Applicability of subsequent financial correction regime to prior public procurement irregularities in EEA funded projects

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamantul Secretariatul General al Guvernului în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României, a solicitat anularea Deciziei MFP-OPCP nr. 151/19.10.2013 şi a Notei de constatare nr. x/20.11.2012, acte emise în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, precum şi (ii) obligarea ministerului pârât la plata sumei de 51.979,20 RON cu titlu de despăgubiri.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3916 din 17 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile autorităţii de lucru judecat, inadmisibilităţii şi tardivităţii.

A fost respinsă acţiunea promovată de reclamantul Secretariatul General al Guvernului, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a formulat recurs reclamantul Secretariatul General al Guvernului criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, în esenţă, s-au arătat următoarele:

Motivele de casare a hotărârii instanţei de fond se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a demonstra că aceasta a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material.

Se arată că raţionamentul instanţei de fond a pornit de la premisa falsă că finanţarea proiectului x pentru a cărui implementare a fost încheiat Contractul nr. x/n 22.12.2009 s-ar fi făcut din fonduri structurale, deşi sumele proveneau din fonduri externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar SEE.

Fondurile externe nerambursabile aferentei Mecanismului financiar SEE (din care a fost finanţat proiectul x prin Contractul nr. x/22.12.2009), acestea au o situaţie distinctă, fiind reglementate iniţial prin Memorandumul de înţelegere pentru implementarea mecanismului financiar SEE 2004-2009 dintre guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein, Guvernul Norvegiei şi Guvernul României (publicat în Monitorul Oficial nr. 44 din 18 ianuarie 2008 prin Ordinul MFP nr. 2.363 din 11 decembrie 2007) şi O.G. nr. 24/2009 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European, iar ulterior tot prin norme speciale, respectiv prin O.U.G. nr. 88/2012 privind cadrul instituţional pentru coordonarea, implementarea şi gestionarea asistenţei financiare acordate României prin Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European şi prin Mecanismul financiar norvegian pe perioada de programare 2009-2014 şi prin O.U.G. nr. 23/2013 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2009 - 2014 şi Mecanismului financiar norvegian 2009-2014.

Atât timp cât finanţarea proiectului x nu s-a realizat din Fondurile Structurale şi de Coeziune (FSC) administrate de către Comisia Europeană, iar Memorandumul de înţelegere pentru implementarea mecanismului financiar SEE 2004-2009 dintre guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein, Guvernul Norvegiei şi Guvernul României nu se poate face trimitere la Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene ori la Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006.

Se arată de recurent că argumentele referitoare la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 66/2015, în sensul că noţiunea de corecţii financiare este definită ca neregulă atât în legislaţia naţională, cât şi în aceea a Uniunii Europene, sunt citate trunchiat şi rupte din context de judecătorul fondului, omiţând faptul că instanţa de contencios constituţional a făcut o analiză amplă a acestei chestiuni, conchizând cu observaţia că "Din compararea celor două definiţii, pe de-o parte cea cuprinsă în Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003, pe de altă parte cea cuprinsă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, Curtea observă că acestea nu au un conţinut identic, elementul cel mai important de diferenţiere constituindu-l potenţialitatea prejudiciului, care este reglementată numai în art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011.

Astfel, examinând comparativ dispoziţiile O.G. nr. 79/2003 cu cele ale O.U.G. nr. 66/2011, Curtea Constituţională a constatat anumite elemente care diferenţiază cele două reglementări succesive, şi anume: potenţialitatea prejudiciului (cel mai important element de diferenţiere), reglementat numai prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 (par. 24); modul de reglementare a corecţiilor/reducerilor financiare aplicabile cheltuielilor aferente proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora în caz de nerespectare a reglementărilor privind achiziţiile, prin art. 6 alin. (1), coroborat cu art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, impunându-se aplicarea principiului proporţionalităţii, în timp ce O.G. nr. 79/2003 nu a reglementat acest principiu (par. 25).

În concluzie, instanţa de contencios constituţional a constatat în mod just că, sub aspectul definirii neregulii, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai severe (potenţialitatea prejudicierii), chiar dacă sub aspectul corecţiilor/reducerilor în cazul constatării neregulilor, dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile.

Pe de altă parte, Curtea a mai observat că nici dispoziţiile O.G. nr. 79/2013 şi nici cele ale O.U.G. nr. 66/2011, în ansamblul lor, "nu se subsumează - noţiunii de «lege penală sau contravenţională», pentru ca Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 să constituie, eventual, o excepţie de la aplicarea principiului neretroactivităţii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie" (par. 30).

Argumentele referitoare la caracterul obligatoriu al jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru judecătorul naţional, deşi de principiu ar fi valabile, nu îşi găsesc aplicabilitatea concretă în cauză, situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii nefiind reflectată în niciuna dintre hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocate, fiind de domeniul evidenţei că nu toate actele normative ale Uniunii Europene sunt de aplicare directă în dreptul naţional.

Un alt argument care se încadrează tot în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. îl reprezintă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, fiind omisă nejustificat analiza răspunderii civile de natură obiectivă a autorităţilor publice pârâte pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea O.U.G. nr. 66/2011.

La momentul întocmirii documentaţiei de achiziţie (2009) care a generat corecţia contestată, nu exista o normă previzibilă cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale invocate ca pretins nerespectate. De aici rezultă, pe de o parte, nelegalitatea aplicării corecţiilor, iar pe de altă parte, culpa statului sub acest aspect, prin autorităţile implicate.

Deşi statul, prin organismele cu atribuţii în domeniul achiziţiilor avea obligaţia de a legifera în aplicarea directivelor, în ceea ce priveşte situaţia din speţa, abia ulterior, au fost emise actele normative pentru clarificarea legislaţiei achiziţiilor, în special a acelor prevederi legale care, în mod repetat, au generat corecţii financiare.

Realizarea cu întârziere a transpunerii Directivei nr. 2004/18/CE a fost de natură să genereze un prejudiciu pentru beneficiarii normei, în raport de încălcarea principiului previzibilităţii legii şi de imposibilitatea acestora de a anticipa la momentul contractării a modului în care după ani se va schimba modul de interpretare a normei generale.

În situaţia în care a apreciat că s-ar aplica cu prioritate norma europeană şi a reţinut că ar exista culpă chiar şi pentru un prejudiciu potenţial, judecătorul fondului trebuia să observe că responsabilitatea neimplementării unei astfel de ipoteze în dreptul intern nu putea reveni decât statului.

Pentru beneficiarii fondurilor structurale norma internă previzibilă era cea din O.G. nr. 79/2003, prin raportare la condiţia impusă organismului de control de a stabili prejudiciul, în cazul în care acesta exista şi, raportat la cuantumul acestuia, de a stabili valoarea creanţei bugetare.

Spre deosebire de prevederile Regulamentului (CE) nr. 1083/2006, se observă că norma internă instituie sarcina probei în favoarea organismului emitent al notei de constatare. Astfel, nu era suficient ca acesta doar să identifice şi să semnaleze presupuse încălcări ce ar fi putut avea drept eventuale consecinţe în prejudicierea bugetului, ci efectiv să probeze că din presupusele nereguli a rezultat un prejudiciu cert, cuantificabil.

Chiar dacă a stabilit că nu se impune anularea actelor contestate şi exonerarea recurentului de la plata corecţiilor, instanţa de fond trebuia să stabilească răspunderea statului, raportat la prevederile art. 291 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la obligaţia de garanţie consacrată în jurisprudenţa CJUE.

Norma juridică trebuie să fie clară, inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informaţi în avans asupra consecinţelor actelor şi faptelor: lor, ci să şi înţeleagă consecinţele legale ale acestora. În caz contrar, principiul nemo censetur ignorare legem nu ar mai putea fi aplicat, ceea ce ar avea grave consecinţe asupra securităţii raporturilor sociale, a existenţei societăţii în general.

CJUE a arătat în cauza C-318/13, pct. 42 că "Este necesar să se amintească în această privinţă că, la punctul 56 din Hotărârea Brasserie du Pecheur şi Factortame (C-46/93 şi C-48/93, EU:C: 1996:79), Curtea a precizat că printre elementele pe care instanţa competentă poate fi chemată să le ia în considerare se numără gradul de claritate şi de precizie a normei încălcate, întinderea marjei de apreciere pe care această normă o lasă autorităţilor naţionale sau celor ale Uniunii, caracterul intenţionat sau neintenţionat al încălcării comise sau al prejudiciului cauzat, caracterul scuzabil sau nescuzabil al unei eventuale erori de drept şi împrejurarea că atitudinile adoptate de către o instituţie a Uniunii au putut contribui la neadoptarea, la adoptarea sau la menţinerea unor măsuri sau a unor practici naţionale contrare dreptului Uniunii.

Din analiza Notei de fundamentare a O.G. nr. 14/2013 se poate observa că însăşi autoritatea intimată recunoaşte că reglementările în baza cărora au fost aplicate corecţii financiare ori reduceri procentuale prin mecanismul deducerii din plăţile solicitate în cazul atribuirii contractelor de achiziţii publice au fost echivoce, normele incidente nefiind clare şi concise, iar aceste deficienţe au afectat negativ atât beneficiarii de fonduri europene, cât şi instanţele de judecată, a căror activitate a fost îngreunată datorită numărului mare de litigii generate de aplicarea defectuoasă (deseori abuzivă) ai dispoziţiilor actelor normative prin care au fost reglementate procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice, răspunderile şi sancţiunile în cazul nerespectării.

De asemenea, a arătat recurentul că deşi unele dintre argumentele sale sunt confirmate nu doar de autorităţile interne, dar şi de Curtea Europeană de Audit, în Raportul transmis fiind semnalată "slăbiciunea sistemului determinată de aplicarea Ordinului Preşedintelui ANRMAP nr. 51/2009, ordin care, conform opiniei cuprinse în Raport, este contrar prevederilor art. 38 din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii", totuşi SGG a fost sancţionat, aplicându-i-se un tratament juridic discriminatoriu, care nu este justificat în mod obiectiv şi rezonabil.

4. Apărările formulate în cauză

Pârâtul Guvernul Românei nu a formulat întâmpinare în cauză.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 5 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Secretariatul General al Guvernului este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul Secretariatul General al Guvernului a susţinut constant în contestaţiile formulate pe cale administrativă în faţa ministerului emitent inaplicabilitatea în cazul Contractului de implementare nr. x/22.12.2009 a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, ci a celor ale O.G. nr. 79/2003, pe de o parte, dar şi faptul că O.G. nr. 79/2003 nu vorbeşte despre potenţialitatea prejudiciului când defineşte noţiunea de neregulă, conţinând sub acest aspect dispoziţii mai favorabile faţă de cele ale O.U.G. nr. 66/2011.

Se reţine că, într-adevăr, activitatea de verificare şi constatarea neregulii s-au realizat la o dată ulterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, în timp ce neregula s-a produs în procedura de atribuire, dată la care era în vigoare O.G. nr. 79/2003.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2015 au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, din considerentele acestei decizii rezultând că, urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, calificarea neregulii şi stabilirea creanţelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum, aşadar fără a se putea combina dispoziţiile de drept substanţial din Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului.

În privinţa procedurii urmate, dat fiind că procedura de control a fost demarată în anul 2011 iar prima notă de constatare a fost emisă la 22.08.2012, este indubitabil faptul că era aplicabilă O.U.G. nr. 66/2011 şi că în mod corect s-a aplicat procedura reglementată de acest act normativ

