Tax authority's suspension of fiscal challenge annulled; appeal dismissed, administrative review must proceed on merits.

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08 iulie 2016, pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L. Gălăneşti, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 6068 din 30.12.2015, emisă de pârâtă, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei fiscale formulate de reclamantă;

- obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei fiscale formulate împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.10.2014 şi a Deciziei de impunere x/24.10.2014.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 9 din 12 ianuarie 2017, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. Gălăneşti, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, a anulat art. 1 din Decizia nr. 6068 din 30.12.2015, emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să soluţioneze contestaţia administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere x/24.10.2014, emisă de AJFP Suceava.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 9 din 12 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut că măsura suspendării soluţionării contestaţiei fiscale a fost dispusă cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, organul care a efectuat controlul dispunând sesizarea organelor penale, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

Astfel, arată recurenta, sesizarea penală a fost formulată de organul fiscal prin adresa nr. x/22.07.2014, fiind înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Prin Ordonanţa nr. 4254/II/7/2016 din 08.01.2016, dosarul format ca urmare a sesizării penale a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fiind înregistrat sub nr. x/2014.

În ceea ce priveşte înrâurirea soluţiei date în dosarul de cercetare penală asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă, recurenta-pârâtă a învederat că, în urma desfăşurării inspecţiei fiscale la Societatea A. S.R.L. Gălăneşti, vizând verificarea impozitului pe profit aferent perioadei 01.01.2010 - 30.06.2014 şi a taxei pe valoare adăugată aferentă perioadei 01.04.2012-30.06.2014, a constatat că societatea verificată a achiziţionat material lemnos fără documente de provenienţă, de la Societăţile B. S.R.L. şi C. S.R.L. Această concluzie s-a întemeiat pe faptul că avizele de însoţire a materialului lemnos, emise de cele două societăţi furnizoare, nu au fost declarate în totalitate în SUMAL, iar o parte din aceste avize aparţin altor societăţi şi, totodată, pe împrejurarea că cele două societăţi fac parte dintr-un grup de societăţi cu comportament fiscal inadecvat, conform adresei nr. x/2012, emisă de DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava.

În acest context, organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare, cu titlu de impozit pe profit, TVA şi accesorii, fiind sesizat şi organul de cercetare penală, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală.

În consecinţă, a arătat recurenta-pârâtă, organele fiscale nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza cercetările penale, în cadrul cărora se va stabili caracterul real sau fictiv al operaţiunilor comerciale derulate de reclamantă cu cele două societăţi furnizoare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L. Gălăneşti nu a depus întâmpinare la dosarul instanţei de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă privesc chestiunea litigioasă a interpretării şi aplicării, de către instanţa de fond, a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, sub aspectul întrunirii condiţiilor prevăzute de acest text de lege pentru a se dispune suspendarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei formulate de intimata-reclamantă împotriva Deciziei de impunere x/24.10.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.10.2014.

Conform art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Având în vedere că textul de lege instituie o facultate, iar nu o obligaţie a organului fiscal de a suspenda soluţionarea contestaţiei administrative în cazul formulării unei sesizări adresate organelor de cercetare penală, instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul textului de lege anterior indicat poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale, prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare.

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la criticile de nelegalitate formulate de pârâtă, precum şi la actele existente la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că părţile nu au contestat îndeplinirea primei cerinţe a textului de lege, organul fiscal competent dispunând sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, la data de 22.07.2014, în vederea verificării tranzacţiilor derulate de reclamantă cu doi dintre furnizorii săi. Prin urmare, în stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv existenţa raportului de interdependenţă dintre obligaţiile bugetare stabilite prin decizia de impunere şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor imputate reprezentanţilor societăţii debitoare, legătură de care depinde soluţionarea contestaţiei administrative.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă analiză a acestei cerinţe, reţinând că nu este îndeplinită condiţia ca rezultatul sesizării penale să aibă o înrâurire hotărâtoare în soluţionarea contestaţiei administrative şi că organul fiscal nu se află într-o imposibilitate absolută de a soluţiona contestaţia reclamantei.

Fără a face aprecieri asupra forţei probante a înscrisurilor prezentate de intimata-reclamantă în timpul controlului fiscal şi în timpul soluţionării prezentului litigiu, în vederea stabilirii caracterului real al achiziţiilor evidenţiate în contabilitate, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care controlul derulat de organul fiscal a stabilit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea operaţiunilor economice derulate de reclamantă, respectiv a procedat la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia, printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanţă, nu se poate susţine că organul de soluţionare a contestaţiei ar fi în imposibilitate să se pronunţe asupra contestaţiei administrative formulate de reclamantă cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existenţa sau nu a unei infracţiuni.

Înalta Curte reţine că interpretarea prevederilor din legislaţia naţională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în jurisprudenţa CEDO, cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare.

Raportând aceste garanţii la susţinerile recurentei-pârâte, privind necesitatea existenţei unei soluţii pronunţate pe latura penală a cauzei pentru finalizarea procedurii administrative, Înalta Curte reţine că suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative a avut drept consecinţă amânarea pe o perioadă consistentă de timp a accesului la justiţie al reclamantei, în speţă aproximativ 4 ani. Aceasta în condiţiile în care, la doi ani de la formularea sesizării penale, prin Ordonanţa nr. 4254/II/7/2016 din 08.01.2016, s-a dispus preluarea cauzei de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar până la judecarea prezentului recurs, pârâta nu a putut prezenta o dovadă a stadiului cercetărilor penale derulate de acest Parchet, respectiv a unei soluţii dispuse de organul de urmărire penală.

De asemenea, faptul că societatea reclamantă este supusă procedurii falimentului reclamă o urgenţă sporită în clarificarea situaţiei creanţelor datorate de debitoarea insolventă, fără de care nu se poate finaliza procedura de lichidare a persoanei juridice.

Or, aceste împrejurări sunt de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale reclamantei, situaţie ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate şi obligarea organului fiscal de a soluţiona pe fond contestaţia administrativă cu care a fost învestit de reclamantă, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării soluţionării contestaţiei administrative de către organul fiscal competent, iar hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava împotriva sentinţei civile nr. 9 din 12 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2019.