Civil damages claim against former mayor remanded to civil section due to lack of material jurisdiction in administrative court

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial la data de 27.08.2014 pe rolul Tribunalului Ilfov în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2014 reclamanţii Unitatea Administrativ Teritoriala Domneşti, Consiliul Local Domneşti, Primăria Domunei Domneşti, reprezentate prin primar A., au chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata sumei de 312.821,4 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul adus bugetului comunei Domneşti în perioada în care acesta a deţinut funcţia de primar - respectiv pentru faptele în urma cărora a fost condamnat penal, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea prezentei cauze.

La data de 16.02.2015 intervenientul C. a depus la dosarul cauzei cerere de intervenţie accesorie, cerere de intervenţie principala, întâmpinare - cerere reconvenţionala, cerere de intervenţie forţată.

Prin sentinţa civilă nr. 1939/02.07.2015 a Tribunalului Ilfov pronunţată în dosarul nr. x/2014 s-a admis acţiunea formulată de reclamanţi, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 312.821,40 RON reprezentând despăgubiri şi la plata sumei de 6600 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, la data de 19.05.2016, a formulat recurs pârâtul B. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pentru motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 6 şi 8 C. proc. civ. cu consecinţa rejudecării cauzei pe fond.

Prin încheierea din data de 07.11.2016 Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a trimis cauza către una dintre Secţiile Curţii de Apel Bucureşti. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2017.

Prin încheierea nr. 4R/22.02.2017 Curtea de Apel Bucureşti a scos cauza de pe rolul secţiei a III-a civilă, a constatat conflict negativ de competenţă şi a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin Decizia nr. 720/09.05.2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. În considerentele acestei decizii, se arată că reclamanţii au investit instanţa cu o acţiune civilă întemeiată pe art. 1357-1386 C. civ., iar în fond litigiul a fost soluţionat în civil de o secţie civilă a Tribunalului. Însă la primul termen de judecată în calea de atac, Curtea de Apel, secţia a VIII a nu şi-a analizat competenţa, astfel încât aceasta nu mai putea invoca o necompetenţă funcţională, ci trebuia să păstreze cauza spre soluţionare, cu respectarea întemeierii în drept a cererii.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a format dosarul nr. x/2017 aflat în stadiul procesual al apelului, conform recalificării făcute prin încheierea de şedinţă din 13.11.2017 - dosar x/2017

Prin Decizia nr. 20 din 18 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017 s-au respins ca nefondate excepţiile invocate de către părţi.

S-a respins apelul formulat de apelantul pârât B. împotriva sentinţei civile nr. 1393/02.07.2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr. x/2014 şi a încheierii din 16.02.2015, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi Unitatea Administrativ Teritorială Domneşti prin Primar, Consiliul Local Domneşti prin Primar şi Primăria Comunei Domneşti prin Primar şi intervenientul în numele altei persoane C., ca nefondat.

Împotriva deciziei menţionate la pct. I.2, a formulat recurs recurentul B. criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pe excepţia de necompetenţă materială reţine următoarele:

Conform Deciziei nr. 17/17.09.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.

În raport de această dezlegare şi în raport de obiectul prezentului recurs - respectiv decizia civilă nr. 20 din 18.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1393/2.07.2015 de Tribunalul Ilfov, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază pentru următoarele considerente că este întemeiată excepţia de necompetenţă materială a secţia contencios administrativ şi fiscal, secţie specială care nu are competenţa materială de a soluţiona recursuri declarate împotriva unor decizii pronunţate în soluţionarea apelurilor.

Această competenţă revine secţiei civile a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând cont de faptul că prin regulatorul de competenţă s-a stabilit natura civilă a cauzei pe apelul declarat.

Calea de atac în materia contenciosului administrativ este doar recursul, cale extraordinară de atac care poate fi exercitat pentru motive de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 care prevăd că secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca secţie specializată conform art. 19 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 judecă numai recursurile declarate împotriva sentinţelor pronunţate în primă instanţă de secţiile specializate de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

Secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa materială de a judeca apeluri, conform art. 466 şi următoarele din C. proc. civ., apelul fiind o cale de atac devolutivă incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ.

Faptul că prin regulatorul de competenţă, respectiv prin Decizia nr. 720/9.05.2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea instanţei de contencios administrativ aceasta nu determină competenţa materială şi pentru secţia specializată de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .

Stabilirea instanţei de contencios administrativ pentru judecarea apelului a fost determinată nu de natura civilă a litigiului, reclamanţii investind instanţa cu o acţiune civilă întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 -1386 C. civ. ci pentru motive de procedură în condiţiile în care Curtea de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal nu şi-a analizat în termen competenţa materială conform art. 131 alin. 2 C. proc. civ. astfel încât nu mai putea invoca o necompetenţă funcţională.

