EU funding eligibility of currency exchange rate differences: formal non-compliance with budget modification approval requirements

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 mai 2016, sub nr. x/2016, şi ulterior precizată, reclamanta Societatea A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Program Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, solicitând, în contradictoriu şi cu Societatea B. S.R.L., în calitate de intervenient forţat, anularea deciziei nr. 26767/18.11.2015, admiterea contestaţiei administrative, cu consecinţele anulării notei de constatare a neregulilor şi menţinerii notificării privind cererea de rambursare nr. x/08.11.2012 înregistrată la ADR Nord Vest sub nr. x/09.08.2013, respectiv exonerării reclamantei de obligaţia restituirii sumei de 118.690,72 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 348/2016 din 2 noiembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea principală formulată şi precizată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul, a anulat decizia nr. 26767 din 18.11.2015 şi, în consecinţă, a admis contestaţia formulată de reclamantă şi a anulat nota de constatare înregistrată sub nr. x/3.07.2014, respingând cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamantă în contradictoriu cu intervenienta forţată Societatea B. S.R.L..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei pronunţate în fond a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanţelor Publice, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a sentinţei atacate şi, ca urmare a rejudecării, respingerea cererii principale, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că motivarea sentinţei este contradictorie, dar şi că sentinţa este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (respectiv, a prevederilor Ghidului solicitantului şi contractului de finanţare).

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurentul consideră că actele administrative contestate au fost emise cu respectarea prevederilor contractului de finanţare, ale Ghidului solicitantului, precum şi ale legislaţiei naţionale şi comunitare incidente - O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007, art. 54 (5) şi art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1083/2006.

Prin decizia nr. 26767/18.11.2015 s-a stabilit corect că suma de 118.690,72 RON reprezintă cheltuială neeligibilă, plătită necuvenit beneficiarului, deoarece solicitarea nr. x/9.01.2013 privind acceptarea la plată a diferenţei de curs valutar a fost adresată la două luni după depunerea CR2/8.11.2012, cu menţiunea că, pentru includerea la plată a diferenţei de curs valutar, era necesară notificarea OI IMM înainte de depunerea cererii de rambursare, precum şi aprobarea de către acesta a solicitării beneficiarului finanţării.

Instanţa de fond a apreciat că, potrivit art. 5 alin. (6) din contractul de finanţare, nu ar fi fost necesară notificarea şi acceptarea acestei notificări de către OI IMM, înaintea depunerii cererii de rambursare. Un astfel de considerent ignoră prevederile Ghidului solicitantului, conform căruia beneficiarul poate include o rezervă de cheltuieli în cuantum de maxim 10% din valoarea ajutorului financiar nerambursabil în cadrul liniei "Consolidarea cursului de schimb", în vederea acoperirii eventualelor diferenţe de curs valutar ce pot fi înregistrate peste estimările iniţiale, cu menţiunea că rezerva poate fi utilizată în implementarea proiectului numai pe bază de justificare, transmisă OI IMM şi acceptată de acesta.

De asemenea, instanţa de fond a aplicat greşit prevederile contractului de finanţare şi a evaluat greşit şi incomplet corespondenţa purtată între reclamantă şi OI IMM.

Prin adresa nr. x/29.10.2012, înregistrată la OI IMM sub nr. x/1.11.2012, reclamanta a solicitat aprobarea modificării contractului de finanţare, urmare a diferenţelor de curs valutar, în vederea acoperirii acestor diferenţe înregistrate peste estimările iniţiale, reclamanta arătând că rezerva trecută la linia "Alte cheltuieli" o va utiliza în implementarea proiectului, respectiv pentru utilajele a căror costuri au depăşit valoarea aprobată, cheltuieli ce vor fi solicitate spre decontare în cadrul CR 2 finală, cerând în finalul notificării aprobarea solicitării de modificare a bugetului proiectului.

Prin adresa nr. x/6.11.2012, OI IMM a solicitat reclamantei să-şi completeze notificarea prin prezentarea unor documente referitoare la modificarea valorii elementelor de cost. Prin adresa înregistrată la OI IMM sub nr. x/8.11.2012, intimata reclamantă a furnizat o serie de clarificări, ca răspuns la solicitarea OI IMM.

Prin adresa nr. x/10.12.2012, OI IMM i-a comunicat că, din analiza documentelor transmise, nu rezultă că suma reprezintă diferenţe de curs valutar înregistrate la plata elementelor de cost tangibile, drept pentru care nu se justifică modificarea acestei linii bugetare, urmând ca intimata să respecte bugetul aprobat de OI IMM prin actul adiţional nr. x/17.10.2011 la contractul de finanţare.

Prin adresa înregistrată la OI IMM nr. x/9.01.2013 reclamanta revine, exprimându-şi nemulţumirea faţă de răspunsul primit, evidenţiind o serie de elemente justificative care, în opinia sa, au condus la solicitarea de transfer a sumei de la "Alte cheltuieli" către alte categorii de cost eligibile.

