Constitutional admissibility of challenge to magistracy exam invalidation statute in revision proceedings

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 octombrie 2015, sub nr. x/2015, contestatoarea A., în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074 din 27 octombrie 2015, solicitând anularea parţială a acestei hotărâri, în ceea ce priveşte punctul 3 şi, pe cale de consecinţă, obligarea intimatului la invalidarea parţială a examenului de capacitate al judecătorilor şi al procurorilor stagiari din 2015, cu privire la proba scrisă la drept penal şi drept procesual penal - procurori şi personal asimilat magistraţilor.

2. Hotărârea pronunţată asupra contestaţiei formulată împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074 din 27 octombrie 2015

Prin Decizia nr. 3976 din 9 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074 din 27 octombrie 2015, ca neîntemeiată.

3. Cererea de revizuire exercitată împotriva Deciziei nr. 3976 din 9 decembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2016, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a promovat revizuire împotriva Deciziei nr. 3976 din 9 decembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2015, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii şi rejudecarea contestaţiei formulată împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074 din 27 octombrie 2015.

4. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin cererea formulată oral, în şedinţa publică din 22 aprilie 2016 şi în scris, la data de 28 aprilie 2016, revizuenta A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004.

În motivarea excepţiei, revizuenta A. a susţinut că textul de lege este neconstituţional, dacă se interpretează în sensul că Plenul Consiliul Superior al Magistraturii, hotărând asupra validării/invalidării examenului de capacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari, nu are competenţa de a analiza efectiv dacă au fost respectate, de către comisiile de elaborare a subiectelor şi comisiile de corectare desemnate, condiţiile prevăzute de lege şi de regulament privind organizarea examenului, pe motiv că aceste comisii ar avea o putere discreţionară. Totodată, revizuenta a susţinut şi neconstituţionalitatea interpretării textului de lege în sensul că instanţa învestită cu exercitarea controlului de legalitate a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii privind validarea/invalidarea examenului de capacitate nu poate analiza în concret dacă aceste comisii au respectat condiţiile prevăzute de lege şi de regulament privind organizarea examenului, controlul de legalitate fiind limitat la a se verifica dacă Plenul Consiliul Superior al Magistraturii, sesizat cu privire la nerespectarea acestor condiţii a respectat, prin hotărârea dată, prezumţia de legalitate a actelor emise de comisii.

S-a apreciat de către revizuentă că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost interpretate de către Consiliul Superior al Magistraturii şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea Dosarului nr. x/2015, încalcă prevederile art. 1 alin. (2) şi (5), ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 21 alin. (1) - (3), ale art. 52, ale art. 124, ale art. 126 alin. (1) - (3) şi alin. (6) teza I şi ale art. 133 alin. (1) din Constituţie.

A arătat revizuenta că excepţia de neconstituţionalitate invocată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, deoarece este ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, priveşte neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege, are legătură cu soluţionarea cauzei, este ridicată de o parte în proces, iar prevederea, în interpretarea respectivă, nu a fost declarată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Cu privire la legătura cu soluţionarea cauzei, revizuenta a învederat că, în calitate de procuror stagiar, a susţinut examenul de capacitate din anul 2015, obţinând, alături de alţi 15 candidaţi, din cei 105 care au susţinut proba scrisă de drept penal şi drept procesual penal, o notă sub nota minimă 5, pentru promovare fiind necesare 10 note peste 5 şi media minimă 7, aceasta fiind singura probă din cadrul examenului la care nu s-au obţinut note de promovare.

A arătat revizuenta că s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii, susţinând încălcarea legii şi a regulamentului de concurs de către comisiile de elaborare a subiectelor şi de corectare şi a solicitat consiliului, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, să invalideze parţial examenul, în ceea ce priveşte proba de drept penal şi drept procesual penal - procurori şi personal asimilat magistraţilor.

Revizuenta a mai arătat că solicitarea adresată Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă, prin pct. 3 din Hotărârea nr. 1074 din 27 octombrie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Ca urmare, la data de 29 octombrie 2015, revizuenta a înregistrat, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestaţia formulată împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074 din 27 octombrie 2015, solicitând anularea parţială a acestei hotărâri, în ceea ce priveşte pct. 3, pentru nerespectarea de către comisiile de elaborare a subiectelor şi de corectare desemnate pentru proba scrisă la drept penal şi drept procesual penal - procurori şi personal asimilat magistraţilor, din cadrul examenului de capacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari din 2015, a principiilor echităţii şi bunei credinţe, a uzanţelor generale în materie de examene, a regulilor de drept comun, precum şi a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. f) şi h) din Regulament. Pe cale de consecinţă, a solicitat obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să dispună invalidarea parţială a examenului de capacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari din 2015, cu privire la proba scrisă la drept penal şi drept procesual penal - procurori şi personalul asimilat magistraţilor.

