Eligibility of currency exchange rate difference for EU co-financing under BNR rate applicable on previous banking day

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 iunie 2016, pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, a solicitat anularea Deciziei nr. 600 din 15 ianuarie 2016, precum şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 21.10.2015, emise de pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 125 din 08 noiembrie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/21.10.2015, întocmit de pârât, precum şi Decizia nr. 600/15.01.2016, emisă în soluţionarea contestaţiei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 125 din 08 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul a criticat considerentul instanţei de fond, prin care s-a reţinut că procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nu cuprinde niciun temei legal sau contractual în baza căruia s-a apreciat asupra caracterului neeligibil al diferenţei de curs valutar solicitată la plată. Astfel, în cuprinsul procesului-verbal au fost menţionate prevederile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 155/1997, ale O.U.G. nr. 66/2011, precum şi dispoziţiile contractului de finanţare.

A susţinut recurentul-pârât că factura nr. x/29.12.2014 a fost emisă în euro, astfel încât, potrivit art. 7 alin. (7) din contractul de finanţare, beneficiarul putea solicita rambursarea contravalorii în RON a acestei sume, la cursul BNR din data întocmirii documentelor de plată.

În ceea ce priveşte cursul euro stabilit de BNR, în mod corect s-a stabilit prin procesul-verbal de constatare a neregulilor că trebuia avut în vedere cursul stabilit pentru data de 06.02.2015, respectiv cel al ultimei zile bancare anterioare operaţiunii de plată, conform prevederile art. 304 alin. (1) şi art. 346 alin. (3) - (4) din OMFP nr. 1802/2014 şi art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 155/1997. Reclamanta a avut în vedere, în mod greşit, o altă rată de schimb a monedei euro, ceea ce a generat o diferenţă de curs valutar de 10.777,65 RON, sumă pe care recurentul a apreciat-o a fi neeligibilă, emiţând în acest sens procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 06 aprilie 2017, intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că sentinţa recurată îndeplineşte cerinţele unei motivări corespunzătoare, nu conţine motive contradictorii sau străine cauzei şi nu este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte temeiul de drept avut în vedere de autoritatea contractantă la emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor, intimata-reclamantă a arătat că prevederile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 155/1997 nu sunt aplicabile cauzei, în raport de caracterul special al prevederilor art. 7 alin. (7) din contractul de finanţare.

Intimata-reclamantă a arătat că, atât timp cât plata a fost făcută în RON, nu sunt incidente dispoziţiile legale referitoare la plăţile în valută şi, chiar în ipoteza aplicării prevederilor referitoare la plăţile în valută, calculul trebuie realizat în raport de cursul BNR din ziua întocmirii documentului de plată şi nu de cel din ziua precedentă efectuării operaţiunilor, dispoziţiile contractului de finanţare derogând de la prevederile incidente în materia plăţilor în valută.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi pârâtul a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile de nelegalitate expuse se circumscriu doar cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Înalta Curte apreciază a fi fondată critica formulată de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, referitoare la considerentul neconformităţii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, reţinut de instanţa de fond din perspectiva nemenţionării în cuprinsul său a unui temei legal sau contractual. Examinând procesul-verbal depus la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că acesta indică, drept temei de drept, prevederile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 155/1997, dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, precum şi prevederile Contractului de finanţare nr. x/11.12.2013 (a se vedea, în acest sens, paginile 2, 3 şi 4 ale procesului-verbal, respectiv punctele referitoare la baza legală a verificării, motivele de fapt şi temeiul de drept), astfel încât considerentele instanţei de fond, sub acest aspect, sunt eronate.

Chestiunea litigioasă în speţă o reprezintă interpretarea pe care reclamanta şi instanţa de fond, pe de-o parte şi pârâtul, pe de altă parte, au dat-o prevederilor contractului de finanţare care stabilesc modalitatea de efectuare a plăţilor de către beneficiar şi condiţiile de rambursare de către autoritatea contractantă a sumelor achitate de beneficiar, în raport de dispoziţiile dreptului naţional privitoare la cursul de schimb aplicabil plăţilor în valută.

Potrivit art. 7 alin. (7) din Contractul de finanţare nr. x/11.12.2013:

"Beneficiarul care efectuează plăţi în valută va solicita la rambursare contravaloarea în RON a acestora, la cursul Băncii Naţionale a României din data întocmirii documentelor de plată în valută."

Este greşit argumentul instanţei de fond referitor la faptul că, în cauză, reclamanta nu a efectuat plăţi în valută, ci în RON. Factura fiscală de plată în avans nr. 102684/29.12.2014 este emisă în euro, împrejurare care dă posibilitatea plătitorului, în raport şi de înţelegerea cu furnizorul utilajului, să achite această sumă în moneda în care a fost emisă factura sau în moneda naţională, în acest din urmă caz urmând a se realiza transformarea din euro în RON, în raport de cursul valutar stabilit de Banca Naţională a României la data plăţii. Aşadar, obligaţia de plată este contractată în valută, fiind îndeplinită ipoteza art. 7 alin. (7) din contractul de finanţare, instanţa de fond şi reclamanta făcând o confuzie între obligaţia de plată asumată (în monedă străină) şi modalitatea de achitare (în monedă naţională).

Cel de-al doilea aspect care a suscitat discuţii în cauză priveşte înţelesul sintagmei "cursul Băncii Naţionale a României din data întocmirii documentelor de plată în valută", din cuprinsul art. 7 alin. (7) din contractul de finanţare, instanţa de fond interpretând această sintagmă într-o modalitate restrictivă şi neconcordantă cu legislaţia specifică în materia obligaţiilor de plată contractate în valută.

Înalta Curte constată că dispoziţia contractuală, care face trimitere la cursul valutar stabilit de Banca Naţională a României la data întocmirii documentelor de plată, nu derogă în vreun fel de la dispoziţiile H.G. nr. 155/1997 privind efectuarea şi reflectarea în contabilitate a operaţiunilor în valută, ci se coroborează cu aceste prevederi. Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 155/1997, prin curs de schimb în vigoare la data efectuării operaţiunilor se înţelege cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de BNR în ziua precedentă, textul de lege lămurind, aşadar, norma convenţională, sub aspectul datei ce va fi avută în vedere la stabilirea cursului de schimb.

În cauză, ordinul de plată nr. x a fost emis la data de 09.02.2015 (luni), astfel încât cursul de schimb aplicabil era cel comunicat de Banca Naţională a României în ziua bancară precedentă, 06.12.2015 (vineri), respectiv de 4,4143 RON pentru un euro, iar nu cursul de schimb de 4,4274 RON pentru un euro, aferent datei de 09.12.2015, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond şi nici cursul de schimb existent la data plăţii de către autoritate a sumelor solicitate prin cererea de plată nr. x, calculat de reclamantă în raport de data emiterii facturii de avans de către furnizorul utilajului.

Procedând în dezacord cu dispoziţiile H.G. nr. 155/1997 şi chiar cu prevederile contractuale, intimata-reclamantă a determinat apariţia unei diferenţe de curs valutar în sumă de 10.777,65 RON între suma achitată de autoritatea contractantă şi suma la care era îndreptăţită, în mod real, reclamanta, în raport de data plăţii către furnizor, diferenţă pe care recurentul-pârât, în mod corect, a apreciat-o a fi neeligibilă, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/21.10.2015, întocmit de pârât, precum şi Decizia nr. 600/15.01.2016, emisă în soluţionarea contestaţiei, nu sunt afectate de niciuna dintre cauzele de nulitate invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, impunându-se reformarea soluţiei pronunţată de instanţa de fond.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 125 din 08 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2019.