasarea necuvenită a contravalorii bonurilor de combustibil acordate pentru decontarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă pentru lunile mai, iulie, august şi septembrie 2014.

Motivul angajării răspunderii patrimoniale a reclamantei constă în faptul că nu a fost respectată procedura stabilită prin dispoziţia şefului inspectoratului nr. x din 19.05.2014 pentru personalul care efectuează deplasarea la şi de la locul de muncă cu autoturismul proprietate personală sau mijlocul de transport deţinut legal.

Soluţionând acţiunea reclamantei, Curtea de Apel Cluj a constatat că este întemeiată, întrucât decontarea cheltuielilor de transport pentru deplasarea la şi de la locul de muncă s-a realizat în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1292/2003 şi art. 6 din anexa la Ordinul MAI 51/2014, reclamanta depunând în acest sens copia cărţii de identitate, copia certificatului de înmatriculare a autoturismului, bonurile fiscale de carburanţi.

Cu privire la dispoziţia şefului inspectoratului nr. x din 19 mai 2014, prima instanţă apreciază, pe de o parte, că prin această dispoziţie se instituie o condiţie suplimentară celei menţionate în art. 5 din OMAI 51 din 7 aprilie 2017, iar o dispoziţie a şefului inspectoratului nu poate modifica sau completa un act normativ superior în cazul de faţă Ordinul 51/2015.

Pe de altă parte, judecătorul fondului consideră că deşi reclamanta cunoştea conţinutul acestei dispoziţii, întrucât ea a fost adusă la cunoştinţa întregului personal pe de o parte, iar reclamanta în mod obişnuit s-a semnat în registrul de evidenţă, totuşi conţinutul dispoziţiei nu poate fi interpretat în sensul că reclamantei îi este imputabilă trecerea sa în registru deoarece obligativitatea completării registrului revine conform dispoziţiei, personalului de la pază acces instituţie. Acest lucru reiese din însăşi scopul pentru care această dispoziţie a fost emisă, pentru că dacă reclamanta completează toate datele şi se semnează în registru, acest fapt constituie doar o formalitate golită de conţinut şi anume, de a se verifica efectiv dacă prezenţa reclamantei la sediul instituţiei s-a realizat cu autoturismul proprietate personală, dacă aceasta a venit însoţită de alţi poliţişti sau cererea de decontare a fost efectuată doar pentru încasarea unor drepturi necuvenite.

Prin urmare, semnătura nu are relevanţă în accepţiunea instanţei ci, registrul trebuia completat de personalul împuternicit să verifice aspectele menţionate în dispoziţie prin constatare la faţa locului sau pe camerele de supraveghere ale instituţiei.

Un argument în plus este faptul că reclamanta s-a prezentat la locul de muncă, fapt ce reiese din actele administrative şi din toate actele precum şi din poziţiile procesuale ale pârâtului în zilele în care s-a considerat că nu trebuie să beneficieze de decontare. De asemenea, din procesul-verbal de cercetare administrativă nu reiese o stare de fapt contrară şi anume deplasarea reclamantei cu autoturismul altui coleg sau cu un alt mijloc de transport, iar cererea de decontare a fost depusă cu toate actele necesare, a fost aprobată şi avizată favorabil, astfel încât decontarea s-a efectuat potrivit dispoziţiilor legale.

În consecinţă, instanţa fondului a admis acţiunea reclamantei şi, în consecinţă, a anulat actele administrative atacate, dispunând totodată şi restituirea sumei de 660,75 RON, întrucât condiţiile pentru existenţa răspunderii materiale a reclamantei nu au fost îndeplinite, iar încasarea contravalorii bonurilor de combustibil acordate pentru decontarea cheltuielilor de transport a fost efectuată cuvenit.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că actele administrative atacate în prezenta cauză sunt legale, fiind emise în deplină concordanţă cu prevederile O.G. nr. 121/1998, ale H.G. nr. 1292/2003 şi art. 6 din anexa la Ordinul MAI 51/2014.

Astfel cum a arătat recurenţii pârâţi şi, de altfel a constatat şi judecătorul fondului, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei a fost emisă dispoziţia Şefului I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei nr. x din 19.05.2014, prin care se instituie o procedură de înregistrare a deplasărilor lucrătorilor I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei la locul de muncă, în vederea decontării cheltuielilor de transport avansate de aceştia.

S-a statuat în cuprinsul acestei dispoziţii că în baza registrului menţionat la anexa 1 se va întocmi lunar situaţia prezenţei la serviciu în vederea decontării cheltuielilor de transport, or, în contextul în care reclamanta intimată nu figurează în acest registru pentru deplasările aferente decontului de 660,75 RON, s-a apreciat că nu au fost îndeplinite condiţiile necesare pentru decontarea acestor cheltuieli, fiind emisă decizia de imputare x din 10 iulie 2015.

Constată Înalta Curte că legalitatea dispoziţiei Şefului I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei nr. x din 19.05.2014 nu a format obiectul controlului instanţei de contencios administrativ, nici pe calea unei acţiuni directe şi nici pe calea excepţie de nelegalitate, context în care procedura instituită prin acest act administrativ rămâne obligatorie în cauză, astfel că în mod greşit a apreciat prima instanţă că în speţă erau îndeplinite toate condiţiile pentru a se angaja legal decontarea cheltuielilor de carburant în discuţie.

Cât priveşte pretinsa culpă a lucrătorilor I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei în gestionarea registrului prevăzut de dispoziţia nr. x din 19.05.2014, recurenţii pârâţi au arătat faptul că înscrierea în acest registru se realizează personal, de către fiecare lucrător ce se deplasa la serviciu cu autoturismul personal, lucrătorii de la Pază Control Acces neavând cunoştinţă cu privire la toţi lucrătorii care beneficiau de aprobare pentru decontarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă.

În plus, faptul că reclamanta intimată s-a aflat la serviciu în zilele pentru care nu i-a fost recunoscut dreptul la decontarea cheltuielilor de transport nu atestă nicidecum nelegalitatea deciziei de imputare, fiind probabilă deplasarea cu ajutorul altui autovehicul decât cel personal, or, tocmai aceasta a fost raţiunea instituirii procedurii prevăzute de dispoziţia nr. x din 19.05.2014 şi anume confirmarea sosirii la unitatea de poliţie cu autoturismul personal pentru fiecare solicitant al decontării cheltuielilor de transport.

Înalta Curte nu exclude nici posibilitatea ca reclamanta intimată să se fi deplasat, într-adevăr, cu autoturismul personal la serviciu şi în zilele menţionate în procesul-verbal de cercetare administrativă, pentru care s-a emis decizia de imputare, însă în condiţiile în care nu figurează în registrul instituit în baza dispoziţiei nr. x din 19.05.2014, cheltuielile de deplasare nu aveau temei pentru decontare.

Faţă de aceste considerente recursul de faţă va fi admis, cu consecinţa casării hotărârii atacate, rejudecării cauzei şi respingerii acţiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de Ministerul Afacerilor Interne şi de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei împotriva sentinţei nr. 188 din 18 mai 2017 ale Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2019.