Prin Decizia nr. 3976 din 9 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia, ca neîntemeiată, reţinând că s-a invocat doar nerespectarea Regulamentului şi motivând că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii nu poate interveni în activitatea comisiilor de elaborare a subiectelor şi de corectare a lucrărilor, printr-un control de legalitate cu privire la respectarea normelor prevăzute în Regulament, iar instanţa competentă să verifice legalitatea actelor Consiliului Superior al Magistraturii poate exercita doar un control cu privire la respectarea, prin hotărârea consiliului, a prezumţiei de legalitate a actelor comisiilor. Instanţa de judecată nu a reţinut în considerente împrejurarea că s-a solicitat şi un control asupra respectării unor norme obligatorii potrivit C. civ. şi a susţinut, în schimb, că nu poate stabili note şi bareme, aspect pe care contestatoarea a arătat în repetate rânduri că nu l-a solicitat.

Având în vedere că atât acţiunea formulată, cât şi soluţia pronunţată de instanţă sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, iar respingerea acţiunii a fost determinată de o interpretare diferită a acestui articol de către instanţa de judecată, revizuenta a concluzionat în sensul că excepţia de neconstituţionalitate are legătură cu cauza.

A considerat revizuenta că singura interpretare constituţională a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 este aceea că, atât Consiliul Superior al Magistraturii, cât şi Înalta Curte, pot exercita un control administrativ şi, respectiv, judecătoresc deplin, cu privire la respectarea tuturor normelor juridice incidente în privinţa examenului de capacitate al judecătorilor şi al procurorilor, de către toate persoanele şi comisiile implicate în desfăşurarea acestui examen.

De asemenea, revizuenta a prezentat, punctual, motivele pentru care apreciază că art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 încalcă fiecare dintre articolele din Constituţie invocate în cadrul excepţiei.

5. Apărările formulate cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul de revizuire la data de 12 mai 2016, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a susţinut, în esenţă, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de revizuenta A., este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu cauza a normei vizată de excepţie.

6. Soluţia pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004

Prin Încheierea din 17 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionalitate cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, invocată de revizuenta A..

În motivarea încheierii, Înalta Curte a reţinut că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare prin prisma prevederilor art. 1 alin. (2) şi (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) - (3), art. 52, art. 124, art. 126 alin. (1) - (3) şi alin. (6) teza I, art. 133 alin. (1) din Constituţie, nu are legătură cu soluţionarea cererii de revizuire deduse judecăţii.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Superior al Magistraturii poate invalida, în tot sau în parte, examenul de capacitate, în cazurile în care constată că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de lege sau de regulament privind organizarea examenului sau că există dovada săvârşirii unor fraude.

În speţă, revizuenta este nemulţumită de soluţia de respingere a contestaţiei declarate împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074/2015, precum şi de argumentele reţinute de Plen şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în adoptarea deciziei nr. 3976 din 9 decembrie 2015. Revizuenta critică, în fapt, neaplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la examenul de capacitate, proba scrisă, disciplinele drept penal şi drept procesual penal-procurori.

Pentru aceste motive, Înalta Curte a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004. republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

7. Cererea de recurs exercitată împotriva Încheierii din 17 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016

Împotriva Încheierii din 17 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016, a declarat recurs A., înregistrat la data de 15 septembrie 2016, sub nr. x/2016, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători. Cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta solicitând admiterea căii de atac, casarea încheierii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta a susţinut că argumentul Înaltei Curţi, din cuprinsul încheierii recurate, referitor la lipsa legăturii dintre invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma prevederilor constituţionale apreciate a fi încălcate şi cererea de revizuire dedusă judecăţii, conduce la încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti. Astfel, instanţa de judecată trebuie să analizeze legătura normei, iar nu a invocării excepţiei, cu soluţionarea cauzei, iar, pe de altă parte, pronunţarea unei soluţii, prin prisma analizei normelor constituţionale, este un atribut exclusiv al Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut, în esenţă, caracterul succint al considerentelor încheierii, precum şi prezenţa unor motive străine de natura cauzei, apreciind că, din argumentaţia încheierii recurate nu rezultă raţionamentul juridic care a condus la soluţia pronunţată, iar argumentele prezentate de recurentă în susţinerea excepţiei nu sunt analizate şi înlăturate motivat.

În acest sens, recurenta a apreciat că nu sunt respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ. şi nici jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a fost conturată în cauza Albina c. România, prin prisma prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat greşita aplicare a normelor de drept material, în ceea ce priveşte legătura art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 cu soluţionarea cererii de revizuire.

Atât timp cât obiectul contestaţiei formulate împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074/2015 priveşte nerespectarea dispoziţiilor acestui text de lege, nu se poate susţine că nu există o legătură cu cererea prin care se solicită revizuirea deciziei prin care a fost respinsă contestaţia. În acest sens, recurenta a învederat că, deşi din punct de vedere formal, instanţa s-a pronunţat asupra contestaţiei îndreptate împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074/2015, în realitate, faţă de considerentele deciziei supuse revizuirii, rezultă că instanţa nu s-a pronunţat asupra lucrurilor cerute şi, pe de altă parte, s-a pronunţat asupra unui lucru necerut, fiind incident cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin urmare, a apreciat recurenta, de interpretarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 depinde atât admisibilitatea cererii de revizuire, cât şi soluţionarea pe fond a contestaţiei, în ceea ce priveşte motivele de nulitate ale hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

8. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii nu a depus întâmpinare la dosarul instanţei de recurs.

9. Hotărârea de declinare a competenţei de soluţionare a recursului declarat împotriva Încheierii din 17 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016

Prin Încheierea nr. 119 din 13 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de A. împotriva încheierii din 17 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Urmare a declinării de competenţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 22 iulie 2019, sub nr. x/2019.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Critica de nelegalitate subsumată cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. este nefondată, în cauză neputând fi decelat un caz de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, respectiv de imixtiune în atribuţiile puterii legislative.

Acest caz de casare a fost argumentat de recurentă prin raportare la o problemă de ordin terminologic, din cuprinsul considerentelor încheierii recurate, care ar conduce, în opinia sa, la o modificare a textului art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Înalta Curte constată că o astfel de ipoteză nu poate fi reţinută în cauză, întrucât, chiar dacă în considerentele încheierii atacate s-a folosit, într-un caz singular, sintagma "invocarea excepţiei de neconstituţionalitate", pentru a face referire la cerinţa legăturii cu soluţionarea cererii de revizuire deduse judecăţii, anterior instanţa de judecată a redat condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum se regăsesc în cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, arătând că "norma vizată de excepţie" trebuie să îndeplinească această condiţie de admisibilitate.

Aşadar, se poate susţine, cel mult, existenţa unei erori, constând în redarea neconformă a termenilor textului de lege care reglementează condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate, argumentul privitor la "modificarea" legii de către instanţă fiind, în mod vădit, neîntemeiat şi bazat pe interpretarea singulară şi excesiv de formalistă a unui singur paragraf din încheiere, fără a fi avute în vedere celelalte considerente ale hotărârii.

În ceea ce priveşte cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de control judiciar îl apreciază a fi, de asemenea, nefondat. Astfel, prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, încheierea atacată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul cauzei a analizat în mod adecvat circumstanţele cauzei şi textul de lege incident, din perspectiva condiţiilor de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a condus la soluţia de respingere a cererii cu care a fost învestită.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea judecătorească nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză.

De altfel, analiza instanţei de judecată era circumscrisă, în cauză, exclusiv analizării condiţiilor cumulative de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, caz în care, constatând că una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită (respectiv legătura cu cauza a normei vizată de excepţia de neconstituţionalitate), examinarea celorlalte condiţii se dovedea a fi inutilă.

Nefondate sunt şi criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţinând că textul de lege a cărui neconstituţionalitate a fost invocată nu are legătură cu soluţionarea cererii de revizuire, astfel cum în mod corect s-a reţinut prin încheierea recurată.

Astfel, legătura dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată cu soluţionarea cauzei nu este generată de simpla tangenţă a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

În cauză, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cursul soluţionării cererii de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 3976 din 9 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuenta susţinând că instanţa de judecată nu a făcut aplicarea prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 şi, pe cale de consecinţă:

- instanţa nu a reţinut, în considerente, că s-a solicitat anularea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru nerespectarea principiilor echităţii şi bunei credinţe, a uzanţelor generale în materie de examene, precum şi a regulilor de drept comun;

- instanţa s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut, respectiv modificarea notelor şi a baremelor;

- instanţa a reţinut, în considerente, că s-a solicitat anularea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. f) şi h) din Regulament, fără a analiza susţinerile pe fond ale părţii contestatoare.

Potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi a faptelor pe care se întemeiază. Or, în cadrul acestei analize, instanţa stabileşte dacă argumentele din cuprinsul cererii se circumscriu cazului de revizuire invocat, în speţă dacă a existat o omisiune în soluţionarea unor lucruri cerute de parte ori dacă instanţa de judecată a depăşit limitele învestirii sale.

Înalta Curte reţine că presupusa omisiune a instanţei de a se pronunţa asupra unor lucruri cerute ori pronunţarea asupra a ceea ce nu s-a cerut, a fost susţinută prin argumente care contestă considerentele hotărârii atacate cu revizuire, revizuenta arătând că instanţa de judecată nu a făcut aplicarea în speţă a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, întrucât a apreciat în mod greşit că nu este îndeplinită ipoteza prevăzută de acest text de lege.

În acest context, Înalta Curte constată că obiectul criticilor din revizuire nu îl reprezintă aplicarea în cauză, de către instanţa de judecată, a unui text de lege cu caracterul neconstituţional, ci, dimpotrivă, neaplicarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, de către instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Or, chestiunea vizând temeiurile de drept incidente sau neincidente într-o anumită cauză face obiectul controlului judecătoresc şi nu al controlului de constituţionalitate, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate nefiind un factor care să ajute la pronunţarea unei soluţii.

Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de judecată că nu există o legătură a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 cu cauza, eventuala admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate a acestui articol neputând influenţa dezlegarea ce se va da asupra cererii de revizuire, prin prisma motivelor invocate în susţinerea acestei cereri.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Încheierii din 17 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2019.

GGC - LM