Eligibility for agricultural subsidies: validity of post-application lease extensions under OUG 125/2006 and OMADR 246/2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12 iulie 2016 reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plaţi şi Intervenţie pentru Agricultura - APARAT Central, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 388 din 6 aprilie 2016 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 5 ianuarie 2016, cu cheltuieli de judecată.

Prin Procesul Verbal contestat s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de restituire a unei creanţe bugetare în sumă de 33.025.16 RON, ca urmare a constatării unor nereguli cu privire la dovada dreptului de folosinţa pentru suprafaţa de 15,68 ha, creanţa fiind stabilită în aplicarea art. 6 alin. (2) din Ordinul MADR nr. 246/2008, modificate prin Ordinul MADR nr. 225/2012.

Prin Sentinţa civilă nr. 3649 din 21 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Anulează Decizia nr. 388 din 6 aprilie 2016 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 8 ianuarie 2016.

A fost obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 33.025,16 RON, achitată în baza unui titlu de creanţă nelegal.

S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în sumă de 3.350 RON, taxă timbru şi onorariu avocat.

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 şi a încheierilor premergătoare a formulat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 5 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este fondat, pentru următoarele considerente:

Motivele de recurs invocate de autoritatea pârâtă se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de fond în ceea ce priveşte aprecierea legalităţii actelor contestate.

Se arată că soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a Deciziei nr. 388 din 6 aprilie 2016 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 8 ianuarie 2016 este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a următoarelor dispoziţii legale.

- Art. 7, alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006

- Art. 6 din OMADR nr. 246/2008, cu modificările şi completările ulterioare (în special cele cuprinse în OMADR nr. 212/2012);

- Art. 29 alin. (2) şi art. 124 alin. (2) din Regulamentul nr. 73/2009;

- Art. 2 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011;

Cu referire la dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 şi art. 6 din OMADR nr. 246/2008 cu modificările ulterioare şi OMADR nr. 212/2012 recurenta-pârâtă invocă nelegalitatea sentinţei în raport de aplicarea în sensul că documentele depuse de reclamantă în dovedirea dreptului de folosinţă asupra terenului pe care îl deţine în arendă, respectiv adeverinţa emisă de Primăria comunei Stoeneşti şi contractele de arendă cerere întocmite valabil până la data depunerii cererii de plată (până la 29 aprilie 2014) şi au rămas valabile până la 1 decembrie 2014, prin prelungirea acestora prin acte adiţionale întocmite ulterior depunerii cererii de plată.

Se arată faptul că actele adiţionale la contractele de arendare au fost încheiate toate după data depunerii cererii de sprijin aferentă campaniei 2014 la APIA, anume după data de 29 aprilie 2014 şi au fost înregistrate la Consiliul Local al Comunei Stoeneşti sub un singur număr de înregistrare şi anume 307 din 26 mai 2014.

În esenţă se arată că cele 5 contracte de arendare au fost încheiate după data depunerii cererii de plată, nefiind făcută dovada dreptului de folosinţă până la data de 1 decembrie 2014 conform art. 6 alin. 2 din OMADR 246/2008, iar actele adiţionale nu pot face această dovadă datorată pe de-o parte a modului defectuos în care au fost încheiate şi pe de altă parte pe fond nefiind înserată clauză de natura art. 1848 C. civ.

Se invocă faptul că în mod greşit prima instanţă a reţinut aplicabilitatea art. 1848 din C. civ., fiind înlăturate greşit apărările recurentei-pârâte formulate conform art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006.

Potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, una din condiţiile de eligibilitate este enunţată astfel "(...) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea; (...),

Sprijinul financiar nu se acordă celui care are o simplă posesie, ci trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii, printre care şi cea a utilizării suprafeţelor declarate într-un cadru legal.

Potrivit art. 7 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, pentru a beneficia de sprijin pe suprafaţă, solicitanţii, în speţă recurenta reclamantă, trebuie să îndeplinească printre altele şi următoarea condiţie generală:

"să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea".

Se solicită admiterea recursului casarea sentinţei atacate şi rejudecând respingerea acţiunii ca nefondată cu consecinţa menţinerii ca legale a actelor contestate prin care a fost stabilită valoarea creanţei bugetare rezultate din nereguli în cuantum de 33.025,16 RON.

La dosar reclamanta-intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esenţă se arată că sentinţa atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii în condiţiile în care atât contractele de arendă cât şi actele adiţionale făceau dovada folosinţei, contractele de arendă fiind prelungite de drept conform art. 1848 C. civ.

La dosar recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare menţinându-şi criticile formulate în cererea de recurs.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate în cadrul recursului, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că recursul este fondat în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Curtea apreciază că soluţia de admitere recurată prin care au fost anulate actele contestate şi înlăturată obligaţia de plată a sumei de 33.025,16 RON este dată cu interpretarea greşită dispoziţiilor art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi 82) şi art. 6 din OMADR 246/2008.

Potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările şi completările ulterioare

Pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie (...) să îndeplinească următoarele condiţii generale:

(...) f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea; (...)

Conform art. 4 alin. (1) şi (2) şi art. 6 alin. (1) şi (2) din OMADR 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare la data depunerii cererii (29.04.2014):

"Art. 4 - (1) Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 119/2007, cu modificările ulterioare, privind dreptul de folosinţă a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, înscrisuri sub semnătură privată şi alte acte care fac dovada utilizării terenului, cum ar fi adeverinţa eliberată de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol.

(2) Contractele de arendare menţionate la alin. (1) vor respecta prevederile art. 1836 - 1850 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare. Contractele de arendare încheiate înaintea intrării în vigoare a noului C. civ. continuă să îşi producă efectele până la data încetării de drept.

"Art. 6 alin. (1) Documentele prevăzute la art. 4 şi 5 se prezintă, după caz, la depunerea cererii de plată de către producătorul agricol sau la solicitarea reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, denumită în continuare A.P.I.A., în vederea efectuării procedurilor de administrare şi control.

(2)Documentele prevăzute la art. 4 şi 5 se încheie până Ia data depunerii cererii de plată şi/sau a modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi sunt valabile până la data de 1 decembrie a anului de cerere, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) din acelaşi regulament".

Curtea în raport de aceste dispoziţii apreciază că în mod greşit prima instanţă a apreciat că actele depuse de reclamantă în dovedirea dreptului de folosinţă asupra terenului pe care îl deţine în arendă erau valabile la data depunerii cererii de plată la data de 29 aprilie 2019.

Aceasta deoarece fapt de necontestat cele 5 acte adiţionale la contractele de arendă au fost încheiate toate după data depunerii cererii de sprijin aferentă companiei 2014, respectiv data de 29 aprilie 2014, fiind înregistrate toate deşi au date diferite, sub un singur număr de înregistrare şi anume 307 din 25 mai 2014.

Curtea apreciază că în mod greşit prima instanţă a reţinut aplicabilitatea art. 488 C. civ. şi şi-a însuşit motivul invocat de reclamantă în acţiune şi reiterat prin întâmpinarea depusă în recurs respectiv valabilitatea celor 5 contracte de arendă până la data de 1 decembrie 2014.

Aceasta deoarece cele 5 contracte de arendare nu cuprind clauza prevăzută de art. 1848 C. civ., iar din actele adiţionale rezultă expres prelungirea contractelor de creditare, ele fiind încheiate avându-se în vedere dispoziţiile O.U.G. nr. 125/2011. În consecinţă Curtea contrar primei instanţe apreciază că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de folosinţă până la data de 1 decembrie 2014 a unei părţi din suprafaţa aferentă contractelor de arendă de la poziţiile 173, 205, 237, 270 şi 273.

În mod corect s-a constatat de autoritatea pârâtă că reclamanta - intimată nu a făcut dovada dreptului de folosinţă pentru întreaga suprafaţă pentru care a depus cerere unică de plată pentru campania 2014, respectiv pentru suprafaţa de 15,68 ha ce se regăseşte în contractele a căror perioadă de valabilitate expiră până la data de 1 decembrie a anului în cerere, iar valabilitatea lor avându-se în vedere neregulile de fond şi de formă constatate, nu se putea considera prelungită până la data de 1 ianuarie 2014.

Curtea apreciază în mod corect s-a constatat că reclamanta care nu a prezentat documente valabile doveditoare ale dreptului de folosinţă pentru întreaga suprafaţă pentru care a primit sprijin financiar în campania 2014, să restituie suma încasată necuvenit în cuantum total de 33.025,16 RON.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va admite recursul şi va casa sentinţa atacată şi rejudecând în baza art. 18 şi 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva Sentinţei civile nr. 3649 din 21 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând,

Respinge acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2019.

GGC - LM