Recovery of non-repayable agricultural subsidy: waiver of force majeure for failure to notify and inapplicability of proportionality to total project ineligibility

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016 din data de 03.03.2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu Pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale:

- anularea Deciziei nr. 33343 din 08.09.2015 prin care i-a fost respinsă contestaţia împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/07.07.2015 întocmit de comisia constituită la nivelul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

- admiterea contestaţiei şi anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/07.07.2015 întocmit de comisia constituită la nivelul Agenţiei pentru Finanţare Investiţiilor Rurale.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 149 din data de 15 iunie 2016 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal, ca fiind nefondată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 149 din data de 15 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

1. Instanţa de fond, a reţinut ca dresarea procesului-verbal de control s-a făcut in baza constatărilor din teren ale echipei de control, prin compararea numărului de familii de albine viabile identificate la locul investiţiei cu cel precizat de reclamanta in planul de afaceri.

In contestaţia formulata, a invocat faptul ca parata nu a ţinut cont de starea de fapt pe care a identificat-o in urma controlului si nici de condiţiile de forţa majora care m-au pus in imposibilitatea de a duce la indeplinire, in bune condiţii, obligaţiile ce erau in sarcina sa. De asemenea, nu s-a ţinut cont de faptul că, la verificările efectuate in teren, s-au găsit si s-au verificat un număr de 120 de stupi. Pe langa aceştia, un număr de 55 de cutii goale s-au găsit stivuite in proprietatea reclamnatei. De asemenea, la sediul fermei au fost găsite cisterne pentru miere, o centrifuga si alte dotări apicole achiziţionate in vederea dotării fermei apicole.

Raportat la acestea, este evident ca la primul punct, instanţa de fond a reţinut o alta situaţie decât cea invocată de reclamantă, situaţie in care si motivele reţinute in motivarea hotărârii, exced criticilor formulate la acest punct.

2. Instanţa de fond a reţinut ca reclamanta nu a invocat nesocotirea principiului proporţionalitatii in contestaţia administrativa, situaţie in care sunt inadmisibile critici le care vizează aceasta împrejurare.

Principiul proporţionalitatii este definit in chiar actul normativ in baza căruia a fost emis actul administrativ contestat, respectiv O.U.G. nr. 66/2011. In acest sens, art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 stabileşte ca orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii. Pentru ca sfera de aplicare a acestei noţiuni sa fie uşor de identificat, acelaşi act normativ, la art. 2 alin. (1) lit. n) oferă o definiţie a acestui principiu. Aşadar, proporţionalitatea reprezintă situaţia in care orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv.

Fiind vorba de o dispoziţie cuprinsa intr-un act normativ, instanţa de fond, atunci când verifica legalitatea actului administrativ contestat, trebuie sa se raporteze la toate dispoziţiile din actul normativ in baza căruia a fost emis actul administrativ contestat.

Susţinerea instanţei de fond, privind faptul ca neinvocarea nesocotirii principiului proporţionalitatii in contestaţia administrativa atrage inadmisibilitatea criticilor care vizează aceasta împrejurare, este contrara dispoziţiilor prevăzute in Constituţia României.

Mai mult decât atât, aceasta sutinere, raportata la disp. art. 7. alin. (5), din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:"In cazul acţiunilor introduse de prefect. Avocatul Poporului, Ministerul Public. Agenţia Naţionala a Funcţionarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum si in cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) si ia art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabila.". creează o situaţie discriminatorie intre cetăţenii care sunt vătămaţi in drepturile lor printr-un act administrativ si persoanele si instituţiile statului menţionate in textul citat mai înainte.

Ca atare, soluţionarea de către instanţa de fond a criticilor reclamantei in ceea ce priveşte nesocotirea de către parata a principiului proportionalitatii, a fost realizata cu 'ncălcarea normelor de drept material menţionate mai sus.

Nu in ultimul rând, prin motivarea punctului 2 din considerentele hotărârii, instanţa de fond a dat dovada de un formalism excesiv in aplicarea unor norme de natura procedurala, de natura a afecta in mod grav dreptul recurentei la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 din CEDO (cauza Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei nr. 48553/99).

