Taxpayer's challenge to reassessment fails; corporate tax and VAT liabilities upheld after re-verification
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the taxpayer's appeal as unfounded and upheld the lower court's judgment, which had rejected the action challenging tax assessment acts, thereby leaving the disputed tax liabilities in force. The dispute concerned the annulment of a tax assessment decision and fiscal inspection report establishing additional corporate income tax, VAT, and related interest and penalties, following a re-verification of the same period ordered after the partial annulment of an earlier assessment by a tax dispute resolution decision. The court held that the re-verification was lawfully based on Article 216 of Government Ordinance No. 92/2003, not on Article 1051 on new controls, and that the tax authority correctly applied substantive tax law under the Tax Code (Articles 19, 21, 127, 145, 146) in disallowing deductions and the VAT deduction right due to missing supporting documents and the fictitious character of transactions, rejecting the taxpayer's good-faith arguments and the res judicata effect of a criminal acquittal under Article 28 of the Criminal Procedure Code, as tax legality is assessed independently of criminal findings.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 28 C. proc. pen, art. 216 din O.U.G. nr. 92/2003, art. 28 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Taxpayer's challenge to reassessment fails; corporate tax and VAT liabilities upheld after re-verification: The dispute concerned the annulment of a tax assessment decision and fiscal inspection report establishing additional corporate income tax, VAT, and related interest and penalties, following a re-verification of the same period ordered after the partial annulment of an earlier assessment by a tax dispute resolution decision. The court held that the re-verification was lawfully based on Article 216 of Government Ordinance No. 92/2003, not on Article 1051 on new controls, and that the tax authority correctly applied substantive tax law under the Tax Code (Articles 19, 21, 127, 145, 146) in disallowing deductions and the VAT deduction right due to missing supporting documents and the fictitious character of transactions, rejecting the taxpayer's good-faith arguments and the res judicata effect of a criminal acquittal under Article 28 of the Criminal Procedure Code, as tax legality is assessed independently of criminal findings.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for rejecting the appeal as unfounded.
Applied in the dispositive to reject the appeal and uphold the lower court's decision.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj sub numărul de mai sus, reclamanta A. SRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Serviciul soluţionare contestaţii - Cluj-Napoca, anularea Deciziei nr. 858 din data de 27 noiembrie 2014 şi a Deciziei de Impunere nr. x din 15 mai 2014 cu Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 15 mai 2014, în principal, pe cale de excepţie, ca urmare a neîndeplinirii prevederilor ari. 1051 alin. (4) din C. proc. fisc. , respectiv necomunicarea către petentă a unei decizii de reverificare; În subsidiar, anularea deciziei şi raportului fiscal ca fiind netemeinice şi nelegale, netemeinicia şi nelegalitatea impunându-se a fi analizate, atât pe fond, cât şi din perspectiva dispoziţiilor art. 1051 alin. (3) C. proc. fisc.
Prin Sentinţa civilă nr. 27/2017 din data de 27 ianuarie 2017 instanţa de fond - Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SRL, societate comercială aflată în procedura simplificată a insolvenţei, Dosar x/2013 Comercial Cluj, prin CH B., în calitate de lichidator judiciar al societăţii, având sediul procesual ales la sediul lichidatorului judiciar situat în loc. Cluj-Napoca, Calea x, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Serviciul soluţionare contestaţii - Cluj-Napoca.
Împotriva Sentinţei nr. 27/2017 din data de 27 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs recurenta-reclamantă A. SRL, încadrând criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Împotriva recursului intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, cu consecinţa menţinerii în totalitate a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
Împotriva întâmpinării recurenta-reclamantă a formulat Răspuns la aceasta, în cadrul căruia a solicitat suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea Dosarului nr. x/2014 aflat pe rolul tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În continuare, a reluat criticile formulate în cadrul recursului, invocând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 216 din O.G. nr. 92/2003.
Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 22 octombrie 2019.
Motivul de recurs invocat de către recurenta-reclamantă a fost cel prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material în care o priveşte soluţia de respingere a acţiunii şi de menţinere ca legale a actelor fiscale contestate.
În cadrul recursului se invocă mai multe aspecte de nelegalitate care privesc următoarele.
Primul aspect priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 216 din O.G. nr. 92/2003 de către prima instanţă în opinia reclamantei acest articol aplicat de autoritatea fiscală şi reţinut de prima instanţă nefiind aplicabil în prezenta cauză.
În raport de această premisă recurenta-reclamantă critică ca nelegală sentinţa de fond prin care nu s-a reţinut nelegalitatea actelor fiscale pe motivul încălcării principiului unicităţii controlului.