Este de observat însă că această solicitare, din 9.01.2013, privind acceptarea la plată a diferenţei de curs valutar a fost făcută după două luni de la depunerea CR 2/8.11.2012. Or, aşa cum se menţionează şi în nota de constatare nr. x/3.07.2014, pentru includerea la plată a diferenţei de curs valutar, era necesară notificarea OI IMM înaintea depunerii cererii de rambursare.

Prin adresa nr. x/20.02.2013, OI IMM a precizat că, în contextul depunerii cererii finale de rambursare la data de 8.11.2012, nu poate da curs solicitării, aşa încât cererea de rambursare a fost analizată şi soluţionată pe baza documentelor justificative anexate acesteia, în acord cu bugetul proiectului aprobat prin contractul de finanţare.

Prin urmare, instanţa de fond în mod greşit a apreciat că solicitarea intimatei-reclamante privind consolidarea cursului de schimb valutar a fost adresată odată cu cererea de rambursare. În realitate, ea a fost adresată la două luni după depunerea CR 2. Adresele din 28.10.2012, din 7.11.2012 şi din 8.11.2012 la care trimite instanţa nu dovedesc că solicitarea diferenţei valutare datează dinaintea depunerii CR 2 şi, cu atât mai puţin, că o astfel de solicitare ar fi fost aprobată de către OI IMM.

Aprobarea, arată recurentul, este prevăzută expres de Ghidul solicitantului, iar prin nedovedirea obţinerii ei rezultă o încălcare a prevederilor art. 5 alin. (6) din contractul de finanţare.

Deşi instanţa de fond trimite la "actele depuse la dosar", nu nominalizează înscrisurile care ar atesta aprobarea de către OI IMM a cheltuielilor cu diferenţa de curs valutar. Dimpotrivă, din conţinutul corespondenţei beneficiarei finanţării cu OI IMM rezultă că solicitarea de modificare nu a fost aprobată. Or, instanţa de fond nu a ţinut seama nici de adresa nr. x/20.02.2013 şi nici de adresa nr. x/10.12.2012, prin care OI IMM a exprimat refuzul său de a aproba modificarea propusă de intimata-reclamantă.

Potrivit art. 7 alin. (7) din contractul de finanţare, intimata-reclamantă avea obligaţia de a solicita OI IMM aprobarea pentru orice modificare intervenită în bugetul previzionat al proiectului, în 10 zile lucrătoare de la data apariţiei modificării, cu justificarea motivelor care au condus la aceasta. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 17 alin. (1) din contract, conform cărora orice modificare la contract se face cu acordul ambelor părţi.

Chiar dacă reclamanta a susţinut că "verificarea administrativă a cererii de rambursare şi verificarea la faţa locului a proiectului au fost finalizate prin plata integrală a sumelor solicitate", recurentul solicită să se constate că instanţa de fond nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a exclude de la rambursare acele cheltuieli care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate şi conformitate stabilite prin prevederile legislaţiei naţionale şi unionale în vigoare, în situaţia în care, în procesul de verificare a solicitărilor de plată, se determină existenţa unor astfel de cheltuieli. Prin urmare, plata efectivă a sumelor cerute prin CR 2 nu poate fi reţinută ca argument de nelegalitate a deciziei nr. 26767/18.11.2015.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că recurentul invocă formal nelegalitatea hotărârii recurate, fără să exprime critici concrete de nelegalitate, recursul promovat reiterând aspecte ce ţin de temeinicia actelor administrative, respectiv netemeinica hotărârii pronunţate.

Pe fondul recursului arată că, aşa cum a reţinut instanţa de fond, solicitarea de rambursare a diferenţei de curs valutar a fost adresată cu respectarea prevederilor contractului de finanţare, anterior şi odată cu CR 2.

De asemenea, susţine că nu poate fi reţinută o motivare contradictorie a instanţei de fond, concluzionând asupra caracterului nefondat al recursului.

În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depus Ghidul solicitantului pentru POS CCE 2007-2013 - Axa prioritară 1 - Un sistem inovativ şi ecoeficient de producţie- Domeniul major de intervenţie DM 1.1-Operaţiunea a) Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile, A1-Sprijin financiar cu valoare cuprinsă între 1.075.001-6.450.000 RON acordat pentru investiţii pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, constatând că hotărârea pronunţată în fond este coerentă sub aspectul argumentelor pe care se sprijină, iar susţinerile recurentului, potrivit cărora considerentele sentinţei ar conţine contradicţii, nu se confirmă. Astfel, pe de o parte, instanţa de fond a reţinut că reclamanta, în calitate de beneficiară a finanţării a adresat solicitarea referitoare la acoperirea diferenţei de curs valutar înaintea adresării cererii de rambursare finale, dar şi odată cu cererea de rambursare finală din 8.11.2012, că această solicitare a fost motivată şi însoţită de documente justificative şi că a fost urmată de o solicitare de clarificări/detalieri pretinse de OI IMM, cărora le-a răspuns reclamanta. A mai reţinut instanţa de fond că, în cuprinsul actelor administrative atacate, nu au fost invocate prevederile art. 4 alin. (3) din contractul de finanţare şi că, din perspectiva art. 5 alin. (6) din contract, declararea neeligibilităţii sumei (plătite în baza CR 2 cu titlu de diferenţă de curs valutar) este nefondată.

Prin urmare, se observă o cursivitate a argumentării, care impune respingerea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Trecând la analiza criticilor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le constată, de asemenea, nefondate.

Recurentul-pârât susţine că, potrivit clauzelor contractului de finanţare (art. 5 alin. (6), precum şi prevederilor Ghidului solicitantului, beneficiara finanţării putea utiliza rezerva de cheltuieli de 10% din valoarea ajutorului financiar nerambursabil în vederea acoperirii diferenţelor de curs valutar înregistrate peste estimările iniţiale numai pe bază de justificare transmisă OI IMM şi acceptată de acesta, obţinerea aprobării fiind obligatorie pentru ca modificarea intervenită în bugetul previzionat al proiectului să fie operabilă, împrejurare care rezultă şi din cuprinsul clauzelor art. 7 alin. (7) şi art. 17 alin. (1) din contractul de finanţare.

Prin urmare, declararea neeligibilităţii sumei constând în diferenţă de curs valutar s-a datorat neadresării în termen a solicitării justificate a beneficiarei pentru utilizarea rezervei în acest sens şi, mai ales, subliniază recurentul, neobţinerii aprobării din partea OI IMM pentru o astfel de modificare a bugetului proiectului.

Atât instanţa de fond cât şi recurentul, în cuprinsul cererii de recurs, se referă la corespondenţa pe care intimata-reclamantă, beneficiara finanţării, a purtat-o cu OI IMM referitor la această solicitare de modificare a bugetului proiectului. În mod indubitabil, solicitarea a fost adresată la 1.11.2012, chiar recurentul recunoscând înregistrarea ei la OI IMM sub nr. x/1.11.2012, adică anterior cererii de rambursare finale CR2, înregistrată la OI IMM la data de 8.11.2012.

Rezultă că susţinerea recurentului, potrivit căreia acceptarea la plată a diferenţei de curs valutar ar fi fost adresată după depunerea CR 2, nu este conformă cu realitatea. Recurentul se întemeiază în cadrul acestei susţineri pe împrejurarea că, la cererea intimatei-reclamante primită în 1.11.2012 ar fi solicitat completări/clarificări/depunere de documente, care au fost îndeplinite de către intimata-reclamantă la 8.11.2012, însă pe care OI IMM le-a socotit nepotrivite/insuficiente, motiv pentru care la 10.12.2012 a comunicat reclamantei că nu se justifică modificarea liniei bugetare.

Însă, aşa cum însuşi recurentul recunoaşte, corespondenţa părţilor referitoare la această modificare a bugetului previzionat nu s-a încheiat cu acest răspuns al OI IMM întrucât, la 9.01.2013, prin adresa înregistrată sub nr. x reclamanta a contestat răspunsul, evidenţiind noi elemente care, în opinia sa, justificau solicitarea de transfer a sumei către alte categorii de cost eligibile.

Această solicitare este apreciată de recurent ca fiind adresată la două luni după depunerea cererii de rambursare CR2.

Înalta Curte constată că instanţa de fond, în contextul unei corecte interpretări şi aplicări a prevederilor Ghidului solicitantului şi contractului de finanţare, a constatat că solicitarea de acceptare la plată a diferenţei de curs valutar nu datează din 9.01.2013, ci din 1.11.2012.

Cât priveşte aprobarea OI IMM, care era necesară conform contractului de finanţare pentru ca modificarea bugetului previzionat să opereze, Înalta Curte constată că, din parcursul corespondenţei părţilor, rezultă că o astfel de acceptare a operat prin rambursarea sumei solicitate cu titlu de diferenţă de curs valutar, în urma ultimelor justificări adresate de reclamantă la data de 9.01.2013.

Răspunsul OI IMM din adresa nr. x/20.02.2013, conform căruia nu poate da curs solicitării datorită depunerii cererii de rambursare finale în data de 8.11.2012, nu poate fi reţinut în contextul în care s-a stabilit că solicitarea de modificare a fost anterioară CR 2, iar la data de 9.08.2013, prin notificarea nr. 9204 a OI IMM privitoare la situaţia CR 2, s-a comunicat că toate cheltuielile solicitate sunt considerate eligibile.

Înseşi prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 invocate de către recurent în susţinerea legalităţii actelor administrative emise conduc la concluzia contrară, întrucât OI IMM nu a exclus de la rambursare cheltuielile pretinse de beneficiară cu titlu de diferenţe de curs valutar, ci le-a considerat eligibile, plătindu-le.

Declararea ulterioară a neeligibilităţii acestei sume, care se întemeiază strict pe un aspect de formă iar nu de fond, respectiv pe inexistenţa unei acceptări exprese a OI IMM a modificării bugetului previzionat, coroborat cu evidenta eroare în privinţa datei adresării solicitării de modificare, care a stat la baza refuzului de aprobare exprimat la 20.02.2013, este apreciată de instanţa de recurs, în acord cu cele statuate de instanţa de fond, ca fiind nelegală, respectiv ca fiind rezultatul unei interpretări excesiv de formaliste a prevederilor contractului de finanţare.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 348/2016 din 02 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2019.