Tot la pct. 2 din considerentele hotărârii, instanţa de fond retine in mod contradictoriu, pe de o parte, existenta culpei reclamantei in neexecularea obligaţiilor contractuale si, pe de alta parte, existenta in anul 2014 a unui fenomen de mortalitate in masa a familiilor de albine la nivel naţional fenomen amplificat la nivelul jud. Vrancea de inundaţiile repetitive din lunile martie- aprilie 2014, precum si de instalarea unei boli parazitare (Varooza). Or, existenta acestor imprejurari exclud culpa si răspunderea contractuală a reclamantei, ele fiind circumscrise unui caz de forţa majora, asa cum este reglementat in contractul de finanţare.

3. Instanţa de fond, pe baza unor motive contradictorii, retine pe de o parte, ca fenomenele meteo extreme invocate si dovedite de reclamanta se încadrează cazului de forţa majora, astfel cum acesta este definit in contractul de finanţare, situaţie care determina exonerarea reclamantei de răspundere, iar, pe de alta parte, retine ca situaţia de fapt de la sediul investiţiei releva inexistenta afacerii pentru care s-a obţinut o transa considerabila din contractul de finanţare, situaţie in care sunt incidente prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2001.

Instanţa de fond retine ca incidenţa cazului de forţa majora dovedit de către reclamanta, nu poate fi reţinuta motivat de faptul ca reclamanta nu a notificat autoritatea contractanta cu privirea la apariţia acestui caz, situaţie in care aceasta atitudine se circumscrie nereguli definite de art. 2, alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Aceasta susţinere este nelegala din doua perspective:

In primul rând, neregulile constatate au fost determinate de forţa majora, reclamanta neavand nicio culpa in producerea acestora.

In al doilea rând, susţinând ca nerealizarea procedurii de notificare a apariţiei cazului de forţa majora determina inaplicabilitatea acestei cauze de exonerarea a răspunderii contractuale, instanţa de fond a dat dovada iarasi de un formalism excesiv in aplicarea unor norme de natura procedurala, de natura a afecta in mod grav dreptul la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 din CEDO.

Tot la acest punct, hotărârea instanţei de fond este nelegala si raportat la faptul ca, deşi in Contestaţia formulata, a invocat dispoziţiile art. 11 alin. (1) din contractul de finanţare, prin care se stabileşte ca în cazuri excepţionale si temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forţa majora invocate si comunicate între parti in condiţiile legii, Autoritatea Contractanta poate decide încetarea Contractului printr-o notificare scrisa, fara a fi ceruta plata finanţării nerambursabile. ", instanţa de fond, prin hotărârea pronunţata a omis sa se pronunţe asupra acestei solicitări a reclamantei. Or, in condiţiile in care instanţa de fond a constatat ca fenomenele meteo extreme invocate si dovedite de reclamanta se încadrează cazului de forţa majora astfel cum acesta este definit in contractul de finanţare, ca efect al acestei constatări si aplicând articolul din contract citat mai sus, instanţa de fond ar fi trebuit sa admită in parte Contestaţia si sa decidă încetarea Contractului, fara a dispune plata finanţării nerambursabile.

4. In fine, la punctul 4 din considerentele hotărârii, instanţa de fond retine culpa reclamantei in nerealizarea aproape integrala a obiectivelor propuse in planul de afaceri si reluate in contractul de finanţare, motivat de faptul ca reclamanta a încheiat contractul de finanţare după ce a propus un plan de afaceri si a avut acces la informaţiile necesare pentru asumarea in cunostinta de cauza a drepturilor si obligaţiilor născute din contractul de finanţare. In opinia instanţei de fond, nici măcar achiziţionarea unor suprafeţe de teren necesare derulării afacerii nu are relevanta in aprecierea culpei reclamantei in nerespectarea obligaţiilor contractuale.

Susţinând un asemenea punct de vedere, instanţa de fond, nu numai ca isi ignora propriile constatări dar ignora chiar si constatările organului de control consemnate in cuprinsul actului administrativ contestat.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 aprilie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Faţă de motivarea cererii de recurs, Înalta Curte reţine că un prim motiv de recurs invocat de către recurenta reclamantă, în temeiul căruia aceasta a solicitat casarea sentinţei recurate, vizează motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii, recurenta oprindu-se la teza motivării contradictorii, aceasta presupunând existenţa unei contradicţii între considerente, în sensul că unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că aceasta este întemeiată.