Se arată că desfiinţarea primului act de impunere a fost consecinţa unor motive ce au ţinut de substanţa raportului juridic fiscal, nefiind în discuţie aspecte de ordin procedural, pentru a fi legală reverificarea societăţii reclamante pentru aspecte ce au vizat primul control.
Inaplicabilitatea art. 216 din C. proc. fisc. , în prezenta speţa, putea să determine doar aplicabilitatea specifica dispoziţiilor legale care reglementează recontrolul fiscal, însă legalitatea acestui recontrol poate fi susţinută doar ca urmare a apariţiei unor date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor, care influenţează rezultatele acestora. Prin date suplimentare se înţelege informaţii, documente sau alte înscrisuri obţinute ca urmare a unor controale încrucişate, inopinate ori comunicate organului fiscal de către organele de urmărire penală sau de alte autorităţi publice ori obţinute în orice mod de organele de inspecţie, de natură să modifice rezultatele inspecţiei fiscale anterioare.
Al doilea aspect de nelegalitate priveşte pe fond legalitatea actelor contestate prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii de plată şi care au fost menţinute prin sentinţa atacată.
Se formulează critici ce vizează interpretarea şi aplicarea mai multor norme din Legea nr. 571/2003 respectiv dispoziţiile art. 19, 21, art. 1251 pct. 18, art. 127, art. 145 şi 146 din C. fisc. ce vizează perioada controlată, calitatea de persoană impozabilă, regimul cheltuielilor apreciate ca nedeductibile fiscal, dreptul de deducere al TVA.
În esenţă reclamanta-intimată invocă buna sa credinţă concretizată prin efectuarea demersurilor pentru verificarea partenerilor de afaceri în vederea exercitării dreptului de deducere. Se arată punctul în cadrul recursului situaţia fiecărei societăţi, invocându-se şi Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulate.
Prin notele scrise la dosar se invocă pe situaţia de fapt, autoritatea de lucru judecat prin raportare la dispoziţiile art. 28 C. proc. pen. faţă de soluţionarea definitivă a Dosarului penal nr. x/2016, dosar format ca urmare a sesizării ANAF.
Se depun la dosar Sentinţa penală nr. 449 din 22 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia penală şi copia Deciziei penale nr. 675 din 25 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală - dosar recurs.
La dosar DGFP - Cluj-Napoca a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În opinia Curţii sentinţa de respingere contestată este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.
Primul aspect de nelegalitate invocat priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 216 din O.U.G. nr. 92/2003 privind reverificarea. În esenţă, recurenta susţine că în cauză nu erau aplicabile dispoziţiile art. 216 din O.G. nr. 92/2003 invocându-se nelegalitatea Deciziei nr. 56/2014 în baza căreia organul fiscal a procedat la reverificarea aceleiaşi perioade şi pentru acelaşi tip de impozit cu depăşirea perioadei de inspecţie, cu încălcarea principiului unicităţii controlului şi fără să existe la dosar date suplimentare în sensul art. 1051 alin. (2) C. proc. fisc. de natură a justifica un nou control.
Curtea apreciază că în mod corect prima instanţă a făcut aplicarea art. 216 din O.G. nr. 92/2003 având în vedere că în cauză a existat o verificare legală dispusă prin Decizia nr. 56/2014, decizie care nu formează obiectul prezentei cauze.
Conform art. 216 alin. 3 din O.U.G. nr. 92/2003
Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat situaţie în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare." coroborat cu alin. (31) al aceluiaşi articol şi cu pct. 11.6 din Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 450/2013 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit căruia:
"11.6. Decizia de desfiinţare va fi pusă în executare în termen de 30 de zile de la data comunicării, iar verificarea va viza strict aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect al contestaţiei pentru care s-a emis decizia inclusiv pentru calculul accesoriilor aferente.".
Astfel,prin decizia de impunere atacata având nr. x din 15 mai 2014 şi raportul de inspecţie fiscala nr. x din 15 mai 2014 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 275.474 RON impozit pe profit, 118.805 RON dobânzi/majorări de întârziere, 41.321 RON penalităţi de întârziere. 607.216 RON TVA,261.707 dobânzi/majorări de întârziere aferente, 91.172 RON penalităţi de întârziere aferente obligaţiilor fiscale suplimentare cu titlul de impozit pe profit sunt aferente perioadei 1 ianuarie 2009 - 21 decembrie 2011 iar cele cu titlu TVA sunt aferente perioadei 1 ianuarie 2009 - 31 august 2012. Obligaţiile fiscale suplimentare stabilite cu titlu de accesorii fiind aferente intervalului de timp 1 ianuarie 2009 - 14 iunie 2013.
