Recusal of judicial officer: failure to disclose conflict of interest and due process violations

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 aprilie 2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti, a solicitat:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), un nou ordin de salarizare, în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei;

- obligarea pârâţilor, în solidar, în temeiul art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, la acordarea diferenţelor salariale constând în:

a) contravaloarea diferenţelor dintre indemnizaţia rezultată ca urmare a trecerii într-o altă tranşă de vechime (în muncă sau în funcţie) şi indemnizaţia efectiv acordată celor care, anterior datei de 31.12.2010, au îndeplinit aceeaşi condiţie de vechime, începând cu data de 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 şi în continuare, pentru viitor;

b) contravaloarea diferenţelor dintre cuantumul sporurilor de care beneficiază reclamanta în prezent şi cel care ar fi trebuit acordat;

c) actualizarea sumelor datorate, în raport de indicele de inflaţie, precum şi plata dobânzii legale penalizatorii, începând cu data de la care ar fi trebuit acordate aceste sume şi în continuare, pentru viitor, până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3508 din 14 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

a) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Curtea de Apel Ploieşti şi a respins cererea de chemare în judecată faţă de această parte, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

b) a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei;

c) a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită în favoarea reclamantei un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 şi să acorde reclamantei drepturile salariale rezultate, începând cu 09.04.2015.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 3508 din 14 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că prima instanţă l-a obligat în mod greşit la plata diferenţelor salariale, întrucât această atribuţie legală revine instituţiei angajatoare, respectiv Tribunalul Prahova, în calitate de ordonator terţiar de credite, pârâtul Ministerul Justiţiei având doar obligaţia de a vira sumele necesare plăţilor, iar nu de a efectua în concret plata acestora.

3.2. Prin notele scrise înregistrate la dosarul instanţei de recurs la data de 11 septembrie 2019, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că a îndeplinit obligaţia stabilită prin sentinţa recurată. Astfel, pârâtul a arătat că, prin emiterea Ordinelor Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/2016, nr. 219/C/2017, nr. 1472/C/2017, nr. 2066/C/2017, nr. 3080/C/2018 şi nr. 88/C/2019, s-a stabilit indemnizaţia individuală cuvenită intimatei-reclamante în modalitatea solicitată prin cererea de chemare în judecată, respectiv la nivelul maxim pentru funcţia, tranşa de vechime în funcţie şi tranşa de vechime în muncă, fiind achitate şi diferenţele salariale rezultate din acest mod de calcul.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare la dosarul instanţei de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamantă, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursului se au în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinele nr. 4680/C/2016, nr. 219/C/2017, nr. 1472/C/2017, nr. 2066/C/2017, nr. 3080/C/2018 şi nr. 88/C/2019, prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite reclamantei, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015. Totodată, reclamantei i-au fost achitate diferenţele salariale rezultate din aplicarea acestor ordine.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior pronunţării sentinţei recurate, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin hotărârea atacată, cu efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamantei. Prin urmare, interesul de a acţiona al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 3508 din 14 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2019.