În acest sens, sunt redate paragrafe din sentinţă care, în opinia părţii, ar justifica critica formulată în recurs. Astfel, se afirmă că, deşi instanţa a reţinut existenţa forţei majore drept cauză exoneratoare de răspundere, a concluzionat că ea nu poate fi acceptată întrucât lipseşte notificarea beneficiarului către autoritatea contractantă.

Contrar afirmaţiei recurentei, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, argumentarea acesteia fiind logică, clară, coerentă şi în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ.

De principiu, un probatoriu insuficient şi un raţionament logico-juridic eronat pot conduce la o motivare contradictorie însă faptul că recurenta-reclamantă nu a înţeles raţionamentul judecătorului fondului ori nu a fost în acord cu acesta, nu poate echivala cu o motivare contradictorie sau cu contradicţie inexplicabilă.

În analiza hotărârii recurate se constată că instanţa de fond a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, neexistând contradicţii în cuprinsul considerentelor.

Astfel, instanţa de fond a apreciat că fenomenele meteo extreme invocate şi dovedite de reclamantă se încadrează în sfera cazului de forţă majoră, aşa cum este acesta definit în contractul încheiat de părţi şi de legislaţia în vigoare, însă, câtă vreme reclamanta nu a anunţat Autoritatea Contractantă în termenul prevăzut în contract şi nu a înaintat acesteia documentele doveditoare, atitudinea recurentei - reclamante se circumscrie neregulii definite de la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

În urma verificării pe teren din data de 07.04.2015, la sediul investiţiei, situată în comuna Gura Caliţei, sat Cocoşari, judeţul Vrancea s-a constatat prezenţa a 120 de stupi amplasaţi în vatră, din care 4 cu familii de albine vii, iar 116 stupi cu familii moarte, restul de stupi până la efectivul de 175 bucăţi fiind cutii goale, stivuite în proprietatea beneficiarului situaţie pentru care beneficiarul nu a prezentat la acea dată vreun document justificativ.

Situaţia identificată pe teren în data de 07.04.2015 a fost regăsită şi în urma controlului efectuat de AFIR din cadrul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor înregistrat la Autoritatea Contractantă sub nr. x/07.07.2015, în data de 06.05.2015 la sediul investiţiei situată în comuna Gura Caliţei, sat Cocoşari, judeţul Vrancea.

Acest lucru este demonstrat inclusiv de faptul că beneficiarul a obţinut un document justificativ privitor la situaţia existentă din cadrul stupinei abia la data de 15.04.2015, ulterior vizitei în teren din data de 07.04.2015 a AFIR, ca urmare a sesizării înregistrată la AFIR sub nr. x/30.03.2015.

Prin urmare, prevederile art. 11 alin. 1 din contract, potrivit cărora "în cazuri excepţionale şi temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forţa majora invocate şi comunicate între părţi în condiţiile legii. Autoritatea Contractanta poate decide încetarea Contractului printr-o notificare scrisa, fără a fi ceruta plata finanţării nerambursabile", nu sunt aplicabile în situaţia existentă în derularea prezentului Contract de finanţare nr. x/03.04.2014, aşa cum corect a reţinut instanşa de fond,

Beneficiarul avea obligaţia de a anunţa autoritatea contractantă de situaţia creată, fiind, în condiţiile Art. 1 alin. 2 din Anexa I - Prevederi generale la Contractul de finanţare, singurul răspunzător în faţa Autorităţii Contractante pentru implementarea obiectivelor din cadrul Planului de afaceri, parte integranta din Cererea de finanţare.

De asemenea, potrivit art. 17 alin. (2) din Anexa I la contractul de finanţare "Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilate părţi în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţă majoră, să transmită acte doveditoare în termen de 15 zile de la data producerii acesteia şi este obligată sâ-i comunice data încetării cazului de forţă majoră, în termen de 5 zile, şi de a lua orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor."

Art. 17 alin. (3) "dacă părţile nu procedeză la anunţare, în condiţiile şi termenele prevăzute, a începerii şi încetării cazului de forţă majora, partea care o invocă va suporta daunele provocate celeilalte părţi prin lipsa notificării.,,

Raţiunea retragerii sprijinului acordat prin prima transă de plată constă în aceea că finalitatea finanţării nerambursabile trebuie să fie dezvoltarea unui proiect care se dovedeşte pe viitor viabil si profitabil iar recuperarea integrală a finanţării nerambursabile se impune în mod necesar în cazul în care se constată ulterior o neregulă şi se dovedeşte că proiectul propus nu şi-a atins finalitatea.

Prin urmare, în condiţiile în care nu s-a demonstrat că există considerente contradictorii, străine de natura cauzei sau neconcordanţa între acestea şi soluţia din sentinţa instanţei de fond şi că argumentele recurentei vizează aspecte ce ţin de fondul litigiului, criticile subsumate prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

Nu poate fi reţinută nici incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Cu privire la motivul de recurs invocat de către recurenta - reclamnată potrivit căruia Curtea de Apel Galaţi "nu a ţinut cont de situaţia de fapt şi nici de condiţiile de forţă majoră avută în vedere la momentul emiterii procesului-verbal de constatare", situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de constatare reprezintă o dovadă neechivocă a unei nereguli comise care a afectat întregul contract de finanţare.

Punctul de vedere al beneficiarului, consemnat în procesul-verbal, nu vine să contrazică cele stabilite de către reprezentanţii autorităţii astfel că apărările recurentei, sub acest aspect, sunt neîntemeiate.

În accepţiunea contractului de finanţare întervenit între părţi, beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoaşterea condiţiilor de acordare a finanţării nerambursabile şi de solicitare a finanţării în concordanţă cu aceste condiţii, fiind responsabil de funcţionalitatea investiţiei în concordanţă cu condiţiile de accesare a finanţării nerambursabile astfel cum acestea sunt prevăzute în contractul de finanţare, Ghidul Solicitantului, legislaţia naţională şi europeană.

În acest context, corect se reţine în sarcina beneficiarului un debit rezultat din valoarea plăţilor efectuate, decontate de AFIR, respectiv tranşa I de plată.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs referitor la nesocotirea de către AFIR a principiului proporţionalităţii, instanţa de fond a apreciat că "sunt inadmisibile criticile acesteia la adresa procesului-verbal de constatare, întrucât reclamanta nu a invocat nesocotirea principiului proporţionatitâţii în cuprinsul contestaţiei administrative."

Raţionamentul instanţei de fond este unul corect şi nu poate fi cenzurat di perspectiva (ne)respectării dreptului la un proces echitabil, aşa cum susţine recurenta.

În accepţiunea art. 6 CEDO, motivarea hotărârilor implică răspunsul detaliat dat de judecător fiecăruia dintre argumentele părţilor procesului, fiind necesar să se ţină seama de diversitatea capetelor de cerere, de motivele formulate. Astfel, judecătorul trebuie să arate clar motivele pe care îşi întemeiază decizia şi să analizeze efectiv problemele esenţiale care îi sunt supuse aprecierii. (Van der Hurk contra Ţărilor de Jos, CEDO 19 aprilie 1994 în Bîrsan, 2005, p. 527). Însă această cerinţă legată de dreptul la un proces echitabil nu exclude obligaţia părţilor de a coopera în sensul de a-şi exprima clar pretenţiile, structurându-le neambiguu şi rezonabil (Janquie şi Ledun contra Franţei, CEDO, 28 martie 2000 în Bîrsan, 2005, p. 527).

Faptul că reclamanta a omis să critice, în procedura administrativă, actul de control din perspectiva nerespectării principiului proporţionalităţii nu o repune în situaţia de a compensa aceste omisiuni direct în faţa instanţei prin simpla invocare a dreptului la un proces echitabil.

Pe de altă parte, conform art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011: "principiul proporţionalităţii - orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv".

Potrivit art. 17 din acelaşi act normativ: "Orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii."

Principiul proporţionalităţii presupune că orice măsură adaptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului.

Valoarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli care nu afectează întreaga eligibilitate a proiectului se stabileşte prin aplicarea principiului proporţionalităţii însă în speţă neregula constatată afectează întreg proiectul asumat, elementele identificate şi menţionate anterior indicând nerespectarea, pe toată durata de valabilitate a contractului, a criteriilor de eligibilitate şi selecţie.