Prin Decizia nr. 858/2014 emisă de instituţia noastră, contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere mai sus arătată, a fost respinsă ca neîntemeiată pentru întreaga sumă contestată în cuantum de 1.395.695 RON (suma compusă din obligaţiile fiscale mai sus arătate. În concret, reclamanta a fost supusă unei inspecţii fiscale la data de 10 decembrie 2012, inspecţie ce viza perioada 2008 - 2012. În urma acestei inspecţii fiscale s-a emis Raportul de inspecţie fiscale nr. x din 26 iunie 2013 şi Decizia de impunere nr. x din 26 iunie 2013 prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în cuantum total de 2.135.593 RON. Decizia a fost contestată, prin Decizia de soluţionare a contestaţiei 56/2014 contestaţia a fost respinsă pentru suma de 628.993 RON, pentru suma de 1.404.961 RON decizia de impunere a fost desfiinţată, urmând ca organul fiscal să procedeze la reverificarea aceleiaşi perioade şi aceluiaşi tip de impozit prin alte persoane, ţinând cont de prevederile legale şi cele indicate în decizia 56/2014.
Astfel, în baza deciziei mai sus menţionate, s-a efectuat o nouă verificare pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2011 pentru impozitul pe profit, respectiv 1 ianuarie 2009 - 31 august 2012 pentru TVA în baza căreia s-au emis actele atacate în speţă.
În cauză realizarea unei noi verificări asupra aceleiaşi perioade a fost dispusă în baza art. 216 din O.U.G. nr. 92/2003 şi nu în baza art. 1051 din acelaşi act normativ, fiind în fapt verificată aceeaşi perioadă 2008 - 2012 şi în limitele arătate în Decizia nr. 56/2016 prin care a fost soluţionată contestaţia reclamantei având ca obiect Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 26 iunie 2013 şi Decizia de impunere nr. x din 26 iunie 2013.
Al doilea aspect de nelegalitate care priveşte pe fond soluţia de respingere prin care s-au menţinut ca legale actele fiscale contestate, Curtea nu va reţine ca fiind incidentă pe situaţia de fapt excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de soluţia definitivă pronunţată în Dosarul penal nr. x/2016
Curtea apreciază că în cauză nu poate opera autoritatea de lucru judecat prin raportare la dispoziţiile art. 28 C. proc. civ.
În cauza penală ce a privit infracţiunea de evaziune fiscală în fals săvârşită de asociatul unic şi administratorul C., "nu s-a reuşit dovedirea indubitabilă a caracterului fictiv al operaţiunilor comerciale" desfăşurate de recurenta-reclamantă cu diferiţi parteneri comerciali astfel încât nu poate fi opusă în parte soluţia de achitare şi de soluţionare în parte a acţiunii civile în dosarul penal. Pe de altă parte în contencios administrativ se verifică legalitatea actelor de impunere contestate faţă de lipsa documentelor justificative şi a caracterului fictiv al adjuncţilor de bunuri şi servicii, al realităţii tranzacţiilor, dar din punct de vedere fiscal. În această verificare a fost efectuată de prima instanţă în mod corect, iar concluzia a fost corectă în sensul că stabilirea obligaţiilor suplimentare în sarcina reclamantei s-a datorat fie lipsei documentelor justificative, fie caracterului fictiv al tranzacţiilor, ambele aspecte vizând din punct de vedere fiscal realitatea tranzacţiilor încheiate de reclamantă cu diferiţi parteneri comerciali.
Analizând legalitatea sentinţei atacate şi în raport de jurisprudenţei CJUE invocată de fiecare parte, jurisprudenţa care priveşte dreptul de deducere, Curtea apreciază că sentinţa atacată este legală.
Aceasta deoarece recunoaşterea dreptului de deducere este condiţionată de buna credinţă a reclamantei care, deşi nu a fost probată cu certitudine frauda, în cadrul dosarului penal trebuia să facă diligenţe minime în raporturile contractuale de natură a proba cu documente justificative realitatea tranzacţiilor.
Instanţa de fond a analizat relaţia recurentei-reclamante cu fiecare partener contractual, situaţia de fapt fiind corect stabilită, iar legalitatea actelor de impunere contestată a fost analizată corect în raport de legislaţia specifică în materie de TVA şi a jurisprudenţei comunitare privind dreptul de deducere care a fost analizat cu respectarea condiţiei principale respectiv a luptei împotriva fraudei fiscale.
Faţă de cele mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta S.C." A. " SRL prin lichidator judiciar Practician în Insolvenţă B. împotriva Sentinţei civile nr. 27/2017 din data de 27 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2019.
GGC - LM