În opinia Curţii acest regulator de competenţă a fost aplicat fiind obligatoriu de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal care a judecat apelul civil, dar acesta nu poate fi opus şi instanţei ierarhic superioare, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, fără ca prin aceasta să fie încălcată competenţa materială a acestuia, competenţă care este determinată de dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

În raport de aceste dispoziţii secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are competenţa materială de a judeca recursuri împotriva unor hotărâri pronunţate în primă instanţă de curţiile de apel, iar în prezenta cauză nu are competenţa materială potrivit legii de a judeca recursul declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel formulată împotriva unei sentinţe într-un litigiu de natură civilă.

În cauză competenţa materială de soluţionare a recursului având ca obiect apelul civil - soluţionat decizia civilă nr. 20 din 18.03.2019 revine secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 483 alin. 1 C. proc. civ.

În cauză au fost aplicate de instanţa de apel şi dispoziţiile art. 485 alin. 1 C. proc. civ. cu privire la termenul de recurs de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, "dacă legea nu dispune altfel".

Conform art. 20 alin. 1 Legea nr. 554/2004 "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în 15 zile de la comunicare.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea va admite excepţia necompetenţei materiale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Va trimite cauza având ca obiect recursul declarat împotriva Deciziei nr. 20/18.03.2019 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea apelului declarat în dosarul nr. x/2017 - secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Trimite cauza având ca obiect recursul declarat de recurentul B. împotriva Deciziei nr. 20 din 18 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017 secţiei Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2019.

Opinie separată dosar x/2017

Contrar soluţiei adoptate cu majoritate, consider neîntemeiată excepţia necompetenţei secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată din oficiu de instanţă la termenul de judecată din 5 noiembrie 2019.

În această ordine de idei este de observat faptul că prezenta cauză are ca obiect acţiunea formulată de reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Domneşti, Consiliul Local Domneşti şi Primăria comunei Domneşti împotriva pârâtului B., în vederea obligării acestuia la plata sumei de 312.821,40 RON despăgubiri.

Prin sentinţa civilă nr. 1939 din 02.07.2015 Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis acţiunea formulată de reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Domneşti, Consiliul Local Domneşti şi Primăria comunei Domneşti în contradictoriu cu pârâtul B., pârâtul fiind obligat la plata către reclamantă a sumei de 312,821,40 RON reprezentând despăgubiri şi 6.600 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei nr. 1939/2015 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă a declarat recurs pârâtul B., solicitând casarea hotărârii pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 6 şi 8 din C. proc. civ., cu consecinţa rejudecării cauzei în fond.

Prin încheierea de şedinţă din data de 07.11.2016, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei în soluţionarea cererii de recurs şi a dispus trimiterea cauzei către una dintre secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti, apreciind că prezentul litigiu, având ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, este de competenţa instanţelor civile şi nu a celor de contencios administrativ şi fiscal.

La rândul său, secţia a III-a civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti s-a dezînvestit în favoarea secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, context în care a intervenit conflictul negativ de competenţă între cele două secţii, cauza fiind înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Prin decizia civilă nr. 720 din 9 mai 2017, Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie, secţia I Civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţi de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte reţine că esenţial pentru verificarea competenţei de soluţionare a cauzei nu este calificarea litigiului ca fiind o acţiune în pretenţii, întemeiată pe dispoziţiile C. civ., ci verificarea modalităţii de respectare a dispoziţiilor art. 130-131 alin1 C. proc. civ., şi sub acest aspect constată că secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a analizat competenţa la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, astfel că aceasta trebuia să păstreze cauza spre soluţionare, invocarea excepţiei necompetenţei funcţionale la al doilea termen de judecată fiind nelegală.

În consecinţă, cauza a fost trimisă secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal a calificat ca apel calea de atac exercitată împotriva sentinţei nr. 1939/2015, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă iar prin decizia civilă nr. 20 din 18 martie 2019 a respins acest apel ca fiind nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 20/18 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul B., recurs ce a fost înregistrat pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În şedinţa publică din 5 noiembrie 2019, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei material procesuale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în raport de natura raportului juridic dedus judecăţii, excepţie pe care o consider neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează.

Fără a contesta caracterul de ordine publică al normelor ce reglementează competenţa material procesuală(funcţională), apreciez că în prezenta cauză nu mai poate fi repusă în discuţie competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie în soluţionarea căii de atac îndreptate împotriva deciziei nr. 20 din 18 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 pentru că altfel s-ar repune în discuţie însăşi autoritatea de lucru judecat a regulatorului de competenţă pronunţat în prezenta cauză.

Prin pronunţarea regulatorului de competenţă este câştigată competenţa de soluţionare a cauzei atât la nivelul instanţei în favoarea căreia a fost stabilită competenţa prin regulator cât şi la nivelul instanţelor competente să soluţioneze căile de atac în pricina respectivă, nemaifiind posibilă repunerea în discuţie a competenţei de soluţionare a cauzei prin raportare la criteriile de departajare după materie şi valoare.

În concret, competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de soluţionare a recursului declarat împotriva deciziei nr. 20 din 18 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII contencios administrativ şi fiscal este atrasă în virtutea calităţii sale de instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în raport de prevederile art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, consider nefondată excepţia necompetenţei material procesuale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal.