Financial correction for restrictive public procurement criteria: implied EU budget prejudice and non-retroactivity of financial penalty regime

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2016 reclamanta Municipiul Vaslui a chemat în judecată pe pârâta Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) solicitând anularea şi suspendarea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/2016 şi a Deciziei nr. 327/29.09.2016 emisă de MDRAP prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă nr. 60596/31.08.2016 prin care a fost menţinută corecţia de 25% la contractul de consultanţă nr. x/02.03.2011 încheiat cu S.C.A. S.R.L..

2. Hotărârea Curţii de apel

Prin sentinţa nr. 95 din 06 iunie 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal:

- a respins acţiunea formulată de reclamanta Municipiul Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice);

- a respins cererea de suspendare formulată privind suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/01.08.2016 până la rămânerea definitivă a sentinţei.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 95/2017 din 06.06.2017 dată de Curtea de Apel Iaşi a formulat recurs recşamantul Municipiul Vaslui, solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare, iar pe fond, anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/01.08.2016, precum şi a Deciziei nr. 327/2016 privind soluţionarea contestaţiei prin care a fost menţinută corecţia de 25% aplicată la contractul de consultanţă nr. x/2011 invocând motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctul 8 C. proc. civ.

Consideră nelegală şi netemeinică soluţia de respingere a cererii de suspendare, reiterează susţinerile formulate prin cererea de chemare în judecată, în sensul că punerea în executare a actelor administrative atacate ar putea avea consecinţe grave asupra bugetului instituţiei, respectiv că sunt îndeplinite condiţiile cumulative de admisibilitate a acesteia în ceea ce priveşte urgenţa, vremelnicia şi prevenirea unei pagube iminente.

In ceea ce priveşte urgenţa, arată că îndeplinirea acestei condiţii rezultă din faptul fosta MDRAP prin Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli, Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli - POR poate solicita înfiinţarea popririi asupra conturilor bancare pentru suma de 232.364,38 RON, urmând ca banii să fie viraţi la ANAF - instituţia care va executa poprirea.

Iminenţa producerii unui prejudiciu este justificată prin aceea că executarea creanţei prin poprire ar afecta resursele financiare ale instituţiei, compuse din taxe şi impozite etc., întrucât suma respectivă nu a fost neprevăzută în buget. Astfel, suma nu poate fi poprită cât timp nu a fost prevăzută în bugetul local, sens în care se aplică prevederile O.G. nr. 22/2002, potrivit cărora "creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor publice şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugete sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli în care se încadrează obligaţia de plată respectivă, termenul de plata fiind de 6 luni".

In ceea ce priveşte condiţia vremelniciei, consideră că şi aceasta este îndeplinită, întrucât măsura se solicită a fi luată până la soluţionarea cererii de recurs.

Ca argument suplimentar în susţinerea cererii de suspendare silite arată că însăşi modalitatea în care s-a derulat întocmirea notei de constatare este discutabilă, creând premisele desfiinţării acesteia în recurs, având în vedere şi faptul că apărările sale au fost ignorate de către instanţa de judecată - iar producerea unui prejudiciu bugetului UE nu a fost justificată.

Conchide că în mod greşit a împărtăşit prima instanţă argumentele pârâtei în ceea ce priveşte existenţa neregulii constatate în derularea contractului de finanţare nr. x/07.10.2010 - proiectul SMIS 7022 - prin atribuirea contractului de lucrări nr. x/2011 încheiat cu S.C. A. S.R.L., pe motiv că autoritatea contractantă, în speţă Municipiul Vaslui, a introdus in fişa de date criterii restrictive, discriminatorii, care au condus la obstrucţionare operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului, încălcând legislaţia în materia achiziţiilor publice.

In ceea ce priveşte fondul cauzei, arată că în mod neîntemeiat a menţinut instanţa de fond corecţia de 25 % aplicată contractului nr. x/2011 şi stabilită prin actul de control, respectiv nota de constatare nr. x/2016 şi Decizia nr. 327/2016, apreciind în mod greşit că au fost încălcate prevederile art. 177 - alin. (1) si 2, art. 178 -alin. (2), art. 179 - alin. (2), art. 188 - alin. (2), art. 92 din O.U.G. nr. 34/2006, coroborate cu prevederile art. 8 - alin. (1) şi art. 31 din H.G.925/2006, referitoare la solicitarea unor cerinţe care restricţionează participarea operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului de lucrării, aşa cum s-a reţinut în nota de constatare atacată.

Nu poate fi reţinută încălcarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice în condiţiile în care procedura a fost verificată şi validată de organele abilitate în acest sens - ANRMAP, UCVAP, respectiv OI (organismul intermediar al pârâtei).

Prima instanţă a preluat punctul de vedere al pârâtei, reţinând că documentaţia de atribuire a contractului nr. x/20114 încheiat cu S.C. A. S.R.L. în valoarea de 777.398 RON, fără T.V.A., cuprinde criterii restrictive care au condus la restricţionarea accesului operatorilor economici la această procedură şi anume, cerinţe înscrise la cap. V.3) al fişei de date a achiziţiei - referitoare la situaţia economico financiare a operatorilor economici, precum şi referitoare la experienţa similară - capacitatea tehnică şi/sau profesională, aplicându-se o reducere procentuală de 25%, din valoarea contribuţiilor, respectiv 186.653,33 RON, în baza prevederilor din O.U.G. nr. 66/2011.

Cu privire la legalitate măsurii aplicate, îşi reiterează apărările de fond. Astfel, arată că cerinţele impuse nu sunt restrictive, la momentul lansării licitaţiei acumulase suficientă experienţă în accesarea fondurilor europene, anunţul de participare a fost publicat în JOUE, aveau acces în a participa la procedură şi operatorii economici străini.

De asemenea, criteriile de selecţie impuse au fost justificate în cadrul notei justificative, criterii de altfel îndeplinite de participantul la licitaţie. Documentaţia de atribuire a fost verificată şi validată spre publicare de ANRMAP şi, suplimentar, de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Vaslui - Compartimentul de Verificare a " Achiziţiilor Publice, care, prin Decizia nr. 17477/113365/30.12.2010, a desemnat un observator pentru procedura de faţă, acesta monitorizând, verificând şi validând toate documentele existente la dosar până la încheierea contractului de servicii. Totodată, reclamanta a răspuns la observaţiile persoanei desemnate din partea UCVAP cu privire la completările documentaţiei de atribuire, tocmai pentru a elimina orice cerinţă restrictivă a procedat la modificarea şi completarea documentaţiei de atribuire (printr-o ERATĂ), conform solicitărilor, actele întocmite în acest sens fiind depuse la dosarul cauzei.

Nu a fost restricţionată competiţia prin impunerea unor cerinţe restrictive, a fost îndeplinită procedura de publicare pe SEAP şi in JOUE a tuturor documentelor şi informaţiilor necesare derulării procedurii, în conformitate cu prevederile legale in materie.

In mod eronat susţine instanţa de fond că organele abilitate cu controlul şi validarea procedurii de achiziţie verifică doar aspectele pur procedurale, în cauză organismul intermediar al pârâtei - OI a verificat procedura de atribuire a contractului, în conformitate cu prevederile art. 6, alin. (2) şi alin. (3) din ANEXA nr. III din contractul de finanţare nr. x/2010. MDRAPFE a luat cunoştinţă despre documentele de atribuire a contractului de achiziţie de la început, si dacă ar fi constatat nereguli sau încălcări ale legislaţiei în materie nu ar fi acordat prefinanţarea si ulterior celelalte tranşe.

Un alt aspect menţinut în mod greşit de instanţa de fond se referă la neaplicarea legislaţiei comunitare de către reclamantă, în condiţiile în care atât desfăşurarea procedurii de atribuire cât şi măsura aplicată s-au întemeiat pe legislaţia naţională în vigoare la momentul atribuirii contractului, iar faptul că legiuitorul nu a transpus Directivele UE în legislaţia naţională nu poate fi imputată reclamantei.

În acest context, aminteşte că respectat principiul transparenţei, făcând publice toate solicitările de clarificări şi răspunsurile aferente (precum şi orice alte informaţii legate de procedură prin intermediul aplicaţiei electronice SEAP, nu a restricţionat participarea vreunui operator economic interesat în a participa la procedura de atribuire. Totodată, prin includerea acestor cerinţe în fişa de date nu s-a produs nici un prejudiciu bugetului UE, fiind necesară solicitarea unor cerinţe referitoare la experienţă operatorilor economici participanţi la atribuirea contractului, având în vedere complexitatea contractului, dar şi faptul că "discutăm" de fonduri europene.

Cerinţa vizând experienţa profesională în cel puţin un proiect finanţat din fonduri europene, era necesară faţa de obiectul şi complexitatea contractului.

Mai mult de atât, nu a fost indicat, justificat sau motivat în proiectul notei de - constatare existenţa sau preconizarea vreunui prejudiciu pentru fapta săvârşită. Aşa fiind, nu se putea aplica corecţia financiară, deoarece, prin nota de stabilire a corecţiei nu s-a identificat un prejudiciu care să determine existenta unei "nereguli" în sensul O.U.G. nr. 66/2011.

În acest context mai arată că nu au fost relevate încălcări concrete ale regulilor stabilite prin documenţia de atribuire, fiind lipsită de fundament afirmaţia potrivit căreia instituţia a lucrat cu "rea-credinţă" împotriva principiilor promovate şi a intereselor Uniunii Europene, din bugetul căreia s-a finanţat. De altfel, constatăriile organului de control se bazează pe aspecte pur ipotetice, construite pe propria sa interpretare şi viziune asupra prevederilor art. 178, alin. (2) şi ale art. 188 din O.U.G. nr. 34/2006, din moment ce contractul nu obligă autoritatea contractantă, în mod explicit, să urmeze anumite tipare prestabilite, iar cerinţele impuse nu au a fost contestate de nici un operator economic interesat.

Chiar Comisia Europeană, prin Orientările pentru stabilirea corecţiilor financiare care trebuie aplicate cheltuielilor co-finanţate prin fondurile structurale şi fondului de coeziune, în caz de nerespectare a normelor în materie de contracte de achiziţii publice, a apreciat "că pentru a stabili valoarea corecţiei, în conformitate cu principiul proporţionalităţii, trebuie să se ţină seama de natura abaterii sau a modificării, precum şi de proporţiile si de consecinţele financiare ale neregulilor".

În final, conchide că au fost aplicate corecţii financiare pentru abateri care sunt în realitate rezultatul unei interpretări pur formale şi excesiv de rigide din partea organului de control, în chestiuni ce ţin de exerciţiul dreptului autorităţii contractante de a stabili cerinţe minime, specifice, care trebuiau să-i confere siguranţă în ceea ce priveşte realizarea proiectului.

Într-o altă ordine de idei, consideră că prin aplicarea unor sancţiuni, în baza unui act normativ publicat şi intrat în vigoare la data de 30.06.2011, pentru care anumite abateri referitoare la o documentaţie de atribuire întocmită şi lansată la o data anterioară - 24.12.2010, s-au încălcat prevederile art. 6 alin(l) şi (2) din Legea nr. 287/2009 - C. civ., privind neteroactivitatea, art. 15 alin. (2) din Constituţie, cât si dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 2988/95, precum şi principiul securităţii juridice.

In mod greşit instanţa de fond a concluzionat că prin nota de constatare nr. x/2016 au fost aplicate 2 (două) corecţii pentru contractul nr. x/2011 şi că asupra corecţiei aplicate la pct. I, respectiv pct. III reclamanta nu ar fi formulat contestaţie, astfel că actul contestat urmează să producă efecte privind corecţia aplicată la pct. III - actul emis produce efecte indiferent de punctele care au fost contestate. În realitate, contestaţia înregistrată viza toate neregulile constatate din actul de control, respectiv nota de constatare nr. x/2016.

Concluzionând arată că nu au fost încălcate prevederile legale în materie, şi anume cele prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006, coroborate cu cele din H.G.925/2006, referitoare la solicitarea unor cerinţe care obturează participarea operatorilor economici la procedura de atribuire a unui contract de servicii, iar o neregulă care nu putea avea consecinţe financiare asupra bugetului UE nu impunea aplicarea unor reduceri procentuale, fiind aplicabile prevederile art. 27 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora: "pentru nereguli rezultate din abateri de la aplicarea prevederilor privind procedura de achiziţie, care nu au un impact financiar, nu se aplică reduceri/corecţii financiare".

Totodată, consideră că se impune suspendarea şi ca urmare a faptului că i s-a comunicat, prin adresa nr. x/04.10.2016 MDRAP, faptul că asupra proiectul cod SMIS 7022 " Reabilitare infrastructură de străzi în Municipiul Vaslui" se fac verificări de către DLAF şi DNA ST Iaşi, proiect care incude şi contractul nr. x/2011, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 45 (4) din O.U.G. nr. 66/2011.

Faţă de motivele invocate, a solicitat admiterea recursului.

4. Apărările formulate în cauză.

Pârâta intimată a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, având în vedere următoarele motive:

Prima instanţă a respins în mod corect acţiunea reclamantei, neregulile constatate şi corecţiile financiare stabilite fiind conforme cu prevederile art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 şi Anexei la H.G. nr. 519/2014, partea 1, lit. B) raportat la lit. A), punctul 9, ale art. 2 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. d), art. 178 alin. (2), art. 179, art. 187, art. 188 alin. (2) şi art. 185 din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi prevederile art. 8 din H.G. nr. 925/2006, în vigoare la data procedurii.

S-a constatat că recurenta-reclamantă a încălcat reglementările legale în materia achiziţiilor publice prin aceea că, în fişa de date a achiziţiei publice, s-au formulat criterii de selecţie cu caracter restrictiv. În privinţa cerinţelor respective recurenta-reclamantă se limitează în recurs la reluarea motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, fără a aduce vreo critică în ceea ce priveşte hotărârea recurată, prima instanţă constatând în mod corect că, în virtutea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, care obligă autoritatea contractantă la promovarea concurenţei între operatorii economici şi la garantarea tratamentului egal şi nediscriminatoriu, solicitarea cerinţelor în cauză este restrictivă, nefiind motivată necesitatea acestora prin nota justificativă întocmită de autoritatea contractantă.

Este nefondată şi critica privitoare la verificările efectuate asupra procedurii achiziţiei publice, realizate de organe abilitate - ANRMAP, UCVAP, respectiv Ol (organism intermediar).

Faţă de apărarea care au vizat nerespectarea legislaţiei comunitare, în sensul că procedura de atribuire s-a desfăşurat după legislaţia naţională în vigoare la momentul atribuirii contractului, iar legiuitorul nu a transpus Directivele UE în legislaţia naţională, astfel încât nu se poate considera abatere, susţine că reprezintă o critică lipsită de consistenţă, aspectele expuse în această modalitate, neregăsindu-se in Nota de constatare ori în hotărârea recurată.

Relativ la faptul că lipsa prejudiciului determină inexistenţa abaterii, consideră că este o critică nefondată, întrucât prin cererea de recurs recurenta-reclamanta nu combate în mod pertinent ceea ce instanţa de fond a constatat în mod just asupra acestui aspect.

Astfel, în raport de definirea neregulii prin art. 2 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 şi a neregularităţii prin art. 1 din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului U.E., existenţa abaterii/neregulii/cheltuielii nejustificate presupune implicit potenţialitatea/existenţa prejudicierii bugetului U.E. Prin faptul introducerii unor criterii de calificare cu caracter restrictiv se generează implicit un posibil prejudiciu, deoarece se prezumă că nu au fost respectate principiile concurenţei, transparenţei, nediscriminării şi al tratamentului egal, cu efecte directe asupra eficientei utilizări a fondurilor publice.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în acest sens prin decizia civilă nr. 3764/27.09.2012, jurisprudenţa fiind constantă, în acord cu jurisprudenţa CJUE, care a statuat că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii, "statul fiind în măsura sa solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării C-271 pct. 48, C-465/10 pct. 32, regula generală fiind că orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obţinut în mod fraudulos C-199/03, pct. 15.

Astfel fiind, atâta timp cât beneficiarii fondurilor europene nerambursabile încalcă dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice în implementarea proiectului, bugetul Uniunii Europene şi cel naţional aferent acestuia sunt prejudiciate, sens în care se impune aplicarea unor reduceri procentuale/corecţii financiare sau considerarea sumelor cheltuite necuvenit ca fiind neeligibile.

Recurenta-reclamanta invocă "orientările" ce emană de la Comisia Europeana, oferind citate din surse doar de aceasta cunoscute, privitoare la stabilirea valorii corecţiei, însă această evocare nu aduce decât contradicţie în propriile susţineri, având în vedere că porneşte de la teza inexistenţei abaterii pentru lipsa prejudiciului, însă ajunge să atace modul de individualizare a corecţiei aplicate, ceea ce presupune existenţa unei nereguli.

Aspectele privind neretroactivitatea O.U.G. nr. 66/2011 au fost corect reţinute de prima instanţă, care a avut în vedere faptul că s-au produs efecte viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare (O.G. nr. 79/2003), cât timp implementarea proiectului în cauză şi decontarea sumelor aferente s-au derulat după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel fiind, aplicarea măsurilor administrative conform O.U.G. nr. 66/2011 pentru abaterile de la legislaţia naţională a achiziţiilor publice este legală, având în vedere raportul dintre dreptul european şi dreptul constituţional naţional marcat de principiul priorităţii de aplicare a dreptului comunitar, sens în care este pronunţată şi Decizia nr. 2105/23.06.2016 de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2014.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că asupra corecţiei aplicate pentru cele constatate la punctul I şi III din Nota de constatare, autoritatea contractantă (recurenta- reclamantă) nu a formulat critici prin contestaţia administrativă, astfel încât actul contestat produce efecte pe deplin.

Deşi recurenta-reclamantă arată prin cererea de recurs contrariul, aceasta nu prezintă o situaţie diferită ori dovezi contrare, fiind susţinută doar formal ideea că a înţeles să combată toate neregulile constatate şi sancţionate prin Nota de constatare.

Faptul că recurenta-reclamantă a solicitat stingerea debitului prin prisma prevederilor O.U.G. nr. 14/2013 nu poate constitui motiv de anulare a titlului de creanţă, întrucât aplicarea acestor dispoziţii legale vizează un mod de stingere a creanţei şi nu naşterea/existenţa acesteia.

În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 privind suspendarea de drept a emiterii titlului de creanţă până la obţinerea deciziei definitive a instanţei privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate, în cazul în care existenţa unei creanţe bugetare depinde de existenţa unei fapte penale, apreciază susţinerea recurentei- reclamante nefondată.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, arată că recurenta-reclamantă nu aduce critici hotărârii recurate, ci reia practic motivele invocate la fond. Din perspectiva acestei solicitări, consideră că şi cererea recurentei-reclamante, de suspendare a sentinţei civile nr. 95/06.06.2017, în temeiul art. 484 C. proc. civ., este lipsită de interes, dat fiind faptul că art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede explicit faptul că recursul formulat împotriva unei hotătâri pronunţate în contencios administrativ suspendă executarea acesteia.

În plus, faţă de apărările formulate la fond, solicită a se constata faptul că a trecut mai mult de un an de la data emiterii titlului executoriu, timp în care recurenta-reclamantă nu a făcut dovada efectuării demersurilor necesare prevederii în buget a debitului.

Fată de cele arătate, solicită respingerea recursului formulat ca nefondat si menţinerea hotărârii recurate, precum şi a actelor administrative contestate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 30 octombrie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ îl constituie nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/2016 şi Decizia nr. 327/29.09.2016 emise de MDRAP, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată de reclamanta Municipiul Vaslui şi menţinută corecţia aplicată de 25% din valoarea contractului de consultanţă nr. x/02.03.2011 încheiat cu S.C.A. S.R.L..

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva respingerii cererii de suspendare, Înalta Curte observă, achiesând la concluziile formulate de intimata pârâtă, că motivele invocate de reclamanta recurentă nu pot fi încadrate la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci constituie o reiterare a susţinerilor formulate în primă instanţă.

În consecinţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea acestuia.

În ceea ce priveşte fondul recursului, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate criticile formulate, prima instanţă validând în mod corect constările pârâtei privind impunerea unor cerinţe minime restrictive şi a aplicat în mod corect prevederile art. 2 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. d), art. 178 alin. (2), art. 179 şi art. 187 şi art. 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi prevederile art. 8 din H.G. nr. 925/2006, în vigoare la data procedurii.

Este neîntemeiat motivul de recurs referitor la aplicarea retroactivă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011.

În speţă, contractul de finanţare nr. x a fost încheiat între reclamantul beneficiar şi Autoritatea de Management la data de 07.10.2010, finanţarea acordându-se prin Proiectul cod SMIS 7022, pentru implementarea proiectului "Reabilitare infrastructură străzi în Municipiul Vaslui".

AM POR a constatat că reclamantul a săvârşit unele nereguli în implementarea proiectului menţionat, respectiv a reţinut mai multe abateri de la regimul achiziţiilor publice în procedura de atribuire a contractului de achiziţii nr. x/02.03.2011, având ca obiect servicii de consultanţă încheiat cu S.C.A. S.R.L..

Prin contractul de finanţare, reclamantul beneficiar al finanţării şi-a asumat obligaţia de a implementa proiectul cu respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare aplicabile şi a prevederilor contractului de finanţare.

În mod special, contractul (prin art. 14) a definit neregula ca fiind orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale şi/sau comunitare precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele din care provine cofinanţarea, printr-o cheltuială necuvenită.

În cadrul procedurii de atribuire a contractului de lucrări anterior menţionat, reclamantul a impus cerinţe minime de calificare restrictive, referitoare la capacitatea tehnică/profesională şi financiară a operatorilor economici.

Prin urmare, în cadrul raportului juridic creat între părţi prin încheierea contractului de finanţare, a avut loc o acţiune a beneficiarului finanţării care constituie o încălcare a clauzelor contractului de finanţare, o neregulă constând în impunerea unor cerinţe de calificare restrictive.

Înalta Curte constată că, din perspectiva calificării faptelor ca nereguli, nu există un conflict de legi în timp. Este adevărat că, prin decizia nr. 66/26.02.2015, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora dispoziţiile acestei ordonanţe se aplică pentru activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare începute după data intrării în vigoare a ordonanţei, chiar dacă aceste nereguli au fost săvârşite sub imperiul O.G. nr. 79/2003. Curtea a constatat că activităţile anterior menţionate presupun atât aplicarea normelor de procedură cât şi a normelor de drept substanţial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la calificarea unei fapte ca fiind neregulă/abatere şi aplicarea de corecţii financiare. Astfel, aprecierea legalităţii raporturilor juridice născute în perioada de activitate a O.G. nr. 79/2003 se realizează prin prisma noilor prevederi, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, raportul juridic nemaifiind guvernat de legea în vigoare la data naşterii sale, ci de o lege ulterioară. Curtea a avut în vedere două diferenţe de reglementare de drept substanţial, respectiv cea privitoare la definirea neregulii şi cea privitoare la implementarea principiului proporţionalităţii, prin aplicarea corecţiilor/reducerilor financiare aferente proiectelor finanţate din fonduri europene şi bani sau fonduri publice naţionale aferente acestora, în caz de nerespectare a reglementărilor privind achiziţiile. Astfel, a constatat că, sub aspectul definirii neregulii, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai severe faţă de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, în sensul că se referă şi la potenţialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene şi/sau fondurilor publice naţionale aferente acestora, printr-o sumă plătită necuvenit. Or, O.G. nr. 79/2003 a definit neregula ca abaterea care prejudiciază (n.a., cert, dovedit) bugetul Uniunii Europene.

Cu toate acestea, sub aspectul corecţiilor/reducerilor aplicabile în cazul constatării neregulilor, s-a constatat că dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile decât cele ale O.G. nr. 79/2003, implementând principiul proporţionalităţii.

Aceste considerente ale Curţii Constituţionale, care au condus la declararea neconstituţionalităţii prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, se bazează pe o analiză comparativă a celor două reglementări naţionale succesive. Totuşi, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, sub imperiul cărora s-a încheiat contractul de finanţare şi a avut loc acţiunea beneficiarului finanţării considerată neregulă, trebuie interpretate în conformitate cu prevederile regulamentelor europene în vigoare care au acelaşi obiect de reglementare, respectiv Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului şi Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului.

Interpretarea conformă impune concluzia potrivit căreia neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Această definire a neregulii, care se raportează şi la prejudiciul potenţial, este confirmată de examinarea contextului normativ în care se înscrie, în special, art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, precum şi de obiectivul urmărit prin acest regulament.

Rezultă, din aceste considerente, că acţiunea beneficiarului finanţării, socotită neregulă în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, trebuie calificată neregulă şi sub imperiul reglementării anterioare, interpretarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003 conformă cu regulamentele anterior citate determinând inexistenţa unei diferenţe între reglementările naţionale succesive şi, pe cale de consecinţă, inexistenţa unui conflict de legi în timp.