În cauză se reţine neîndeplinirea planului de afaceri nu doar în ceea ce priveşte viabilitatea familiilor de albine (4 familii viabile, 116 stupi cu albine moarte, 55 stupi goi) ci şi cu referire la obligaţia asumată a beneficiarului, de achiziţionare a unei suprafeţe de teren.

Astfel, angajamentele asumate prin Planul de afaceri, care constau în achiziţionarea de teren, cu suprafaţa de cel puţin 2 ha teren cu destinaţia fâneată nu au fost duse la îndeplinire de către beneficiar, acesta neprezentând contractele de vânzare - cumpărare ce trebuiau să fie încheiate până cel târziu la data de 30.06.2015, însoţite de extrasele de carte funciară şi intabulările acestora, fiind astfel încălcate prevederile Contractului de finanţare x/03.04.2014 pentru investiţia "Accesarea de fonduri pentru instalarea tinerilor fermieri" .

Au fost transmise către A.F.I.R doar o parte din documentele care stau la baza întocmirii contractului de vânzare- cumpărare pentru teren respectiv:

- Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x/23.04.2015 de Notar Public B., încheiată între C. şi D., în calitate de promitenţi vânzători pe de o parte şi A. Persoană Fizică Autorizată, în calitate de promitentă cumpărătoare pe de altă parte a terenului arabil în suprafaţă de 4.166 mp situat în comuna Gura Caliţei, judeţul Vrancea, pentru suma de 6.000,00 RON, preţ ce va fi stipulat în contractul de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică până cel târziu la data de 30.06.2015;

- Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x/23.04.2015 de Notar Public B., încheiată între C. şi D., în calitate de promitenţi vânzători pe de o parte şi A. Persoană Fizică Autorizată, în calitate de promitentă cumpărătoare pe de altă parte a terenului arabil în suprafaţă de 1.791 mp şi a terenului arabil în suprafaţă de 3.362 mp, situate în comuna Gura Caliţei, judeţul Vrancea, pentru suma de 7.000,00 RON, preţ ce va fi stipulat în contractul de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică până cel târziu la data de 30.06.2015,

Pin urmare, s-a constatat corect că, şi sub acest aspect, investiţia realizată de beneficiar a devenit neeligibilă, fiind afectată în substanţa sa.

Judicios a reţinut instanţa de fond că, în condiţiile în care reclamanta a încheiat Contractul de finanţare după ce a propus un plan de afaceri şi a avut acces la informaţiile necesare pentru asumarea în cunoştinţă de cauză a drepturilor şi obligaţiilor născute din Contractul de finanţare, inclusiv a informaţiilor în Ghidul solicitantului, aceasta este în culpă pentru nerealizarea aproape integrală a obiectivelor propuse în planul de afaceri şi preluate apoi în Contractul de finanţare.

Împrejurările că reclamanta a încheiat antecontracte de vanzare-cumparare pentru suprafeţe de teren mult inferioare ca suprafaţă faţă de ceea ce-şi propusese în planul de afaceri, că a repopulat o parte din stupi, la nivelul anului 2019, cu 90 de familii de albine nu este relevant pentru a aprecia în sensul lipsei oricărei culpe în sarcina sa.

Justificări de genul:

"sunt la început de drum şi nu am experienţa unui apicultor în vârstă" sau "m-am implicat si in achiziţionarea unor butoaie, unei centrifuge si a mai multor componente necesare apiculturii" nu acoperă neregula constatată şi nici nu reduc gravitatea acesteia, nu revitalizează proiectul, nefiind oferite garanţii de implementarea acestuia în conformitate cu Contractul de finanţare nr. x din 03.04.2014.

Prin urmare, corect susţine intimata că primirea unui ajutor financiar nerambursabil incumbă tuturor persoanelor beneficiare respectarea cu stricteţe a condiţiilor de realizare a obiectivului subvenţionat, fapt ce justifică aplicarea din partea Agenţiei de plată a unor măsuri corective, în scopul evitării pe viitor a punerii în dificultate a proiectelor iar obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va dispune respingerea recursului formulat de recurenta- E. împotriva sentinţei nr. 149 din 15 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă E. împotriva sentinţei nr. 149 din 15 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2019.