Sub aspectul normelor de drept substanţial, data săvârşirii neregulii trebuie raportată la data derulării procedurii finalizate prin încheierea Contractului de prestări servicii nr. x/2009 căruia i se aplică, pe parcursul derulării, actul normativ în vigoare la data încheierii, Curtea constată că normele de drept substanţial aplicabile sunt cele ale O.U.G. nr. 79/2003.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului privind încălcarea de către instanţa de fond a Memorandumului de înţelegere pentru implementarea mecanismului financiar SEE 2004-2009 dintre Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein, Guvernul Norvegiei şi Guvernul României, publicat prin Ordinul MFP nr. 2363/11.12.2007 şi ale O.G. nr. 24/2009 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o interpretare corectă a dispoziţiilor legale aplicabile în speţă. Iniţial fondurile externe au fost reglementate prin Memorandumul de înţelegere pentru implementarea mecanismului financiar SEE 2004-2009, care fiind încheiat înainte de aderarea României la UE acestea aveau caracter de fonduri structurale pentru ca ulterior, după anul 2007 să fie aplicabile dispoziţiile comunitare care au fost reglementate şi transpuse şi în legislaţia naţională, aşa cum a precizat şi recurentul prin O.G. nr. 24/2009, O.U.G. nr. 88/2012 şi O.U.G. nr. 23/2013.

În acest context, chiar recurentul-reclamant subliniază faptul că potrivit art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 24/2009 - în vigoare la data semnării Contractului nr. x din 22.12.2009 - termenii "neregulă, creanţe bugetare rezultate din nereguli, autorităţi cu competenţe în gestiunea fondurilor comunitare" au înţelesuri prevăzute în O.G. nr. 79/2003.

Referirea la art. 3 lit. l) din art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 24/2009 - nu are nicio relevanţă câtă vreme, în raport de cronologia aderării la UE, recurenta nu a precizat care anume dispoziţii legale îi erau aplicabile şi care ar fi scutit-o de neregulile constatate.

Motivul de recurs privind aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 şi potenţialitatea prejudiciului

Curtea are în vedere că reclamantul a criticat actele contestate sub aspectul încălcării principiului neretroactivităţii legii, invocând Decizia nr. 66/26.02.2015 a Curţii Constituţionale, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, stabilindu-se următoarele:

"calificarea neregulii şi stabilirea creanţelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum, aşadar fără a se putea combina dispoziţiile de drept substanţial din O.G. nr. 79/2003 cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului".

Actele contestate se impun a fi examinate prin raportare la dreptul comunitar, cu referire la prevederile Regulamentelor CE nr. 1083/2006 şi nr. 2988/95, care au aplicabilitate internă deplină.

În acest context, instanţa este chemată să analizeze încălcarea dispoziţiilor din materia achiziţiilor publice, reţinută de organele de control în actele administrative atacate şi să stabilească dacă nerespectarea acestor dispoziţii reprezintă o neregulă, în sensul dispoziţiilor comunitare şi de drept intern, având în vedere cadrul legal de stabilire a creanţelor bugetare constând în corecţii financiare, cu observaţia că asupra acestora s-a pronunţat atât Curtea Constituţională, în cadrul controlului intern de constituţionalitate, cât şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene care a răspuns întrebărilor preliminare formulate cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14.

Astfel, în Decizia nr. 66/26.02.2015 a Curţii Constituţionale, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, s-au stabilit următoarele:

"calificarea neregulii şi stabilirea creanţelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum, aşadar fără a se putea combina dispoziţiile de drept substanţial din O.G. nr. 79/2003 cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului."

Totodată, fiind sesizată cu întrebările preliminare formulate în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14, prin Hotărârea dată la data de 26 mai 2016, Curtea a răspuns după cum urmează:

"Articolul 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 trebuie interpretate în sensul că nerespectarea dispoziţiilor naţionale de către o autoritate contractantă care beneficiază de fonduri structurale în cadrul atribuirii unui contract de achiziţii publice având o valoare estimată inferioară pragului prevăzut la articolul 7 litera (a) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1422/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007, poate constitui, cu ocazia atribuirii acestui contract, o "abatere" în sensul articolului 1 alin. (2) menţionat, respectiv o "neregularitate" în sensul articolului 2 punctul 7 amintit, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate.