Acţiunea beneficiarului, care constituie situaţia juridică căreia i se aplică norma de drept referitoare la definirea neregulii, a constat în stabilirea criteriilor de selecţie a ofertanţilor cu încălcarea unor dispoziţii din dreptul naţional, respectiv a art. 178 alin. (2), art. 179, art. 185, art. 188 alin. (2) din O.G. nr. 34/2006 şi art. 7 şi 8 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 925/2006, în forma în vigoare la data faptelor. O astfel de încălcare constituie neregulă, atât potrivit O.G. nr. 79/2003, cât şi potrivit O.U.G. nr. 66/2011. De asemenea, constituie neregulă şi în conformitate cu prevederile contractului de finanţare, anterior citate.

În plus, aşa cum a evidenţiat şi prima instanţă, a fost adoptată şi soluţia de principiu de secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi din şedinţa din 24.11.2014, când s-a considerat că "în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011 aplicarea corecţiei financiare pentru recuperarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu asupra bugetului UE/fondurilor publice naţionale, cu excepţia expres şi limitativ prevăzute în anexa la ordonanţa de urgenţă în care aplicarea corecţiei financiare este condiţionată de existenţa prejudiciului."

Cât priveşte aplicarea unor corecţii/reduceri, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 66/2015, constituie o măsura dispusă printr-o lege nouă mai favorabilă, care permite aplicarea principiului proporţionalităţii, spre deosebire de reglementarea anterioară din O.G. nr. 79/2003, în baza căreia constatarea neregulii ar fi atras retragerea integrală a finanţării, contrar principiul menţionat.

CJUE a statuat, în hotărârea din 26.05.2016 pronunţată în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14 (§ 57), următoarele:

"(...) principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale."

Luând în considerare că măsura administrativă a retragerii finanţării afectată de o cheltuială necuvenită nu este nouă, fiind prevăzută şi de vechea reglementare (art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003), se poate aprecia că aplicarea corecţiei, ca expresie a principiului proporţionalităţii, reprezintă un efect viitor al situaţiei juridice (neregulii) apărute sub imperiul reglementării anterioare. În acest sens pledează argumentul că activitatea de constatare a neregulii, în cadrul căreia s-a dispus măsura administrativă a corecţiei, a avut loc sub imperiul reglementării noi, cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011.

De altfel, motivele de nelegalitate îndreptate împotriva actelor administrative nu privesc aplicarea principiului proporţionalităţii instituit prin reglementarea nouă (acesta fiind un aspect favorabil beneficiarului finanţării), ci calificarea acţiunilor beneficiarului (constând în aplicarea criteriilor restrictive) ca neregulă.

Cât priveşte natura juridică a corecţiei aplicate, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 2988/95 şi jurisprudenţa CJUE în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14, Înalta Curte reţine că aplicarea acestei corecţii nu constituie o sancţiune, ci o măsură administrativă dispusă ca o consecinţă a constatării faptului că nu au fost respectate condiţiile necesare pentru obţinerea avantajului care rezultă din reglementarea Uniunii, ceea ce face ca avantajul primit să fie nedatorat.

Aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa CJUE (hotărârile în cauzele C-465/10 şi C-199/03) şi abaterile carte nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii, iar statele membre sunt în măsură să solicite beneficiarilor în cauză rambursarea finanţării.

Referitor la "existenţa sau potenţialitatea unui efect prejudiciabil al încălcării/abaterii pentru bugetul general al Uniunii Europene", art. 1 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului U.E. din 18 decembrie 1995 - privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene prevede:

"(1) în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, se adoptă prin prezenta o reglementare generală privind controalele uniforme, măsurile şi sancţiunile administrative privind abaterile de la dreptul comunitar. (2) Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli ne justificate".

În concluzie, în acord cu legislaţia europeană, existenţa abaterii/neregulii/cheltuielii nejustificate presupune implicit potenţialitatea/existenţa prejudicierii bugetului U.E.

O neregulă cu impact financiar reprezintă o situaţie în care s-a realizat plata unor fonduri ce constituie cheltuieli nejustificate, prejudiciindu-se astfel bugetul european.

Astfel, art. 2, alin. (1), lit. d) din actul normativ mai sus enunţat, se stipulează faptul că:

"Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. A si art. 5 alin. (2): să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare".

În cazul de faţă, prin introducerea unor criterii de calificare cu caracter restrictiv - se generează implicit un posibil prejudiciu, deoarece se prezumă că nu au fost respectate principiile concurenţei, transparenţei, nediscriminării şi al tratamentului egal, cu efecte directe asupra eficientei utilizări a fondurilor publice.

Or, impunerea unor condiţii care au restricţionat participarea altor operatori economici la procedură este de natură a produce un prejudiciu bugetului UE, cât timp în procedura de licitaţie puteau participa operatori economici cu oferte mai avantajoase (criteriul de atribuire fiind oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic"). Pe de altă parte, decontarea prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 a unor cheltuieli efectuate prin încălcarea procedurii naţionale de achiziţii este de natură a prejudicia bugetele europene.

