Peremption exception rejected; case remanded after resumption held mandatory in CJEU suspension.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 534/39/2015 la data de 24 iunie 2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 319 din 12 decembrie 2014, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene prin care solicită anularea acesteia.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Incheierea din şedinţa publică din data de 13 octombrie 2015 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea soluţionării cererii introductive până la pronunţarea Curţii Europene de Justiţie în cauzele conexate C-260/2014 şi C-261/2014.

La data de 20 februarie 2017 dosarul a fost repus pe rol fixându-se termen de judecată la data de 13 martie 2017.

Prin sentinţa nr. 33 din 13 martie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia; s-a constatat perimată acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Bucureşti.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Suceava criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

A arătata reclamanta că în speţă nu ne aflăm în situaţia unui caz de suspendare voluntară prevăzut de art. 411 din C. proc. civ., iar cât timp instanţa dispune din oficiu suspendarea judecării cauzei, s-a apreciat că, în acelaşi mod, trebuie să repună cauza pe rol.

Au fost invocate dispoziţiile art. 415 pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de redeschidere trebuie făcută de una dintre părţi doar atunci când suspendarea s-a dispus pentru lipsa părţilor sau prin învoirea părţilor.

A fost invocată şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios admini/strativ şi fiscal, care a dispus repunerea cauzelor pe rol din oficiu, în dosarele nr. x/2013, y/2013 etc.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Bucureşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea primei instanţe a fost dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor art. 416 din C. proc. civ.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 5 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, Înalta Curte constată că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru considerentele expuse în continuare.

Prealabil expunerii motivelor pe care se va sprijini soluţia Înaltei Curţi, cu privire la situaţia de fapt, se reţine că prin încheierea de şedinţă din data de 13 octombrie 2015 Curtea de Apel Suceava a dispus suspendarea judecării recursului până la soluţionarea cauzelor C-260/14 şi C-261/14, aflate pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, constatându-se că este important a se cunoaşte dacă în prezenta cauză dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 au fost aplicate cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, chestiune devenită importantă după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 66/2015.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/26.02.2015 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora "activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003".

In raport de această interpretare, şi reţinându-se că în materia prevenirii, constatării şi sancţionării neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene sunt aplicabile cu prioritate prevederile Regulamentelor (CE) nr. 1083/2006 şi nr. 2988/1995, care reglementează aspecte de drept substanţial, deoarece statele membre au o marjă de apreciere numai în ceea ce priveşte procedura administrativă la nivel naţional, prin Hotărârea din 4 mai 2015 a judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu unanimitate, s-a decis că, în cauzele în care se constată incidenţa efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 66/2015, este justificată soluţia de suspendare a judecării litigiului până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la cererile de hotărâre preliminară ce formează obiectul cauzelor conexate C-260/14 şi C-261/14, în considerarea prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, respectiv ale art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. din 2010.

Ulterior, prin Hotărârea CJUE din 26.05.2016, s-a statuat că "principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unor reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să tina seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

Problema de drept ce se impune a fi dezlegată în cauză pe calea recursului, o reprezintă interpretarea dispoziţiilor art. 415 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, cu privire la obligativitatea repunerii din oficiu a cauzei de către instanţa de judecată.

In jurisprudenţă au existat două opinii, una în sensul că suspendarea are natura unei suspendări de drept, repunerea cauzei pe rol făcându-se din oficiu, iar a doua, în sensul că cererea de repunere pe rol se circumscrie obligaţiei generale a părţilor de a contribui la desfăşurarea procesului, îndatorire prevăzută de art. 10 din C. proc. civ.

Această problemă a făcut şi obiectul mai multor dezbateri în cadrul Întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel (11-12 mai 2017 Curtea de Apel Bucureşti) şi Întâlnirii preşedinţilor secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel (Curtea de Apel Bacău, 23-24 iunie 2016).

De altfel şi legiuitorul, prin Legea nr. 310/2018, neaplicabilă în speţă prin prisma principului prevăzut la art. 24 şi următoarele din C. proc. civ., a introdus în art. 413 din C. proc. civ. un caz nou de suspendare facultativă, respectiv alin. (1)1 - când, într-o cauză similară, CJUE a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară, în timp ce în situaţia în care cererea este formulată chiar în cauză, suspendarea intervine de drept potrivit art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Interpretând textul de lege prevăzut la art. 415 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în ipoteza mai sus prezentată, în care constatându-se divergenţele de interpretare între instanţa constituţională şi practica constantă a instanţei supreme, completele au suspendat în cvasi-majoritate cauzele cu acest obiect aflate pe rol, după pronunţarea hotărârii CJUE, instanţele aveau obligaţia de a le repune pe rol din oficiu.

Considerentele ce stau la baza acestei soluţii se întemeiază pe faptul că reluarea judecării procesului în contextul art. 415 din C. proc. civ. se dispune la cererea pârţilor numai în cazurile menţionate expres în cadrul acestui articol, între care nu este enumerat şi cazul prevăzut de art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.

Reţine instanţa de control judiciar că nu există nicio justificare în a se diferenţia cazul prevăzut de art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., cu cazul în care s-a dispus suspendarea tuturor dosarelor în vederea pronunţării CJUE în cauzele reunite C-260/14 şi C-261/14, prin soluţii de unificare a practicii, cum a fost şi în cazul Şedinţei de Plen a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, se impune a se menţiona că aceeaşi dezlegare s-a dat prin Procesul-verbal al şedinţei din 31 octombrie 2016 a Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a stabilit că În cauzele suspendate până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la cererile de hotărâre preliminară ce formează obiectul cauzelor conexate C-260/14 şi C-261/14, repunerea acestora pe rol se face din oficiu, soluţie care deşi nu este obligatorie, care nu poate fi ignorată de completul de judecată.

La acestea se adaugă şi o obligaţie impusă prin Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti Anexa la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015 care la art. 84 pct. 29 prevede că pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanţa verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare. În cauzele penale, termenele de verificare nu pot fi mai mari de 3 luni.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. care atrage casarea, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte, cu majoritate, va admite recursul şi casând sentinţa atacată va trimite cauza Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea continuării judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Suceava împotriva sentinţei nr. 33 din 13 martie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând, respinge excepţia perimării şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2019.<BR><BR>

Opinie separată

Contrar opiniei majoritare, apreciez că recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 33 din 13 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, este nefondat.

Astfel cum rezultă din economia dosarului, prin încheierea din 13 octombrie 2015 Curtea de Apel Suceava a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea Curţii Europene de Justiţie în cauzele conexate C-260/2014 şi C-261/2014.

La data de 26.05.2016 Curtea Europeană de Justiţie s-a pronunţat în cauzele menţionate, hotărârea în cauză fiind publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 260/18.07.2016.

Întrucât niciuna din părţi nu a formulat o cerere de reluare a judecăţii, prima instanţă a apreciat că în cauză s-a împlinit termenul de perimare, cauza rămânând în nelucrare din vina părţilor pentru o perioadă mai mare de 6 luni de la momentul în care a încetat cauza suspendării.

Împotriva sentinţei civile nr. 33 din 13 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Suceava, arătând reclamanta, în esenţă, că nu a intervenit perimarea în cauză, din moment ce cauza trebuia repusă pe rol din oficiu şi nu la cererea părţilor.

Contrar celor afirmate de recurenta reclamantă şi însuşite de opinia majoritară, apreciez că în cauză a intervenite perimarea judecăţii, soluţia primei instanţe reflectând o corectă aplicare a prevederilor art. 415-416 C. proc. civ.(în forma aplicabilă cauzei de faţă).

Potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată, statuează alin. (3) al art. 416 C. proc. civ.

În cazul în care a fost suspendată judecarea cauzei, termenul de perimare începe să curgă de la momentul la care a încetat cauza care a determinat suspendarea, acesta fiind momentul de la care părţile au obligaţia de a solicita repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecăţii.

În situaţia suspendării facultative a judecăţii dispuse în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) Cod procedură civilă, procesul se reia la cererea părţii interesate şi nu din oficiu, de instanţă, aspect ce nu reprezintă altceva decât o aplicare particulară a principiului disponibilităţii, ce guvernează procesul civil.

Este esenţial de subliniat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 418 alin. (1) Cod procedură civilă „Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 413, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată”. Aceste

dispoziţii legale conduc la concluzia că termenul de perimare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în cauza ce a provocat suspendarea iar, raportat la particularităţile hotărârii pronunţate de CEJ, este evident că, după pronunţarea hotărârii încetează cauza suspendării şi începe să curgă termenul de perimare.

Contrar celor afirmate de recurent, pentru reluarea judecăţii era necesară formularea unei cereri de către una din părţi, dat fiind faptul că dispoziţiile art. 415 Cod procedură civilă nu prevedeau posibilitatea instanţei de a repune cauza de rol din oficiu, în vederea continuării judecăţii.

Un argument în plus este dat de evenimentul legislativ reprezentat de Legea nr. 310/2018, prin care a fost modificat conţinutul art. 415 pct. 3 C. proc. civ., în sensul că judecata cauzei suspendate se reia, din oficiu, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) şi (4), după pronunţarea hotărârii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Anterior promulgării Legii nr. 310/2018, dispoziţiile art. 415 punctul 3 aveau următorul cuprins:” judecata cauzei suspendate se reia, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Analiza atentă a prevederilor legale anterior citate relevă faptul că nici în prezent judecarea cauzei analizate în recursul de faţă nu se putea relua din oficiu, pentru că ipoteza art. 415 pct. 3 C. proc. civ. are în vedere strict situaţia în care instanţa care a suspendat judecata este cea care a şi adresat cererea Curţii Europene de Justiţie cererea de pronunţare a hotărârii preliminare, or, în cauza de faţă, Curtea de Apel Suceava nu s-a aflat în ipoteza prevăzută de art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., cererea de pronunţare a hotărârii în cauzele conexate 260/14 şi 261/14 fiind formulată de Curtea de Apel Bacău.

Cu alte cuvinte, dacă instanţa suspendă judecarea cauzei până la pronunţarea hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene asupra cererii de pronunţare a hotărârii preliminare formulate de către o altă instanţă, nu sunt aplicabile art. 415 pct.3 C. proc. civ. iar părţile au datoria de a stărui în reluarea judecăţii după pronunţarea hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Faţă de aceste considerente recursul de faţă se impunea a fi respins ca fiind nefondat.