Articolul 98 alin. (2) primul paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul că corecţiile financiare efectuate de statele membre, în cazul în care acestea au fost aplicate unor cheltuieli cofinanţate din fondurile structurale pentru nerespectarea dispoziţiilor în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, sunt măsuri administrative în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 2988/95.

Principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

Decizia nr. 66/2015, Curtea Constituţională a României a concluzionat că stabilirea creanţelor bugetare se va face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii, constatare de natură să conducă la înlăturarea aplicării corecţiilor financiare reglementate prin Anexa la O.U.G. nr. 66/2011.

Însă, se impune observaţia că, prin Hotărârea din 26 mai 2016, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a nuanţat acest principiu, în corelaţie cu principiul securităţii juridice, reţinând (la pct. 55) următoarele:

"Cu toate acestea, deşi legea nouă îşi produce efectele numai pentru viitor, aceasta se aplică, în lipsa unei derogări, şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul legii vechi", fiind amintită în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2015, în cauza C-89/14, punctul 37 şi jurisprudenţa citată.

În ceea ce priveşte situaţia în care interpretarea Curţii Constituţionale este diferită de cea dată de CJUE, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa instanţei europene, "instanţa naţională care trebuie să aplice, în cadrul competenţei sale, dispoziţiile de drept al Uniunii, are obligaţia de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei naţionale, chiar ulterioară, fără a fi necesar să solicite sau să aştepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional" (Hotărârea Simmenthal, punctele 21 şi 24, Hotărârea din 20 martie 2003, Kutz Bauer, C 187/00, Rec., p. I 2741, punctul 73, Hotărârea din 3 mai 2005, Berlusconi şi alţii, C 387/02, C 391/02 şi C 403/02, Rec., p. I 3565, punctul 72, precum şi Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Filipiak, C-314/08, Rep., p. I-11049, punctul 81).

În acest context, posibilitatea aplicării corecţiilor financiare reglementate prin Anexa la O.U.G. nr. 66/2011 se impune a fi examinată în raport de efectele viitoare ale neregulilor săvârşite sub imperiul vechii legi, respectiv O.G. nr. 79/2003, aprecierea neregulii urmând a fi făcută în raport de conţinutul acesteia astfel cum este definit prin art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 şi art. 2 punctul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, dispoziţii de drept comunitar care, potrivit art. 288 alin. (2) din TCE au aplicabilitate generală, sunt obligatorii în toate elementele lor şi aplicabile în mod direct.

Pe de altă parte, potrivit art. 98 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006:

"Statele membre procedează la corecţiile financiare necesare pentru neregularităţile individuale sau sistemice constatate în operaţiunile sau în programele operaţionale. Corecţiile la care procedează statele membre constau în anularea totală sau parţială a participării publice pentru programul operaţional. Statele membre ţin seama de natura şi de gravitatea neregularităţilor şi a pierderii financiare care rezultă pentru fonduri".

Raportat la dispoziţiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 se reţine că disp. O.G. nr. 79/2003 ar fi aplicabile în speţă numai în situaţia în care controlul ar fi fost deja început la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011.

Motivul de recurs privind răspunderea civilă obiectivă a autorităţilor publice pârâte prin aplicarea O.U.G. nr. 66/2011 - răspunderea statului şi încălcarea principiului previzibilităţii pentru implementarea deficitară a legislaţiei comunitare

Înalta Curte constată că aceste argumente au fost pentru prima dată formulate de recurentul-reclamant în faţa instanţei de recurs, nefiind analizate de către instanţa de fond.

Se apreciază că acestea sunt apărări care se referă la principii generale privind raportul dintre norma internă aplicabilă în timp şi normele comunitare, nefiind o veritabilă acţiune de imputare concretă a modalităţii defectuoase de implementare a legislaţiei comunitare, în opinia reclamantului-reclamant.

De asemenea, referirea la O.U.G. nr. 30/2006, OMEF nr. 2181/2007, Ordinul ANRMAP nr. 302/2011 sau motivarea O.G. nr. 14/2013 nu sunt relevante în ce priveşte neregulile constatate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele analizate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinţei civile nr. 3916 din 17 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2019.