Jurisdiction over objection to common-law enforcement measure arising from administrative litigation title

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, contestatoarea Camera Deputaţilor a formulat, în contradictoriu cu intimata A., contestaţie la executare împotriva adresei de înfiinţare a popririi emise la data de 20 noiembrie 2018, în mod nelegal împotriva Camerei Deputaţilor de BEJ B., în dosarul de executare silită nr. x/2018, solicitând admiterea contestaţiei la executare, anularea actului de executare silită anterior menţionat şi restabilirea situaţiei anterioare, prin restituirea sumei de 5.970,00 RON, reprezentând cheltuieli de executare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 2479 din 4 aprilie 2019, îndreptată prin încheierea de şedinţă din 11 aprilie 2019, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, reţinând că în cauză sunt incidente prevederile art. 24 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2.2 Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 473 din 21 iunie 2019, a admis excepţia necompetenţei materiale şi excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că în cauză nu trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci prevederile C. proc. civ., cu referire la art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) teza I şi alin. (3), având în vedere că este vorba despre o contestaţie la executare îndreptată împotriva unui act de executare emis în procedura executării silite de drept comun, şi anume împotriva unei adrese de înfiinţare a popririi.

Astfel, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare aparţine instanţei mai întâi învestite, respectiv judecătoriei şi nu tribunalului, ca instanţă de contencios administrativ care a soluţionat fondul litigiului finalizat prin sentinţa ce constituie titlu executoriu.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecăţii vizează contestaţia la executare îndreptată împotriva unui act de executare emis în procedura executării silite de drept comun, respectiv împotriva unei adrese de înfiinţare a popririi emise pentru realizarea unei obligaţii de a da, respectiv aceea având ca obiect suma de 5.970,00 RON, stabilită cu titlu de cheltuieli de executare de către executorul judecătoresc învestit cu cererea de executare silită formulată de către creditoare.

Se reţine că, prin sentinţa nr. 160 din 9 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Argeş a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Comisia pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989, acesta fiind obligat să elibereze reclamantei certificatul de revoluţionar " Luptător cu Rol Determinant".

Ulterior, întrucât autoritatea pârâtă nu s-a conformat titlului executoriu menţionat, creditoarea a solicitat şi obţinut încuviinţarea executării silite, conform încheierii din Camera de Consiliu din data de 13.09.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul civil nr. x/2018

Înalta Curte reţine că, într-adevăr, sentinţa nr. 160 din 9 februarie 2018, care reprezintă titlul executoriu, definitivă prin nerecurare, este pronunţată de o instanţă de contencios administrativ, respectiv de Tribunalul Argeş, însă această împrejurare nu este determinantă, doar prin ea însăşi, pentru stabilirea instanţei competente, întrucât creditorul obligaţiei stabilite prin hotărârea menţionată a recurs la procedura de executare silită de drept comun, iar nu la procedura specială reglementată de Capitolul III din Legea nr. 554/2004.

Astfel, contestatoarea a solicitat anularea unei adrese de înfiinţare a popririi şi repunerea acesteia în situaţia anterioară, în sensul restituirii sumei de 5.976,00 RON, plătite în condiţiile popririi, situaţie în care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei mai întâi învestite, şi nu instanţei de contencios administrativ care a soluţionat fondul litigiului finalizat prin sentinţa ce constituie titlu executoriu.

Prin urmare, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care, în materia contenciosului administrativ şi fiscal, instanţa de executare (potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004 - instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ) are doar competenţa de a aplica sancţiunea, respectiv de a acorda penalităţile prevăzute la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Or, prezentul demersul judiciar se circumscrie unei contestaţii la executare, întemeiate pe dispoziţiile art. 712 - 720 din C. proc. civ., vizând formele de executare silită a titlului executoriu.

Din această perspectivă, în virtutea normei de trimitere de la art. 28 din Legea nr. 554/2004, sunt relevante dispoziţiile de drept comun prevăzute de art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Art. 714 alin. (1) Contestaţia se introduce la instanţa de executare"

"Art. 651. - Instanţa de executare

(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (...).

(3) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.".

Din analiza acestor prevederi legale rezultă că, în cauză, atât din punct de vedere material, cât şi teritorial, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei, privind pe reclamanta Camera Deputaţilor în contradictoriu cu pârâta A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2019.