Fiscal correction titles upheld in pension-salary cumulation challenge by state institute.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia A VIII a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, la data de 28.12.2016, astfel cum a fost precizată la data de 31.01.2017 şi respectiv la data de 18.05.2017, reclamantul Institutul de Biologie al Academiei Române a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării şi Inovării, anularea titlurilor de creanţă Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/12.07.2016, prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în valoare de 280.987,38 RON; Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/24.08.2016, prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în valoare de 5.541,90 RON; Nota de constatare nereguli nr. 8106/22.08.2016, prin care s-a stabilit un debit de recuperat în valoare de 10.922,08 RON şi a deciziilor de soluţionare a contestaţiilor administrative, şi anume: Decizia nr. 8474/13.10.2016 de respingere a contestaţiei nr. 8255/19.09.2016 formulată împotriva procesului-verbal nr. x/12.07.2016; Decizia nr. 8826/03.11.2016 de respingere a contestaţiei nr. 8365/03.10.2016 formulată împotriva Procesului-verbal nr. x/24.08.2016; Decizia nr. 8827/03.11.2016 de respingere a contestaţiei nr. 8366/03.10.2016 formulată împotriva notei de constatare nereguli.

În subsidiar, reclamantul a solicitat reducerea corecţiilor financiare/reducerilor procentuale aplicate la valoarea cea mai mică a acestora, având în vedere principiul proporţionalităţii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2382 din 15 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Institutul de Biologie al Academiei Române, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării şi Inovării, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată, a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamantul Institutul de Biologie al Academiei Române solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea sentinţei recurate cu consecinţa admiterii recursului aşa cum a fost formulat.

Critica esenţială, susţine recurentul-reclamant, şi care ar urma să conducă la casarea sentinţei atacate, este aceea privind statutul Institutului, de dezlegarea acestui aspect, ar depinde stabilirea corectă a existenţei ori inexistenţei prohibiţiei legale a cumulului pensiei cu salariul.

Instanţa de fond a realizat un raţionament derivat din statutul Academiei Române, de persoană juridică de drept public, entitate în subordinea căreia funcţionează reclamantul.

Recurentul-reclamant arată că există o distincţie între persoana juridică de drept public şi persoana juridică de interes public, întrucât prima realizează în mod curent exerciţiul autorităţii publice, emite acte cu caracter normativ, cu putere obligatorie generală ori opozabile tuturor subiecţilor vizaţi.

Spre deosebire de persoana juridică de drept public, instituţia de interes public nu poate edicta acte de putere publică, cu aplicabilitate imperativă, ci se limitează la adoptarea unor acte şi proceduri de punere în aplicare a legii, adoptând acte de interes privat, chiar dacă scopul urmărit este protecţia sau promovarea unui interes general.

O altă deosebire între cele două entităţi, se referă la existenţa instituţiilor publice, precum şi faptul că scopurile, organismele de conducere, organizarea, procedurile aplicabile în interiorul instituţiei ori de către acestea, sunt apanajul legii, pe când caracterul de interes public al unei instituţii se constituie cu titlu determinat/punctual, putând fi chiar şi retras, atunci când s-ar constata că interesele şi argumentele de ordin social care au fundamentat iniţial atribuirea acestei caracteristici ar fi încetat la un moment ulterior.

În ceea ce priveşte cuantumul pensiei cu salariul al doamnei A., fost angajat al Institutului, recurentul-reclamant arată că nu sunt îndeplinite prevederile art. 17 din Legea nr. 329/2009, instituţia de interes public nu este o instituţie publică sau o autoritate publică, în sensul prevederilor legale arătate şi nici în cele ale art. 4 din Legea nr. 52/2003.

Mai arată recurentul-reclamant că o normă legală îndoielnică trebuie să fie aplicată în sensul mai favorabil debitorului obligaţiei, acest lucru însemnând în cazul de faţă că o obligaţie îndoielnică este o obligaţie inexistentă ca urmare a incertitudinii identităţii debitorului obligaţiei.

Un alt argument în susţinerea recursului, îl reprezintă încălcarea garanţiei legale care operează în favoarea părţii, conform art. 27 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, prevederi ce obligă ca pentru aceeaşi procedură de achiziţie sau pentru acelaşi contract, dacă se constată mai multe nereguli, ratele de corecţie financiară să nu se cumuleze, fiind aplicabilă exclusiv rata cea mai mare a corecţiei financiare.

O ultimă critică are în vedere încălcarea de către instanţa de fond a principiului neretroactivităţii legii, avându-se în vedere că este vorba despre un contract de finanţare încheiat sub imperiul O.G. nr. 79/2003, aşa cum a stabilit şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 66/2015, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

4. Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Cercetării şi Inovării a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîndeplinirea prevederilor art. 486 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., iar pe fondul recursului, respingerea cererii ca nefondate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului

În conformitate cu disp. art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Art. 489 alin. (2) C. proc. civ. stabileşte că sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488.

Recurentul-reclamant a invocat motivele de nelegalitate, prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi a menţionat aplicarea greşită a disp. art. 17 din Legea nr. 329/2009, art. 5 din Legea nr. 52/2003 cu privire la noţiunea de "instituţie de interes public", art. 27 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 şi încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile.

Recurentul-reclamant nu a dezvoltat criticile referitoare la încălcarea disp. art. 27 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 şi a principiului neretroactivităţii legii civile, motiv pentru care acestea nu pot fi analizate de instanţa de recurs.

Prima critică îndeplineşte însă exigenţele prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că urmează să fie analizate de Înalta Curte, pe fondul acesteia.

Cum nu este posibilă o soluţie de constatare parţială a nulităţii recursului, în situaţia descrisă, urmează ca excepţia nulităţii recursului să fie respinsă.

2. Asupra motivelor de casare, ce privesc calificarea recurentului-reclamant ca persoană juridică de drept privat

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului-reclamant sunt nefondate, pentru argumentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit disp. art. 17 din Legea nr. 329/2009, beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o autoritate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin lega bugetului asigurărilor sociale de stat.

Art. 4 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică stipulează că autorităţile administraţiei publice obligate să respecte dispoziţiile legii sunt autorităţile publice centrale şi cele locale, denumite în cuprinsul textului legal.

Recurentul-reclamant susţine că nu este o autoritate publică centrală/locală şi nici instituţie publică, ci este instituţie de interes public, astfel că nu era obligată să respecte disp. art. 17 din Legea nr. 329/2009.

Recurentul-reclamant Institutul de Biologie Bucureşti s-a înfiinţat prin art. 1 din H.G. nr. 1220/1990 privind reorganizarea unor unităţi de cercetare ştiinţifică, în subordinea Academiei Române.

Academia Română, prin Legea nr. 752/2001 este o instituţie de interes public naţional de cercetare în domeniile fundamentale ale ştiinţei, autonomă, cu personalitate juridică de drept public.

Persoanele juridice de drept public desfăşoară activităţi în domenii de interes public şi îndeplinesc, în principal, activităţi ce cad în sarcina statului şi a autorităţilor publice locale.

Constituţia României operează cu noţiunile de "autoritate publică" şi "instituţie publică", fără a face o distincţie între persoana juridică de drept public şi persoana juridică de interes public.

Există într-adevăr, o distincţie între noţiunea de "instituţie publică" şi noţiunea de "instituţie de interes public" relevată în doctrină (a se vedea Universul juridic nr. 6/2016 - Autorităţi publice vs. Instituţii publice/instituţiile de interes şi utilitate publică; Delimitări conceptuale de Oliviu Puie), când, în opinia autorului, instituţiile de interes şi utilitate publică nu sunt organizate în cadrul sistemului administraţiei publice centrale sau locale, ele fiind organizate sub forma unor persoane juridice de drept privat.

Or, în prezenta cauză, Academia Română a fost înfiinţată ca instituţie de interes public naţional, autonomă şi cu personalitate juridică de drept public.

Recurentul-reclamat fiind subordonat unei persoane juridice de drept public nu poate pretinde că este o persoană juridică de drept privat.

De altfel, prin actul de reorganizare al Institutului s-a făcut doar menţiunea subordonării către Academia Română, neexistând calificarea acestuia ca o instituţie de interes public.

Mai mult, Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, defineşte autoritatea publică, la art. 2 alin. (1) lit. b) ca fiind orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public, sunt asimilate autorităţilor şi persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public.

În concluzie, se poate afirma că, în privinţa recurentului-pârât nu există nicio deosebire între calificarea acestuia în categoria instituţiilor de interes public şi noţiunea de "instituţie publică", aceasta din urmă înglobând şi cazul particular al instituţiilor de interes public, înfiinţate de o persoană juridică de drept public.

Faţă de acestea, Înalta Curte va constata că norma legală incidentă este suficient de clară, accesibilă şi previzibilă, iar din cuprinsul acestora, cei interesaţi înţeleg cu uşurinţă consecinţele legale ale acesteia.

Cu privire la aplicarea greşită a disp. art. 4 din Legea nr. 52/2003 ce reglementează transparenţa decizională în administraţia publică, se va reţine că norma nu este incidentă în cauză, deoarece are în vedere o calificare a autorităţilor publice centrale şi locale din punctul de vedere al entităţilor obligate să respecte dispoziţiile legii şi nu poate fi extrapolată în alte domenii.

Întrucât recurentul-reclamant nu a înţeles să dezvolte şi celelalte două motive de recurs invocate, analiza criticilor se va limita doar la cele sus arătate, urmând ca în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de Institutul de Biologie al Academiei Române împotriva sentinţei nr. 2382 din 15 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2019.