Integrity report's administrative conflict-of-interest finding held reviewable; case quashed and remanded.

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x/27.05.2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 413 din 14 decembrie 2016, a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins contestaţia formulată de reclamant, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 22 din Legea nr. 176/2010 şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, a arătat, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, că raportul de evaluare contestat are natura unui act administrativ unilateral cu caracter individual, nefiind doar un act de sesizare a unei autorităţi.

În cauză, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra existenţei conflictului de interese în materie administrativă reţinut prin raportul de evaluare, pe lângă existenţa aşa-ziselor indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

Potrivit recurentului, poate fi supusă cenzurii instanţei chiar concluzia autorităţii intimate în sensul existenţei indiciilor privind săvârşirea unui conflict de interese, întrucât o sesizare a organelor penale poate fi făcută doar dacă există probe sau indicii temeinice legate de săvârşirea unei fapte penale şi nu interpretări abuzive ale legislaţiei civile.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că raportul de evaluare prin care se sesizează organele de cercetare penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese reprezintă o sesizare şi nu un act administrativ, aşa încât nu poate forma obiectul controlului instanţei de contencios administrativ.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea în cauză a art. 22 din Legea nr. 176/2010, invocată de către recurent, a arătat că acest text de lege face referire la conflictul de interese de natură administrativă, iar în punctul trei din raportul de evaluare atacat inspectorul de integritate a identificat aspecte privind încălcarea legislaţiei penale, însă efectuarea cercetărilor acestor aspecte nu intră în competenţele Agenţiei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantului este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu anularea Raportului de evaluare nr. x/27.05.2016, emis de intimata-pârâtă.

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia formulată de reclamant, ca inadmisibilă, reţinând că actul atacat nu are natura unui act administrativ în sensul definit de Legea contenciosului administrativ, ci este un act de sesizare a unei autorităţi care se supune normelor procedurale penale.

Fiind vorba de un act ce urmează o altă procedură, a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de control judiciar constată că soluţia Curţii de apel este nelegală, în raport cu cele reţinute prin raportul de evaluare atacat.

Prin Raportul de evaluare nr. x din 12.06.2015, încheiat în urma verificărilor efectuate în temeiul Legii nr. 176/2010, au fost identificate elemente privind existenţa unui conflict de interese în materie administrativă, în sensul art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 şi, totodată, s-a apreciat că există indicii privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, dispunându-se sesizarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, conform art,21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010.

Din conţinutul raportului de evaluare rezultă astfel că autoritatea intimată a reţinut, pe lângă existenţa unor indicii privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, şi încălcarea regimului juridic al conflictului de interese pentru perioada în care reclamantul a deţinut funcţia de primar al oraşului Viseu de Sus, întrucât reclamantul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a semnat două ordine de plată către două societăţi la care avea calitatea de asociat sau această calitate era deţinută de soţie, realizând un folos material.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 21 alin. (4) şi art. 22 din Legea nr. 176/2010.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 "raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare.".

În conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, "persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ".

Instanţa de control judiciar reţine că, deşi textul de lege sus-menţionat face referire la contestarea raportului de evaluare, în general, fără vreo distincţie, dreptul persoanelor evaluate de a contesta raportul de evaluare la instanţa de contencios administrativ se referă la conflictul de interese în materie administrativă şi nu la cel de natură penală.

În cauză, se constată că raportul de evaluare a cărui anulare se solicită conţine atât concluzii în ceea ce priveşte constatarea nerespectării regimului juridic al conflictelor de interese conform Legii nr. 161/2003, cât şi identificarea indiciilor privind posibila săvârşire de infracţiuni ce formează obiectul cadrului procesual penal, cu toate acestea, prima instanţă a apreciat că raportul de evaluare este exclusiv un act de sesizare a organelor de urmărire penală.

Într-adevăr, raportul de evaluare prin care se dispune sesizarea organelor de cercetare penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, reprezintă un act de sesizare în înţelesul dat de dispoziţiile art. 288 şi art. 290 din C. proc. pen. şi nu unul administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care ar putea forma obiectul controlului instanţei de contencios administrativ.

Aşadar, fiind un act de sesizare, este supus regulilor de procedură penală, situaţie în care acţiunea apare ca inadmisibilă sub aspectul verificării legalităţii sesizării organelor de urmărire penală.

Însă, acea parte a raportului de evaluare prin care se concluzionează cu privire la existenţa conflictului de interese de natură administrativă poate forma obiectul unei acţiuni la instanţa de contencios administrativ.

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar constată că în mod greşit judecătorul fondului a examinat cauza doar sub aspectul sesizării organelor penale ca urmare a reţinerii existenţei indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, apreciind că raportul de evaluare este exclusiv un act de sesizare a organelor de urmărire penală, fără să analizeze conflictul de interese în materie administrativă.

Aşa fiind, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale, pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 413 din 14 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2019.