Ineligibility of project expenditures and failure to effectively examine merits under ECHR Article 6

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Schengen şi Inspectoratul General pentru Imigrări, anularea în tot a Deciziei (Adresei) Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul Financiar înregistrate sub nr. x/30.10.2015, prin care a fost constatată neeligibilitatea cheltuielilor în cuantum de 14.696,40 RON.

Totodată, în condiţiile în care se consideră că Decizia nr. x/30.10.2015 a fost comunicată în termen, a cerut anularea în parte a acesteia, respectiv în ceea ce priveşte cheltuielile referitoare la personal, în cuantum de 7.391 RON, cheltuieli pe care le consideră eligibile şi legale.

De asemenea, a solicitat anularea Deciziei (Adresei) Inspectoratului General pentru Imigrări înregistrate sub nr. x/18.12.2015, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia nr. 403/27.11.2015 formulată de către A. şi înregistrată la Inspectoratul General pentru Imigrări sub nr. x/27.11.2015, ce retine ca fiind neeligibilă suma de 14.696,40 RON.

Reclamanta a solicitat şi anularea Deciziei (Adresei) Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Schengen înregistrate sub nr. x/16.02.2016, prin care a fost respinsa contestaţia A. din data de 19.01.2016, fiind nelegală şi netemeinică.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2370 din 06 iulie 2016, a respins, ca neîntemeiate, excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări şi acţiunea formulată de reclamantă.

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta Asociaţia Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi din România şi pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

3.1. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

3.1.1. Referitor la motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază.

În esenţă, a arătat că prima instanţă a copiat apărările formulate de pârât prin întâmpinare, fără să răspundă criticilor cuprinse în cererea de chemare în judecată, încălcând prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prima instanţă nu a analizat şi nu s-a pronunţat pe toate aspectele invocate atât în cererea de chemare în judecată, cât şi în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, ci a avut în vedere doar punctele 1 şi 2 din cele 5 indicate în acţiune,

Potrivit recurentei, nefiind analizate susţinerile părţilor şi probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, nu s-a efectuat o cercetare a fondului pricinii.

3.1.2. În dezvoltarea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a reluat pe larg situaţia de fapt expusă în faţa primei instanţe, susţinând faptul că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest sens, a arătat că judecătorul fondului a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile Anexei 1-parte la Contractul de finanţare, art. 37 din Legea nr. 350/2005, art. 35, art. 111, art. 112, art. 113, art. 114 şi art. 115 alin. (2) din Codul muncii, precum şi Directiva Europeană nr. 2003/88/CE.

În ceea ce priveşte capătul principal de cerere, recurenta a apreciat că raportul final tehnic aferent proiectului în discuţie trebuia considerat aprobat, având în vedere că adresa a fost emisă tardiv, prin nerespectarea art. 16.3 din Anexa 1, parte la Contractul de finanţare, aşa încât suma stabilită drept cheltuială neeligibilă, în valoare de 14.696,40 RON, nu mai poate fi solicitată spre rambursare.

Referitor la capătul subsidiar al cererii, în legătură cu decizia privind costurile cu personalul, a arătat că au fost interpretate în mod eronat dispoziţiile Codului muncii şi Directivei Europene nr. 2003/88/CE, respectivele costuri corespund politicilor salariale uzuale ale beneficiarului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

3.2. Recursul incident

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs incident fără să formuleze şi întâmpinare.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea Deciziei Ministerului Afacerilor Interne-Direcţia Schengen, nr. 369703/16.02.2016, (prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei împotriva Deciziei nr. x/18.12.2015 emise de Inspectoratul General pentru Imigrări), întrucât respectiva decizie nu are caracterul unui act administrativ în accepţiunea Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În opinia părţii, în cauză, singurul act care ar putea fi considerat vătămător pentru reclamantă este Decizia nr. x/30.10.2015 emisă la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări, prin care s-a constatat neeligibilitatea cheltuielilor.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului incident aşa cum a fost formulat.

4. Apărarea intimatului-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă, ca nefondat.

Totodată, a solicitat admiterea recursului incident formulat de Ministerul Afacerilor Interne.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat, iar recursul incident declarat de pârât este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

1.1. Cu privire la recursul principal

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu anularea în tot a Deciziei (Adresei) Inspectoratului General pentru Imigrări înregistrate sub nr. x/30.10.2015, iar, în subsidiar, a cerut anularea în parte a acesteia, respectiv în ceea ce priveşte cheltuielile referitoare la personal, în cuantum de 7.391 RON, precum şi anularea anularea Deciziei (Adresei) Inspectoratului General pentru Imigrări înregistrate sub nr. x/18.12.2015 şi a Deciziei (Adresei) Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Schengen înregistrate sub nr. x/16.02.2016.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Instanţa de control judiciar reţine că hotărârea atacată reflectă o abordare superficială a cauzei, aşa încât criticile recurentei-reclamante urmează să fie analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Totodată, dreptul la un proces echitabil, include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, aşa încât dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României).

Altfel spus, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Din perspectiva prevederilor art. 425 din C. proc. civ., motivarea hotărârii este necesară pentru înlăturarea arbitrariului şi pentru a fi posibil controlul judiciar.

În acest sens, motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să cuprindă raţionamentul care a condus judecătorul la soluţia adoptată, iar, sub aspectul calităţii, aceasta trebuie să fie clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii.

În cauză, se constată că hotărârea recurată nu respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept pe care se fundamentează soluţia pronunţată sunt insuficient argumentate prin prisma probatoriului administrat, neprocedându-se, practice, la o analiză concretă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi.

Astfel, reclamanta a criticat nelegalitatea măsurilor contestate, însă prima instanţă nu a arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu ar fi temeinice, raportat la contextul cauzei, ci s-a limitat la reproducerea unor texte de lege şi a apărărilor formulate de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări prin întâmpinare.

Aşa fiind, nu a lămurit în mod corespunzător situaţia de fapt şi de drept existentă în cauza dedusă judecăţii. Or, cercetarea fondului cauzei presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

În aceste condiţii, considerentele sentinţei atacate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanţa a ajuns la soluţia pronunţată şi nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de reclamantă, ceea ce conduce la concluzia că susţinerile şi mijloacele de apărare invocate nu au fost serios examinate, împrejurare care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

În concluzie, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale, pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi de pârâţi prin întâmpinare, urmând să analizeze cauza prin raportare la mijloacele de probă administrate şi la toate aspectele de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt.

În raport cu soluţia preconizată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurent în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.2. Referitor la recursul incident

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs incident fără să formuleze şi întâmpinare în cauză.

Potrivit art. 474 din C. proc. civ., apelul incident şi apelul provocat se depun de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, fiind aplicabile prevederile art. 4711 din acelaşi Cod.

În temeiul art. 491 din acelaşi act normativ:

"(1) Recursul incident şi recursul provocat se poate exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 si 473, care se aplică în mod corespunzător; dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile.

(2)Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător."

Prin urmare, recursul incident, formulat cu nesocotirea prevederilor legale menţionate, este inadmisibil.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Totodată, va respinge recursul incident, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Asociaţia Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi din România împotriva sentinţei civile nr. 2370 din 6 iulie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Respinge recursul incident formulat de Ministerul Afacerilor Interne -Direcţia Schengen, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2019.