Recurentul a susţinut că instanţa de fond a aplicat în mod greşit atât dispoziţiile naţionale, cuprinse la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, cât şi normele europene prevăzute de art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului U.E. din 18 decembrie 1995, reţinând în mod eronat, contrar şi jurisprudenţei CJUE, că existenţa abaterii/neregulii/cheltuielii nejustificate presupune implicit potenţialitatea/existenţa prejudicierii bugetului U.E.

Înalta Curte reţine că, într-adevăr, odată cu Decizia CE nr. C(21031) 9527/19.12.2013 pentru aprobarea Ghidului pentru determinarea corecţiilor financiare aplicate de Comisia Europeană pentru cheltuielile finanţate de Uniunea Europeană prin management partajat, implementată în legislaţia naţională prin O.U.G. nr. 47/2014, nici o corecţie nu se putea aplica pentru neconformitate cu regulile de achiziţie publica, în cazul în care neregula este doar de natură formală, fără nici un impact financiar real sau potenţial.

Cu toate acestea apreciază, contrar susţinerilor recurentului, că principiului proporţionalităţii nu impunea autorităţilor să facă dovada impactului financiar fără a avea posibilitatea să reţină caracterul prezumat al prejudiciului, în caz contrar neregula trebuie considerată de natură formală.

Concluzionând, faţă de susţinerile reclamantei-contestatoare referitoare la nejustificarea unui prejudiciu în bugetul Uniunii Europene, că astfel cum rezultă atât din practica judiciară naţională cât şi cea europeană, că săvârşirea unor nereguli, definite ca fiind abateri de la reglementările naţionale, europene, a prevederilor contractului de finanţare, precum şi de la principiile liberei concurenţe şi al egalităţii de tratament, nu este necesară probarea prejudiciului, întrucât caracterul neeligibil al acestor cheltuieli atrage recuperarea fondurilor acordate, iar impunerea în sarcina autorităţii de implementare a obligaţiei de a proba ipotetic certitudinea producerii unui prejudiciu, când este de vorba de cheltuieli neeligibile, nu constituie o cerinţă prevăzută de obligaţiile legale naţionale şi europene sau cele contractuale asumate.

Lipsa unui impact financiar asupra bugetului Uniunii Europene în cazul neregulilor de natura celor care intră sub incidenţa art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 47/2014, ar trebui să rezulte din caracterul formal al abaterii de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziţie publică or, în cauză, autoritatea de management a reţinut săvârşirea mai multor abateri care încalcă principiile fundamentale ale procedurii de achiziţie publică, respectiv nediscriminarea, tratamentul egal şi transparenţa. Având în vedere că asemenea nereguli, prin efectele produse, afectează dezvoltarea unei concurenţe corecte şi efective între operatorii economici, nu pot fi considerate ca lipsite de relevanţă prin prisma intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Răspunzând la critică care vizează modul în care prima instanţă a interpretat rolul ANRMAP în monitorizarea şi verificarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică, din perspectiva atribuţiilor acestuei autorităţi, reglementate prin dispoziţiile art. 49 din O.U.G. nr. 34/2006, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte împărtăşeşte apărările intimatului -pârât, în sensul că, în raport de dispoziţiile contractului de finanţare, autoritatea contractantă este responsabilă de respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice. Aşa fiind, sunt neconcludente apărările acestuia în sensul că ANRMAP, respectiv DGFP- Compartimentul de Verificare a Achizţiilor Publice au verificat documentaţia procedurii de achiziţie şi nu a constatat că există încălcări ale legislaţiei comunitare şi naţionale, respecti că operatorii economici interesaţi nu au contestat documentaţia de atribuire pentru încălcările reţinute, întrucât această stare de fapt nu este de natură să înlăture existenţa şi efectele abaterilor constatate. Cu alte cuvinte, lipsa unor sesizări/contestaţii din partea operatorilor economici sau din partea autorităţilor statului nu este în măsură să confirme legalitatea procedurii de atribuire şi nu are consecinţa înlăturării sancţiunilor stabilite de dispoziţiile contractuale şi/sau legale aplicabile, întrucât răspunderea pentru derularea procedurii de achiziţie publică cu respectarea prevederilor legale incidente în materie îi revine în exclusivitate beneficiarului finanţării.

Cât priveşte cerinţele calificate drept nereguli, prin prisma caracterului lor restrictiv (care a îngrădit accesul operatorilor economici la procedura de atribuire) prima instanţă a confirmat în mod legal această calificare, care a avut loc prin actele administrative atacate în cauză.

În acord cu aceste considerente, Înalta Curte reţine că, în virtutea principiilor instituite prin art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă nu poate impune cerinţe care nu asigură promovarea concurenţei între operatorii economici şi nu garantează tratamentului egal şi nediscriminarea operatorilor economici. În acest sens, dreptul autorităţii contractante de a stabili, criterii de calificare se reduce la prezentarea de către ofertanţi a unei liste a principalelor servicii prestate în ultimii 3 ani, nu trebuie să încalce prevederile art. 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, prin prezentarea a minim un contract pentru a avea dreptul de a participa la procedura de atribuire a contractului respectiv, sau alte condiţii suplimentare, cum ar fi impunerea unei surse de finanţare (fonduri structurale) şi a unui nivel minim al investiţiei pentru care a fost prestat serviciul respectiv (pentru contractele prezentate în dovedirea experienţei similare), ofertantul având dreptul de a prezenta cel puţin un contract similar, indiferent de sursa de finanţare a investiţiei pentru care a fost executat contractul. De asemenea, informaţiile cu privire la experţi nu echivalează cu impunerea unui număr minim de contracte la care sa fi participat, raportarea la valoarea investiţiei pentru care au prestat serviciile, sursa de finanţare, ori statutul de angajaţi.

Aşa cum în mod corect a observat prima instanţă, prin nota justificativă întocmită de reclamantă nr. 29366/22.12.2010 nu este expusă o motivare cerinţelor impuse, fiind invocate formal aspecte legate de natura şi complexitatea contractului, precum şi sursa de finanţare, fără a fi susţinute de argumente concludente. Prin urmare, nu îşi găseşte aplicare în cauză exceptarea de la obligaţiile instituite prin art. 178 alin. (2), art. 179 şi art. 188'alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, permisă prin art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 sub condiţia ca autoritatea contractantă să fie în măsură să motiveze aceste cerinţe printr-o notă justificativă.

Prima instanţă în mod corect a constatat legalitatea actelor atacate şi din perspectiva cerinţelor privind experienţa similară pentru experţii cheie, întrucât acestea pot conduce la restricţionarea concurenţei, excedând dreptului conferit de dispoziţiile art. 187 din O.U.G. nr. 34/2006, iar solicitarea care-i vizează, potrivit căreia trebuie să deţină "Cel puţin 5 ani experienţă profesională generală şi cel puţin 3 ani experienţă profesională în contracte similare", respectiv "Cel puţin 3 ani experienţă profesională în contracte similare, nu are o justificare adecvată în cuprinsul Notei justificative nr. x/22.12.2010.

Înalta Curte reţine că reclamanta nu a înţeles să formuleze critici concludente, prin care să combată constatările primei instanţe în ceea ce priveşte caracterul restrictiv al acestor cerinţe. Mai mult, deşi afirmă contrariul, şi anume că a contestat în intregime actul de constatare a neregulilor, nu dezvoltă critici concrete nici faţă de considerentul prin care s-a reţinut că nu a contestat, deşi a fost considerată restrictivă, solicitarea stabilită la capitolul V.3) din fişa de date a achiziţiei, Situaţia economico-financiară, "Pentru demonstrarea situaţiei economico-financiare, autoritatea contractanta solicita in fisa de date "profitul anual net al ofertantului pentru fiecare din anii 2007, 2008 si 2009 trebuie sa fie pozitiv".

Referitor la invocarea faptului că asupra documentaţiei de atribuire s-a pronunţat ANRMAP în sensul în care nu au fost identificate încălcări ale legislaţiei achiziţiilor publice, prima instanţă a reţinut în mod corect aplicabilitatea dispoziţiilor art. 324 din H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, conform cărora:

"în exercitarea atribuţiei prevăzute la alin. (1), autoritatea de management nu este condiţionată în luarea deciziilor de activităţile desfăşurate de ANRMAP şi UCVAP .

De asemenea, verificările efectuate de către ANRMAP nu au determinat imposibilitatea efectuării verificărilor de către AM POS în temeiul contractului de finanţare, în cadrul controlului ulterior şi la sesizările menţionate în nota de constatare a neregulilor, ci constituie exclusiv un control cu caracter general al documentaţiei de atribuire care nu poate avea un caracter irevocabil faţă de autoritatea finanţatoare.

Înalta Curte nu poate reţine incidenţa cazului de suspendare de drept prevăzut de art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia intervine suspendarea emiterii titlului de creanţă până la obţinerea deciziei definitive a instanţei privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate, întrucât lipseşte orice argumentaţie din care să rezulte că activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare depinde de constatarea săvârşirii unor acte sau fapte care întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, fapte a căror constatare necesită hotărâre definitiă a instaţei penale, excedând competenţelor MDRAP în calitate de autoritate de management.

Nu constituie o critică care să atragă casarea hotărârii recurate în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nici susţinerea recurentei privind posibilitatea stingerii debitului în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 14/2013, privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice, întrucât verificarea incidentei acestui act normativ excedează limitelor controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ în prezentul cadru procesual.

În concluzie, prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiilor de drept material confirmând elementele materiale ale abaterii pentru impunerea de condiţii restrictive, neputându-se contura elemente de nelegalitate sau netemeinicie ale actelor administrative contestate în prezenta procedură care să atragă incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin(1) pct. 8 C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este legală şi că nu există motive care să atragă casarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul Municipiul Vaslui împotriva sentinţei nr. 95 din 06 iunie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia dată asupra cererii de suspendare a executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/01.08.2016

Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Vaslui împotriva aceleiaşi sentinţe, în ceea ce priveşte fondul cauzei, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2019.