European funding revocation annulled as authority failed to prove artificial links to French firm; appeal rejected, debt of 992,307 RON set aside.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 1 martie 2016 reclamanta A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, Direcţia Generala Programe anularea Deciziei nr. 1393 din data de 29 ianuarie 2016 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă şi exonerarea de la plata corecţiei financiare de 992.307,00 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 204/P.I. din 30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamanta reclamantul SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe, şi pe cale de consecinţă:

S-a anulat Decizia nr. 1393 din 29 ianuarie 2016 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 20.023 din 21 august 2015, ambele emise de pârât şi a fost exonerată reclamanta de obligaţia plăţii creanţei în sumă de 992.307,00 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, în esenţă, s-au arătat următoarele:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488, alin. (1), pct. 8 din Legea nr. 134/2010).

Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016 este netemeinică şi nelegală, în raport de situaţia de fapt şi de drept existentă în speţă.

Datorită legăturii existente între intimata-reclamantă, B. SRL şi SC C. SRL şi a parteneriatului existent între SC C. SRL şi D. - Franţa (la rândul sau întreprindere mare cu peste 4.000 angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 600 mil. Eur în 2012 şi 2013, aceasta se încadra în categoria întreprinderilor mari, deci nu putea beneficia de fonduri nerambursabile în cadrul apelului de proiecte nr. 4 din 2011.

Instanţa de fond a interpretat greşit prevederile Recomandării nr. 361/2003 a Comisiei privind definiţia micro-întreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, ale prevederilor Pactului societar privind C. SRL, precum şi ale Actului Constitutiv al C. SRL, ajungând la concluzia eronată că C. SRL nu este întreprindere parteneră cu C., fapt pentru care intimata-reclamantă a fost încadrată, în urma verificării, în mod greşit în categoria întreprinderilor mari.

Pentru stabilirea statutului de întreprindere parteneră sunt relevante prevederile din actul constitutiv al C. SRL care reglementează repartizarea părţilor sociale (capitalul social) şi cele privind drepturile de vot. Aşa cum a reţinut şi instanţa, conform art. 7 din Actul constitutiv "(...) asociatul C. deţine un număr de 30 părţi sociale având valoarea totală de 48.000 (patruzecisioptmii) RON şi reprezentând 30% din capitalul social al societăţii comerciale".

Potrivit art. 9 pct. II - Drepturi şi obligaţii ataşate părţilor sociale:

"(...) Orice parte socială dă dreptul la un vot în toate votările şi deliberările (...)".

În ceea ce priveşte trimiterile la Pactul societar privind C. SRL, încheiat între C. şi B. SRL, s-a constatat ca sunt evidenţiate doar drepturile B. SRL, societate legata cu C. SRL, care deţine controlul majoritar asupra părţilor sociale (70 părţii sociale - 70% din capital şi din drepturile de vot ale societăţii).

De asemenea, trimiterea la Hotărârea CJUE, pronunţată în cauza C- 110/13, preluată din prezentarea intimatei-reclamante, nu este relevantă, interpretarea dată de Curte fiind aferentă art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea Comisiei nr. 361/2003, respectiv întreprinderilor legate aşa cum reiese din text.

4. Apărările formulate în cauză

Reclamanta SCA. SRL a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările de la instanţa de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Între părţi s-a încheiat Contractul nr. xm/400717/5 din 27 noiembrie 2013 având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru proiectul privind "Extinderea capacităţii de producţie a societăţii A. SRL prin achiziţia unei maşini de alezat şi frezat în vederea creşterii competitivităţii economice" cod SMIS 43704, cu o perioadă de implementare de 12 luni.

Ulterior, după finalizarea proiectului, în baza Deciziei Directorului General al DG PC-AM POS CCE, Autoritatea de management pentru POS CE a efectuat verificări documentare ale cazului de suspiciune de neregulă emisă de ADR Nord - Vest înregistrată la DG PC AM POS CCE sub nr. x din 23 iunie 2015.

În urma acestor verificări, pârâtul a încheiat Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă nr. 20023 din 21 august 2015, prin care s-a stabilit în sarcina societăţii reclamante săvârşirea unei nereguli pentru obţinerea de fonduri nerambursabile de natură a retrage integral finanţarea, sens în care a fost stabilită o creanţă bugetară în valoare de 992.307,00 RON.

Din cuprinsul actului sancţionator (pct. 6 - motive de fapt) rezultă că la momentul depunerii cererii de finanţare societatea A. SRL s-a declarat întreprindere legată/mijlocie. Ceea ce i se impută este faptul că nu a declarat legătura existentă (prin intermediul C. SRL) cu firma D. - Franţa, legătură prin prisma căreia societatea beneficiară ar fi fost, în realitate, întreprindere mare, nefiind eligibilă pentru a beneficia de ajutor de stat în cadrul respectivului apel de proiecte.

S-a reţinut de către organul de control (pagina 3 a procesului-verbal) că beneficiarul trebuia să declare parteneriatul (prin C. SRL) cu grupul de firme D. S-a susţinut că legăturile între societăţile A. SRL, B. SRL şi E. SRL se realizează prin persoana administratorului F. şi prin desfăşurarea de activităţi pe pieţe adiacente (B. - fabricare de utilaje, comerţ cu ridicata al maşinilor unelte; A. - activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de aceasta; E. - activitate de comerţ cu ridicata al altor maşini şi echipamente).

Totodată s-a reţinut că B. deţine 70% din C. SRL care este parteneră cu D. SRL.

În acest context, s-a concluzionat că, datorită legăturii între A. SRL, B. SRL şi C. SRL şi a parteneriatului existent între aceasta din urmă şi D. Franţa (societate mare cu peste 4000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 600 mil. RON), societatea reclamantă nu era beneficiar eligibil în cadrul apelului de proiecte nr. 4 din 2011.

Având în vedere aspectele criticate prin calea de atac astfel declarată, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, prima instanţă pronunţând o soluţie temeinică şi legală, în deplin acord cu legislaţia internă şi europeană, precum şi cu probele administrate în cauză.

Înalta Curte reţine că aprecierea de către autoritatea administrativă ca neeligibilă a societăţii intimate în obţinerea finanţării solicitate s-a fundamentat pe schimbarea statutului de întreprindere autonomă, încadrată întreprinderilor mici şi mijlocii, într-o întreprindere legată cu C. SAS, actualmente D., devenind incidente dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 346/2004, care transpune în legislaţia internă Recomandarea CE nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, potrivit cu care:

"(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influenţă dominantă dacă investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicaţi direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le deţin în calitatea lor de acţionar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate şi întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

(5) O piaţă adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piaţa în cauză."

Se observă că interpretarea conferită de jurisprudenţa CJUE asupra prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea nr. 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin hotărârea din 27 februarie 2014 pronunţată în cauza Ha Te Fo Gmbh/Finanzamt Haldensleben este în sensul că:

"Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acţionează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă, persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări".

La o analiză factuală a hotărârii recurate, se observă că prima instanţă a reţinut în mod corect că aspectele imputate societăţii intimate sunt generice şi că pârâta nu a analizat în concret în ce constă neregula imputată, precum şi faptul că, raportat la împrejurările cauzei, în speţă nu poate fi reţinută crearea de către societatea intimată a unor condiţii artificiale, în scopul obţinerii finanţării din partea organismului european, prin existenţa unei structuri de tip întreprinderi legate între societatea reclamantă şi societăţile B. SRL, C. SRL şi E. SRL, respectiv societate parteneră cu D. din Franţa.

În speţă, la data semnării contractului de finanţare dl. F. era acţionar majoritar şi administrator cu drepturi depline la societăţile A. SRL, E. SRL şi C. SRL, iar D. din Franţa deţinea pachetul majoritar la firmele din grupul D. şi, respectiv, 30% din C. SRL la care B. SRL deţine 70%, aspecte ce au condus recurenta-pârâtă la concluzia că, datorită legăturii dintre B. SRL şi C. SRL şi a parteneriatului existent între aceasta din urmă şi D. Franţa, beneficiarul finanţării se încadrează în categoria întreprinderilor mari.

Înalta Curte constată că aceste aspecte nu prezintă criterii suficiente pentru a aprecia că suntem în prezenţa unor societăţi de tip întreprinderi legate, dat fiind faptul că nu se poate reţine că intimata-reclamantă ar fi acţionat într-o manieră dependentă de societatea D. din Franţa în cadrul proiectului aprobat spre finanţare.

Totodată, se constată că recurenta-reclamantă nu a omis a aduce la cunoştinţa autorităţii cu atribuţii în gestionarea fondurilor europene relaţiile sale cu întreprinderile vizate şi că, în susţinerea cererii de finanţare, a depus documentaţia din care rezultă că se încadrează în categoria întreprinderilor mijlocii, fiind întreprindere legată mijlocie cu A. SRL, C. SRL şi E. SRL, iar ulterior, prin Scrisoarea nr. 21844 din 11 decembrie 2013, respectiv nr. 3021/DIPOSCCE din 11 decembrie 2013, fiindu-i solicitate clarificări cu privire la cererea de finanţare depusă, societatea reclamantă a transmis cu Adresa de înaintare nr. x din 16 decembrie 2013 bilanţul consolidat sau bilanţul şi contul de profit şi pierdere, aferente anului financiar 2011, pentru societăţile cu care firma solicitantă s-a declarat a fi societatea legată.

În acelaşi context, se impune a fi subliniat şi faptul că Pactul societar din 27 aprilie 2011, încheiat între C. (ulterior C.) şi B. SRL, prevede că C. nu va fi ţinută să participe în vreun fel la finanţarea societăţii şi a activităţilor acesteia, reducându-şi participarea la dividende la 1% la fiecare distribuţie.

În considerarea acestor aspecte şi a completării documentaţiei necesare şi după verificarea beneficiarului, s-a stabilit că societatea este eligibilă în cadrul proiectului.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, fiind corect justificate observaţiile şi aprecierile primei instanţe, pe care instanţa de control judiciar şi le însuşeşte în totalitate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene, împotriva Sentinţei nr. 204/P.I. din 30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene împotriva Sentinţei nr. 204/P.I. din 30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2019.

GGC - LM